Friday, October 30, 2026
12.7 C
Bucharest

Băsescu spune cine sunt propagandistii care l-au lins fara sa le ceara asta

”Tapalagă m-a lins fără să-i cer. Acum a schimbat obiectul lingerilor”, a spus Traian Băsescu într-o intervenție incendiară despre foștii săi lăudători. În grupul celor care-i ridicau osanale atunci când era la putere, Băsescu i-a mai numit pe Grigore Cartianu, Laurențiu Ciocăzanu, Mălin Bot și Mircea Marian, scrie DC News.

Traian Băsescu a dat explicații în emisiunea Paulei Rusu, de la RTV, privind o postare Facebook în care Băsescu le cerea jurnaliștilor-propagandiști să nu lege instituția DNA de persoana procurorului șef, pe care o apără.  Ce vor scrie propagandiștii anilor 50 dacă o vor vedea pe Laura Codruța Kovesi în cătușe? întreba fostul președinte.  Băsescu a fost invitat la RTV să spună cine sunt jurnaliștii-propagandiști.

Aceeași mă proslăveau pe mine, la Cotroceni

”Sunt aceeași care mă proslăveau pe mine când eram la Cotroceni. N-am avut niciun aranjament cu Tapalagă, Bot, Marian, Ciocăzanu sau Tolontan. Pozițiile mele de acum nu sunt împotriva instituțiilor, ci a unor oameni din instituții. Am atacat unele persoane, pentru nerespectarea drepturilor fundamentale. Kovesi a fost una dintre ele. Hoardele de propagandiști au reacționat, a spus Băsescu. Subiectul postării de azi nu e dna Kovesi, subiectul este legat de propagandiștii care nu înțeleg că un om nu înseamnă o instituție. Poate sunt subiectiv, căci au fost abuzuri, înscenări, provocări care se înregistrează cu familia mea, de acasă la birou…și am atacat-o pe dna Kovesi”.

Întrebat care sunt propagandiștii care îl proslăveau, Băsescu a reluat lista.

”Cartianu, Tapalagă, Ciocăzanu și Mircea Marian, dar mai sunt și alții, a răspuns fostul președinte. Au făcut-o voluntar”, a mai precizat Băsescu.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img