Thursday, January 23, 2025
8.6 C
Bucharest

Cardul de sanatate, obligatoriu din aceasta noapte

De la 1 septembrie, cardul de sănătate este obligatoriu.

“La  un an de la demararea distribuirii cardului de sănătate, utilizarea cardului naţional de sănătate devine obligatorie pentru persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani, pentru care a fost emis acest card. Dacă după data de 1 mai asiguraţii al căror card a fost emis au avut acces la servicii medicale cu sau fără a-l utiliza, începând cu data de 1 septembrie toţi asiguraţii care au intrat în posesia cardurilor sau ale căror carduri se află la casele de asigurări vor avea acces la servicii medicale programate, decontate în sistem doar în baza cardului de sănătate. Începând cu această dată, asiguraţii care nu au card emis vor beneficia de servicii medicale din pachetul de bază, în sistemul public de sănătate. Furnizorul de servicii medicale va verifica pe aplicaţia de pe site-ul CNAS calitatea de asigurat şi dacă pacientul are card emis. Pentru a beneficia de servicii medicale, aceste persoane nu au nevoie de adeverinţa de asigurat eliberată de casa de asigurări. Aceste servicii vor fi validate şi decontate în vechiul sistem”, a precizat Vasile Ciurchea, presedintele CNAS.

Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis dar nu îl prezintă la furnizor, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgenţă. Pentru servicii medicale programate, asiguratul va trebui să solicite eliberarea cardului de sănătate de la casa de asigurări în evidenţa căreia se află.

“Este important ca asiguraţii care nu au card emis să ştie că pot accesa servicii medicale după data de 1 septembrie ca şi până acum. În sistem, card emis înseamnă card care a ajuns la asigurat sau, în cazul în care nu i-a putut fi înmânat personal de către poştaş, a fost predat la casa de asigurări de unde  posesorul trebuie să îl solicite. Am creat baza legală pentru ca acest lucru să fie posibil, astfel încât accesul asiguraţilor în sistem să nu fie îngrădit”, a mai spus preşedintele CNAS.

Hot this week

Lucrăm cu toată inima pentru acasă

Lucrăm cu toată inima pentru acasă În spatele fiecărui pas...

PNL a fost avertizat în 2024 de Preşedintele Parlamentului European că e ceva în neregulă pe TikTok

Doi lideri #PNL recunosc faptul că preşedintele Parlamentului European,...

Câteva amintiri la dispariţia lui Teoharie Coca Cozma

Dispariţia unei voci consacrate a transmisiilor sportive, Teoharie Coca-Cozma,...

Crin Antonescu, despre suvernaniști : Suntem sănătoși la cap?

Moment antologic cu Crin Antonescu, despre suvernaniști : Suntem...

Aliaţii din NATO ne-au compensat financiar sistemul Patriot donat Ucrainei

Interviu acordat de ministrul apărării agenţiei Agerpres. AGERPRES: România a...

Topics

Purtătorul de cuvânt al NATO pleacă după doar 1 an

Purtătorul de cuvânt al NATO, Farah Daklallah, pleacă din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img