Sunday, April 12, 2026
14.9 C
Bucharest

Avertismentul presedintelui Bancii Centrale Europene

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că ”impactul pandemiei este mai puţin dur”, dar varianta Delta ar putea să întârzie deschiderea totală a economiei, relatează agenţia EFE.

Lagarde a subliniat, într-o conferinţă de presă după reuniunea Consiliului guvernatorilor, că economia zonei euro îşi revine în mod clar, dar ritmul de îmbunătăţire va depinde de evoluţia pandemiei.

“Faza de revenire în ceea ce priveşte recuperarea economică a zonei euro avansează în continuare. Se aşteaptă ca producţia să ajungă să depăşească nivelul anterior pandemiei până la finele anului”, a spus Lagarde.

“Cu peste 70% dintre adulţii europeni vaccinaţi, economia s-a deschis în mare măsură, permiţând consumatorilor să cheltuiască mai mult şi companiilor să îşi majoreze producţia”, potrivit preşedintelui BCE.

Creşterea imunităţii în faţa coronavirusului înseamnă că “impactul pandemiei este acum mai puţin dur”, dar “propagarea la nivel mondial a variantei Delta va întârzia deschiderea totală a economiei”, a adăugat Lagarde.

Lagarde a menţionat că, deşi previziunile privind inflaţia au fost revizuite în sus, “inflaţia pe termen mediu se va situa mult sub nivelul ţintei de 2%”.

BCE estimează că economia zonei euro va creşte anul acesta cu 5%, faţă de 4,6% cât preconizase în iunie.

Lagarde a adăugat că BCE prevede o creştere de 4,6% în 2022 (4,7% estimarea din iunie) şi de 2,1 % în 2023 (2,1% estimarea anterioară).

BCE mai prognozează o inflaţie de 2,2 în 2021 (1,9% estimarea anterioară), de 1,7% în 2022 şi de 1,5% în 2023, scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img