Declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana au avut un impact negativ asupra sistemului judiciar şi au afectat independenţa procurorului care instrumentează dosarul, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare (IJ).

Inspectorii judiciari au finalizat raportul privind declaraţiile făcute de Traian Băsescu după sechestrul pus pe terenuri de la Nana, în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta urmând să fie prezentat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de plen care va avea loc marţi.

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, declaraţiile lui Traian Băsescu au avut un impact negativ asupra imaginii justiţiei şi asupra sistemului judiciar în ansamblul său, afectând independenţa procurorului care instrumentează dosarul Nana, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din cadrul IJ.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii în 9 martie, după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri din comuna Nana, jude?ul Călăra?i.

CSM a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări după ce conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistraţii, aprecizat că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independen?a ?i impar?ialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei.

“Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate ?i validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost pre?edinte al României pune la îndoială independen?a ?i impar?ialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul ?i credibilitatea justi?iei”, arăta PICCJ, într-un comunicat de presă transmis în contextul aprecierilor emise în spa?iul public de către Traian Băsescu referitoare la dosarul penal care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate ?i arendarea unor terenuri amplasate în comuna Nana.

Conducerea Ministerului Public a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independen?ei Justi?iei, să î?i îndeplinească obliga?ia legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe Facebook, în 7 martie, că îi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, arătând că aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva sa.

“Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

El a ţinut să precizeze că “nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi”, adăugând că “asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde”.

“Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş. Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nici o investigaţie?”, a mai scris Băsescu, pe pagina de socializare.

Tribunalul Călăraşi a menţinut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal.

Sechestrul a fost instituit de procurorii PICCJ în 16 februarie, atât pe terenul Ioanei Băsescu, cât şi pe cele ale unor inculpaţi din acest dosar.

Potrivit unor surse din PICCJ, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile şi imobile, dar şi un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte şi terenul Ioanei Băsescu.

Fiica fostului şef al statului a contestat măsura procurorilor în instanţă.

În 4 iulie 2014, procurorii PICCJ anunţau că au început urmărirea penală în dosarul Nana faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, ei fiind acuzaţi de 135 de fapte privind terenuri retrocedate ilegal mai multor persoane.

Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind retrocedarea unor terenuri în comuna Nana, judeţul Călăraşi, în 24 iunie a fost extinsă urmărirea penală faţă de Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Georgică Stolea şi Constantin Manea, membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana.

12 COMMENTS

  1. nu e singurul! toţi care sunt anchetaţi sau nu, aruncă permanent cu noroi în tot ce înseamnă justiţie! cum se poate pedepsi asemenea comportament? cum se poate stopa acest virus halucinant de ambele părţi:gurişti şi confirmatori? sună a complicitate în tot şi în toate peste tot!

  2. Mi-amintesc programele: prima casă în mai multe variante pe mai multe guverne. cum mama naibii să îţi cumperi casă prin orice formă dacă nimic nu-ţi este asigurat de stat! Vedeţi că terenurile sint concesionate sau vîndute de ani de zile şi abia acum se vede dezastru, cum să-ţi mai cumperi o casă şi să plăteşti o viaţă şi aproape cînd ai terminat de achitat te trezeşti că eşti proprietar doar al unei hîrtii fără valoare, pentru a avea valoare trebuie să ajungi în tribunal şi te trezeşti că ai pierdut şi casa şi banii împrumutaţi din bancă strict pentru o casă!

  3. tovarasul securistoid ponta a mai tras o teapa de proportii romanilor: TVA 9% la alimentele de baza NU O SA FIE REDUS. Anul viitor fiind o iluzie pentru dobitoci. Acum o sa reduca TVA general la 20% ce nu o sa duca ieftinirea cu nimic a preturilor diferenta de 4 procente fiind infima pentru a putea sesiza o diferenta de pret in schimb garantat o sa se mareasca impozitele pe terenuri si locuinte dublate, triplate iar in multe cazuri si de 20 de ori mai mari.

    O ESCROCHERIE MARCA SECURITATE-CORPORATII asta a facut tovarasul ponta prin care sunt crescute profiturile corporatiilor ce jefuiesc Romania iar romanii o sa plateasca impozite si mai mari.

