Cati oameni nevinovati au fost condamnati la ani grei de puscarie de mizerabilul regim Basescu? Cate abuzuri s-au facut? Acum capul sistemului isi plange mogulul media, ucis, spune el, chiar de sistemul pe care l-au creat impreuna. Moartea unui om e o tragedie, mai ales daca exista suspiciuni. Dar Basescu este responsabil pentru multe tragedii personale si pentru alunecarea tarii spre sufocarea democratiei institutionale.
“Voi chiar nu răspundeți de nimic? Moartea lui Adamescu, om condamnat la patru ani de închisoare, deci nu condamnat la moarte.
Datorită stării de sănătate avocaţii domnului Adamescu au cerut în mod repetat instanţelor, eliberarea condiţionată a milionarului. Avea acest drept din cauza stării de sănătate.
Procurorii DNA au avut în mână toate actele medicale ale omului, acte care demonstrau o situaţie critică a sănătăţii. Cu toate acestea, au cerut cu înverşunare menţinerea stării de încarcerare. Mai mult, starea de sănătate a fost agravată de boli contractate în penitenciar.
Judecătorii, şi ei, cu actele medicale în mână, dar obedienţi şi înspăimântaţi de presiunea procurorului DNA, au menţinut starea de încarcerare a unui om slăbit de boală până la epuizare.
Acest om a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor fără ca cineva să-l fi condamnat la moarte, dar l-au ucis ei, procurorii şi judecătorii statului de drept.
Oare ştim câte zeci/sute de oameni simpli, necunoscuti dar bolnavi, mor anual în penitenciare din cauza dispreţului pentru viaţa deţinuţilor al procurorilor şI judecătorilor? Ei sunt oameni simpli, nu sunt milionari ca Adamescu şi mor neştiuţi de nimeni. Aştept să fiu acuzat de CSM pentru afectarea independenţei justiţiei. Sau poate Inspecţia CSM va ancheta deciziile judecătorilor în astfel de cazuri? Nu cred”, a spus Traian Băsescu, citat de DC News.
Inclusiv cei de la Romania libera, aflati in corul cel mai gretos al elogiilor aduse abuzurilor sistemului basist timp de 10 an, acum se victimizeaza pentru monstrul creat si de ei. La fel ca Sebastian Ghita, care s-a harjonit si tavalit pe toate partile cu sistemul, ne-a injurat pe noi ce de la Antena 3 pentru criticile aduse abuzurilor sistemului. Si acum plange, vrea solidaritate si ne da (tardiv) dreptate !
Redacția “României libere” este întristată şi șocată de vestea morții omului de afaceri Dan Grigore Adamescu, unul dintre cei mai importanți investitori din presa românească. Istoria postdecembristă a ziarului nostru, începând încă din primii ani după revoluția din ‘89, este strâns legată de numele său.
Cetățean german de origine română, Dan Grigore Adamescu s-a întors în țară la scurt timp după căderea dictaturii comuniste, reușind să creeze un grup de firme de succes, incluzând ASTRA Asigurări, Unirea Shopping Center și Hotelul Intercontinental din București, precum și trustul media care editează “România liberă”.
Pe 27 mai 2016, Dan Grigore Adamescu a fost condamnat la închisoare cu executare, sub acuzația de dare de mită, într-un dosar instrumentat de DNA pe baza denunțului unui fost angajat. În ciuda numeroaselor sale afecțiuni medicale și a faptului că nu se putea deplasa decât în cărucior cu rotile, omul de afaceri în vârstă de 68 de ani a fost închis la Rahova și apoi la Jilava.
Cererea sa de eliberare condiționată, după îndeplinirea fracției de pedeapsă prevăzute de lege, a fost respinsă fără nicio motivație de o comisie a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Decesul a survenit în noaptea de 24 ianuarie 2017, într-un spital civil, unde Dan Grigore Adamescu era internat de câteva luni, sub pază, în urma declanșării unei septicemii și a agravării stării sale de sănătate.
Redacția “România liberă” consideră că, dincolo de acuzațiile care i s-au adus omului de afaceri, acest caz reprezintă o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
Cerem autorităților statului să elucideze de urgență condițiile de detenție și cauzele morții lui Dan Grigore Adamescu. Totodată, respingem încercarea unor politicieni de a folosi acest caz în interesul de a justifica ordonanța grațierii promovată de actualul Guvern.
