Monday, April 6, 2026
9.8 C
Bucharest

Armata ancheteaza modul in care Gabriel Oprea a devenit general

Un comunicat de presa al Ministerul Apararii Nationale dezvaluie inceperea unei anchete privind modul in care generalul cu 4 stele in rezerva Gabriel Oprea a fost avansat de la gradul de colonel.

Ca urmare a sesizărilor şi solicitărilor de informaţii venite din partea jurnaliştilor privitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea, ministrul apărării naţionale a dispus constituirea, la nivelul M.Ap.N., a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate.

Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media şi opinia publică.

Secţia Presă
———————————————————————————————–
Iata si punctul de vedere al lui Oprea despre avansarile sale, afirmat in 2010 :
“Stelele nu le-am luat de pe stradă.
Două  le-am luat de la Iliescu când eram încă activ.
Am avut două mandate de parlamentar, în comisia pentru controlul SRI şi în cea de apărare şi siguranţă naţională.
În ambele, împreună cu ceilalţi colegi din sectorul politic, ne-am adus contribuţia şi am ajutat sectorul militar.
În 2008 am fost propus de Asociaţia cadrelor militare în rezervă la gradul de general  cu trei stele, şi am primit cea de-a treia stea de la Băsescu la 1 decembrie 2008 (ceea ce înseamnă onoare şi respect, nu alte avantaje )
A patra stea mi-a dat-o Traian Băsescu,  fiind în rezervă, pentru că n-a mai întâlnit un ministru care demisionează pentru că refuză numirea în funcţii a unor oameni  compromişi, impuşi de partid”, a spus Oprea.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img