    Singurul lucru care ducea la o salvare a romanilor era reducerea TVA la alimente la 9% dar bineinteles asta a fost doar MINCIUNA ORDINARA A UNUI NEMERNIC.
    MULTUMIM TOVARSE PONTA!

  4. Ca acum CSM a descoperit ca basescu a incalcat independenta justitiei si probabil nu stiu inca faptul ca basescu a facut din justitie o sluga credincioasa si obedienta, in toata perioda de 10 ani (lucru cunoscut de milioane de romani chiar si de cei mai putin informati).Aceasta cerere a CSM este de domeniul….povestei cu “drobul de sare”.Oare cei de la CSM facand pe …naivii cred ca inca ii mai pot pacali pe ….prosti.

  5. Clanul Basescu nu e obisnuit cu malaxorul DNA, ei au fost mereu de cealalta parte a manivelei. Sper sa ajunga sa experimenteze toate cotloanele justitiei independente, ani indelungati.

  6. “Firma” italiana strangea pt el pamantul iar bas era dumnezeu.deaia justitia independenta nu intreba.ce jigodie! Stie precis de ce nimeni 10 ani nu l a deranjat ,el fiind safu clanului,inclusiv a justitiei de rahat pe care a creat o in scopul de a il apara,de a ii apara potlogariile,facand din functionarii statului ruman si “oamenii de afaceri de omenie”un soi de gasca de interlopi prosti agresivi snobi aserviti bashinii regale,cu nasu in suflet, ca ala le dadea de haleala sie impartea prada,dar si cutitul la brau gata sa l bage in basau si locotenentii lui de suflet .asta se intampla acum,esalonul 2 al bashirii preia conducera clanului..mai bas negru ai sa experimentezi tradarea gastii tale de jarle neromane ca tine cu care ai furat si tradat tara.vorbesc sa ma aflu in treaba.pt astia ca basau ,gasca,procororii ,judecqtorii,oqmenii de afaceri “preacinstiti”nu exista justitie.dpmdv i am condamnat pe toti la moarte asa cum ei neoamenii, animale slute baloase diforme,cu tradarea hotia imbecilitatea lor ticaloasa ,au omorat si gonit milioane de romani nevinovati obedienti legii si bunului simt.

    Fara bashescu nici o escrocherie nu se facea,fara sa primeasca unda verde de la asta si sa i se dea haraciu de saf ce e el.mai ales astea de sute de mil de oiro.ce naiba mai discutam

  7. Asa…si ce ii face?IJ..branza.cred ca il incolteste Pe basan..?e pea devreme.peste niste ani,de o mai exista rumania,il flocaie si pe zeul basau fara indoiala,alte gasti interlope unite sub sintagma de stat..dar pana atunci ..basau bese linistit.. toata viata numai azta a facut,e obisnuit cu “presiunea” jigodia asta doarme linistit si sg lui scop in existenta sa parazita e sa insele si sa scape nepedepsit,..deasta a fost c reat,fatat,kkt,sa arate adevarata valoare a poporulii ruman ,mazura a ghiorlamiei si rusinii in care poa sa decada o natie.ioropeana cica.

  8. Oof of topic

    Escrocheria cu “retrocedarile” cum vad eu zic in trei faze era.bani la greu.cea mai rentabila afacere,odata cu terminarea economiei,industria la fier vechi,tot ce au facut ei….gaselnita cu retrocedarile a fost mama ei,in lipsa de vanzari de combinate si darea industriei la fier vechi,autostrazile,etc …..asta a fost cu un profit total.numai profit defapt.nici macar nu se oboseau sa “dezapezeasca” sau sa “asfalteze” o pojghita la suprapret.

    1Cumpara pe nimic drepturile de la adevaratii proprietari ce au fost amanati si terminati pana la limita subzistentei.de catre sistem,justitia independenta,samd.

