Friday, August 28, 2026
24.1 C
Bucharest

Avertismentele celebrului profesor doctor Alexandru Oproiu

Reputatul profesor doctor Alexandru Oproiu, unul din creatorii scolii romanesti de gastro-enterologie, lanseaza un avertisment in legatura cu obiceiurile culinare. Intervievat de Florin Condurateanu in Jurnalul, profesorul Oproiu spuna ca celebrul obicei romanesc de a bea o tarie inainte de masa nu e sanatos pentru stomac. 

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/prof-dr-alexandru-oproiu-ospetele-stropite-cu-mult-vin-aduc-refluxul-gastro-esofagian-761268.html

În ospăţ se pierde adesea măsura, atât în privinţa felurilor de mâncare, cât şi a excesului de alcool. Profesor doctor Alexandru Oproiu ne spune ce sfaturi trebuie urmate, în timpul sărbătorilor, din punct de vedere al consumului de grăsimi, de proteine, de dulciuri, de vin, de bere sau de tărie.

 Florin Condurăţeanu: – Lumea ştie că prea mult alcool oboseşte ficatul, care nu poate neutraliza decât o cantitate limitată de alcool. Explicaţi ce repercursiuni apar şi asupra tubului digestiv din pricina exagerării cu băutura!

Prof. Alexandru Oproiu: – Prea mult vin, prea multă bere agresează tubul digestiv favorizând apariţia refluxului gastro-esofagian. Vinul şi berea relaxează sfincterul din partea inferioară a esofagului, acela care permite trecerea alimentelor numai în direcţia esofag spre stomac. Dacă acest sfincter esofagian relaxat nu mai închide bine, conţinutul stomacului se reîntoarce pe contrasens, înapoi în esofag, până în cavitatea bucală. Apar arsuri, balonări, tuse – căci sunt iritate şi zonele de laringe şi faringe. În plus, apar şi riscuri de a se ivi boli canceroase ale esofagului. Mucoasa esofagului nu este prevăzută să facă faţă acidului din stomac. Ca atare, mucoasa esofagului se modifică, se transformă în mucoasa de tip intestinal şi aşa numitul esofag Barret apărut aduce riscul cancerizării. Prea multă bere, prea mult vin produc reflux gastro-esofagian chiar şi celor care nu suferă de această afecţiune. Pentru că prea mult vin, prea multă bere cresc secreţia de acid din stomac.

F.C.: – Drămuirea se extinde şi la consumul de alcool tare?

Prof. A. Oproiu: – Bineînţeles, alcoolul tare agresează mucoasa stomacului şi se ajunge la gastrite, inclusiv la forma mai gravă de gastrite atrofice. Băuturile tari produc neplăceri şi mucoasei din duoden, acea primă porţiune a intestinului subţire ce urmează stomacului. Se produce o inflamaţie în punctul duodenului unde se unesc alimentele din stomac cu secreţia ficatului, a bilei, dar şi cu enzimele fabricate de pancreas. Inflamaţia mucoasei în acest punct de intersecţie blochează scurgerea bilei şi a secreţiilor pancreasului. Bila se reîntoarce în ficat şi se ajunge la icter, iar secreţiile pancreatice se întorc şi ele, dar în pancreas îşi canibalizează propriul organ, se ajunge la pancreatita acută.

F.C.: – Cum se luptă cu refluxul gastro esofagian?

Prof. A. Oproiu: – Omul nu trebuie să mănânce seara şi să se culce imediat, aşa se deschide uşa refluxului. Trebuie să doarmă cu capul mai sus, cu trunchiul şi el mai sus, să se folosească două perne.

F.C.: – Spuneaţi că e contraindicat să mănânci alimentele prea fierbinţi, dar şi prea reci…

Prof. A.Oproiu: – Mâncărurile prea fierbinţi atacă mucoasa esofagului. Alimentele prea reci perturbă funcţionarea tubului digestiv, a stomacului, a intestinelor. Subliniez şi faptul că alimentele prea grase întârzie în stomac şi suplimentează secreţia acidă. De asemenea, dulciurile concentrate, consumate în exces, sporesc concentraţia osmotică şi apa ajunge în intestin, provocând scaune moi, diareice, nedorite în sistemul digestiv.

F.C.: – Dacă vămuieşti grăsimile, poţi se te înfrupţi fără griji din proteine?

Prof. A. Oproiu: – În general, proteinele sub bine tolerate de tubul digestiv. De fapt, toate dietele propuse pentru slăbire sunt bogate în proteine. Dar proteinele trebuie însoţite la masă de suficiente legume şi fructe. Acestea au fibre vegetale multe, unele nedigerabile, utile în asigurarea unui tranzit intestinal normal.

Alcoolul nu trebuie consumat pe stomacul gol. Cei cu ulcere, cu gastrite, e mai bine să consume doar 20 de mililitri de tărie, care sporesc producţia de acid din stomac, dar în paralel stimulează mucusul din stomac să fabrice secreţii de apărare a mucoasei. Graba nu are ce căuta la mesele bogate, între mâncăruri se impun pauze, când e bine să se facă puţină mişcare. Alimentele, de asemenea, trebuie mestecate bine, să nu “se bată lupii la gura ta”!

 

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img