Saturday, November 22, 2025
16.8 C
Bucharest

Atentie Romania : aranjament OMV-Gazprom, denuntat de guvernul norvegian

Autorităţile norvegiene nu sunt mulţumite de schimbul de active convenit de grupul austriac OMV şi cel rusesc Gazprom, acord care va oferi gigantului rus acces la resursele de pe platoul continental norvegian, a declarat miercuri pentru Reuters ministrul norvegian al Energiei, responsabil de aprobarea acordului.

În luna decembrie 2016, OMV şi grupul rus Gazprom au semnat un acord de bază privind schimbul unor active, conform căruia Gazprom va primi o participaţie de 38,5% din acţiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea şi producţia de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participaţie de 24,98% într-un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia. În luna martie a acestui an, directorul general de la OMV, Rainer Seele, declara că se aşteaptă la finalizarea acordului de schimb de active cu Gazprom până la finele lui 2018.

‘Am spus că nu suntem mulţumiţi cu acest acord pentru că vrem să avem surse diversificate de gaze pentru Europa. Este important pentru europeni să ştie că au în Norvegia un producător stabil. În condiţiile în care Gazprom va fi prezent pe platoul continental norvegian, unii ar putea pune sub semnul întrebării acest lucru’, a spus ministrul norvegian al Energiei, Terje Soeviknes.

Norvegia este al doilea mare furnizor de gaze naturale al Europei, după Rusia. De asemenea, compania norvegiană de stat Equinor, fostul Statoil, este principalul competitor al Gazprom în Europa Occidentală.

‘Le-am spus celor de la OMV că nu suntem mulţumiţi de acest acord. Dar, dacă va exista o cerere desigur o vom analiza’, a precizat Soeviknes, adăugând că până la această dată nu a fost depusă o astfel de cerere.

Un purtător de cuvânt de la OMV a arătat că discuţiile cu Gazprom sunt în derulare iar compania austriacă este încrezătoare că va încheia tranzacţia până la finele anului.

În vara lui 2017, când OMV nu a reuşit să depună documentaţia necesară cu privire la acordul cu Gazprom la Ministerul norvegian al Petrolului şi Energiei, compania austriacă a citat ca motiv pentru întârziere alegerile parlamentare care au avut loc în luna septembrie în Norvegia. Premierul Erna Solberg şi guvernul său au câştigat alegerile şi au fost reconfirmaţi în funcţie, iar Terje Soeviknes a continuat să ocupe portofoliul Energiei.

OMV are participaţii la peste 30 de licenţe de pe platoul continental norvegian, inclusiv la zăcămintele care produc Gullfaks, Gudrun şi Edvard Grieg precum şi la zăcământul de gaze arctic Aaasta Hansteen care ar urma să demareze producţie la finele acestui an. De asemenea, descoperirea sa de petrol Wisting din Marea Barents ar putea demara producţia în 2024-2025.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra, scrie Agerpres.

Hot this week

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Topics

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img