Friday, January 10, 2025
5 C
Bucharest

Breedlove : “NATO va fi mereu alaturi de Romania”

Interviul acordat de generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Fortelor Aliate (SACEUR) postului Antena 3

Radu Tudor : Domnule general Breedlove, bine aţi venit în România. Vă mulţumim că sunteţi aici într-un moment atât de important din istoria noastra modernă.

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Mă bucur că m-am întors, am fost aici de foarte multe ori, de câteva ori în Bucureşti şi de câteva ori la Baza Mihail Kogălniceanu, care, după cum ştiţi, este foarte importantă pentru alianţa noastră şi pentru relaţia noastră bilaterală.

Radu Tudor : Plecând de la istoria noastră recentă, în această parte a Europei, unde NATO îşi are graniţa estică, ne este mai teamă de agresiunea Rusiei decât altor ţări occidentale. Ce poate face NATO pentru a pune capăt acestor temeri ale unor români? Puteţi spune că NATO nu va fi niciodată în război cu Rusia?

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Întâi de toate, ce putem face? Cred că facem deja câteva lucruri extraordinare. După Reuniunea din Ţara Galilor, am început aplicarea unor măsuri de asigurare şi adaptare. Măsurile de asigurare înseamnă organizarea de exerciţii, programe de antrenament aerian, terestru şi naval pe flancurile nordic, de centru şi sudic ale NATO. România este o gazdă minunată pentru multe dintre aceste programe – Operaţiunea de rotire a forţelor la Marea Neagră, Brigada Aeropurtată 173 a Armatei SUA, au fost şi vor mai fi exerciţii militare foarte bune. NATO, aliaţii NATO şi SUA sunt aici, fac exerciţii şi antrenamente, pentru a da
asigurări aliatul nostru important, că vom fi prezenţi. După cum ştiţi, tot în Ţara Galilor, ne-am luat un angajament puternic în favoarea apărării colective. Pentru a vă răspunde la cea de-a doua întrebare, cred că e foarte important că 28 de naţiuni au luat poziţie fermă şi susţin
în mod absolut Articolul 5, care priveşte apărarea colectivă, şi exact asta va face NATO.

Radu Tudor : De ce a fost ales Bucureştiul pentru această întâlnire importantă a Şefilor de Stat Major din ţările membre NATO din Europa Centrală? Ce decizii militare şi de securitate vor fi luate?

Generalul PHILIP BREEDLOVE : O foarte bună întrebare! Cred că, mai întâi, trebuie să mulţumim României pentru tot ceea ce face şi tocmai de aceea am ales să organizăm
această conferinţă aici. Este o ţară foarte importantă şi puternică în cadrul Alianţei NATO, într-o zonă cu multe tensiuni. Iar România devine din ce în ce mai importantă. Haideţi să ne uităm la cifre. România este pe locul 4 în topul naţiunilor care contribuie cu militari la noua misiune
Resolute Support, din Afganistan. O participare foarte puternică! România a arătat de asemenea o implicare impresionantă, prin participarea la sistemul de apărare antirachetă. Aşa că vorbim despre o ţară extraordinară şi de aceea au venit aici toţi Şefii Statelor Majore, pentru a discuta despre cum putem merge înainte, în această perioadă plină de provocări.
Radu Tudor : Agresiunea Rusiei în Ucraina şi anexarea Crimeei a generat cea mai gravă criză de securitate din Europa, de la sfârşitul Războiului Rece. Mai mulţi oficiali au spus că “Rusia ar putea înaintea cu prezenţa şi agresiunea ei militară spre sudul Ucrainei, spre Delta Dunării, la graniţa cu România”. Ce părere aveţi despre acest scenariu?

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Cred că trebuie să fim conştienţi că Rusia are capacitatea de a face multe. Dar cred că ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce spuneam la început. Cred că domnul Putin şi Rusia înţeleg ce înseamnă o ţară NATO, unde este graniţa NATO şi ce înseamnă apărarea colectivă, prevăzută în Articolul 5. Repet, Alianţa noastră a arătat o hotărâre incredibilă
în sensul menţinerii dotărilor noastre şi menţinerii importanţei apărării colective. România se va păstra pe acelaşi drum, acela de a fi un aliat puternic şi implicat, iar Alianţa sprijină România, prin exerciţii, prin prezenţă, prin sistemul de apărare antirachetă, pentru a-şi demonstra
angajamentul total. Şi cred că aşa putem merge înainte.

Radu Tudor : Domnule general Breedlove, aţi spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că România va găzdui militari şi echipamente noi? V-aş ruga să veniţi cu detalii, pentru zona terestră, aeriană şi navală

Generalul PHILIP BREEDLOVE : “Există un program amplu de exerciţii comune, ca cel care tocmai s-a încheiat, cu Regimentul 173 Paraşutişti, avem Divizia 4 de Infanterie a Armatei SUA şi alte forţe care vor veni aici pentru exerciţii, în viitor. Operaţiunea de rotire a forţelor la Marea Neagră va continua şi ea, e chiar un impresionant succes, bazat pe dezvoltarea unui parteneriat
minunat. Modul în care se fac antrenamentele, ridicarea la standardele NATO şi dezvoltarea comună, toate au fost un mare succes. Marea Neagră este un spaţiu foarte important, are loc o interacţiune continuă aici între navele SUA şi NATO şi cele româneşti. Toate aceste acţiuni sunt
foarte importante şi reprezintă viitorul. Vom continua interacţiunea navală şi, pe măsură ce România trece la avioane F16, vom interacţiona şi la acest nivel, aşadar nu doar terestru şi naval, ci şi aerian.

