Friday, May 23, 2025
28.2 C
Bucharest

Care e legătura dintre dietă și buna funcționare a creierului

O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează un nou studiu citat miercuri de DPA/PA Media.

Cercetarea, efectuată de oameni de ştiinţă din Marea Britanie, aduce noi informaţii referitoare la modul în care preferinţele alimentare nu influenţează doar sănătatea fizică, ci au un impact şi asupra sănătăţii creierului.

O dietă echilibrată – care a inclus o cantitate echilibrată de legume, fructe, cereale, nuci, seminţe, leguminoase, lactate, ouă şi peşte în cantităţi moderate – a fost asociată cu o sănătate mintală mai bună.

Potrivit constatărilor, o alimentaţie echilibrată a fost, de asemenea, asociată cu funcţii cognitive superioare şi chiar cu o cantitate mai mare de materie cenuşie în creier – care influenţează inteligenţa – prin comparaţie cu persoanele care urmează o dietă mai puţin variată.

Autorul principal al studiului, profesorul Jianfeng Feng de la Universitatea Warwick din Anglia, a subliniat importanţa adoptării de timpuriu în viaţă a unor preferinţe alimentare sănătoase.

“Adoptarea unei diete sănătoase şi echilibrate de la o vârstă fragedă este crucială pentru o creştere sănătoasă. Pentru a o favoriza, atât familia, cât şi şcoala ar trebui să ofere o gamă diversă de mese hrănitoare şi să cultive un mediu care să susţină sănătatea fizică şi mintală”, a declarat cercetătorul.

În cadrul studiului, preferinţele alimentare ale unui număr de 181.990 de participanţi la programul UK Biobank au fost analizate în raport cu o serie de examinări fizice – care au inclus testarea funcţiilor cognitive, analize de sânge, imagistică cerebrală şi teste genetice.

Preferinţele alimentare ale fiecărei persoane au fost colectate prin intermediul unui chestionar online şi repartizate de echipa de specialişti în zece grupuri (cum ar fi alcool, fructe sau carne).

Subiecţii au fost împărţiţi în patru grupuri, respectiv cu alimentaţie: fără amidon sau cu un conţinut redus de amidon (subtipul 1), vegetariană (subtipul 2), bogată în proteine şi cu un conţinut redus de fibre (subtipul 3) şi echilibrată (subtipul 4).

Un tip de inteligenţă artificială, învăţarea automată, i-a ajutat pe cercetători să analizeze setul mare de date colectate.

Potrivit constatărilor, persoanele cu o dietă echilibrată au prezentat o sănătate mintală mai bună şi funcţii cognitive superioare în raport cu celelalte trei subtipuri.

Studiul, publicat în Nature Mental Health, sugerează de asemenea necesitatea unei modificări treptate ale alimentaţiei, în special în cazul persoanelor obişnuite cu alimente gustoase, însă cu deficit nutriţional.

Prin reducerea treptată a aportului de zahăr şi de grăsimi oamenii pot observa că reuşesc să facă în mod natural tranziţia către alimente mai sănătoase, au notat cercetătorii.

Experţii au indicat, de asemenea, că factorii genetici pot contribui la asocierea dintre alimentaţie şi sănătatea creierului.

Abordând implicaţiile extinse ale studiului, profesorul Feng a subliniat rolul politicilor publice în promovarea opţiunilor alimentare sănătoase accesibile. “Deoarece preferinţele alimentare pot fi influenţate de statutul socioeconomic, este esenţial să ne asigurăm că acest lucru nu împiedică indivizii să adopte un profil alimentar echilibrat şi sănătos. Implementarea politicilor privind alimentele nutritive la preţuri accesibile este esenţială pentru guverne astfel încât publicul larg să fie încurajat să facă alegeri alimentare informate şi mai sănătoase, promovând astfel sănătatea publică în general”, a declarat Jianfeng Feng.

Coautorul studiului, Wei Cheng, de la Universitatea Fudan din China, a adăugat: “Constatările noastre subliniază asocierile dintre tiparele alimentare şi sănătatea creierului, îndemnând la eforturi concertate în promovarea conştientizării (importanţei) nutriţiei şi în încurajarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase în cadrul unor populaţii diverse”, scrie Agerpres.

Hot this week

General american : Dacă Rusia atacă NATO, va bombarda Portul Constanța

Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre...

Cancelarul german : Rusia ameninţă securitatea în Europa

Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat Rusia că amenință...

Trimisul lui Trump : alegerile din România au fost organizate exemplar

James Trainor, vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele...

Dezastru la Fonduri Europene : 9,4% absorbţie pe 2021-2027

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat...

Topics

General american : Dacă Rusia atacă NATO, va bombarda Portul Constanța

Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre...

Cancelarul german : Rusia ameninţă securitatea în Europa

Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat Rusia că amenință...

Trimisul lui Trump : alegerile din România au fost organizate exemplar

James Trainor, vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele...

Dezastru la Fonduri Europene : 9,4% absorbţie pe 2021-2027

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat...

UE va ajuta financiar Radio Europa Liberă

Uniunea Europeană va debloca 5,5 milioane de euro pentru...

Bustul furat al lui Jim Morrison, regăsit

Bustul lui Jim Morrison, furat în 1988 din cimitirul...

Extrema dreaptă răvăşeşte Germania

O medie de 12 persoane pe zi au fost,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img