Dupa ce a declansat o ampla operatiune cu damf de politie politica scuturind trecutul doar al adversarilor sai politici, presedintele Traian Basescu a facut azi o declaratie de presa intempestiva. Argumentul profesional suprem al absolventului de invatamint superior Traian Basescu a fost….lungimea navei comandate. Pentru oameni cu nivelul de cultura si educatie similare cu ale presedintelui, poti sa spui, intradevar, ca atunci cind vine vorba despre studii, marimea conteaza….

Presedintele cade singur in groapa pe care a sapat-o chiar domnia sa pentru altii. A iesit azi usor nervos sa dea explicatii in legatura cu trecutul sau dinainte de 1989. Aceasta perioada a vietii nu este pentru presedinte punctul sau forte. As spune ca dimpotriva…

Comandarea unei nave de 306 metri lungime este un argument de cartier. Si comparatia aceea, repetata, cu terenul de fotbal. Aici nu vorbim despre lungimi, latimi sau despre fotbal. Ci despre o chestiune de principiu. Daca Traian Basescu a deschis cutia Pandorei privind studiile si dosarele de invatamint din trecut, atunci sa-si asume suspiciuni si investigatii asa cum se intampla si cu adversarii sai. Sa aduca in public lucrarea sa de absolvire a Institutului de Marina si sa vedem daca exista legatura intre afacerea Klaveness si bursa pe care a primit-o in Norvegia.

N-a contestat prea multa lume calitatea de ofiter de marina si apoi de comandant de nava a lui Traian Basescu. Am vazut destui sefi cu scoala vietii care se descurca remarcabil. Aici e vorba despre corectitudinea studiilor sale.  “Eu nu sunt la fel ca altii care au doctorate si masterate. Pe mare nu se fac cadouri”, a declarat presedintele. Bun, perfect, atunci hai sa fie verificate studiile sale si lucrarile de absolvire, atitea cite sunt. Iar cu afirmatiile sale mai vechi potrivit carora venea cu nava burdusita de tigari, cafea, whisky, blugi sau covoare cum ramine? Se fac deci sau nu cadouri pe mare? Dar pe uscat?

Am observat autoaprecierea suprema pe care si-o aroga presedintele atunci cind vorbeste despre perioada sa in Marina Comerciala. N-am calificarea necesara sa spun daca a fost sau nu un bun marinar. Faima sa in Constanta era de bun comandant dar de om cu un caracter imposibil. Ma intreb si eu doar atit : daca se califica singur ca fiind marinarul perfect, de ce a declarat ca a masluit probele unei catastrofe – incendiul din 1987 din portul Rouen – cauzat de el si nava comandata de el?

Iata marturia sa din 1998 :

Traian Basescu: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe ‘Arges’, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune …(…) A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre”

151 COMMENTS

  1. chestia asta cu marimea navei seamana cu lauda masculului ca o are mare ! in miniconferinta lui a spus muuulte minciuni !

    • una dintre minciuni: “eu mi-am incheiat cariera pe mare fara sa am vreun incident de navigatie” sau poate daca acosstase nu se pune ca naviga?

    • Vad ca sant multi dintre noi care doresc sa scape de basescu dar nu se implica cu nimic! Vor ca totul sa-l faca USL-ul! Nu credeti ca si noi trebuie sa-i ajutam? Totul se face 19 secunde, simplu prin singur mod si anume prin :
      http://www.uslonline.ro/petitie/
      atat si nimic mai mult.
      Este greu? Eu cred ca nu!

  2. Cred ca ar trebui sa va uitati peste certificatul medical “plagiat” al presedintelui. Cred ca are probleme grave de judecata pentru a-si mai continua functia pe care o detine.

  3. daca basescu a iesit asa repede inseamna ca e ,, ceva putred in .. Norvegia ” ! Sper ca ziaristii de investigatii vor sapa !

        • Băsescu s-a grăbit prea tare când a răspuns într-o conferinţă de presă de urgenţă, ce a făcut el în Norvegia. Bursa aia de 3 luni a fost o primă pt faptul că le-a făcut cadou norvegienilor 16 vapoare.
          Chelul îşi pune mâna în cap! i se potriveşte.
          Aştept cu mare speranţă votul de mâine din Parlament. Sper să îl trimită la popor, să se victimizeze el pe căldurile astea. Sunt curios ce texte tâmpite o să mai inventeze. Dacă începe iar cu Iliescu şi cu Mogulii, cu poşta şi cu sarea, eu sun la 112, să vină să îl ia de pe scenă.
          Credeţi că va mai apărea pe la Universitate? Eu cred că nu, fiindcă nu îi încape vaporul de 306 m.în Paiaţa Universităţii.
          Abia aştept să-l văd şi să-l huiduiesc. Până şi penalul Şerban Huidu o să-l huiduie.
          D-le Radu Tudor, vă rog să înfiinţaţi un blog; HUIDUIŢI-L PE BĂSESCU!
          Cred vă va avea mare succes.
          Hai Parlament cu supendarea!
          Hai justiţie cu egalarea: 2 ani pt Năstase, 20 de ani pt Băsescu!

  4. cine l-ar bănui de citit lucrări în domeniu? :)) ) A fost readus în plin plan furtul flotei. Bună idee, felicitări celor care au avut-o! Cum şi de ce a vândut flota în norvegienilor (în mare parte, or fi fost şi alţii!) Păi cum să nu le-o vândă pe nimic dacă ei i-au dat şi-o bursă şi o diplomă de expert în ce-o fi fost? Să ne explice asta, cum a volatilizat flota (după sau înainte de bursă?!) nu să-i facă dobitoci (asta s-a înţeles!) şi nerealizaţi profesional, pe toţi posesorii de doctorate (mulţi dintre ei foarte onorabili, nu meritau acest afront! )

  5. Mi-ati luat-o inainte, d-nule Tudor. Capacitatea de a conduce( fie ea si o nava)nu se masoara in metri. Mai ales cand te impaunezi cu studiile tale de navigator, stiind ca ai incediat muuulte nave si ai falsficat probe. Care e infractiunea pentru “falsificare de probe”??? Mai mult, admiterea la Instutul de marina pe vremea aia era f. riguoasa, iar domnia sa n-ar fi trecut de vizita medicala cu defectul la ochi.A dat spaga ?
    Sa intelegem ca cineva studiaza dosarul lui T. Basescu?
    D-nul presedinte n-are altceva de facut? Vreo vizita oficiala, vreo intalnire de lucru, alte activitati( in afara de a denigra guvernul in exterior) de politica externa ?

    • Nicio fapta nu ramane nepedepsita de pedelisti, sunt in ofensiva mereu.Pop a iesit cu declaratii, ANI il cauta la dosar. Si mai zice Base ca nu a politizat institutiile statului. Pai si un copil de gradinita observa, suntem noi multi, dar nu suntem toti prosti. Despre acest atac politic al ANI nu se scrie in presa straina ?

  6. Adica,draga Radu,daca eu conduc azi un Matiz si maine da norocul peste mine si mostenesc de la mamaie, si-mi iau un Rolls,sau vreo hardughie,e mare branza si nu sunt in stare sa o conduc?Ce-i prostia asta ca avea nava 306m?
    Poate era vreo aglomeratie pe mare ca pe A2,sau Dn 1 si noi nu ne-am prins!Sau treceau luni in sir pana zarea si el la orizont vreun pavilion la mii de mile departare….Are omul asta un stil de-a se da mare….
    Da ce zice ca el a ajuns comandant pe acea nava,numit de securitate-politic deci…ca si acum…asa si-a dat casa,asa si-a luat masini de inghetata,asa si-a facut fata europarlamentar,asa si-a luat tara in care face ce vrea-pus de securisti,politic.Nu are competente in meseria lui,afara poate de cele in materie de whisky cu gheata….mult si gratis,cred.
    Intreb si eu,ca tot avem la guvern Internele,si la PMB nu cred ca mai sunt majoritari pdl-istii:se poate aprobare de manifestatie la poarta Cotroceni acum,cat vor cetatenii?Sau e tot asa….nu se poate la Cotroceni ca e dat locul pe 3 ani!Ca fara fermentatie in strada,nu cred ca pleaca securistul asta,cu gasca lui de securisti.

  7. Problema care se pune e ca, in urma acestei relatari de presa, care este organul abilitat al statului, care are autoritatea si credibilitatea sa verifice asemenea informatii si sa lamureasca publicul vis a vis de aceste chestiuni? Sunt necesare sau nu sa se ia masuri?
    Exista asa ceva sau va ramane sa aflam abia dupa ce istoria sa va pronunta?
    Deja este tot mai penibil ce vedem si ce aflam!!

  8. Minunat! Dar cu tara ce facem? O dam de gard si mai schimbam cate ceva la instalatie, sa nu ni se poata dovedi vina?

  9. Pai este un argument foarte valid, sa ajungi sa ocupi functia de ce mai mare raspundere in compania in care lucrezi. Iar la nave, la fel ca si la avioane, cu cat este mai mare cu atat este mai complicat de pilotat.
    Chestiunea de principiu ramane, anume ca in ultima vreme avem o gramada de tineri politicieni care nu s-au remarcat prin absolut nimic in viata profesionala, in afara de contracte cu statul, desigur.
    Inteleg sa fii ministru dupa ce ai lucrat ca CEO intr-o mare corporatie, sau dupa ce ai avut multi ani functie de management executiv in institutii publice sau private cu anvergura, cum sunt cele de pe la Bruxelles de exemplu.

