Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat, joi, concluziile Corpului de Control în cazul achiziţiei de maşini BMW pentru Poliţie de la firma unui apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că ”licitaţia este corectă, iar domnul Drulă dezinformează cu bună ştiinţă”. ”Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate”, afirmă Bode. El critică afirmaţiile fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă: ”Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă”. Totodată, Bode susţine că aceia care încearcă să denatureze scopul unor proiecte ale MAI încercând să obţină capital politic ”prin minciuni şi dezinformări” sunt ”oameni mici”. Referindu-se şi la discuţiile legate de alte achiziţii, Bode afirmă: ”Am văzut o glumă pe reţele de socializare şi spunea că poliţiştii în aceste condiţii nu vor mai achiziţiona pistoale cu electroşocuri, vor achiziţiona urzici. E o glumă amară, dar suntem în situaţia asta”.

”Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat următoarele: necesitatea achiziţiei este una reală şi evidentă. Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărul de victime ale accidentelor rutiere. Toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale MAI, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii. Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate, trecând prin toate filtrele instituţionale. Avizul de conformitate, fără de care nu se putea finalizat licitaţia, a fost dat de ANAP, autoritatea care supraghează toată achiziţiile din România”, a declarat Bode, joi, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că licitaţia este una corectă.

”Îmi pare rău că unii vor fi dezamăgiţi, dar licitaţia este corectă, iar dl Drulă dezinformează cu bună ştiinţă”, a afirmat el.

Ministrul de Interne a explicat că, în 1 octombrie 2020, IGPR a depus cererea de finanţare şi proiectul tehnic, iar în 12 noiembrie 2020 s-a emis hotărârea de guvern 971 prin care se aproba necesitarea cheltuielilor acestui proiect, semnată de premierul de la acea vreme, Ludovic Orban. Documentul prevede achiziţionarea a 300 de autospeciale.
În 25 mai 2021, Ministerul Transporturilor, condus de Cătălin Drulă, a aprobat cerera de finanţare, iar în 5 iulie 2021 în baza acordului Ministerului Transporturilor s-a semnat contractul de finanţare.  Contractul este semnat între Ministerul Transporturilor şi IGPR. Reprezentantul Ministerului Transporturilor a fost Cătălin Drulă.
”Anexa 2 a acestui contract este fişa cu detaliile tehnice, unde vom găsi la pagina 7 capacitatea cilindrică, cutia de viteze, tracţiunea, lungimea, caroseria, culoarea”, a punctat Bode.
El s-a referit în continuare la afirmaţiile lui Cătălin Drulă.
”Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă. Drulă sesisează OLAF şi Parchetul European în condiţiile în care acest contract şi specficiaţiile tehnice au fost pe masa miniştrilor Drulă şi Ghinea. Întreaga documentaţie o punem la dispoziţia tuturor instituţiilor competente şi vom susţine orice demers al acestora. S-a gândit ce va spune procurorilor, cum şi de ce a semnat acel contract cu acele specificaţi pe care azi le numeşte cu dedicaţie? Domnul Drulă nu a uitat ce a semnat, a sperat că vom uita noi, toţi ceilalţi. Eu personal nu mai am nicio aşteptare şi nu aştept replica domnului Drulă oricât de hilară ar fi”, a declarat Bode.
Potrivit acestuia, la MAI există multe proiecte care vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
”Cei care încearcă prin dezinformări şi minciuni pentru a denatura scopul acestor proiecte pentru a obţine un capital politic sunt oameni mici”, a subliniat Lucian Bode.
Lucian Bode a menţionat că cinci producători se încadrau în caietul de sarcini.
“Când au fost elaborate specificaţiile tehnice, erau cinci producători care se încadrau: BMW, Jaguar, Alfa Romeo, Mercedes, Volvo. (…) Era anulată procedura dacă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa elimina anumite specificaţii tehnice sau cerinţe din caietul de sarcină. Nu a fost înregistrată nicio contestaţie. Acest acord-cadru prevede achiziţia a minim 300 de autospeciale, maxim 600. 300 pentru că atât a semnat domnul Drulă cu finanţare POIM, maxim 600 pentru că MAI are în derulare şi alte proiecte cu finanţare din fonduri europene, respectiv de la buget prin care îşi propune, pe lângă achiziţionarea de autospeciale, achiziţionarea a patru elicoptere, aparate de măsurarea vitezei, tablete. Prioiectul este mult mai amplu”, a explicat ministrul de Interne.
El a susţinut că putea participa orice ofertant din Europa la această licitaţie.
“Am vrut prin demersul făcut să văd dacă s-a respectat legea, dacă acceastă achiziţie a fost una transparentă, dacă a limitat accesul unui singur ofertant. Putea să participe orice ofertant din lista dealerilor din Europa, nu era nicio problemă. (…) Am spus că toate instituţiile chemate să verifice inclusiv acest aspect, de un singur ofertant, instituţiile statului au obligaţia să clarifice acest aspect. Şi nu MAI”, a transmis Lucian Bode.
Întrebat dacă nu i-a atras atenţia faptul că la licitaţie se califică doar mărci de lux şi s-a prezentat un singur dealer, minstrul de Interne a răspuns: “Când spunem mărci de lux ne gândim la un preţ de ordinul zecilor mii de euro. Vă putem pune la dispoziţie valorile la care au fost achiziţionate maşinile autohtone, preţurile la care au fost achiziţionate celelalte autospeciale, Ford, pentru Poliţie şi veţi vedea preţurile. Ce am făcut noi cu preţul. De ce în Polonia s-au luat acealaşi tip la un preţ mai mic? Pentru că preţurile din Polonia erau din 2019. Văzând că la acest preţ de 26.000 de euro plus TVA nu participă niciun ofertant, analizând evoluţia preţurilor la materiale, semiconductori, am ajuns la concluzia că preţul poate fi ridicat la 32.000 plus TVA. Acesta a fost rolul nostru, al MAI, pe oportunitate, pe găsirea surselor de finanţare. Termenul este de 270 de zile pentru livrarea primelor 100 de autospeciale. Contractul e ferm. Orice instituţie e interesată de aceste documente ele vor fi puse la dispoziţie şi contractul poate merge până la capăt sau poate fi oprit. Dar nu va fi intervenţia MAI, ci a altor instituţii”.
Lucian Bode s-a referit şi la licitaţia pentru achiziţia de motociclete.
“În urma analizei, a fost iniţiată o procedură de 16 tipuri de autovehicule, acord-cadru cu durata de 14 luni, din fonduri de la bugetul de stat. La primul lot au fost solicitate motociclete în cantitate minimă de 10, maximă de 75. Procedura de achiziţie a fost reluată pe 31 iulie, întrucât la prima procedură, din 5 mai, nu s-a înregistrat nicio ofertă, deşi minim trei producători îndeplineau cerinţele tehnice. Procedura iniţiată pe 31 iulie se derulează, suntem în etapa de evaluare, de verificare a propunerii tehnice. Specficaţiile tehnice se încadrau pentru cel puţin trei mărci: Honda, Yamaha şi BMW. Ultima achiziţie de motociclete la nivelul Poliţiei Române în 2018 – 40 de bucăţi. În exploatare sunt 147, dintre acestea 95 la sută sunt marca BMW. Văzând şi alte discuţii legate de achiziţii, de uniforme, motociclete, am văzut o glumă pe reţele de socializare şi spunea că poliţiştii în aceste condiţii nu vor mai achiziţiona pistoale cu electroşocuri, vor achiziţiona urzici. E o glumă amară, dar suntem în situaţia asta”, a mai declarat Lucian Bode.
„Ciocoiul Bode minte cum respiră pentru că simte că se strânge laţul. După ce săptămână trecută, eu am sesizat licitaţia făcută cu dedicaţie pentru prietenul preşedintelui, Bode a ieşit astăzi cu fumigene penibile. A făcut o conferinţă ca să inducă voit o confuzie între finanţarea europeană a unui proiect de siguranţă rutieră şi licitaţia organizată de subordonaţii lui cu dedicaţie. Faptele sunt următoarele. Poliţia Rutieră are un proiect pe fonduri europene numit „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie” (cod MySmis 125180, Programul Operaţional Infrastructură Mare)”, a scris Cătălin Drulă, joi pe Facebook.
Liderul USR prezintă şi bugetul proiectului în valoare de 106.599.765,20 lei.

