Comunicat al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki

Sub pretextul armonizării Codurilor cu ultimele decizii ale CCR și cu unele directive europene, Guvernul a adoptat în secret o ordonanță prin care aduce și alte modificări periculoase celor două Coduri, afectând astfel grav drepturi prevăzute în Constituție

APADOR-CH protestează faţă de modul neloial în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale (Codul penal şi Codul de procedură penală), printr-o ordonanţă de urgenţă ţinută cu stricteţe “la secret” până în momentul adoptării, mai ales în condiţiile unor modificări de amploare (peste 150 de modificări, în total).

Este adevărat că e rezonabilă o intervenţie legislativă de urgenţă în privinţa punerii în acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale şi pentru implementarea unor directive europene pentru care procedura de infringement este iminentă, în condiţiile în care Parlamentul nu poate sau nu doreşte să-şi exercite funcţia de legiuitor.

Dar, printre numeroasele modificări ale Codului de procedură penală au fost “strecurate” şi unele texte pentru care nu se poate justifica nici necesitatea corelării cu deciziile Curţii Constituţionale şi nici necesitatea implementării urgente a unor directive. Mai mult, unele dintre modificări afectează drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la viață privată și dreptul la un proces echitabil.

Spre exemplu, modificarea art. 153 din codul de procedură penală, constând în eliminarea filtrului judecătoresc, ce era prevăzut, şi în abilitarea procurorului de a cere direct de la bănci, fără încuviinţarea judecătorului, datele financiare ale unei persoane, nu a fost cerută în nicio decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană ce trebuie implementată.

Modificarea art. 153, care elimină filtrul judecătoresc atunci când se dispune o măsură care afectează grav un drept fundamental al omului, dreptul la viaţă privată, garantat în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este în acelaşi timp şi o măsură vădit neconstituţională, întrucât art. 115 al. 6 din Constituţie interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.

Aceeaşi este şi situaţia abrogării prin ordonanţa de urgenţă a alineatului 1 al art. 228 din Codul de procedură penală, care prevedea că după luarea măsurii arestării preventive, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus această măsură. Întrebarea care se pune în mod firesc este care era urgenţa abrogării acestui text de lege care reglementa dreptul la informare al persoanei arestate, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil? Abrogarea acestui text nu a fost cerută nici prin vreo decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană.

APADOR-CH solicită Guvernului să remedieze aceste încălcări ale Constituţiei şi amintește faptul că legiferarea pe ascuns, netransparentă și neloială nu este o cale democratică de urmat. Asociația îşi anunță intenţia de a folosi procedurile legale pentru eliminarea acestor excese.

20 COMMENTS

  1. Doar e “guvernul meu” si a “tinerilor frumosi si liberi”. Isi poate permite sa adopte ordonante de guvern in secret si anti constitutionale.

  2. Sunt curioasa daca guvernul va avea o reactie. Desi a fost creditat cu prezumtia de buna credinta, acesta si-a dovedit reaua credinta de mai multe ori. Asta nu mai este incompetenta ! Pur si simplu sunt pasi marunti, discreti dar decisivi, catre un stat totalitar. Prin aceste prevederi se deschide larg usa catre abuzuri, catre nerespectarea drepturilor omului. Nu ma surprinde. Nu am avut incredere in acest guvern ( guvernul meu )de la bun inceput. Proverbul romanesc spune “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul gol”. Romanii, in sinceritatea ( ca sa nu spun naivitatea ! ) lor asta au facut : au mers cu sacul gol. Acum au descoperit ca pomul este partial uscat, cat despre roade ce sa mai vorbim…De altfel sa nu uitam ca pe net a aparut si un comentariu al dizidentului Paul Goma care a afirmat direct nu pe ocolite ca guvernul are si baieti cu ochii albastri ca membri. In concluzie: “Quod erat demonstrandum”

  3. Eu ma întreb de exemplu unde e in acest caz corul plangator, lamentator si acuzator al propagandei Bruxelles-ului, care era foarte activ si vocal in cazul Poloniei spre exemplu, cum încalcă ei statul de drept, si nu știu mai câte, sigur, problema lor era acolo ca puterea aparține unei formațiuni autentice de dreapta, adică opusa dogmei oficiale a UE, stangismul corect politic, dictatura “tolerantei”. Sau nu mai amintesc de anul 2012, când același aparat a fost foarte activ si “îngrijorat” pt respectarea statului de drept in România, sub conducerea USL, dacă adopta guvernul Ponta așa ceva, presupunând prin absurd, va dați seama ce tsunami s-ar fi revărsat? Acum unde sunt vuvuzelele? Unde e tsunami-ul indignat si îngrijorat??? Sau nu contează măsura luată, ci doar cine o ia? Dacă-s de-ai noștri, las-o așa, ca merge la fraieri, in colonie merge orice!

  4. Dar executorii cum au acest drept?Mulți judecători sunt corupți(vezi atâtea cazuri în presa)Daca banii sunt curați,de cine te temi?

    • De prostia vostra, tineri frumosi Si retarzi, se tem. Cine spume ca sunt corupti, dna ul? Du Te la cratita!