    Faceti o diferenta intre Daianu, Isarescu, Orban, Ciolos, Tanasescu si tinerii astia gen Negoita, Boureanu, Udrea, Turcanu, Sova and company. Daca ati avea o companie privata, a dumneavoastra, ati avea curajul sa incredintati oricaruia dintre cei din urma vreo pozitie, oricare ar fi ea? Sincer!
    Adevarul evident si dureros este ca mai nou in politica si-au gasit refugiul toti incompetentii. In Romania este o prapastie uriasa intre managementul privat si managementul de stat, la fel ca intre angajatii de la privat si cei de la stat.
    Uitati-va cate exemple de miliardari self-made sunt in toata lumea, oameni care nu au mai terminat facultatea, ce sa mai zic de MBA-uri si doctorate. Iar Parlamentul nostru geme de doctori.
    Toti tinerii inteligenti se apuca de lucru de pe bancile facultatii, restul baga mastere si doctorate pana la 35 de ani, apoi se plang ca nu gasesc de lucru pentru ca in realitate nu stiu sa faca nimic.

    Eu ma consider un profesionist in domeniul in care lucrez, am o lista lunga de cursuri si certificari, multe facute pe banii mei, oferite de organizatii prestigioase care nu tolereaza furtul sau minciuna. Cred ca nu sunt zece oameni in Romania pe domeniul meu (IT) care sa aiba combinatia de competente si atestari pe care o am eu. Drept dovada ocup o pozitie de mare raspundere si excelent remunerata, intr-o companie straina. Si asta in ciuda faptului ca acum zece ani am renuntat la facultate. Sa va mai spun ca nimeni, niciodata, nu m-a intrebat ce facultate am terminat, sau nu mi-a cerut diploma de licenta?
    Daca maine toata gasca asta de mari politiceni si-ar depune CV-urile la o companie privata, cati credeti ca ar fi angajati? Sincer!

    Asa ca hai sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa fim sinceri, toti tinerii politicieni, aproape fara exceptie, indiferent de partid, sunt niste arivisti lipsiti de scrupule care are face orice ca sa ajunga la borcanul cu miere pentru ca stiu ca altfel nu ar avea nici o sansa in lumea libera, concurentiala. Iar asta se vede in modul in care merge tara noastra, trendul il stiti si dumneavoastra. Daca vom continua sa promovam si sa sustinem toate nulitatile asta, poate pe termen scurt unora le va merge bine, dar pe termen lung ne va merge tuturor foarte, foarte rau.

    Azi inchidem ochii la un plagiat, dar poate peste 10 ani beizadeaua unui ca alde Ponta o sa il calce pe trecerea de pieton pe copilul dumneavoastra sau al meu si nu va face o zi de puscarie. Ca ala al lui Placinta, mai nou mare PNL-ista…

  10. Excelent editorial. Felicitari. Mi-as dori sa gasiti prin arhive inregistrarea cu Rouen-ul ( parca imi amintesc ca a fost la Prima TV ). Parca imi amintesc ca si in dosarul flota, scamatoria cu disparitia flotei a fost facuta cu niste firme norvegiene. O fi o coincidenta ca bursa respectiva ( daca a fost bursa ) era tot norvegiana, si in aceeasi perioada in care s-a evaporat flota ?
    PS * Ar trebui sa puneti domnului TB o intrebare publica despre cum a fost cu Rouen-ul. Sunt curios ce va raspunde, daca v-ar raspunde.

  11. Canalia Perfecat e un nimeni in meseria marinareasca. Daca iubea mare si meseria de capitan n-o profesa doar vreo 12 ani de zile si nu intra dupa Dec. 89 in politica ca sa poate sa fure cat cuprinde si sa distruga Romania. Referitor la cat de bun a fost ca marinar la prima conferinta de presa ar trebui intrebat “Daca a fost bun ca capitan cum de a incendiat 38 de nave in portul Rouen.”

  12. Excelent articol, domnule Radu Tudor! Ce ma necajeste pe mine este faptul cum Traian Basescu l-a ademenit in acest joc politic pe domnul Prim Ministru Victor Ponta.
    Pe mine ca cetatean “gogu” ma intereseaza despre masurile luate de guvern, despre economia tarii si faptul cum sunt administrati banii in folosul tuturor.
    Acest joc pervers poate fi oprit numai de domnul Victor Ponta venind la diferite posturi de televiziune si vorbind despre lucrurile care ne afecteaza pe toti.
    In tara asta chiar conteaza mai mult un doctorat decat sute de mii de oameni care ajung sa traiasca in ultimul prag al saraciei?

  13. M-am gandit ca inca nu a aparut stenogramele cand TB a spus ca la propus pe Ponta drept prim ministru.

    TB nu a sperat ca dupa propunerea pe care i-a facut-o lui Ponta (dupa caderea lui MRU), acesta sa o accepte. El s-a bazat pe declaratiile lui Iliescu care a spus ca ar fi o idee rea ca Ponta sa accepte postul. Dupa ce Ponta la acceptat Iliescu a spus ca este o decizie buna, cea luata de Ponta.

    Acum TB vede acest lucru drept o capcana si incearca acum din toate puterile sa demita acest guvern.
    Simplul fapt ca TB este partial nu este condamnat de nici o lege sau articol din constitutie? Guvernele Boc si MRU nu au fost puricate deloc in timp ce guvernul Ponta este pus la indoiala de institutia care ar trebui sa medieze relatiile dontre institutii.

  14. “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant”… Parca acum nu e cumva cam la fel? Aceeasi Marie cu aceeasi palarie, doar putin vopsita…
    “…acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre”. Sper sa nu fie un obicei eventuala musamalizare a situatiei de la un anumit moment.

  15. Poporul a avut ocazia sa scape de Basescu si a ratat ocazia.Azi suntem in situatia in care nu mai avem de ales,nu exista alta sansa decat greva generala si blocarea Palatului cu protestatari pasnici!!!Orice zi si orice discutie agraveaza situatia!!!Basescu cauta sa demonstreze ca nu poate fi inlocuit,nu exista om potrivit care sa-i ia locul si ca mai are de rezolvat cateva “mici probleme”!!!In trei luni poporul va organiza uriase mitinguri de sustinere si adulatie colectiva fata de “unicul si maretul conducator”!!!Singurul garant al stabilitatii este EL unicul “Sef al statului”!!Razboiul diplomelor,tarani impotrica chiaburilor,muncitori impotriva intelectualilor,stanga impotriva dreptei si cei de jos impotriva celor de sus,saraci impotriva tuturor si minerii cu bucuresteni impotriva provinciei!!!Singura salvare si oaza de stabilitate este EL marele si ilustrul conducator!!!!Vorbim de Transnistria bineinteles!!!!Stupid,penibil si absurd!!!

  16. dl radu, acest om se crede cel mai destept doar pentru ca a condus un vapor. i-o fi fost greu, nu zic, dar i-a fost greu si mamei mele care, in perioada in care mister basescu colinda lumea, se scula de la 5 dimineata ca sa cumpere lapte, spala zilnic sticle si borcane ca sa faca rost de bani sa avem ce manca.( si altele-ca in perioada ceausista. si mama a crescut 3 copii asa.)
    acesta este argumentul suprem al profesionalismului sau – ca a fost marinar; exista si alte profesii la fel de grele, desi nu la fel de banoase.

  17. in urma cu ceva timp, tot la voi, pe antena 3, am asculta declaratiile unor persoane care au fost nevoite sa-l accepte pe Base d.p.v medical, la facultate.
    in plus, pe linga disparitia flotei, el a mai reusit si sa dea foc unor nave.
    el, primul si genialul marinar al Romaniei, de ce nu a fost parlamentar de CT? el, marele marinar, nu ar fi fost votat de marinarii din CT? wow, intrebari retorice….

    mi se pare de rahat sa-l compar cu Victor Ponta, si pe el, base, si pe alti pedelisti, nu neaparat pentru ca am fost colega de grupa cu el, cu Victor Ponta, ci pentru ca Victor Ponta, copilul nimanui in ’91, chiar a reusit la o mega facultate pe baza de admitere, pe baza de examen, a terminat-o cu brio.
    eu, la 40 de ani de “romanism” m-am saturat sa ma vad condusa de copiii celor care i-au condus, pedepsit si incarcerat pe bunicii si pe parintii mei.
    e simplu.
    azi ar fi fost ziua de nastere a domnului Paler.
    dinsul, ca si domnul Coposu, romani de la care chiar am avea de invatat.
    dar logica si spiritul critic lipsesc azi romanilor, incapabili sa iasa in strada pentru drepturile lor, dar capabili ca iasa cu miile la sfintiri de biserici (in timp cesute de scoli si de spitale se inchid), pupat de moaste si alte mizerii, chipurile credincioase.
    noi, romanii, nu mai avem nici o sansa.

  18. D-le Tudor, tot ceea ce se intampla in ultimul timp pe scena politica este mai mult decat se poate suporta, dar asta stim deja, ceea ce ma ingrijoreaza este desigur preocuparea pentru aspecte de minim interes pentru bunul mers al tarii si am certitudinea ca am ajuns intr-un moment in care unii au uitat ca sunt in slujba cetatenilor , ca au fost alesi pentru a conduce si manageria o familie…Romania..!!! Ma tem ca familia noastra are o mare problema atunci cand cel ce se presupune ca ar trebui s-o mentina unita, cel care ar trebuii sa-i asigure prosperitatea , cel ce ar trebui sa fie intelept , cel care ar trebui sa fie primul care sa-si ajute copii la nevoie si in nevoie, are preocupari si manifestari ce frizeaza patologia…asa ca as propune un consult psihiatric , la modul cel mai serios, pentru cel dintai om in stat, innainte de a aluneca cu totii in prapastia nebuniei……

  19. Lungimea navei nu e chiar un argument de cartier de genu “cine o are mai mare”. E ca diferenta dintre un sofer de Matiz si unul profesionist de TIR; si e o diferenta mare. Daca faceti doar propaganda platita, e ok, va descurcati grozav. Dar daca ajungeti sa va manipulati intre voi atunci chiar ati luat-o pe ulei rau de tot.