In data de 24 ianuarie, imediat după miezul nopții, Dan Adamescu, în vârstă de 68 ani, a decedat la un spital din București, fără familie lângă el. Condamnat în urma unui proces care s-a bazat pe mărturii false, a fost încarcerat consecutiv în trei penitenciare, unde starea de sănătate i s-a agravat continuu.
Spitalizat în ultimele luni de viață – pe care și le-a petrecut intubat și în comă semindusă –, cele 15 afecțiuni de care suferea i-au slăbit constant corpul, lovitura fatală fiindu-i dată de bacteria patogenă stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în condițiile inumane din închisoare.
Tatăl meu m-a inspirat atât pe mine, cât și pe mulți alții în fiecare zi. Încrederea, -tenacitatea, puterea de muncă și generozitatea de care a dat dovadă de când mă știu ne-au făcut pe toți cei care îl cunoșteam să-l respectăm profund. A fost sever, dar just și cu mine, și cu angajații lui. Și-a trăit viață ferm convins că dacă îți propui ceva și îți depășești propriile limite, sacrificându-te și ieșind din zona de confort, vei reuși. -Ceea ce a clădit, nebazându-se pe nimeni -altcineva decât pe el însuși, pe cunoștințele lui și eforturile depuse, este de admirat. Nu i s-a făcut cadou nimic. Dimpotrivă. A clădit un grup de firme prin propriile forțe, care încă își caută egal în -România. -Însă, independența și succesul i-au adus și mulți dușmani…
A emigrat în Germania în 1979, unde, deși a început de la zero – vânzându-și colecția de timbre cu 25.000 mărci germane pentru a-și deschide firma –, în câțiva ani și-a făcut deja un nume în comerț și imobiliare. Întors în țară după Revoluție, a devenit un pionier în afaceri imobiliare. A construit primul centru modern de birouri, care există și azi pe Bulevardul Carol. A cumpărat și reinventat un magazin universal în pragul colapsului – Unirea Shopping Center, azi cel mai vizitat mall din București. A salvat din i-țele nomenclaturii o firmă de asigurări și a adus-o în mai puțin de zece ani pe primul loc în topul asigurătorilor români, după care a extins Astra Asigurare–Reasigurare și în afara grani-țelor. A salvat de la închidere singurul ziar anticomunist – „România liberă”, dorind să ajute România să devină o democrație autentică și să se distanțeze de trecutul ei sumbru. A susținut consecvent acțiuni umanitare și culturale cu care, însă, nu s-a lăudat niciodată.
A fost un om de afaceri autentic, care a dezvoltat firme de la zero cu un spirit an-treprenorial nemaipomenit. Îi plăcea enorm ceea ce făcea – ca să-l citez: „Când fac afaceri, uit de dureri și suferințele fizice“. Tatăl meu a fost un om bolnav chiar și înainte de a fi închis… însă nu a vrut să își accepte niciodată condiția medicală – a ignorat sfaturile medicilor și a muncit mai mult decât orice om sănătos. Și dați-mi voie să vă spun câteva lucruri pe care, din mândrie, nu a vrut să le facă publice: în 1982 a fost operat de o tumoare la creier, tăindu-i-se din greșeală o bucată din hipofiză. Inima lui funcționa la o -capacitate de max. -40%-60%. A suferit de aritmie cardiacă de mai multe ori, doctorii readucându-i inima la ritmul normal prin electroșocuri. În rapoartele din 22 august și 9 septembrie 2014, expertul german dr. Rosak a subliniat că un pacient cu starea lui de sănătate nu ar fi niciodată eligibil pentru detenție în Republica Federală Germania. Însă niciun judecător n-a băgat în seamă opinia medicală exprimată.
Deși și-a demonstrat nevinovăția în fața -instanțelor, nimeni n-a vrut să-l asculte
Întregul lui univers s-a prăbușit atunci când a fost acuzat de fapte penale de care nu era vinovat, fiind șocat de bestialitatea cu care adevărul a fost distor-sionat pentru a satisface ura și ambiția unor politicieni și magistrați. Deși și-a demonstrat nevinovăția în față instanțelor, nimeni n-a vrut să-l -asculte. Puțini au fost cei care au analizat acuzațiile aduse, însă mai toți au preferat să dea curs vocilor răuvoitoare. Nu a putut să treacă peste brutalitatea arestării sale, peste spectacolul media grotesc la care a fost supus, peste ura procurorilor care îl voiau ca „pericol public“ expus „oprobriului public“, peste deciziile judecătorilor care l-au declarat vinovat încă din prima zi și l-au ținut închis fiindcă nu recunoștea acuzațiile aduse împotriva lui.
