Saturday, November 7, 2026
9.7 C
Bucharest

Băsescu : “Mi s-a schimbat încadrarea, la ameninţare”

Dupa cum va anuntam inca de aseara in exclusivitate…

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice. Traian Băsescu a anunţat că i-a fost schimbată încadrarea juridică din şantaj în ameninţare, faptă care se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la un an.

Traian Băsescu a ieşit de la Parchetul instanţei supreme după aproximativ 35 de minute.

El a anunţat că procurorii i-au adus la cunoştinţă faprul că a fost schimbată încadrarea juridică în dosarul său, din şantaj în ameninţare, faptă care se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de până la un an.

”Nu mai e şantaj, e ameninţare. Se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la trei luni la un an, vedem. Înseamnă că, uşor, uşor justiţia se apropie de adevăr”, a afirmat Băsescu.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că, date fiind probele de la dosar în acest moment, procurorii au decis schimbarea încadrării.

Pedeapsa pentru şantaj este de la un an la cinci ani de închisoare, conform noului Cod penal.

Atât la intrarea fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi la ieşirea din sediul Parchetului, s-a creat o busculadă. De asemenea, în faţa Parchetului ICCJ s-au aflat câţteva zeci de persoane, care au strigat şi huiduit, având pancarte cu mesajele: “Băsescu la puşcărie!”, “Băsescu, respect! Noi suntem copiii statului de drept” şi “Băsescu la Rahova pentru ce a furat!”, dar şi câţiva susţinători ai fostului preşedinte.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img