    • Băsismul ăsta-i boală cronică. Vezi c-aveţi miting joi împotriva lui Ponta. Fugi şi întâlneşte-te cu maimuţele băsiste şi scandaţi în cor că Ponta-i plagiator.
      În legătură cu lungimea navei, dacă nu-i argument de cartier, sigur e argument de ghiolban.

    • Andrei, în contextul de faţă argumentul mărimii este o limpede dovadă de imbecilitate. Declaraţia de azi a lui Băse se înscrie într-o lungă listă de afirmaţii şi fapte care cu toate ne conduc spre aceeaşi concluzie: Băsescu nu poate înţelege noţiunile abstracte. Mai grav este ce decurge de aici. Anume faptul că:
      – un profesor nu produce nimic şi deci n-avem nevoie de ei;
      – un tinichigiu este mai valoros de cât un filozof;
      – intelectualii sunt inutili dacă nu se supun politicului.

      Ţi se pare puţin, Andrei? Dacă, da, antunci încearcă îţi imaginezi o lume fără profesori, filozofi şi intelectuali pentru că aceasta urmăreşte Băsescu. Dacă în continuare eşti de acord cu “mărimea” atunci meriţi să fi condus de Băsescu!

    • E mai bun un sofer de tir, decat un pilot de formula 1. Si nu e nevoie de master si doctorate sa conduci o tara, IQ se masoara in metri.

      • Nu stiu daca Raikkonen poate sau nu sa parcheze un TIR :)) – oricum cred ca exageram cu alegoria. Am vrut doar sa subliniez ca Radu Tudor a dus in derizoriu un argument al presedintelui pe care eu il consider corect. Nu cred ca Basescu a zis ceva rau de intelectuali. Eu lucrez in mediul universitar si stiu prea bine cum se dau doctoratele, masteratele si licentele. E un dezastru. Cat despre maimutele basiste si useliste si mai stiu eu ce… noi ne certam ca chiorii si papusarii rad de noi.

        • Nu suport ca un cetatean fie el si presedintele sa-si bata joc de intelectuali. Intotdeauna a facut-o, in diferite contexte.A reusit sa invrajbeasca categorii de intelectuali. Cel mai nou exemplu este protestul Colegiului medicilor impotriva Parchetului ICCJ si a declaratiei Uniunii Nationale ale Barourilor catre CSM.
          Iar despre masterate si doctorate sa nu generalizam. Sunt doctoranzi si masteranzi care au muncit cu adevarat, in trecut. Daca azi e dezastru in mediul universitar este tocmai datorita faptului ca s-a promovat pe linie de partid.

      • Ioana mesajul chiorului a fost clar : nu si-a atribuit titluri care nu le merita ! A reusit in viata si fara ele …

        • @ carmen
          Era foarte usor sa reusesti in viata, dar cu o conditie: sa fii sustinut de securitate.
          Atentie la exprimarea corecta: “Nu si-a atribuit titluri PE care nu le merita…”

  20. Dar o spune cu atata mandrie si convingere!Nava si iar nava,altceva nu stie,iar comparatia cu terenul de fotbal…vai de noi!Cat oare ne va mai chinui cu prezenta si prostiile astea?

  21. Vinat,nervos,minicinos si laudaros,nu mai zice nimic de Ponta ,de plagiat de demisie fuge ca Dracu de tamaie de propunerea primuluiministru

  22. 12 ANI PE MARE NU-TI POT ADUCE PERFECTIUNEA IN MESERIE. SA FIM SERIOSI. SUNT DOAR 12 ANI. DECI SA INTELEG CA RATAND CARIERA DE MARINAR S-A APUCAT DE POLITICA PACAT, MAI BINE RAMANEA LA CEEA CE SUSTINE CA FACEA MAI BINE.

  23. Cine seamana vant culege oprobiul public ,dar si cu consecinte; imi place campania de informare a studiilor presedintelui ,vass,si mai ales daunele provocate statului de hotii pusi la conducere; d-le Tudor cum vor fi pedepsiti si trimisi in judecata cand la dna nu se misca nimeni ?cum se misca guvernul cand hotiile vor zace la parchet sau dna si smecherii vor fugi dincolo unde au ..destui bani in conturi?? faceti o dezbatere pe tema asta ,trebuie presiuni din partea opiniei publice sa vedem rezultate ,singur guvernul nu stiu daca poate cand dna si parchetul sant la basescu ??

  24. antena3 nu mai are oameni competenti pt. stiri, Lorena Burlacu prezinta jalnic stirile, nu stie sa vorbeasca, va face de ras, eu ma uit continuu la antena3 dar cand apare ea cu parere de rau va spun ca fug pe alte canale cat ma tin picioarele….

    • Ce-ati ajuns, ati uitat ca in tara asta mai sunt si oameni normali, nu-i mai amestecati in mocirla morala a voastra.

  25. cred ca USL ar trebui sa organizeze joi un mega meeting in fata la Cotroceni. Am vazut ca portocalii s-au pus pe treaba si joi de la 18:00 vor avea un meeting in Pta Victorie:). Ba chiar in toata tara, ca doar au primarii destule. Atunci s-ar vedea: 20.000 vs. 3.000, adica 1-0 USL:)

  26. Oare domnul Joseph Daul (preşedintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European), cel care s-a arătat atât de sever în privinţa imoralităţii domnului Ponta în ceea ce priveşte plagiatul – sugerându-i să demisioneze din funcţia de prim-ministru – , are cunoştinţă de aceste declaraţii ale domnului preşedinte Băsescu despre episodul Rouen din 1987? Oare cât de morală va considera domnia sa a fi coţcăria prin care actualul preşedinte a ieşit nevinovat atunci, deşi era? Asta aşa, fiindcă veni vorba despre funcţii şi moralitate…

  27. Că matechiorul a navigat, bravo lui. Că a reuşit să aducă echipajul acasă, bravo lui. Asta înseamnă că, probabil, în acea perioadă era “responsabilizat” de “organe”. Numai că prostul consideră ţara o navă
    ceva mai mare de 306 m lungime şi, iată, această navă gigant demonstrează
    cât se poate de clar incompetenţa acestui ciclop. De când el se află la
    cărma României, aceasta este într-o derivă prelungită, mai ales că şi-a
    “selectat” echipajul dintre marii escroci şi curve adevărate şi politice.
    În altă ordine de idei, m-a surprins declaraţia d-lui Astărăstoaie, conform căreia, ar fi bine ca medicii de vază ai României să demisioneze
    în bloc. Corect. Să opereze Băsescu şi neamul lui, Udrea, Blaga, Videanu, Berceanu, Preda, ambii, precum şi alţi “specialişti” în tot felul de operaţii, gen numărătoarea Robertei Anastase. O astfel de manifestare ar zgudui total acest eşafod al corupţiei, hoţiei, CRIMEI, şi,am curaj să pun pariu, că în maxim 48 de ore, Băsescu va fi dat jos cu
    forţa de la Cotroceni şi linşat, împreună cu toţi bandiţii cu care s-a înconjurat. Aud că democrat-liberalii vor s-o pună de-o manifestaţie.
    Din nou, oamenii întregi la minte, trebuie să iasă şi să le dea o lecţie de bun simţ acestor tupeişti ordinari. De ce întârzie rezultatele auditului pe ministere promise de guvernul Ponta?! Să fie vreo tergiversare?! Dacă-i aşa, e grav. Premierul a promis că va demite
    orice ministru care nu va face publice rezultatele acestor auditări.
    Nu cred că e bine să treneze publicarea acestor rezultate, însoţite de plângeri penale, altfel nu văd prea bine useleul la proximele alegeri.

    • Auditurile trebuie sa fie bine documentate. Cu cat ai mai multe escrocherii descoperite cu atat mai multa hartogarie. Daca nu sunt acoperite ne trezim cu ei “cinstiti” si n-am facut nici o branza. Crezi ca USL nu-si doreste demascari?

  28. Domnule Tudor eu sint un fost marinar care nu a avut ,,fericirea” sa navige cu base dar va pot spune ca omul acesta este bolnav (caputu)si nu de acum ci decind era comandant cind nu facea mare lucru pe nava,chiar daca avea 306 m ,doa isi consuma spezele ce constau in bautura. Conducerea navei era asigurata de ofiterii de punte si de masina ,Activitatea lui incepea dupa intrarea in portul respectiv , nava fiind pilotata de pilotii portului,cind facea formalitatile de alimentare cu combustibil , alimente si de incarcare cu marfa respectiva.Trebuie sa stiti ca aproape 80% dintre cdt faceau aranjamente cu incarcarea navei , incarca mai mult si treceau in acte mai putin, la alimente le treceau la calitate superioara si erau de inferioara.Si cit a fostla institutul de marina a tot facut informari la seico despre colegii sai mai mari sau mai mici, cum credeti ca a ajuns cdt asa tinar? pentru ca era eminent ? nu.Asa a ajuns si reprezentant al NVROM la Anvers si acolo cerea un fel de taxa de protectie la cdt ce ajungeau in port.I-mi pare rau ca nu se gaseste nici un subordonat al sau de cind era cdt sa spuna adevarul. Stiu sigur ca pentru asi lua brevetul de cdt in primul rind trebuia sa fie membru PCR si se dadeau bani grei , dupa aceea ca si cdt dupa fiecare voiaj trbuia sa informeze:PCR, NAVROM, si seico. Deci nu a fost informator!

    • Cum sa vorbeasca subordonatii intr-un stat( mafiot?) unde cine misca in front, ba i se desurubeaza roata de la autoturism ( d-na Judecatoare M. Pivniceru), ba i se imbolnaveste subit familia unui avocat si acesta renunta la contractul de asistenta juridica.Asta nu se comenteaza in mediul politic extern? Organizatiile internationale ale avocatilor , nu comenteaza? Suntem tara UE.

