Saturday, April 11, 2026
12.5 C
Bucharest

Bilant tragic in Italia : 6 romani morti, 17 disparuti

Ministerul Afacerilor Externe anunță că a fost confirmat cel de-al șaselea deces al unui cetățean român, survenit în urma seismului din Italia, și transmite condoleanțe familiilor îndoliate.

Potrivit unui comunicat MAE transmis, vineri, AGERPRES, referitor la cei 5 cetățeni români răniți și internați în spitale din proximitate, medicii curanți au comunicat Ambasadei României la Roma că starea acestora este momentan stabilă, viața nefiindu-le pusă în pericol.

“Continuă demersurile pentru identificarea altor 17 cetățeni români dați dispăruți. Verificările în acest sens se efectuează în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente”, se mai arată în comunicatul citat.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia — (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna — (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.


Operațiunile de salvare continuă în Italia pentru găsirea supraviețuitorilor după cutremurul de 6,2 grade de miercuri, bilanțul victimelor fiind de 250 de morți înregistrați în mai multe sate din centrul țării, informează agenția France Presse (AFP).

Potrivit Protecției Civile italiene, 365 de persoane rănite au fost internate în spitale.

La mai mult de 48 de ore după tragedia din această zonă montană slab populată, în care cel puțin trei sate au fost parțial distruse, rămâne neclar numărul exact al persoanelor dispărute. Populația acestor sate turistice pitorești se triplează sau se cvadruplează vara, ceea ce face dificilă evaluarea numărului de persoane prezente la fața locului în momentul cutremurului.

Primarul din Arquata del Tronto, Aleandro Petrucci, a lansat un apel la toți supraviețuitori care au părăsit satul, unul dintre cele mai afectate, că ajute la calcularea numărului de dispăruți.

Italienii s-au întrebat de ce este atât de greu de făcut un bilanț al victimelor umane, notează AFP.

În anul 2009, cutremurul le la L’Aquila, nu departe de zona seismului de miercuri, a făcut peste 300 de morți. Dar a fost vorba despre un oraș cu de zeci de mii de locuitori.

Italienii au fost șocați în special de cazul școlii din Amatrice, renovate în 2012 pentru a fi adaptată la normele anti-seismice și redusă acum la un morman de moloz de cutremurul de miercuri. O anchetă a fost deschisă de către procurorul din Rieti, oraș din apropiere de locul seismului, pentru a evalua posibila deturnare de fonduri din Amatrice și din alte sate afectate.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img