Închis în condiții de nedescris la Centrul de Arest Preventiv – 6-8 deținuți într-o celulă la subsol de câțiva metri pătrați, fără dulapuri, fără spațiu de mișcare, cu WC turcesc –, nu o dată, din cauza mușchilor atrofiați și a genunchiului bolnav, a căzut în propriile excremente. Închis 23h/24h – pentru că 1 oră i se permitea să iasă în cei 30 mp numiți „spațiu exterior“ (practic, o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan, extrem de insalubră) –, a fost mutat ulterior la Penitenciarul Rahova, unde a împărțit celula cu 6 deținuți, însă, din cauza stării de sănătate acutizate și a imposibilității de deplasare, a rămas blocat permanent în celulă. În plus, din nu știu ce motiv birocratic, nu i s-a administrat timp de 37 de zile tratamentul de care avea disperată nevoie, deși medicamentele i-au fost aduse de către mătușa mea, viața fiindu-i pusă realmente în pericol. Mutarea la Penitenciarul Jilava a însemnat un nou calvar pentru tata…, astfel că de aici a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca direct în sincopă; abia după 10 zile de îngrijiri i-au fost restabilite funcțiile vitale după ce a suferit o graveă infecție răspândită în întreg corpul.
A crezut până la capăt în dreptate. Era convins că va fi achitat
A renunțat să-și mai dorească să trăiască în momentul în care statul român a început să-i urmărească singurul copil pe baza acelorași acte fabricate, sperând să mă facă pe mine să „plătesc“ în numele tatălui meu. Aș fi vrut să-i fi putut spune să nu-și facă griji pentru mine, ținându-l de mână în această dimineață, pe ultimul drum… însă, din păcate, în ultimul an am fost ținut departe de el. Îmi lipsesc cuvintele să-mi descriu durerea despre cum România a distrus un asemenea om. De pe patul de spital, în toamna anului trecut, tatăl meu a scris o declarație, din care citez: „Mi-am pierdut toată încrederea în umanitate. Mi-am pierdut interesul pentru viață. Viitorul pare sumbru pentru mine. Viața mea a fost distrusă. Încerc să supraviețuiesc acestui calvar la care am fost supus și sper să nu mor în închisoare…“
A crezut până la capăt în dreptate. Era convins că va fi achitat, căci nu putea să conceapă că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe. Din păcate, a murit pierzându-și încrederea în România și pofta de viață. A fost părăsit de soția iubită în cele mai grele momente, dovedind astfel că a fost ahtiată strict după banii lui. Compania pe care a crescut-o timp de 15 ani, Astra Asigurări, i-a fost falimentată de oameni care l-au acuzat apoi de consecințele acțiunilor lor. Azi toate firmele lui sunt pe cale să fie naționalizate în urma acestor nedreptăți. Iar eu pus pe lista neagră. A fost prea mult chiar și pentru luptătorul Dan Adamescu!
A creat mii de locuri de muncă și a format profesioniști
Acesta este adevărul despre tatăl meu. Mulți au ales să-l judece fără să-i cunoască situația și fără să-l cunoască cu adevărat. A fost un om demn, căruia nu-i făcea plăcere să iasă în față, preferând să își vadă de trea-bă. Nu s-a apărat public la fiecare acuzație primită. A creat mii de locuri de muncă și a format profesioniști, care știu că și azi îi poartă recunoștință. A fost un om pentru care numai gradul de inteligență și volumul de muncă au dat măsura succesului său. Nimeni și nimic altceva!
Iar eu voi lupta până la capăt pentru a face cunoscut câtă nedreptate i s-a făcut de către un stat opresiv, care confundă dreptatea cu interesele oculte și care a ales să-l condamne pe unul dintre puținii oameni de afaceri autentici.
Să-ți fie țărâna ușoară, tată!
Alexander Adamescu