  29. Acum sincer vorbind ,d- le Radu ,trebuie sa recunoastem ca a aduce inapoi o nava de asemenea dimensiuni (308 m) in buna stare , e o performanta extraordinara , avand in vedere ca parfumul natural al lui t.b. era si este cel de wisky :). pentru mine e prima miscare buna a usl. eu as face incontinuu lucrul asta , chiar daca nu au nimic la mana cum se spune… zice pdl ceva, sa zica si usl la fel , dar nu la oricine ci la t.b. doar. ca vad ca a inceput sa se enerveze :). de exemplu , in locul d-nei Andronescu as spune : ” ok , vin cu ce imi cereti , daca si dumneavoastra imi garantati in scris ca nu consumati alcool in timpul serviciului ” :)sau ca nu e incompatibil cu udrea. elena udrea 🙂 un cretin , iar noi ne batem capul cu el. dupa alegeri ,chiar daca ar iesi (prin absurd) pdl-ul , tot o sa ajunga rau ; il vor mazili public proprii lui oameni .

  30. betivii traiesc din amintiri,dar dupa o virsta se incurca in propriile amintiri,chestie constatata stiintific(fara plagiate,sa vorbim ca EBA!!!)

  31. Apropos de diplome si specializari luate cu toptanul in “ace ,brice, (chiar bricuri !), si carice”
    Eu cred ca daca ii scuturi bine pe toti astia(cu unele exceptii), si ma refer aici direct la cei din “Comisia de Atestare bla, bla, bla…”, si ale lor “diplome”, nu ramane decat tupeu, foarte mult tupeu, asemanator celui ce i-a numit, respectiv acelui Funebru, ministru’ al Invatamantului. Uitati-va (cica, n-ar fi bine sa te referi la cum arata un om , cu toate ca pentru un psiholog asta ar fi “obiectul lui de
    activitate-omul”(apelez pe aceasta cale la un psiholog sa-si spuna cuvantul) ar exista multe elemente care sa identifice omul-japitza cat si pe de omul-OM. S-ar demonstra numai la acest Andrutza, fara de tagada , ca nu ar avea nici in clin nici in maneca cu educatia si invatamantul … Cu ureea poate, ca-i chimist , din cate am aflat. Arata acest om a cadru universitar , a profesor al unei Institutii de invatamant de prestigiu (si vad ca ar fi reprezentant si al Academiei, probabil ca-i academician, mai stii?, sau a unei Comisii care s-ar vrea “mama” oamenilor de stiinta de pe pamant.. romanesc? Nici vorba. Astuia numai dupa cum se imbraca (cu-n tricou antijeg, in blugi si cu lantoiul de aur la gat) dar si cum ii este cautatura , de rechin pus pe praduit i se poate pune “diagnosticu”. Acest individ ar reprezenta , credeti, modelul unei somitati in… ceva, sau atestarea in … altceva ?. Raspunsul invariabil din partea specialistilor ar fi – Nu! De asta a ajuns invatamantul unde a ajuns. Care este opera sa?(De asta zic, trebuie scuturat, ca neam de neamu lui, daca prin scuturare nu rezulta decat tupeu, parvenitism, carierism, opera “de trei parale”, si aia compilata sau plagiata chiar cu toate ghilimelele puse, sa ne lase si sa se ocupe de alte treburi.( cum ar fi de ex. impingator de carucioare cu marfa intr-un “angrou” !).
    De-al dracului ce este si din ordinul scurt al Incrucisatorului, fara a realiza ca nu avea timpul necesar de-a analiza si decide in cazul Ponta, de faptul ca la un alt nivel trebuia analizata teza inainte de-a ajunge la el, ca nu avea ca obiect, Comisia, o teza din …2004 si ca nici nu a avut cvorumul necesar . Cica –i om de stiinta pus sa faca ordine printre oameni de stiinta. Seamana cu ctpeul (care si el tot da “verdicte” , cine-i bun, cine-i rau…), sau cu cristoiul de gagesti,”sa ne-ntelegem”, nu-i asa? si jiletca lui rapanoasa.
    Era o vorba (atunci nu era “de bine”) care, fara a sti ce inseamna neaparat, numai prin rostogolirea cuvantului (nu am termenul adecvat de exprimare mai pe inteles) ar defini omul cu “o “mic : Un ” malagambist”. Un imbatranit in rele. Parerea mea.
    PS aceste zise se vor PAMFLET. Daca nu e, “mea culpa”.

  32. Sunt in tara asta oameni care au fost respinsi la vizita medicala pentru a intra la Academia Militara din cauza ca le transpirau mainile de emotii sau au fost respinsi la Scoala de ofiteri din cauza cariilor dentare. Basescu cum o fi fost admis cu defectul pe care il are la ochi? Prietenii stiu de ce!

  33. Daca declara Basescu pe propria raspundere ca nu a facut contrabanda ca marinar atunci sa declare si Abramburica ca nu a plagiat .

  34. CONTRABANDISTUL BASE SE DA VIRGIN
    Probabil ca a jurat sa-i saie ochiul daca a facut contrabanda sau a baut de cart asa ca i s-a implinit dorinta .

  35. Domnule Radu Tudor, chiar nu se poate face nimic sa scapam de acest individ? Se crede Dumnezeu pe pamant? Asa vorbeste de parca numai el este cel mai bun, cel mai destept si cel mai frumos. Acum nu vreau sa par si eu rautacioasa, dar chiar nu mai pot suporta atata grandomanie din partea acestui individ. Nu fac politica, deoarece nu ma pricep si, lucrand intr-un domeniu unde nu aveam voie sa facem politica(penitenciar),nu ma pasioneaza nici acum, desi nu mai profesez deoarece m-am pensionat anticipat. Acum, au facut atata tam tam cu recalcurarea pensiilor si, nici pana la acest moment nu ne-au dat banii care ni se cuveneau dupa recalcurare. Dar, eu am speranta ca domnul Ponta si ministrul finantelor vor face tot posibilul sa ne dea si aceste restante. Va multumesc pentru emisiunile interesante pe care le realizati si sa nu dati inapoi niciodata, sa fiti la fel de buni toti cei care lucrati la postul tv.antena 3.

  36. Domnule Radu Tudor,

    Dvs. sunteti un analist politic si militar inteligent. Lungimea navei are relevanta ei, spre exemplu USS George H.W. Bush (CVN-77) are o lungime de aprox.332 m. Comparatia cu terenul de fotbal e hilara. Ne putem pune intrebarea si ce s-a intamplat cu aceasta nava pe care cu atata onoare si mandrie a comandat-o?

    Lovitura asta sub centura cu “masteratul”, aparent stangace, are un potential exploziv, asa cum am remarcat din articolul dvs. Din marturia data in 1998, reiese ca legislatia franceza functiona corect. Dar serviciile de informatii secrete franceze or fi functionat corect? Daca ar fi sa judec dupa evidenta ostilitate manifestata de Sarkozy pe la consiliile europene, se pare ca da.

  37. Spuneam in comentariul meu despre recalcularea pensiilor. Imi cer scuze pentru greseala, dar, m-am grabit. Va doresc o zi buna.

  38. Priviti cum negociaza TB. Priviti metodele lui TB. Asa cum procedeaza in exterior, procedeaza si in tara.
    http://www.youtube.com/watch?v=UtOMcyElPC4

    Doar ca in exterior nu are atat succes pentru ca “serviciile europene” nu sunt pe mana lui.

    Cand cineva nu este deacord cu el il improasca nu noroi, indiferent ca e persoana sau tara.

  39. Buna ziua,
    Mesajul meu nu are legatura cu postarea dumneavoastra anterioara ,are legatura doar cu nedumerirea mea ca toate posturile de televiziune bat moneda pe acest subiect al plagiatului. Asta face ca cetatenii sa inteleaga ca aceasta este cea mai mare problema a existentei lor in acest moment. Discutand de plagiat , se uita de hotii si hotiile care s-au facut pana acum. Daca este asa de important sa stim cat de originala este o lucrare de ce nu i-a controlat la diplome si lucrari pe cei ce ne-au condus pana acum ???
    Va doresc o zi buna in continuare!
    Florica Punga

  40. Va rog sa nu ma intelegeti gresit dar, probabil din graba, ati scapat din vedere un aspect important din conferinta domnului Basescu si anume motivul pentru care existenta flotei Romaniei nu se mai justifica.
    Care este acest motiv ? Plecarea profesionistului sa faca politica.
    Atunci pt ce sa mai detii flota? Doar pt mentenanta ?
    Prin similitudine, daca si dl Ponta ar fi ajuns la apogeul carierei profesionale inainte sa se apuce de politica cred ca ar fi disparut si procuratura.
    Ca o concluzie, si un semnal de alarma totoadata, va dati seama ca trebuie monitorizata indeaproape activitatea profesinistului din Herastrau ca daca se apuca si ala de politica dispare si flota de acolo.
    Cu respect !

  41. Da chiar asa. Unde este aceasta nava de 308 metri? Oare o fi luat-o domnul Base acasa la dansul? Bine au spus altii in comentariile de mai sus. A uitat Base cand se lauda cu faptul ca a facut contrabanda cu blugi, tigari, cafea si ce-o mai fi adus intaiul marinar al tarii de pe unde a umblat? Acum vine sa ne dea lectii de corectitudine si profesionalism? De ce atata lauda pentru nimic? Altii au luptat in razboi si nu au venit sa se laude, iar acest individ se tot lauda ca a fost comandant de nava. Ei bine, sa ne lase odata si sa mearga din nou sa fie marinar, ca oricum ne-am saturat de el.