„Acesta prevede:
– 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor
– 4.000 de dispozitive mobile
– 1.400 de imprimante mobile termice
– 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanţelor stupefiante în salivă
– un sistem de colectare a datelor pentru siguranţa în trafic
– 300 de autospeciale de poliţie”, mai explică Drulă.
El mai precizează că „formal vorbind, contractul de finanţare europeană pentru proiectele de siguranţă rutieră din POIM, se semnează de către Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne”.
„Evident că am aprobat un proiect de siguranţă rutieră din fonduri europene”, mai spune Cătălin Drulă.
Fostul ministru al Transporturilor susţine că Lucian Bode minte.
„Unde minte Bode:
1. Documentele pe care le arată Bode cu detalii tehnice sunt elaborate de el şi de subordonaţii săi. Nu are nicio treabă Ministerul Transporturilor cu girofare, radare şi maşini de poliţie.
2. Nu veţi găsi semnătura mea pe vreo aşa-zisă anexă cu detalii tehnice. Anexa de care vorbeşte Bode e elaborată şi semnată de el şi subordonaţii lui.
3. Din tot proiectul, până în prezent, Bode nu s-a preocupat decât de achiziţia maşinilor, pe care le-a şi dublat la număr (au ajuns 600 – probabil avea mai multe de vândut prietenul preşedintelui).
4. Nimic din celelalte dotări nu a fost achiziţionat, mii de echipamente care trebuiau să contribuie la siguranţa rutieră. Doar maşinile cu dedicaţie. Licitaţia (achiziţia publică) este făcută de Bode şi subordonaţii săi. Responsabilitatea pentru cerinţele cu dedicaţie le aparţine 100% legal. Deci nu scapă!”, conchide Drulă.
Reacţia liderul USR vine după ce ministrul Lucian Bode a prezentat, joi, concluziile Corpului de Control în cazul achiziţiei de maşini pentru Poliţie, arătând că „licitaţia este corectă, iar domnul Drulă dezinformează cu bună ştiinţă”.

 

Leave a Reply