Oare citi au inteles decizia de azi a Curtii Constitutionale in legatura cu organizarea unui referendum?

Sa le luam pe rind.

1. Constientizind ca vor cadea de la putere, cei de la PDL au modificat acum 3 luni legea privind organizarea unui referendum. Ca sa-l poate proteja pe Traian Basescu de valul popular care cerea schimbarea lui, a fost schimbata regula jocului ce functiona pina atunci. Au decis ca pentru schimbarea presedintelui sa fie valabil doar votul a 50%+1 din cei aflati pe listele de votare. La vremea respectiva, printr-o manevra penala ordinara, INS a ascuns rezultatele recensamintului populatiei, pentru a nu se afla ca suntem 18 milioane in loc de 21 de milioane. Miza era ca votul de suspendare sa se ridice la 9 milioane contra, nu 6 sau 7 milioane, cite ar fi reiesit din recensamint la total populatie si total cetateni cu drept de vot. Legea guvernului Boc a fost aprobata de majoritatea PDL-UDMR-UNPR in Parlament. Si a fost promulgata rapid, in Aprilie anul acesta, de beneficiarul ei principal, Traian Basescu

2. USL, vazind manevra mizerabila a celor din PDL, a introdus un proiect de lege in Parlament in care se spunea ca trebuie sa se revina la norma de bun simt si legala. Adica in cazul unui referendum, acesta sa fie validat pro sau contra cu 50%+1 dintre cei prezenti, indiferent de numarul lor. Asa cum se intampla la absolut toate alegerile de 22 de ani incoace. Si cum s-a intamplat dealtfel la referendumul din 2007, cind n-au fost 9 milioane la vot. Proiectul de lege reparatoriu al USL a trecut prin comisiile parlamentare si a fost adoptat de Camera si Senat. Cei de la PDL au atacat la Curtea Constitutionala, speriati ca Traian Basescu ar putea fi judecat de popor cu legi normale… Ei doresc doar cu acest privilegiu, sa vina cel putin 9 milioane la vot. Asupra acestui proiect s-a pronuntat azi Curtea Constitutionala, afirmind asa : “În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.”
Aceaste decizie a CC se refera la proiectul de lege aflat inca in Parlament, atacat de PDL. El trebuia promulgat de presedintele Romaniei. Nu poate fi promulgat, pentru ca el trebuie sa se intoarca in Parlament, pentru a opera modificarile cerute de CC. Asadar, nu e in vigoare. Ea va fi, undeva, in viitor.

3. Ceea ce opereaza in prezent potrivit cadrului legislativ romanesc este Ordonanta de urgenta a cabinetului Ponta. Aceasta are exact continutul unei decizii precedente a Curtii Constitutionale din 2007. Iat-o :

COMUNICAT DE PRESĂ

În şedinţa din data de 3 mai 2007, Curtea Constituţională a luat în dezbatere sesizarea formulată de un număr de 50 de deputaţi, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea a fost adoptată de Parlament sub forma unui articol unic, care prevede:

“Articolul 10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art.10. – Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.»”

În urma deliberării, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională.Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Ordonanta de urgenta spune deci clar ca la referendumul din 29 iulie, daca 50%+1 din votanti spun DA, Traian Basescu trebuie demis, atunci el pleaca definitiv acasa. Indiferent de numarul participantilor la vot, exact ca la toate alegerile din ultimii 22 de ani. 

Stiu ca poate parea lunga si complicata explicatia, dar trebuie spus transant. Din punct de vedere strict al legilor aflate azi in vigoare, referendumul din 29 Iulie va fi validat indiferent de numarul celor care vin la vot. Oamenii decid citi vor sa vina, citi voteaza DA pentru demitere si NU pentru ca Basescu sa ramina presedinte. 

 

216 COMMENTS

    • ”Problema este ca referendumul este valid in conditiile in care se prezinta 50%+1 dintre alegatorii inscrisi pe liste.”

      Adica s-a dat ordin de la PDL bashisiti sa trimbite pe forumuri ‘stati acasa oameni buni sa nu-l demita pe TATUCUL base’, asa cum Parlamentarii PDL au sfidat natiunea si au stat in banci populatia sa stea acasa sa nu se prezinte la vot.

      Problema e ca daca se prezinta la vot numai 8 milioane care voteaza impotriva lui Base si nimeni pentru el, ( ca la motiunea impotriva lui Boc), iar referendumul e declarat nul, ce Deracu legitimitate mai are Bashescu?