Radu Tudor : Mulţi oficial ruşi au declarat că sistemul de apărare antiaeriană instalat la Deveselu, în România, este “împotriva Rusiei”. Aţi încercat să le explicaţi că e vorba de un sistem cu scopuri 100% defensive? Pe de altă parte, Rusia poate ocupa teritorii cu forţa, poate invada Georgia şi Ucraina, dar noi nu ne putem apăra, alături de aliaţii noştri?
Generalul PHILIP BREEDLOVE : Pentru a vă răspunde foarte scurt la prima întrebare: da! Am interacţionat de multe ori cu oficialii ruşi, pentru a le explica faptul că acest sistem este unul pur defensiv şi că nu este îndreptat împotriva Rusiei. Sunt inginer, iar toate coordonatele acestui sistem sunt foarte clare şi simplu de înţeles şi deja am explicat asta părţii ruse. Dar trebuie să continuăm aceste discuţii, să înţelegem că Rusia are propriul punct de vedere, care trebuie luat în considerare. Dar NATO este o aliaţă defensivă, iar acest sistem antirachetă este gândit pentru apărarea NATO şi nu e îndreptat împotriva Rusiei. Vom continua să purtăm aceste discuţii cu ei şi în viitor. Aş vrea din nou să afirm şi să mulţumesc românilor pentru că au acceptat această misiune şi pentru că participă la acest amplu sistem de apărare a Europei.”


Radu Tudor : Faimosul articol 5 din Tratatul de la Washington arată: “Un atac armat asupra unuia sau multor state din Europa sau America de Nord va fi considerat un atac asupra tuturor”. Sunt gata Statele Unite şi alţi aliaţi importanţi să apere teritoriul şi populaţia României, ca stat membru NATO, în cazul unui pericol iminent?

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Cred că ar trebui să ne uităm spre o autoritate mai înaltă şi să nu uităm ce a spus preşedintele Obama: “vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”. Statele Unite fac parte dintr-o mare Alianţă care, în Ţara Galilor, şi-a luat un angajament ferm faţă de Articolul 5 şi apărarea colectivă. Această Alianţă şi un membru important al ei, cum sunt Statele Unite, şi-au luat acest angajament şi îl vor respecta.

Radu Tudor : Domnule general Breedlove, le puteţi transmite câteva cuvinte românilor care privesc spre Alianţă cu speranţa că îi va proteja de orice pericol

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Mesajul meu pentru români nu este cel la care v-aţi aştepta. Mesajul meu pentru români este să nu uite că am luptat cot la cot în multe locuri în ultimii ani. Am fost împreună într-un loc dificil, ca Afganistanul, unde forţele române au fost staţionate în sud, în cea mai dificilă zonă a ţării. Iar acum, România ne este din nou alături, contribuind cu a patra cea mai numeroasă forţă militară în cadrul Misiunii Resolute Support. Sperăm, având în vedere că e o misiune non-combat, că nu vom mai suferi pierderi. Dar ce trebuie să ţinem minte este că România a sângerat alături de partenerii săi din NATO şi SUA. Aşa că primul meu mesaj pentru români nu e cel pe care-l aşteptaţi, ci este unul de mulţumire: mulţumim că ne sunteţi alături, mulţumim pentru sacrificiul făcut de militarii şi poporul dumneavoastră, alături de aliaţii NATO. NATO va fi alături de România, aşa cum şi România a stat alături de NATO

Radu Tudor : Mulţumesc foarte mult, domnule general.

Generalul PHILIP BREEDLOVE : Multumesc si eu !

Courtesy copy : Antena 3 & www.radu-tudor.ro
Translation : AP

http://www.antena3.ro/politica/comandantul-suprem-militar-la-nato-la-antena-3-generalul-philip-breedlove-nato-apara-toti-membrii-289113.html

Hot this week

PREZIDENŢIALELE. Ce a decis coaliţia de guvernare

Liderii Coaliției au decis, în prima ședință din 2025,...

Emil Hurezeanu : Pentru români, fără viză în SUA din martie, sejur de 90 de zile

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând...

Ce a comunicat Armata Română în 2024 despre atacul hibrid al Rusiei

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, este de părere că...

Tîlvăr : Vrem să creștem efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară,...

E oficial ! Românii vor merge fără vize în SUA. Aderăm la VISA WAIVER

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas...

Topics

PREZIDENŢIALELE. Ce a decis coaliţia de guvernare

Liderii Coaliției au decis, în prima ședință din 2025,...

Emil Hurezeanu : Pentru români, fără viză în SUA din martie, sejur de 90 de zile

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând...

Ce a comunicat Armata Română în 2024 despre atacul hibrid al Rusiei

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, este de părere că...

Tîlvăr : Vrem să creștem efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară,...

E oficial ! Românii vor merge fără vize în SUA. Aderăm la VISA WAIVER

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas...

Ministrul apărării : concentrarea obligatorie a tinerilor e fake news

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la...

Crin Antonescu : Țara noastră a fost atacată. Nu poate să mai existe concediu

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img