    2Supraevaluarea.de zeci de ori.aici e grosu,asta e spilul!.zeci de miliarde de la stat.adica de la rumani,din taxele lor.rumanii rupti cu hotia.de gandit aici,EI sunt STATÚL!EI ISI DAU BANI!ca asa vrea pla lor.din taxe di haiducia cu ca,re ne omoare,ei isi iau haraciul!

    3pe terenuri astfel obtinute ridica,Constructii imobiliare de 2bani deampulea ,fara nici un dzeu,fara infrastructura ,fara nimic deaface cu planificarea.fraierii,snobii,borfasii din sistem,cumpara mizeriile pe bani grei.alt profit,mic si neimportant ce e drept fata de adevaratul pachet.mai mult de fatada

    Astia sunt un sistem frate.ei sunt statul altfel nu puteau face asa ceva.aici e vorba de la safu de clan ,curteni de inainat rang pana la functionari in inst,judecatori,etc….asta e stAtul ruman,nu doar un kkt cercetat judiciar virf de sageata Ca regimul lui basau despot a cazut si aia mici pinaacum se lupta pt tron.!!!!este enorma treaba!…Astia sunt statul!ruman

  9. inca se tzine tare basaul, acum si-a tras si dispozitiv tactic la Scrovistea… imposibil de umflat/adus cu mandat, sigur se lasa cu cafteala.

  10. O mică radiografie:
    – *Poroșenko i-ar fi oferit lui Putin o bucată din teritoriul Ucrainei* După cum spuneam cu ceva timp în urmă, înţelegerea tacită şi continuarea planului ascuns cu bălăcăreală pentru naivi şi creduli.
    – *Laura Voicu a spus că Alina Bica, fosta șefă DIICOT, are parte de condiții groaznice în închisoare. Cele peste 200 de deținute îi strigă diverse lucruri atunci când aceasta iese în curte. Cele 200 de deţinute de acolo îi strigă foarte multe lucruri pentru că majoritatea dosarelor au fost făcute de dumneaei la DIICOT. Este îngrozitor.* Incredibil, dar cum s-o jicnească pe madam lege pură? Cum să nu fie în aceeaşi oală băgată madam lege pură cu celelalte infractoare? Cum adică o jicneşte şi îi aruncă cuvinte murdare madamei lege pură, cînd tocmai ea este după cum se arată pe micile ecrane, infractor dovedit? Nooo! Nu se poate să fie scoasă din locul casld unde are colege de companie de toate genurile, cu caracter şi comportament diferit! Abia acum îşi cunoaşte caracterul şi valoarea reală, e păcat s-o scoată din clubul cald! În plus, dacă intri întrun birou de procurori, imediat îţi apare în faţă o namilă înaltă care seamănă cu cele de la miss-video-chat 200/60/50, de parcă le-ar folosi doar în anumite scopuri(nu vreau să se simtă cineva jicnit/ă) dar asta e realitatea!
    – *Autostrada Transilvania, finalizată de spanioli. CNADNR va plăti aproape 200 de milioane de euro*
    Iar se aruncă bani aiurea, şi-a pus cineva întrebarea; cum de se porneşte la calcularea preţului unei afaceri de la cel puţin 1 euro, chiar şi de la 22-23 de euro, încît se ajunge la sute de mii de euro, bani pe care nu au de unde-i da! Dacă tot se porneşte de la 1 euro, trebuie să se ţină seama şi de cîţi circulă pe şoseaua respectivă, eu de ce aş plăti atîta timp cît nici peste 100 de ani nu voi merge prin acea zonă! Mai aveţi multe buzunare de umplut? Unde sunt banii României şi a românilor? Curat murdar pe faţă domle!
    -*Secetă fără precedent şi restricţii privind consumul de apă în California: Schimbarea climatică nu este o farsă!*
    Cu ceva timp în urmă scriam de California, italia partea de sud. Nu mă bucur de viaţa pe care o duc, aproape echivalentul celor din Gaza, numai că în Gaza-Palestina este război şi ură permanentă. Ce să vezi, acum i-au năpădit seceta, dat se scufundă zona şi vor avea apă pe săturate! Se vor schimba cursurile rîurilor, a tot ce înseamnă apă curgătoaere sau nu. Vom vedea.

Leave a Reply to AcidizzuCancel reply