      • Asa ar fi corect, potrivit CCR:
        ”referendumul este valid in conditiile in care se prezinta 50%+1 dintre alegatorii inscrisi pe liste.” Dar conform OUG, se pare ca nu va fi asa, daca se prezinta la vot doi cetateni de onoare din satul X, dupa ce au baut bere, atunci presedintele este suspendat!

        • mi-e frica… asta e…. daca si noi zicem vin 3 si 2 voteaza DA,,, pai eu zic ca se va vota masiv … cei cu DA sa iasa la vot cu catel si cu putcel …

          • acest individ abject care face ceeace facea si pe timpul odiosului , cu metehnele lui comuniste , a avut tupeul sa-i cocoteze fiica semidocta la parlamentul european . acestea sunt obiceiuri mostenite de la P.C.R. si transpuse in asa zisa democratie . de fapt sigle P.C.R. = pile , cunostinte , relatii . iar acum base face ce a invatat la securitatea politruca a fostului regim . pe mine nu ma mai mira acest scandal mediatic , deoarece este specific muncii de dezinformare a ____securitatii politice ________ asa ca nu ma mira ” bombele ” de altfel urit mirositoare acest individ care a stat in fruntea tarii si pe care a umplut-o cu fiere si venin . !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! acest individ abject TREBUIE SA PLECE DIN FRUNTEA TARII SI LA PUSCARIE CU EL !!!!!!!!! ACEST INDIVID ESTE UN PENAL DE EXCEPTIE SI TREBUIE PUS CA EXEMPLU !!!!! NU TREBUIE IERTAT SUB NICI O FORMA !!!!!!!!!

    • nu inteleg cum Curtea Constitutionala are dreptul sa faca recomandari!
      eu stiu ca ea ttrebuie sa se pronunte daca o lege este constitutionala sau nu, nu sa indice Parlamentului ce madificari sa faca sau sa puna conditii. altfel spus, legea ori constitutionala, ori nu e. cum adica e constitutionala cu textul “cu majoritatea celor care se prezinta la vot” (citat aproximativ) dar aceeasi curte adauga ” cu conditia ca 50%+1 din alegatorii inscrisi in listele permanente” sa se prezinte la vot.
      Solomon si rabinul din Buhusi

    • DECIZIA Nr.420
      din 3 mai 2007
      referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
      Publicată în Monitorul Oficial nr.295 din 04.05.2007
      …..
      Sesizarea a fost formulată în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
      Curtea Constituţională sub nr.2.790 din 27 martie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr.402A/2007.
      Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi
      completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. În realitate,
      sesizarea priveşte Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care cuprinde un articol unic, potrivit căruia: «Articolul 10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se
      modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.10. – Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la
      nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat le referendum.”»
      ………….
      CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
      În numele legii
      DECIDE:
      Constată că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională.
      Definitivă şi general obligatorie.
      Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
      Dezbaterea a avut loc la data de 3 mai 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida,
      preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre
      Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.
      OPINIE CONCURENTĂ

      În textul modificat al art.10 din Legea nr.3/2000 se face precizarea că „prin derogare de la
      art.5 alin.(2)”. Considerăm că această precizare este inutilă şi ineficientă, întrucât, în realitate,
      noul text de lege nu conţine nici o derogare, art.5 alin.(2) şi art.10 reglementând chestiuni diferite.
      Art.5 alin.(2) stabileşte condiţia de valabilitate a oricărui referendum, respectiv ca la acesta să
      participe „cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. Noul text al art.10 nu conţine nici o dispoziţie cu privire la condiţiile de valabilitate, în mod
      special, ale referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui României, ci vizează doar
      rezultatul referendumului precizând că „demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a
      întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat le
      referendum.”
      Din coroborarea acestor reglementări legale rezultă că Preşedintele României poate fi
      declarat demis numai în urma unui referendum valabil în sensul dispoziţiilor art.5 alin.(2) şi în
      cadrul căruia majoritatea voturilor valabil exprimate de participanţi sunt pentru aprobarea
      demiterii, în sensul art.10.
      Aceleaşi condiţii de valabilitate şi aceeaşi majoritate de voturi sunt cerute şi pentru rezultatul
      favorabil al referendumului organizat pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei ori pentru
      exprimarea voinţei poporului cu privire la probleme de interes naţional.
      Includerea în textul art.10 a sintagmei „prin derogarea de la art.5 alin.(2)”, inutilă şi fără nici
      un efect juridic, nu face ca textul respectiv să fie contrar vreunei prevederi constituţionale.

