Sunday, October 11, 2026
23 C
Bucharest

Autostrada Sibiu-Piteşti, la Sfântu’ Aşteaptă

Despre Mihai Fifor am o impresie buna : om serios, neimplicat in potlogarii, decent in exprimare si comportament. Ca ministru al economiei insa, a scos primul porumbel.

Cel mai asteptat si intarziat tronson al Coridorului 4 Pan European, Sibiu-Pitesti, va intarzia si mai mult. Fifor spune ca el va fi finantat dintr-un fond inca inexistent. De ce nu fonduri europene? De ce nu parteneriat public-privat? De ce nu din cele 2 miliarde de euro facute praf anual de CNAIR fara vreun rezultat vizibil?

Daca luam in calcul si alte studii de fezabilitate, plus ani buni pentru executie, este clar ca rusinea Romaniei si a Europei, autostrada Constanta-Arad inceputa acum 15 ani nu se va termina in urmatorul deceniu. Iar Coridorul 4 Pan European ramane suspendat gratie Romaniei.  

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va contribui la dezvoltarea de proiecte de infrastructură, primul dintre acestea fiind Autostrada Sibiu-Piteşti, a afirmat marţi ministrul Economiei, Mihai Fifor, la o întrevedere cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis.

Acest proiect de infrastructură este adesea invocat de Renault-Dacia, pentru dezvoltarea producţiei de automobile.

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a transmis cu prioritate, reprezentantei diplomaţiei franceze, că îngrijorările companiilor străine privind noile măsuri din programul de guvernare sunt nefundamentate. „Vă rog să comunicaţi mediului de afaceri francez că nu se va lua nicio măsură până ce nu se vor face studii de impact serioase şi consultări publice riguroase cu patronatele şi sindicatele”, a spus ministrul Economiei, Mihai Fifor.

De cealaltă parte, ambasadoarea Michèle Ramis a precizat că firmele franceze sunt „foarte interesate” să coopereze şi să participe la dezvoltarea societăţilor româneşti listate în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Ministrul Mihai Fifor a subliniat că de FSDI vor beneficia proiecte precum Autostrada Piteşti-Sibiu, importantă pentru producătorul de automobile Dacia Renault. „Autostrada este o prioritate a guvernării noastre şi se lucrează accelerat la proiectul de lege privind achiziţiile speciale din infrastructură, energie şi apărare. Autostrada e unul dintre proiectele finanţabile prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii”, a explicat demnitarul român. El a estimat că, după parcurgerea procedurilor de consultare publică şi validarea de către Eurostat, proiectul de lege a FSDI va fi adoptat de Guvern şi va intra în dezbatere parlamentară la începutul lunii septembrie 2017.

Ambasadoarea Michèle Ramis a mai evidenţiat câteva proiecte de cooperare între industriile de apărare franceză şi română. „Franţa se angajează să susţină aceste colaborări industriale care vor implica producţia în fabrici şi implantarea în locaţii din România”, a precizat diplomata franceză.

Ministrul Mihai Fifor a apreciat ofertele prezentate. El a precizat, referitor la cooperarea deja existentă, dintre Airbus şi IAR Ghimbav-Braşov, pentru fabricarea elicopterului multirol H215 M: „Intenţia noastră e IAR să devină contractor principal pentru orice posibilă comandă de elicoptere pe care statul român o va face pentru flota îmbătrânită. Chiar dacă nu se află în sfera de competenţă a Ministerului Economiei, colaborarea cu Airbus nu poate fi pusă în pericol, deoarece la IAR proiectul se referă la elicoptere multirol şi nu la avioane de transport persoane”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, scrie mediafax.ro

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img