  42. Basescu are vederea in laturi, e clar ca de la primul control medical pentru intrarea la institutul de marina a trecut examentul cu proptele de la Securitate, aceeasi Securitate care l-a ghidat in viata pana a terminat scoala de marina, a devenit capitan de nava s-a avut grija mereu sa fie declarat apt medical, medicii inchinzand de fiecare data ochii la defectele reale de vedere ale lui Traian Basescu acesta primind mereu calificativul de apt din punct de vedere medical. In mod normal, in urma unor analize medicale obiective Traian Basescu nu va fi declarat apt nici pentru meseria de capitan de nava dar nici pentru obtinerea permisului de conducere auto avand defecte majore de vede.

  43. Nu stiu daca Institutul de Marina arhiveaza mai mult de 15 ani o lucrare de absolvire. Insa puteti prin comparatie sa studiati o lucrare mai recenta. Lucrarea avea doua parti! Una de teorie si una practică (rezolvarea unei probleme de navigatie). Lucrarile sunt 100% compilatii din regulamente, instructiuni si manualele din cadrul institutului. O scurta discutie cu un absolvent ar putea fi foarte edificatoare. Lucrarea de absolvire era o frectie. Daca erai amic cu ofiterul de C.I. iti aducea o lucrare de la biblioteca, o copiai si erai absolvent. Poate domn Presidentte ne spune ceva si despre avizele care se dadeau de secu pentru functii si plecarea in strainatate! Sa auzim de bine!

  44. As incepe comentariul meu, cu urmatoarea afirmatie: “nu conteaza cat de lunga-i nava, ci cat si cum gandesti!”. In momentul cand spunea la conferinta de presa ca a fost un bun profesionist, exact acel interviu televizat mi-a venit in minte. Traian Basescu povestea ca din cauza navei sale si implicit a manevrelor dictate de domnia sa, un numar insemnat de alte nave au fost incendiate in portul Rouen. Domnul Presedinte s-a sustras responsabilitatilor ce-i reveneau. Prin schimbarea piesei ce-l incrimina, Traian Basescu a recunoscut ca a savarsit fapte penale. Am doua intrebari in legatura cu aceasta problema:
    1.Cat de stransa era legatura lui Traian Basescu cu Securitatea, de nu a fost sanctionat in legatura cu incidentul mentionat?
    2. Cand putem vedea si noi dosarul lui Traian Basescu de la CNSAS?
    Sunt perfect de acord,ca lucrarea de licenta si evetual de masterat sa treaca pe la aceeasi Comisie de Etica, ce studiaza si lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta. Mi s-ar parea echitabil pentru toata lumea sa vedem si noi in ce ”ape s-a scaldat” Traian Basescu.

  45. Simtindu-se cu musca pe caciula a reactionat exact asa cum la-i caracterizat (mahala ,cartier ) el in afara de carile de colorat si sticla de whisky nu cred ca a mai avut in mana de multi ani .
    Daca nu ati fi voi poporul nu ar cunoaste adevarul ,dar poporul mai are o datoriesa nu stea cu mainile in san si sa astepte pica para malaeata , sa iasa in strada si sa ceara vehement „Demisia presedintelui ” .

  46. domle tudor, cine credeti ca poate salva Romania, copilul-plagiatorul Victor ,,Tonta” sau securistul Basescu?
    ,,Ignorând o evidenţă, dai dovadă de prostie sau de partizanat. ”

    • @ Bob
      Romania poate fi salvata de libertate, onestitate, bun-simt, onoare, patriotism, dreptate, egalitate in drepturi si obligatii, umanitate, perseverenta, inteligenta etc… Este de ajuns sau va mai enumar, in continuare?

        • @carmen
          Enumaram valorile in care cred eu si sunt singurele care pot salva Romania. Daca vrei sa discutam despre politicieni, da, eu cred ca Victor Ponta este un om demn, respectabil si onest, atat cat de mult poate fi un politician al zilelor noastre.

    • Cu siguranta Ponta. Dincolo de acuzatii, eu as merge la drum cu cine as avea incredere.
      Imi urmez parintii nu pentru ca ar fi sfinti sau nu (desi poate conta), ci pentru ca am incredere in ei. Am invatat de la unii profesori fiindca am avut incredere in ei, nu fiindca nu aveau scheleti in dulap. Urmaresc Antena 3 (si pe dpomnul Radu Tudor :)) pentru ca am incredere in informatia pe care mi-o ofera, nu pentru ca nu au gresit niciodata.
      Am incredere in mine pentru ca stiu cine sunt si ce pot si nu pentru ca nu am gresit niciodata.
      De aceea unii castiga – incredere, nu sfintenie.

  47. D-le Radu Tudor vorbiti cu d-ul Gadea ca sa faca o Editie Speciala la Sinteza despre judecarea cu dubla masura a opozantilor lui Basescu s-a acelora ca-i canta-n struna la ICCJ pornind de la o paralela dintre pedepsele date lotului Nastase (lot ca-n anii dictaturii proletare din anii 1950) si cei din procesul gen. Badalan care au primit in majoritatea cazurilor inchisoare cu suspendare cu toate ca pagubele vis-a-vis de bugetul statului au fost nule in cazul Nastase iar cele din cazul Badalan au fost foarte mari. Si pe langa aceste doua cazuri sa contabilizeze si celelalte decizii date de ICCJ dupa 2009 si se va gasi aceeasi anomalie flagranta ca si-n cazul Nastase- Balaban. Facand acest lucru se va obtine dovada clara ca ICCJ judeca in favoarea gastii portocalii a lui Traian Basescu la comanda politica din parte presedintelui.

    • domnule Radu ma gandeam ca scrieti un articol despre cerintele doamnei Herta Muller cea care a castigat premiul Nobel pentru literatura sau doleanta fundatiei SOROS …

  48. i-auzi,a iesit basau pe sticla iar!inteleg ca ne asigura ca e foarte mandru de trecutul sau eroic.suspect de repede a iesit in intampinare,simte el ceva ca i-au gasit astia vreo basinarie din trecut cu martori si acte.

  49. Ei acum si noi, a reevaluat situatia! Atunci a incendiat si-a mintit pe milioane de dolari, ai altora desigur, acum si-o aminteste lunga si periculoasa ! Cariera, desigur!

    • Eu nu am priceput prea bine. Cele 12 mil de dolari-zice base-prejudiciu pt care a existat un proces si care au fost pana la urma platiti sub diferite forme, de catre cine? De noi prostimea sau a venit cu bani de-acasa?

  50. Eu nu am nimic cu lungimea navei, insa l-as intreba pe piratul nostru national, nu cumva roberta a masurat lungimea ei (a navei, ptr.ca vorbeam de ea si roberta, nu de udrea !!)
    Nu de alta, dar media de la matematica a robertei, o cunoastem toti …!
    (cea de la oral, a lui udrea,inca nu s-a afisat…!)!

  51. gherlanul masoara nava cu terenul de fotbal si deplasamentul in bere la bidon, ce sa stie asta.

    Vad ca unii chiar cred ca animalul asta viclean si ticalos era mare capitan de nava,

    sincer,va inchipuiti pe besescu facand ceva,orice,vreodata?.. capitanul besescu cu mana-i vanoasa ca de matelot portughez inclestata pe timona?
    ce naiba?
    uitati-va la ce face acum!tot basaul ala smenar,las,tradator,vanzator si de ma-sa daca pretul e bun,acelasi basau e!

    asta a ajuns capitan precum coloneii turcesti,facut de securitate,habar n-are meserie altii se ocupau de nava el era cu “diplomatia” si smenul.. pe baza astuia ajungeau cu vaporul la brasov..

    cat despre “caracterul sau imposibil” e simplu de explicat,

    omul asta e un prost extrem de ofticat pe oamenii culti,inteligenti, care stiu meserie pe bune,ca nu poate fi ca ei
    dar are o ticalosie ,o viclenie si o sete de putere nemasurate,

    va dati seama cum se comporta un limbric ca asta cand se vede Imparat?e dracu pe pamant.

    asa si atunhci cand l-a facut securitatea capitan in palma,asa acum cand l-au facut mamaligarii “presedinte”

    • Bine zici, e un frustrat ,tot timpul ataca oamenii culti, intelectualii, doctorii,etc. Basalau seamana cu o femeie grasa care barfeste tot timpul femeile care arata bine. Chiar nu are nimeni tuper sa-i spuna in fata cat e de penibil ? Nu am vazut in viata mea un om mai IDIOT.

  52. Dl Tudor este unul din cei mai buni cunoscatori si comentator al evenimentelor ce sepetreceau innainte de revolutie.Eu care in acea perioada cand dl Basescu era comandant am facut numeroase curse aducand marinari care faceau schimbul de rchipaje la Nou-adibu Laspalmas si in alte porturi.UN echipaj nu era mai mare ca numar de 50/60 de marinari dar sacii Burta de bou cum noi ii numeam erau plini cu blugi etc marfa pe care p aduceau si o scoteau ilegal din port.Cred ca dl Basescu isi aduce bine aminte.
    Comandant de nava la varsta de 28 de ani nu puteai sa ajungi decat cu ordine precise si instructiuni de la secu.
    Careprezentant economic nici vorba sa ajungi daca nu erai omul lui secu.
    Nu toti oamenii din aceasta tara sant naivi chiar daca dosarele au disparut.

  53. Eu am ajuns sa ma indoiesc, acum, ca “marinarul” macar s-a dat cu vreo barca la viata lui. Cred ca e doar un impostor, care se crede presedinte asa cum altii se cred Napoleoni.