      JUDECĂTOR,
      GÁBOR KOZSOKÁR

    • presedintele antonescu este singurul care poate sa rezolve aceasta alba-neagra a curtzi asazis constitutzionale promulgand legea referendumului asa cum este iar chestiunea cu cvorumul se va rezolva de la sine.implicarea acum a parlamentului complica inutil lucrurile si tot acolo se va ajunge.merkel si baroso sa o lase mai moale cu rominia ptr ca au probleme mult mai mari prin alte partzi chiar si cu economia germaniei care a inceput sa se inmoaie si nu pentru ca duc pe altzii in spate, cum spun nemtzii ci pentru ca produsele lor ori cit ar fi de bune sint scumpe si din ce in ce mai greu de vandut. asta e ..nu au vrut globalizare?

    • daca se va accepta votul cu cvorum la referendum se vor face presiuni in teritoriu impotriva oamenilor care vor sa mearga la vot din partea patronilor pedelisti,a sefilor pdl,a directorilor de scoli pedelisti,a primarilor pdl,pot apare chiar si grupuri de batausi oamenii se vor teme,pot apare tot felul de svonuri cum ca cei care merg la vot nu vor mai primi una alta.astfel de lucruri s-au mai intimplat in istoria tarii.basescu se da barbat spunind ca nu vrea sa cistige la masa verde dar daca este barbat de ce nu cere imperativ eliminarea din discutzie a cvorumului si respectarea indiscutabila a ordonantei guvernului. sa il vad la lupta dreapta cu adversarul si nu protejat de cvorum ca intr-un meci de fotbal in care el incepe partida de la 9 la zero pentru echipa lui

  1. Domnule Radu Tudor incep prin a spune ca respect foarte mult munca dumneavoastra si ca persoana va apreciez mult.Am citit ce scrieti dumneavostra cu privire la acest referendum,inteleg punctul de vedere si ce spune legea,respectiv punctul 3.Insa e posibil sa nu fie respectata aceasta OUG data de guvern de catre PDL si respectiv Basescu,imediat dupa referendum daca nu le ies rezultatele?inca nu am inteles clar ce ramane?fiecare cu legea lui?

    • VA ascult emisiunile si sant intru totul de acord cu opiniile dvs! abia astept ziua referendumului sa-mio exprim votul pentru a debarca aceasta haita de hoti, mincinosi in frunte cu tartorul basescu!!!!

    • De acord, si eu il respect mult pe Radu Tudor, dar am impresia ca USL se bazeaza cam prea mult pe puterea de convingere si glasul ascultat al unor prezentatori A3, care substituie f. bine munca de comunicare USL. Cel putin pe mine Radu m-a convins de USL mai mult decat insusi USL.

  2. ATI FI DE ACORD SA FIE PUSA SI INTREBAREA REFERITOARE LA FORMA D EGUVERNAMANT?? II OBLIGAM ASTFEL PE PD SA IASA LA VOT???

    • Ar fi grozav să introducă întrebarea:

      SUNTEŢI DE ACORD CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ?

      Şi să-l aducem pe Regele Mihai! Am termina cu scandalurile, cred.

      • Buna intrebare MARIUS!

        Ar putea sa raspunda cei de la USL la aceasta propunere? De ce nu o lansati pe BLOG, dl. Radu TUDOR? Eu mi-as dori mai mult un referendum cu acest subiect, pt. mine BASESCU=ANTONESCU, mari diferente nu sunt!

      • Da, sunt de aceeasi parere. Singurul reprezentant al poporului roman privit cu respect si tratat ca atare la cel mai inalt nivel in Europa este regele Mihai. Ma intreb unde ar fi fost tara asta acum daca am fi avut monarhie dupa 1990. Cat de mult ar fi contat sa fi avut un rege inrudit cu cele mai puternice familii regale din lume?

        • Cred ca multi s-au speriat de aceasta intrebare….atat USL cat si PDL? De ce nu se aduce in discutie acest subiect?

