Wednesday, July 2, 2025
30 C
Bucharest

Armata da o veste exceptionala Romaniei despre Institutul Cantacuzino

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a demarat procesul de pregătire profesională a personalului de specialitate în perspectiva producerii vaccinului gripal.

“O echipă formată din operatori recent integraţi în colectivul Institutului Cantacuzino efectuează, în scop de învăţare a procedurilor şi etapelor de producţie, primele teste pe substrat biologic, în vederea realizării loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal. Procesul de instruire va avea caracter continuu, până la atingerea nivelului de performanţă necesar, şi va fi coordonat de specialişti ai institutului”, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis miercuri AGERPRES.

Operatorii se vor perfecţiona la standardele naţionale şi europene în domeniu, cu respectarea normelor de siguranţă şi calitate care trebuie îndeplinite.

Potrivit secretarului de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Mihai Dan Chirică, la finalul acestui proces de instruire, operatorii Institutului “Cantacuzino” vor putea trece la realizarea primelor loturi experimentale, prima etapă în cadrul proiectului strategic de reluare a producţiei de vaccin gripal pentru uz comercial.

“Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru acest proces ireversibil, la finalul căruia să readucem Institutul ‘Cantacuzino’ la statutul de producător de vaccin gripal. Obiectivul nostru este să facem tot ce e posibil pentru a asigura independenţa ţării în acest domeniu şi, astfel, să fim mult mai bine pregătiţi pentru a face faţă unor situaţii de risc epidemiologic. De aceea, reluarea producţiei de vaccinuri la Institutul ‘Cantacuzino’, în cel mai scurt timp posibil, este o datorie în primul rând faţă de români”, a spus Chirică.

De la începutul acestui an, 100 de posturi de cercetător, medic, biolog, biochimist, farmacist, inginer şi personal administrativ au fost scoase la concurs de Institutul ”Cantacuzino”.

MApN a alocat peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea zonelor de producţie ale institutului, atât prin achiziţionarea de noi echipamente de înalt nivel tehnologic, cât şi prin reabilitarea şi consolidarea infrastructurii existente, scrie Agerpres.

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img