  54. Hai ca am inceput sa ne dam mari!
    Intrebare de 10 puncte.
    Dar Directorul General de la Combinatul Siderurgic de la Galati , care conducea in aceeasi perioada pare-mi-se , 40.000 de suflete, nu 40(?!) , si o “curte”,poate, de 40.000 de ha de cladiri si instalatii nu de 4(patru)?, ala n-avea raspundere cat carul?
    Asta nu se pune , pentru ca ala era “comunist” (la vedere) in timp ce “noi” nu. Sunt mii de exemple cu oameni care raspundeau “cu capul”, si de productie si de viata a mii de oameni ,care n-aveau nici viata “luxurianta” prin bodegi si bordeluri si sarsanalele de contrabanda pline , nici vilele lu’ peste prajit ale nomenclaturii de azi.
    Ma astept (si) la raspunsuri de 2(doi) lei, cu etichetari, ca-asa-i la noi.

  55. nici nu tre sa cauti prea mult ca sa-l ingropi pe “Piratul”

    Printre ofiterii de Securitate, Basescu avea numele de cod “Piratul” * Basescu era cel mai bun informator al Securitatii, pe vremea cind era ofiter II in Portul Constanta * Ofiterul de legatura Mihai Avramides era multumit de informatiile pe care i le dadea “Piratul” * Nicusor Dumitru, seful Biroului de Securitate Port Constanta,

    il considera pe Basescu un informator de exceptie * De multe ori “Piratul” informa din exces de zel, dind informatii suplimentare *

    Din cauza lui Basescu, au fost debarcati multi marinari nevinovati

    Ofiterul de legatura al lui Traian Basescu exista: Mihai Avramides traieste la Braila.
    In prezent, el este pensionar, are 57 de ani si locuieste in Braila, Piata Independentei nr.2, bloc 2, scara 6, apartament 92 si are telefonul cu numarul 0239.633.691.

    • daca-i cauti sigur gasesti si victime ale ‘piratului’ ca n-or fi murit toti in 25 de ani,daca ‘pratul’ face ce stie el sa faca,lasitati si mizerie,pai sa i se raspunda cu aceiasi moneda

      marelui luptator anticomunist cel care a infierat comunismul si a castigat alegerile cu tema:”securistii si comunistii vor sarea si posta,sarir fratilor ca ne omoara minerii si iliescu”

  56. waw, ce informatii interesante in unele comentarii…Daca ar fi adevarat, as fi interesata si eu ce are de spus acest domn, desi…nu cred ca va declara tocmai pentru Antena 3 cat de bun informator a fost Basescu:)

  57. La prima suspendare le tremurau nadragii celor care l-aujudecat. Nimeni
    n-a avut curaj sa-l ia la intrbari privitor la dosarul Omar Haissam.Nici
    atunci si nici acum politicienii nostri nu pot sa vada ca omul care a
    ajuns presedinte in tara noastra e un impostor ordinar, smecher,si care a adunat in jurul sau o haita de hoti dandu-le ,ranjind,tara pe mana.
    Acum ca a ramas fara cei mai mari banditi isi foloseste cu o furie
    dementa gorilele pe care le mai are la parchet ,ani , dna si ce mai are
    in cuptoarele de la Cotroceni
    Omul asta saboteaza guvernul ,urmareste cu dementa sa distruga tot. Se
    lupta cu toate puterile, mai ales pe cai necinstite.El si-a castigat
    bataliile lovind dupa ce se asigurase ca va castiga.E un smardoi fara
    scrupule, fara reguli,invatat sa loveasca repede si sa-si asume actul
    dreptatii.De ce le tremura nadragii actualilor politicieni cand se stie
    foarte bine ca omul asta si-a batut joc de constitutie,de romani a
    asasinat in spitale copii si batrani.
    De ce le-o fi frica politicienilor sa- l condamne pe acest asasin,
    distrugatorul institutiilor din tara ,i-a furat pe medici si profesori
    ca sa-si imbogateasca slugie care isi bateau joc de oameni,de ce se
    tem sa-l invinuiasca de TRADARE DE NEAM SI TARA
    N-ar fi cazul sa-i intrebati si pe romani ce vor privitor la strgoiul
    de la Cotroceni?

  58. De fapt, voievodu Pârțăilă cu nume evident de cur a produs cele mai lungi bășini din istoria lumii, pe măsura numelui, poate nu azi dar sigur sigur va veni și ziua când își va miroși forțat propriile bășini și dacă ziua întârzie să apară sunt unul care fac tot ce se poate ca ziua aia să nu întârzie.
    Jegosul asta nu știe că de fapt noi suntem ăia care așteaptă să cadă și nu invers cum speră el să uităm sau să mai păcălească pe cineva.
    Nu fac parte din categoria păcăliţilor, adică nu te-am votat bă boule, securistule!

  59. USL chiar nu vrea sa ne scape de directorii securisti, analfabeti si corupti pusi in functii publice de portocalii? USL vrea sa castige alegerile din toamna?? SCAPATI-NE DE “EI”

  60. De multe ori am crezut ca Dana Grecu doar face pe naiva (ca sa nu spun altceva), dar se vede treaba ca m-am inselat!

  61. “La inceputul anului 1989, in ascensiunea profesionala a lui Traian Basescu intervine o sincopa. Pe 8 martie 1989 este rechemat in tara, fiind acuzat de nereguli grave in administrarea fondurilor NAVROM. A fost sanctionat pentru ca a autorizat, fara aprobarea NAVROM Constanta, o plata suplimentara de 300.000 de franci belgieni pentru lucrarile de reparatii efectuate la nava “Zimnicea” in ianuarie 1989. Sanctiunea primita s-a datorat, mai ales, faptului ca

    Traian Basescu a decis ca lucrarile de reparatii sa fie executate de Santierul Naval Belliard din Portul Anvers, desi existau oferte de executie a lucrarilor,

    mult mai ieftine,

    din partea altor santiere navale din acelasi port.

    In perioada ianuarie-martie 1989, Traian Basescu a trimis numeroase note informative si rapoarte in tara, incercind sa-si justifice deciziile, dar si lansind acuze grave si neintemeiate la adresa comandantului navei “Zimnicea”, despre care scria ca este “lipsit de profesionalism”, si ca este “un afacerist notoriu, care se plingea repetat ca el a venit pe acea nava ca sa faca un ban”.”

    acelasi modus operandi.parandarat si lasitate.

    Asta e “profesionistul” besescu.marele capitan.
    va aduceti aminte,a zis ca el la revolutie era milionar in dolari!din cingo si blugi cam greu.din “tunuri” da,il cred.
    revolutia a fos mana cereasca pentru asta(si altii ca el)
    si uite ,acest prost,scarnavia asta, a facut jaful secolului a ruinat o tara intreaga!

  62. Radu, mai intervii si tu in emisiune? Ca Dana Grecu singura, iarta-ma, dar e absurda si obositoare… Da cu cornu’n gard in acelasi loc, de 20 de minute, de parca alte unghiuri si teme n-ar mai fi.

  63. Mintea mea refuza sa aprofundeze prea mult ideea despre ceea ce facea marinaru’ pe vas, ca presedinte! Nu vreau sa ma adancesc prea mult fiindca mi se face frica si sila. Era tanar, era mitocan, era betiv, abuziv si securist, in plus se simtea sef suprem peste cele cateva sute de marinari, deci sa incheiem subiectul!

  64. Buna seara domnule Radu Tudor vroiam sa va indic referitor la investirea doamne Ecaterina Andronescu uitati-va atent la imagini dupa ce a fost investita doamna ministru Ecaterina Andronescu sa vedeti ce se intampla in spatele domnului Prim Ministru Victor Ponta sa vedeti cum consilierii domnului Traian Basescu pun mana pe microfon sa nu se auda ce vb domnul Basescu si domnul ponta ba chiar indeparteaza microfonul.Va multumesc si va doresc o zi excelenta in continuare.

  65. Foarte buna emisiune,pe Crin Antonescu chiar il cred 100% ca vrea sa termine cu marinarul si cu adunatura din jurul lui.Urmeaza cred o saptamana decisiva.Sa sperem ca va iesi bine.Trebuie.

  66. Se ascut pintenii , Radu Tudor, se ascut pintenii. Ati ghicit , insa treaba se va intampla oricum, mai devreme sau mai tarziu, bate ceasul si bate urat, de mult nu mai vrem doar demisia.

  67. “Augustin Zegrean a spus acum citeva minute pe Romania Tv ca s-ar putea ca chiar in cazul suspendarii curtea sa se opuna si sa declare hotarirea de suspendare ca fiind neconstitutionala …si astfel USL sea se invirta in cerc !” spunea un telespectator pe blog la Subiectiv. Eu le doresc succes celor de la USL. Daca o sa vina cu o actiune concreta in ultimele zile, o sa le iert toate balbaielile de pana acum.
    PS: Nu pot sa spun ca mai imi place atitudinea ostila si usor “mistocara” a Danei, in emisiuni cu asemenea impact (ex: invitat Crin Antonescu, inaintea zilelor decisive). Dar in fine, ce sa mai zic, dezamagiri vin din toate partile zilele astea.

  68. D-nule Radu Tudor 306m nu este egal cu 237500km patrati=Romania.Imi cer scuze daca deranjez sau jicnesc pe cineva,dar,Romania este a noastra si nu tagma jefuitorilor care au condus aceasta amarata tara.Parca suntem blestemati:am fost in capitalism pana in 1944 dupa care s-a facut experimentul comunist ,iar acu dupa cum vad situatia,alte forte oculte impreuna cu unii vanzatori de tara si popor,vor sa-si bata inca odata joc de noi.Oare prin serviciile noastre secrete,guvern,parlament,armata etc.,nu mai avem adevarati cetateni patrioti, care sa tina cu poporul roman.Oare nu se gandesc ca au copii, frati ,surori si mai ales parinti , bunici,care le suporta nemerniciile,pe care d-vstra Mass-media,ni le aratati ceas de ceas,minut cu minut.Noi ,oamenii de rand,asteptam de la intelectualii adevarati, sa ne organizati,sa ne uniti ca sa luptam impreuna impotriva jefuitorilor si distrugatorilor de nem romanesc.Noi toti trebuie sa luptam cu adevarat impotiva acestui al-3-lea razboi mondial de supravietuire.Cred ca nu ganditi,ca fac aici o politica a unui anumit partid,ci,eu gandesc,aici ca mai avem f.f.multi oameni de valoare,cu ajutorul carora sa indepartam leprele,care fac foarte mult rau Romaniei si romanilor.D-vstra Mass-media Adevarata,injcecati sa tineti steagul sus,atrageti-ne intr-o lupta organizata ipotriva acestor hiene care vor sa ne distruga cu adevarat.Spuneti in continuare adevarul,aduceti adevaratele valori in fata ecranului,si,aratati-ne planul lor de distrugere treptata a Romniei.Va admir pentru atitudinea d-vstra pe care o aveti fata de caei care lupta impotriva tarii noastre.