          • Acum dl. Radu TUDOR va spune ca sunt cu monarhia, pana acum ma facea basist, acum vor sari toti ca sunt cu monarhia!

  3. Sunt niste nemernici ,,vor cu tot dinadinsul ,,sa nu ajunga la inchisoare de acceia fac tot ce fac ,,,ii doresc lui Ponta mult succes ,,Doamne ajutane ,,

  4. PDL-istii au guvernat numai prin ordonante de urgenta si asumari de legi fundamentale. Eu zic ca e “curat constitutional” acum ca si capul lor sa cada tot in baza unei ordonante de urgenta.

  5. Important este ca pe data de 29 Iulie sa existe o legislatie clara pubicata ain monitorul oficial pe baza careia BEC si CC sa valideze sau sa invalideze rezultatele referendumului. In final tot CC va lua act act si va dispune DEMITEREA presedintelui, indiferent de zgomotul facut astazi de voi, maruntilor. Lucrurile par clare…. dara nu stiu cum s-a actuat dar se observa ca pe campul de lupta au fost bombe si fumigene… legea ce a trecut astazi prin CC a fost fumigena. Doar OUG odata promulgat de catre actualul presedinte interimar, va ramane cu efect de lege….!! Interesant, mai spunea domnul presedinte tinerii nu cunosc legea si procedurile. In practica domnul presedinte este distrus de propria lui atitudine fata de lege si procedura. Va aduceti aminte cand spunea ca …” oamenii de afaceri se agata de o coala indoita, adica aprocedurile, pentru a scapa de puscarie… ” Iata ca domnul presedinte, din pacate prea tarziu, intelege importanta procedurilor in drept, dar mai ales efectul acestora in viata unui om a unei societati etc. Drum bun domnule presedinte ! Nastase este la “zeghe” din lipsa respectarii procedurilor….!!!

    • Completari la cele de mais us… Legiuitorul a fost si inteligent la aceasta faza, deoaece cu aceasta lege si-a asigurat legea referendului pentru constitutie, care nu mai trebuie sa fie votata cu 50%+ 1 din total votanti, ci cu majoritatea din minim 50%+1. Deci din aceasta fumigena, exista si o bataie pe termen lung. Daca ar fi aruncat aceasta lege in pragul reeditarii constitutiei atunci, PDL ar fi sarit cu gura cat casa, ca nu se respecta constitutia etc, ca se doreste sa faca o constitutie aprobata ilegal etc.. Acum nimeni nu se gandeste laaceasta iar legea referendumului trece si verificata de de CC, chiar cu aplauze…!! Bravo, acum chiar pot sa spun …esti tare USL ..!

      • @ opinia timisoarei
        Gresit. Art.10 din Legea 3/22.02.2000 (pe care o repune in drepturi ordonanta de acum deoarece fusese practic anulata de legea promovata de PDL) se refera numai la referendumul de demitere a presedintelui. Celelalte referendumuri, care eventual vor mai fi, se afla sub incidenta art.5 alin(2) care stipuleaza clar ca un referendum este considerat valid numai daca se prezinta la vot jumatate plus unul din cei inscrisi pe liste. Asadar, un referendum pentru modificarea constitutiei nu este valid daca nu se indeplineste aceasta conditie din art.5(2).

  6. Este incalificabil faptul ca PDL continua sa vorbeasca despre “lovitura de stat”.E clar ca nu exista posibilitatea de a dialoga cu politicieni care au aceasta atitudine pe care eu o percep ca pe o manifestare de autism.Din pacate e imposibil sa comunici cu oameni(?)care argumenteaza cu minciuni si care nu au nimic in comun cu interesele cetatenilor Romaniei.Nu pot decat sa sper ca vom fi multi votanti la urne in 29 iulie si ii vom matura de pe scena politica pe acesti farsori care au demonstrat tot timpul cat s-au aflat la putere ca nerusinarea sfruntata,hotia si inselaciunea nu au limite.