    • Si procurori certati cu legea si care comit abuzuri sau/si dosare cu incondeieri mai mult politice, iar dovezi zero, nu sunt? Dar de ce crezi tu ca in capitalism, in economia de piata,sumele puse in conturi nu sunt afisate pe toate gardurile? Ca sa ascunda hotiile, sau sunt alte ratiuni in confidentialitatea conturilor bancare? Cum ti-ar fi tie sa afle toata lumea si mai ales “cine trebe” cati bani ai tu in casa sau la “cec”(daca ai ce,daca nu ,liniste si pace).Iar ca persoana juridica este si mai importanta confidentialitatea puterii financiare vizavi de concurenta.Ai auzit de spionaj economic, sau gandesti doar la nivel de piata Obor:lapte,paine,parizer si…acasa? De aceea accesul la anumite informatii trebuie supravegheat de mai multi factori si nu “care cum doreste”,chiar si cand “cere militianul prin statie” atunci cand i se…ridica.

  5. Dupa cum guvernul lui iohannis si ciolos strecoara anumite lucruri contra Democratiei si Drepturilor Omului,se dovedeste ca nu sunt masuri de lupta cu hotii,evazionistii si coruptii,decat in aparenta,ci mai de graba sunt pregatiri de reprimare contra protestatarilor,opozantilor si presei inca ne baso-iohanizate.

  6. Superb, nu?
    Pentru cadrele didactice şi nedidactice nu au bani dar nici dreptul prin lege pentru cetăţeanul pensionar care a muncit din greu ani la rînd şi s-a îmbolnăvit sau a intrat în regim de pensie legal? Cum tati toţi ”porcii” politicieni urlă de sănătatea lor dar stau în funcţii şi după 60-65 de ani şi celor cărora prin lege trebuie să le dea întrucît nivelul de trai este sub orice critică NU vor!
    – Băi criminalilor ucideţi oamenii cu bună ştiinţă prin reaua voastră credinţă şi prin îmbogăţirea injustă?
    – Ce se vrea?
    – Ucideri în masă sau ”pe cale naturală” din cauza inaniţiei şi a sărăcirii impuse propriului popor? Băi ”vacilor buhăite” sunteţi complici şi la Exit Pharma pentru a rămîne doar voi vii în România? De ce mai urlaţi atîta cînd se vede totul prin ceea ce faceţi în fiecare zi? O vorbă din bătrîni spune: ”numele proştilor pe toate gardurile” ne mai trebuiesc garduri destul de multe!
    Coincidenţă! Cică era pas cu pas! Care? Deja au spus:PAS la tot ce înseamnă viaţă în România! http://www.antena3.ro/actualitate/guvern-bani-majorare-pensii-paslaru-357610.html
    *Guvernul nu are bani pentru majorarea pensiilor. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Dragoș Pâslaru, care a explicat că guvernul nu își permite în acest moment să crească pensiile.
    Și asta din cauza pensiilor specile, spune ministrul.
    Astfel, nu au mai rămas fonduri pentru cei cinci milioane de pensionari din România.*
    https://www.facebook.com/154109934947338/photos/pcb.252105828481081/252105405147790/?type=3&theater
    https://www.facebook.com/154109934947338/photos/pcb.252105828481081/252105495147781/?type=3&theater
    Asa vreti să ajungă omul modern? https://www.facebook.com/154109934947338/photos/pcb.252105828481081/252105558481108/?type=3&theater
    Vorba lui băsescu:
    https://www.facebook.com/154109934947338/photos/pcb.252105828481081/252105401814457/?type=3&theater
    Cam asa arată nivelul de trai pentru majoritatea cetăţenilor? Cu baza din scîndură şi laudaţio?https://www.facebook.com/154109934947338/photos/pcb.252105828481081/252105508481113/?type=3&theater

  7. Cum? După ani şi ani de minciuni vorbite şi scrise de cei de la INS cu clica lor din teritoriu?
    http://www.dcnews.ro/mai-scoate-mortii-de-pe-listele-electorale-lucian-bolca-reac-ie_506233.html
    Cine a făcut studiile: Macovei şi Blaga din ce au adunat de pe site-urile de matrimoniale? Cum şi cînd vor fi pedepsiţi aceşti mincinoşi verbali şi cei care au scris în statistici de au minţit ani la rînd tot ce înseamnă autoritate electorală şi instituţii demne???
    Am impresia că Macovei nici nu a plătit amenda încasată pentru semnături false cînd a candidat la preledinţie! Totul se contestă cu brio în justiţie că justiţia a ajuns” împărţitor de dreptate cui se vrea şi cu chef”! Trebuie anchetat pînă începînd cu 2004 pînă în zilele noastre dar condiţia: rezistenţă la şoc! Vom fi îngroziţi la final!

  8. Halucinant ce hotaraste “guvernul meu”:”În cazul înhumării, eşantioane din aceste substanţe în flacoane din material plastic de minim 10 ml, etichetate, se vor pune alături de defunct în sicriu.”
    Si voi vreti sa gandeasca limpede in cazul CPP

  9. Ipoteza de “film”:
    Cadavrului nu i se va face identificarea genetica (nu se va dori); este desfigurat pentru ca nu este de fapt patronul Hexi cel mort in masina aceea.
    Patronul Hexi este deja sub identitate noua, la aliatii nostri (ai SRI), unde i se va schimba infatisarea si va trai pe banii poporului pana la adanci batraneti, avand in vedere ce sume uriase a adus serviciilor prin traficul de cocaina (pardon, aia e la CIA)- prin diluarea substantelor dezinfectante timp de zeci de ani.

  10. mersi apador-ch, dar sinuscisul Condrea va asterne un zgomot asurzitor pentru aceste masuri care pregatesc dictatura straina, pe fata si prin lege. Inclusiv – sau mai ales – la Parlament

  11. Poate il invitati pe PM Ciolos intr-o emisiune sa explice in ”limbaj de tehnocart” cum e cu secretomania!

Leave a Reply to CristianCancel reply