  69. SIGUR, SA SCHIMBE CEILALTI CONSTITUTIA, SI… SA “DEMISIONEZE” EL PE URMA!!!

    COPILARII!!! OARE CE L-O FI APUCAT SI PE DOMNUL PONTA SA-I CEARA SA DEMISIONEZE IMPREUNA?!!! SA-L LASE PE BLAGA PRESEDINTE INTERIMAR, SI SA “PREGATEASCA”, DUPA PRICEPEREA-I BINE CUNOSCUTA, REFERENDUMUL DE SUSPENDARE?!!! CA SI PE GEOANA SI L-A SCHIMBAT DE LA SENAT!!! SI ACUM SE SI RETRAGE CU GUVERN CU TOT PANA NICI NU VINE TAIFUNUL!!!

    • nu a fost o propunere serioasa , a fost ,, la misto”. Unora trebuie sa le vorbesti pe ,, limba ” lor ca sa priceapa !

  70. in sfarsit ,va treziti si voi dupa bumbacelile basiste din ultimul timp ,va dati seama ca nu mai trebuie sa-nvatati romanii despre plagiate( ati tinut-o zile intregi anapoda ) si va ocupati de adevarata problema a Romaniei -basescu-generator de toate relele posibile ce au cazut pe capul nostru
    Unde este prof. Teodorescu ,nu are telefon ,ce D-nezeu ?
    Succes ,ati inceput bine,trbuie sa-l redescoperiti pe basescu si sa-l redati romanilor asa cum este….noi nu-l mai vrem .Trebuie un serial pana se rezolva cu el ,ne-a otravit viata si sufletul
    Va multumim pentru aceasta.

  71. Ce repede a percutat Basescu la afirmatia ministrului Pop referitoare la masteratul lui Basescu. Si stiti de ce a fost asa de rapid in a sustine o conferinta de presa pentru a arata cat de bun a fost el ca capitan si cum n-a dat nici un masterat in Norvegia? Pentru ca afirmatia lui Pop a fost facuta in fata tututror jurnalistilor de presa implicit s-a celor ce lucreaza in trusturile afiliate lui. Daca declaratia ar fi fost facuta numai la Antena3 nu era nici un bai, ar fi fost o minciuna de a mogulului ala rau Voiculescu care vrea sa destabilizeze tara. Deci incepand de maine e de preferabil ca, cati mai multi uslasi inclusiv membri ai guvernului sa faca cat mai multe declaratii spontane de presa referitoare la faptele penale din trecutul lui Basescu care-l pun in dificultate in fata segmentului de populatie ce simpatizeaza si voteaza cu pedeleul. De exemplu ” daca Basescu a fost asa de bun cum a lovit un vapor de chei in portul Constanta in timpul probei periodice de atestat a meserie de capitan”. Sau ” Cum explica Basescu ca s-au alocat 2 milioane de euro pentru renovarea vilei lac3 in timp ce s-au taiat salariile si pensiile? Interpelarea trebuie sa fie scurta si la obicet si 100% veridica. Cate una sau doua declaratii pe zi si-l vor tine ocupat tot timpul pe Basescu cu declaratii disculpatoare de presa.

  72. D-l Zegrean va parasi sistemul intr-un fel sau altul si cred ca atunci cand il va parasi va fi palid ca parul dansului.Secta asta trebuie spulberata impreuna cu vrajitorul sef. De USL depinde modul in care se va termina tot.Pentru Basisti:Opriti-va pana nu e prea tarziu , nici nu cred ca realizati ce se intampla.

  73. Mi-am pus intrebarea de ce l-au atacat pe Ponta doar cu plagiatul si raspunsul evident a fost ca nu i-au gasit nimic altceva – nimic legat de coruptie, afaceri, matrapazlacuri…Dar corul slugilor s-a agatat asa de tare de tema plagiat incat te umpli de sila cand vezi delapidatori de sute de mii de euro acuzand “furtul” lui Ponta
    Nu m-a pasionat stiinta atat de mult incat sa fac un doctorat – si pt ca n-am vrut sa lucrez in invatamant – dar nu uit modul in care indrumatorii de proiect pentru licenta procedau. Lucrarea “model” pe care mi-a oferit-o indrumatorul meu ca sa scape el de bataie de cap era atat de prost scrisa incat, spre amuzamentul colegilor mei care nu-si faceau atatea scrupule, am refacut totul de la A-Z.Era in anii ’80 cand scoala era mult mai grea decat a devenit dupa 1989. Si se intampla chiar de-atunci sa circule lucrari de licenta de la an la an.
    In conditiile in care pentru tot ce am realizat am muncit mereu foarte mult, epuizant de mult, de ce nu ma deranjeaza plagiatul lui Ponta ?
    Pentru ca mi se pare o vina infinit mai mare si de neiertat ca tu, presedinte, cu mana slugilor tale, sa improsti cu mocirla imaginea tarii tale acuzand in presa straina pe prim ministrul tarii pe care o conduci.Daca te-ai inconjurat cu astfel de oameni, care fac astfel de lucruri pentru tine, precum excela si dl. Patapievici in presa spaniola atacandu-l pe naivul de Geoana, eu una nu te mai vreau presedinte.Asta judecand doar pe datele din prezent fara sa ma leg de trecutul nimanui.

  74. Aveti si voi multi basisti in trust.Il ascultam pe Schnecker in dimineata asta si m-am ingrozit. Si da-i si lupta impotriva USL, cum incalca legea, incredibil. Chiar nu realizeaza ca trebuie facut orice ca portocalii si basescu sa plece de la butoane?

  75. CTITORUL EPOCII DE AUR RELOADED ,BASELESCU TRAIAN

    Marele Carmaci-matroz-secu-mafiot si-a tras locuinte de multe milioane de euro,pentru care nu a platit un leut .
    Marele Carmaci isi renoveaza si mobileaza domeniile pe banii nostri ,munciti din greu.Noua ni se arunca farame cat sa nu crapam,iar el cu iepele lui si toate putorile baselite,se lafaie in domenii de multe mii de metri patrati,in buricul Bucurestiului,vile la mare,la munte,patinoare,terenuri de tenis,piscine,mobilier din cel mai scump!
    Marele Carmaci l-a depasit pe celalat Mare Carmaci!!Acela macar sustinea ca totul apartinea macar cu vorba intregului popor!Astalalt,mult mai ticalos in apucaturi si antrenament securist,a pus pe numele lui si haitei lui de hiene portocalii mare parte din avutia tarii!!
    Marele Carmaci a reinchegat toate institutiile de represiune pe care le credeam duse!Nu numai ca nu le-a desfiintat,ba le-a intarit,si le-a aservit, le-a dotat cu muuuuuuuuuulte milioane de euro muncite tot de noi,boii de la jug,si le-a dat niste privilegii imense ca sa ii motiveze sa stea cu biciul pe oricine sufla in fata tortionarului ipocrit!Iar lichelele astea tradatoare de neam,ii ling bine mana si dosul,stau in echer in fata lui,ba si mai mult!Fac exces de zel!Nu numai ca il asculta orbeste in dracestile urzeli,dar mai pun si de la ei!
    Mizeriile astea cu plagiatele au plecat de la geniul-fara-scoala Funeriu,acest avorton al politicii romanesti,care s-a remarcat prin asa-zisa dovada cum ca baselescu-batausul de copii,nu l-ar fi lovit pe bietul copil,ca totul e o facatura,si ca pixelul albastru asa si pe dincolo!Si scursura asta a fost rasplatita cu Ministerul Educatiei,a fost pus un vierme mot peste educatie!Acuma mazilit fiind,a trecut consilier intru mizerii,inventii,facaturi si calomnii!
    Un impostor care se falfaie pe banii nostri prin slujbe foarte bine platite,o nulitate care ar putea fi cel mult un suplinitor de recreatie in vreun satuc uitat de lume!
    Lichelele pedeliste si-au creat trupe de comando de atac ,calomnie si defaimare a USL si premierului.Sunt din ce in ce mai convinsa de asta intrucat resurse uriase de timp si bani si oameni sunt folosite in scopul de a scotoci,rascoli,trunchia,calomnia,ataca pe toate canalele USL-ul.Iar noi toti,astia simpli, de ne spetim ca sa iesim la sfarsitul lunii cu mai putine datorii,le platim salariile uriase ca sa ne faca marsaviile astea!
    Adica,intr-un cuvant,noi ii platim ca sa ne omoare cu zile!!
    USL sa faca exact la fel,draga d-le Tudor…sa creeze comisii de juristi,avocati,contabili,ce or mai fi ei ,si sa ia la tocat marunt si insistent tot ceea ce inseamna abuzurile metastazei oranj!Si sa nu lase nici musca neverificata!
    Ia sa vedem pe la Primaria Generala Bucuresti n-o fi ceva prin arhiva de pe vremea lui baselescu-flotila sau videanu-bordureanu?
    Nu se pot repune pe tapet muuuultele dosare tinute la fezandare pana se prescriu??
    Nu se poate face nici un atac la atatea si atatea fapte mizerabile dar care au primit NUP??
    Cum dracu stiu doar lingaii oranj de plangeri penale online si cine i-a scolit sa le formuleze si sa le depuna?
    Pai hai sa facem si noi la plangeri penale pana le blocam situl,zic si eu,nu?
    Eu una vreau sa fiu prima care face asa ceva,uite….eu ca cetatean as vrea redeschiderea dosarului flota.Sau EBA.Sau Ridzi.Sau anastase,videanu,udrea.
    Va rog care dintre dvs de pe forum sunteti juristi de profesie,sa ne indrumati si sa postati un model de plangere penala.Facut profesionist,adica sa fie luat in seama.Vreau numar de inregistrare,vreau totul ca la carte.Eu,cetatean,vreau sa vad de ce pradatorii tarii si banilor mei,si ai copiilor mei,nu raspund pentru ce au facut,nici macar nu sunt chemati la explicatii!
    Postati va rog un model oarecare de plangere penala,sa ne putem inspira.Postati si linkurile unde se depun aceste plangeri penale,oficial.
    De ce numai jigodiile sa aiba dreptul sa urle si sa atace,iar noi sa stam si sa ne lamentam pe forumuri?Ca pe ei ii doare in basescu.
    Astept aceste postari,va rog frumos,si de asemenea rog pe cei care simt ca mine,sa trimitem si noi plangeri penale la adresa tuturor mafiotilor astora!Ma gandesc ca poate mii sau sute de mii de plangeri penale trebuie sa aiba rezultat!
    Nu e corect sa le cerem celor de la USL sa lupte iar noi sa stam pe la televizoare!Daca nu iesim in strada macar atata lucru sa facem si noi,sa dam o mana de ajutor!Ca de fapt pe noi ne ajutam!Sa facem ceva concret pentru noi si copii nostri,ca uitati cat sunt mafiotii astia de instruiti si de mobilizati!Ei sunt cateva mii si ne joaca pe degete pe noi astia milioane!Eu una refuz sa ii las sa isi bata joc de mine!Nu-i las nici in burta mamii lor!!

