Friday, April 10, 2026
6.1 C
Bucharest

Bucati de rachete rusesti, gasite pe plajele din Romania

Motorul de start al corpului de rachetă găsit duminică pe plaja de la Marea Neagră, în sectorul cuprins între Periboina şi Săcele, a fost fabricat în Federaţia Rusă şi, cel mai probabil, după ce a căzut în mare, a fost adus de curenţi în zona litoralului românesc, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de Statul Major al Forţelor Navale Române (SMFNR).

Motorul de start al corpului de rachetă identificat a fost preluat, luni, de reprezentanţii SMFNR de la cei al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea şi a fost depozitat, în siguranţă, pentru cercetări.

“SMFN precizează că elementul descoperit nu conţine materiale pirotehnice sau periculoase şi că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o racheta antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panţir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federaţia Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfăşurării acţiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare şi a fost adus de curenţii marini în zona litoralului românesc”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, SMFN arată că acest tip de element de muniţie nu se află în dotarea Forţelor Navale Române şi este specific forţelor implicate în conflictul ruso-ucrainean.

“Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă şi frecvenţa utilizării în cadrul acţiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenţii marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor ţări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol. Cu toate acestea, recomandăm cetăţenilor care observă astfel de elemente de muniţie ca, pentru siguranţa lor, să nu se apropie de obiectele descoperite şi să anunţe de urgenţă autorităţile competente”, se mai afirmă în comunicatul de presă al Statului Major al Forţelor Navale Române.


COMUNICATUL ISU CONSTANTA

În cursul serii de 15.01.2022, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța a fost solicitată să intervină pentru ridicarea unui element presupus a fi de muniție, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele.

La fața locului, echipajul format din trei subofițeri și un ofițer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat și depozitat, iar, în cursul zilei de astăzi, 16.01.2023, va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Obiectul nu prezintă niciun pericol, fiind vorba despre componenta care propulsează racheta (motorul rachetei)”, potrivit ISU Dobrogea.

Persoanele care găsesc elemente de muniţie au obligaţia să apeleze numărul unic 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img