Monday, January 19, 2026
-5.7 C
Bucharest

BNR dezvaluie averea uriasa a romanilor

Fiecare român are în medie o avuţie netă de aproximativ 20.000 de euro, de câteva ori mai mică decât un european din zona euro, în timp ce datoria pe persoană ajunge în România la aproape 1.600 de euro, potrivit datelor BNR din Raportul asupra stabilităţii financiare 2017.

Populaţia din România a ajuns anul trecut la active de 1.843 de miliarde de lei (peste 400 mld. euro), iar cea mai mare pondere, de peste 77%, revine activelor imobiliare, potrivit datelor Băncii Naţionale.

Avuţia netă a populaţiei s-a majorat cu 10% în 2017 faţă de anul anterior. Activele financiare nete ale populaţiei s-au majorat anul trecut cu aproximativ 7%, până la 415,4 mld. lei, iar activele imobiliare au făcut un salt de 10%, până la 1.427,7 mld. lei, reiese din datele BNR.

Datoria totală a populaţiei a ajuns la sfârşitul anului trecut la 141,4 mld. lei

Avuţia populaţiei a atins la sfârşitul anului 2017 cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani. O valoare mai mare a avuţiei populaţiei a fost înregistrată în anul de boom economic 2008 (2.047 mld. lei).

Activele financiare nete, calculate ca diferenţă între activele financiare şi pasivele financiare (datorii), s-au dublat faţă de 2008, iar comparativ cu nivelul înregistrat în  2009, de 126 mld. lei, au crescut de mai mult de trei ori.

Nivelul activelor nefinanciare, imobiliare, a înregistrat o ajustare importantă comparativ cu valorile prezentate în rapoartele anterioare, ca urmare a unei reestimări a preţului locuinţelor, potrivit BNR.

Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor, cu toate că tendinţa a fost descendentă faţă de anii de boom economic, scăderea fiind determinată de ajustările de preţ înregistrate în anii de criză. În cadrul activelor imobiliare au fost incluse doar imobilele.

Nivelul activelor imobiliare ale populaţiei a ajuns anul trecut la 1.427,7 mld. lei. Pentru 2008, activele imobiliare ale populaţiei au fost reestimate la un maxim de aproape 1.900 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de nivelul cuantificat† anterior.

Datoria totală a populaţiei a ajuns la sfârşitul anului trecut la 142,8 mld. lei (circa 31,2 mld. euro), fiind în creştere cu 7,4% în termeni anuali, pe fondul majorării creditării bancare, care reprezintă cea mai mare parte a îndatorării gospodăriilor. Ponderea îndatorării totale a populaţiei în PIB a scăzut la 16,5%, scrie zf.ro

Hot this week

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Topics

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente Prostata...

Miliardele Chinei se multiplică accelerat

Excedentul comercial al Chinei a atins, în 2025, un nivel...

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img