Aurul României stă mai bine cât mai departe de Moscova

Editorial al analistului economic Daniel Apostol pe www.jurnalul.ro

Cred că nu este serioasă propunerea privind aducerea acasă a rezervei internaționale de aur a României. În primul rând, nu am văzut o justificare economică reală. În al doilea rând, propunerea alimentează populismul periculos care își face mult loc în politica românească și în cea europeană.

Să le luăm pe rând. Argumentul proiectului legislativ invocă stabilitatea și dezvoltarea economică a României, dar și costul de depozitare a rezervei la Banca Angliei. Dar tocmai starea economică invocată este principalul motiv pentru care ne păstrăm credibilitatea în plan internațional, procedând asemeni statelor dezvoltate. Rezerva internațională este credibilă tocmai pentru că nu e rezervă internă, la dispoziția oricărui guvern, care ar putea să o transforme oricând în orice altceva decât o rezervă. Doar certificată și păstrată de Banca Angliei, rezerva internațională este o resursă cu valoare, o carte de vizită a stabilității economice și financiare. Istoria demonstrează și seriozitatea actualului custode al aurului românesc: în peste 300 de ani de existență, niciun furt de aur nu s-a produs la Banca Angliei. Pe lângă cele 60 de tone de aur românesc, Banca Angliei păstrează alte cinci mii de tone ale altor state ale lumii.

Privind costul depozitării, înțeleg din presă că suma anuală este infimă față de cât de mult ar cheltui România ca să poată construi și opera pe veci un Fort Knox autohton. Asta dacă nu cumva ne-am gândi că am putea “arunca” aurul în vreo peșteră de pe lângă vreo mânăstire. Tismana e celebră pentru asta, dar acolo a fost cu totul altceva: România și-a ferit rezerva internă de aur de hrăpăreața invazie sovietică. Eu cred că asistăm de fapt la un demers mai curând populist decât realist, pe ideea că “aducem aurul poporului înapoi la popor, nu-l lăsăm la cheremul imperialismului financiar”. Ce să mai răspundă BNR la asta, că nu vrea binele “poporului”?  Din păcate, retorica aduce mai mult cu sunetul anilor 50 decât cu realitățile mileniului III.

Astăzi suntem parte din piața financiară globală, cu capitala la Londra, acolo unde ne depozităm rezerva internațională. Când ai aurul “pe masă”, ceilalți jucători din piața financiară internațională te acceptă pentru că ești credibil, iar rezerva de care spui că dispui nu este o cacealma. Nici starea economiei naționale nu trebuie să fie o cacealma. Vrem, așadar, să “jucăm” cu aurul nostru pe masă. OK! Dar pe masa cui? Istoria ne-a arătat că aurul României stă mai bine când stă cât mai departe de Moscova.