  76. Asa ii vreau. USL a pus piciorul in prag. Revocarea din functie a celor doi presedinti de la Camera, pentru inceput.

  77. UN RECORD MONDIAL DE CAPITAN

    TRAIAN BASESCU A FACUT ISTORIE IN FRANTA PRIN INCENDIEREA A 38 DE NAVE
    IN ANUL 1981

  78. Domnule Radu Tudor,
    Neavand nicio legatura cu tema pusa in discutie(si cand, astazi,sunt multe probleme “arzatoare“ la ordinea zilei, la propriu), vreau sa ma adresez unor “prieteni” de pe blog care se tot tin “de-a gaia-matu” de Dana Grecu.Unii , zic ei , din “prietenie”, altii,sigur, din rautate.. Eu zic , altceva, din mojicie. (poate e prea dur, pentru unii, dar n-am gasit la repezeala alt cuvant). Celor mojici nu ma adresez pentru ca ei sunt irecuperabili. Dar celor ce o fac din…. “prietenie”(?!)….vreau sa le spun niste lucruri …
    (… sunt doua SITUATIII, PUR IPOTETICE, as vrea sa fiu bine inteles, despre modul in care se comporta unii, asa zisi, prieteni)
    1.
    “Mai deunazi, ii spuneam pe blog unui prieten , reputat analist, ca unii , cica prieteni, ii Intra in casa si-I ia la intrebari de ce are pe perete un tablou cu un peisaj …..de iarna, cand acuma este vara si-s infloriti crinii ? Si musai, fiindu-i prieten, sa-l dea jos. Altfel rupe prietenia. Asa ceva….”
    2.
    “Tu, “prietene”, ca si in cazul de mai sus, asa faci mai mereu – Tu intri in casa unui prieten drag tie, si, nici una nici doua, fiindca nu-ti place sotia acestuia ca-i guraliva , ca-i sacaitoare, ca-i obraznica, ca are (si) tupeu, ca-i (uneori) si nedreapta, dupa ce te intorci acasa , intri la el pe blog si-n vazul lumii incepi sa-i balacaresti “nevasta” si , ca sa-ti versi oful meschin, otrava, banuind ca ea va intra sigur sa-i citeasca blogul , fiind , cum o crezi si stii, si o fire iscoditoare, pe langa celelalte “vicii” enumerate mai sus ( cu toate ca nu-I nimic rau ca vrei sa vezi cum sotul tau rezoneaza cu publicul care-I este, in general, fidel ), sa bagi strambe, sa-ti atingi scopul perfid, stiind si ca- i si rautaciasa si vulcanica, s-o faci sa-si paraseasca familia , care pana atunci fusese o familie normala cu plusurile si cu minusurile ei. Faptul ca tu nu intri pe blogul ei sa i-o spui si, din lasitate,doar bati saua…,, in alte locuri, nu e o chestie normala. Vorba unui analist : “ Ar trebui sa te duci sa te cauti”
    Apreciindu-ti atat de mult prietenul, si crezand in calitatile lui, lasa-l pe el sa-si rezolve problemele de familie. Tu ce faci? Te duci in casa lui si-i spui ca nu-ti place ceva anume care-i pe gustul omului.Te duci apoi la o bere cu el si incepi, in vazul lumii, si-l iei la rost, si-i spui cum e nevasta-sa. Nu-I corect deloc.
    Haideti sa fim mai politicosi , iar un pic mai mult bun simt, care ne cam lipseste si care transpare din atitudinea fata de un prieten, nu ne-ar strica.
    PS: O apreciez mult pe Dana Grecu ,cu bunele (mai ales) si cu relele(mai putin) ei. Mai putin, cand “gura nu-I mai tace” si, uneori, e nedreapta cu cine, in principiu, n-ar prea trebui sa fie. Asta, poate, si fiindca seamana cu nevasta-mea (sa vezi, “muzicuta”, cand o citi ce-am scris, fiind la fel de iscoditoare). Una peste alta sunt dependent de amandoua fiindca fac parte din “familia” mea. Inca.
    PS2:Am spus “ e nedreapta cu cine, in principiu, n-ar prea trebui sa fie” Mostra de atare atitudine e intr-o emisiune “La ordinea zilei” pe care am si inregistrat-o la putine zile, pe 26.11.2011 cu camera, de pe laptop (pentru ca ma gandeam s-ar putea sa o pierd si , intradevar, nu se mai poate “vizuliza” acum acea inregistrarea, aparand ceva de genul “Stream-ul nu a fost gasit pe nici un server . Va rugam reincercati”
    Este , pentru cei ce pot sa o revada, o , repet, mostra a “cine , in anumite momente, este Dana Grecu….. , dar si cine este Radu Tudor. Este fabuloasa. Parerea mea.

  79. Blaga si PDL cheama lumea in strada pentru ca este in pericol statul de drept,democratia,bla,bla,bla.Sa mori tu,vorba lui Mircea Badea.Care lume? Aia la care i-ai taiat 25% din salariu,pensionarii carora le-ai micsorat pensiile,doctorii plecati din tara la indemnul presedintelui,elevii tampiti,profesorii puturosi,tigancile imputite,gaozarii,miile de oameni ramasi fara slujbe,politistii pedepsiti de presedinte ca au indraznit sa vorbeasca.Cine bre,crezi ca santem prosti!Iesiti singuri.Poporul se uita dupa perdea.

  80. Se zbat in chinuri, jigodiile ticaloase! Asa cum se zbat in tara asta sute de mii de oameni simpli si nevinovati, victime ale lacomiei si ticalosiei acestor vipere portocalii! Nimic nu-mi face mai mare placere decat ochii bulbucati cu neputinta de pe dovleacul vanat de ciuda al lui blaga, si mutra pastoasa si vestejita, plansa si neajutorata a pupezei ploiestene! O minune de nesperat!

  81. Pe cand o lista la zi cu fosti securisti care sunt acum activi si fac parte din politica si administratia romaneasca?Dar toti nu doar acei care incomodeaza.
    Sunt sigur ca sunteti foarte capabil sa faceti investigatii in acest domeniu si aveti si resurse,numai sa vreti.Sau nu vreti????
    Eu am gasit ceva nume(cam 50) numai din cateva clik-uri dar nu am credibilitatea necesara.
    Apropo,George Paunescu mai are interdictie in Italia?

  82. Domnule Radu Tudor,povestea asta cu lungimea navei [306m] e o golaneala made Basescu.Daca ar fi dupa reusita in pofesie atunci primul candidat la Presedintia Romaniei ar tebui sa fie PRUNARIU-singurul nostru cosmonaut.Comparand lungimile;, utilajului, trenului,avionului,convoiului de barje,etc.este o lauda a unui om limitat,dar orgolios,falos…PROBLEMA cea mai serioasa este ca Basescu nu a coborat depe nava,ne-a tratat ca pe matelotii sai,ne-a pus sa-l ducem in spate pana la functia de presedinte,sa-i tinem pe bratele si umerii nostri scunul[tronul] prezidential. CREDEM CA A SOSIT MOMENTUL SA SCTURAM TRONUL DE OCUPANTUL CARE NU NE IUBESTE,NU NE CUNOASTE DAR NE CALARESTE.

  83. comform declaratiei de atunci rezulta clar ca la noi justitia nu e corecta caci base acuza adversarii lui politici si le cere sa-si demonstreze nevinovatiaasta e cel mai mare fariseu.azi acuza usl ca subordoneaza justitia dar el ce afacut de 8 ani??????????????????????????? nu foloseste seviciile pt anihilarea opozitiei la dictatura lui?????

Leave a Reply to ClaudiaCancel reply