Informatii pretioase, mai ales in aceste momente complicate, cu un razboi brutal, ilegal si neprovocat declansat de #Rusia in #Ucraina si in bazinul Marii Negre. #Romania e singura tara de pe Flancul Estic al NATO ce are in dotare sisteme proprii de rachete PATRIOT si HIMARS

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au efectuat marți, 7 februarie, o vizită de lucru la Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu. Conducerii MApN i-a fost prezentat stadiul programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) PATRIOT” și s-a întâlnit cu militarii care operează cele două sisteme intrate până acum în înzestrarea regimentului.

Al doilea sistem PATRIOT, din totalul de patru câte au fost contractate pentru prima etapă a programului de înzestrare, a fost livrat, conform graficului agreat, în cursul anului 2022 şi a finalizat testarea de acceptanţă şi recepţia în luna decembrie.

Livrarea sistemelor al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT a început în cursul anului 2022, urmând ca testarea și recepționarea lor să fie finalizate până la sfârșitul lunii aprilie.

Ministrul apărării naționale a apreciat că aceste sisteme moderne sunt deosebit de importante pentru apărarea României. „Înzestrarea Forţelor Aeriene cu sisteme PATRIOT adaugă o capabilitate de apărare aeriană robustă, credibilă, interoperabilă şi flexibilă, destinată îndeplinirii misiunilor Armatei României. Cele patru sisteme constituie prima etapă a realizării unei capabilități de apărare aeriană cu baza la sol de ultimă generație, cu posibilităţi testate în luptă de apărare împotriva rachetelor balistice tactice şi a rachetelor de croazieră, complet integrabilă în sistemul NATO.”

Comanda Regimentului 74 a prezentat conducerii MApN și stadiul instruirii personalului de operare şi mentenanţă al unității, care va continua, în acest an, pregătirea prin cursuri organizate la Școala de artilerie antiaeriană (Air Defense Artillery School) din Statele Unite ale Americii, precum şi instruirea în ţară a personalului, pe configurația specifică echipamentelor livrate României, concomitent cu parcurgerea etapelor de testare, acceptanță și recepţie a sistemelor.

Achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, a echipamentelor criptografice și cu regim special.

Promulgarea legii a fost precedată de obținerea aprobării prealabile a Parlamentului României privind inițierea achiziției, conform prevederilor art. 51 alin. (2) din OUG 114/2011, dată fiind valoarea estimată mai mare de 100 milioane de euro, și obținerea aprobării Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare către România a unor sisteme Patriot.

Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.

România a achiziționat cea mai  modernă configurație hardware și software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de amenințări aeriene actuale.

Primul sistem PATRIOT a fost livrat Forțelor Aeriene Române în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO.

Sistemul al 2-lea PATRIOT a fost livrat în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie a anului trecut și a intrat deja în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT.

Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT au fost livrate parţial în cursul anului 2022, livrarea integrală, testarea de acceptanţă şi recepţia urmând a se finaliza în luna aprilie 2023, anunta mapn.ro

3 COMMENTS

  1. Inteleg ca:
    Sistemele Patriot sunt cumparate de noi si sunt/vor fi deservite de noi, iar decizia de a le folosi in lupta ne apartine. Armamentul de la Kogalniceanu si Deveselu e insa al americanilor si e deservit de ei iar decizia de folosire in lupta le apartine. Corect?
    Altceva: presupun ca specialistii pregatiti de SUA pentru folosirea in instructie si in lupta a sistemelor Patriot sunt absolventi de studii superioare tehnice. Corect?
    Polonia detine si ea sisteme Patriot?
    Daca detineti aceste informatii, astept cu interes un raspuns.

    • Dupa cum spuneam, la Deveselu este parte a unui scut NATO. Deci decizia de folosire este a celor 30 state membre
      La MK nu sunt doar americanii, e o baza romaneasca acolo cu tot ce trebuie
      Polonia a primit imprumut sisteme Patriot din Germania

Leave a Reply