Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a susţinut, vineri, la Alba Iulia, că România nu mai trebuie să finanţeze “nici măcar cu un leu” Guvernul de la Chişinău, el afirmând, de asemenea, că s-au alocat “prea multe fonduri” pentru refugiaţii ucraineni.

În discursul susţinut în faţa delegaţilor la Congresul extraordinar al AUR, George Simion a declarat că “Basarabia e România” şi că acest lucru este un “adevăr” care trebuie spus “tare şi răspicat”.

“Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să îl spunem este că România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. (…) Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, a spus Simion, citat de Agerpres.

https://www.agerpres.ro/politica/2022/12/02/simion-aur-romania-nu-mai-trebuie-sa-finanteze-nici-macar-cu-un-leu-guvernul-de-la-chisinau–1023446

Republica Moldova se afla in stare de urgenta economica si energetica, iar ajutorul Romaniei si al Comisiei Europene este vital pentru a putea fi depasita iarna cu bine. Fara ajutorul Romaniei, Republica Moldova ar intra in colaps total.

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, acuză Rusia de faptul că ar folosi resursele energetice drept armă împotriva celor care nu susțin invazia lui Putin în Ucraina. O declarație în acest sens a fost făcută pentru publicațiile nipone, scrie deschide.md

Șeful statului a precizat totodată că R.Moldova va rămâne solidară cu Ucraina – lucru care este crucial pentru limitarea puterii Federației Ruse.

Noi încă mai avem un contract cu Gazprom, dar ei au decis unilateral să taie din livrările de gaz. Noi procurăm gaze de pe piața internațională, dar prețurile sunt extrem de înalte. Pentru Moldova, aceasta a însemnat creșterea curbelor energetice de șapte ori doar în ultimele 12 luni”, a declarat președintele.

Maia Sandu a mai adăugat că a îndemnat guvernarea niponă să vină cu suport financiar. De asemenea, ea a spus că va căuta posibilități de a coopera cu investitorii japonezi ca să găsească soluții alternative de energie regenerabilă.

Vorbind despre aderarea la Uniunea Europeană, șeful statului a spus că speră ca aceasta să se întâmple cât de curând posibil, pentru a proteja democrația și libertatea statului.

Noi credem că odată ce vom deveni parte a UE, noi ne vom simți mult mai în siguranță în familia statelor UE și desigur vom avea mai multe oportunități de a ne dezvolta economic, dar și ne vom simți mai în siguranță”, a spus ea.

Cele mai mari riscuri la adresa securității Republicii Moldova sunt cele cu caracter energetic. O spune directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață. Potrivit șefului SIS, experții internaționali anticipează noi bombardamente masive ale elementelor de infrastructura energetică din Ucraina, iar asta va duce la deconectări de energie electrică și în Republica Moldova. Șeful SIS spune că riscurile la adresa securității rețelelor de transport a gazelor naturale sunt mai mici decât cele legate de asigurarea cu energie electrică, notează IPN.

Șeful SIS spune că războiul din Ucraina și efectele acestuia rămân cele mai mari amenințări la adresa securității Republicii Moldova. Alexandru Musteață, spune că riscurile privind escaladarea războiului sau o eventuală implicare a Republicii Moldova în război sunt reduse, în condițiile în care armata ucraineană obține victorii importante pe câmpul de luptă.

Frontul a trecut deja dincolo de râul Nipru. Din estimările noastre și ale experților internaționali, războiul va purta un caracter local pe perioada iernii, deci, se va menține în zonele în care este acum, cu mișcări înainte-înapoi, dar nu mari, mai mult operative. Dar se va merge pe tactica de bombardare masivă a Ucrainei”, a spus Alexandru Musteață în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Totuși, potrivit șefului SIS, securitatea energetică a Republicii Moldova este sub amenințarea directă a bombelor Federației Ruse. Potrivit oficialului, stocurile de gaze naturale ale Republicii Moldova aflate în Ucraina, dar și infrastructura de transport a gazelor naturale sunt mai puțin expuse decât infrastructura energiei electrice.

Constant vedem efectele războiului asupra securității noastre. Nu doar sub aspectul războiului convențional și al rachetelor care au zburat peste Republica Moldova sau au căzut pe teritoriul nostru, dar și al faptului că riscul ca să mai cadă rachete persistă. Bombardamentele masive care au avut loc, din estimările noastre, se vor mai întâmpla, vor duce treptat la deconectări de energie electrică. Și de fiecare dată va fi nevoie de o perioadă de câteva ore de reabilitare a sistemului. Depozitele din Ucraina unde Republica Moldova își stochează gazele naturale nu sunt în zona unde se duc nemijlocit luptele. Rețeaua de transport a gazelor este diferită de cea a energiei electrică, se află sub pământ și asta asigură o anumită protecție. Nu este o siguranță 100%, dar infrastructura gazelor naturale este mai puțin vulnerabilă. În prezent, riscul energetic pentru Republica Moldova este cel mai înalt”, a spus Alexandru Musteață.

Autoritățile de la Chișinău au atenționat cetățenii că în următoarea perioadă din cauza posibililor atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei există riscul de deconectări de la energia electrică în Republica Moldova, scrie deschide.md

Leave a Reply