  7. Nu cautati sa intelegeti. Raspunsul este in foaia de hartie pe care i-a fluturat-o lui Crin Antonescu in Parlament. Altceva este de prisos

  8. Doresc o solutie care sa nu poata fi atacata la CC si sa rupa gura “patriotilor” care ne mananca de c.. pe la porti straine si care ar trebui sa dea cu subsemnatul in piata publica. DOAMNE cata ura am putut stange…

  9. Domnule Radu Tudor,cred ca aceasta decizie a Curtii Constitutionale este de fapt marele ajutor dat de membrii pdl ai Curtii, lui Traian Basescu, in cardasie cu Institutul National de Statistica.Spun ei ca trebuie sa se prezinte la vot 9 mil. de romani pentru ca Base sa fie demis.Asta insemnand jumatare din romanii cu drept de vot.Eu sunt podul de la Cernavoda daca in tara asta sunt 18 mil. de romani cu drept de vot!Doar daca facem un calcul al copiilor care primesc alocatie de stat si-i scadem pe acestia din nr. total al romanilor,s-ar putea sa avem motive ca eu sa nu ma transform in pod.Daca cerem ministerului Muncii sa scoata o situatie cu toti copiii care beneficiaza da alocatie de stat,oficial Anghel Saligny va fi fericit,acolo sus,ca nu mai exista inca un pod ca al lui.Demascati va rog, d-le Radu Tudor,magaria asta si poate ca impreuna,uniti,curat si sincer vom scapa de aceasta nefasta conducere.

    • ce 9 milioane sa-l dea jos? a fost votat de atati oameni?? sa fie detronat asa cum prevede legea [nu legea care si-o facusera ei ] legea constitutionala veche adica jumatate +1.

    • Pai legea nu avea cum sa fie promulgata, atata vreme cat nici motivatia CC nu a fost redactata. Poate dura si cateva zile / saptamani redactarea. Apoi presedintele decide daca o promulga asa sau o trimite in Parlament pentru modificare.

      • Daca totusi Antonescu trimite legea la parlament pentru modificare, iar parlamentarii nu se strang sa aiba cvorum- ca doar au si ei probleme, e vacanta, e campanie electorala – va aduceti aminte de luna mai, toti parlamentarii au fost “in teritoriu”- atunci legea poate fi tarata prin parlament pana dupa alegeri fara ca cineva sa fie vinovat de asta.

  10. Trebuie aplicata Ordonanata ,dar cred ca portocalii vor face scandal ca CC a impus sa vina la vot 50+1 din votantii de pe liste cf legii care acum trebuie retrimisa la Parlament; cum va hotara ponta vom vedea ,dar nu e bine sa fii bun cu hotii care ataca agresiv ca disperatii orice ,au sau n-au de lucru; ei n-au dat nimanui socoteala ,au modificat legi ,au distrus totul ca ordine sociala iar acum zbiara ca au luat-o in barba ,pai nu trebuia ???

  11. Domnule Tudor, am o intrebare off topic. Am tot cautat pe internet sa vad care mai e stadiu procesului in care Catalin Chelu este acuzat de dare de mita chestorului Fatuloiu. Cea mai recenta stire este din martie 2011, cand era prima infatizare in proces. Va intreb daca stiti dumneavoastra mai multe despre caz? S-au dat condamnari? A fost achitat Chelu? Ce declaratii a facut Fatuloiu in timpul procesului? Va multumesc anticipat si astept cu nerabdare sa citesc pe blogul dumneavoastra cum decurge acest caz extrem de interesant.
    Cu stima!!

  12. Mda… Ce sa zic…? Cel mai bine-ar fi sa mergem toti la vot, sa le rupem gura! Si pedeleilor, si lui cacapievici si domnului merkel. Pana la urma, daca cei care nu-l mai doresc pe base sunt mai putin de jumatate din cetatenii cu drept de vot, atunci ne meritam soarta. Daca suntem mai multi decat jumatate plus unu, atunci sa iesim si sa-l dam jos. Dumnezeu iti da, nu-ti baga si-n traista. Decizia CCR nu e cea mai favorabila, dar e net favorabila celei pusa la cale de basei. Stiti cum e, nemultumitului i se ia darul. Vrem sa-l dam jos? Pai hai sa votam pentru asta. Am stat toata iarna cu telecomanda-n mana, hai sa facem un minim efort si sa mergem la vot!

    • Ai, şi n-ai dreptate. Ai dreptate ptr. că bine spui : vrem să scăpăm de băsescu, la vot cu toţii cei care vor să scape şi gata ; ies 60 %.
      N-ai dreptate când zici că dacă nu ies 50 % + 1 care să zică DA, ne merităm soarta. Aşa este pe o parte, dar pe de altă parte, de ce nu se calculează 50 % + 1 după rezultatul ultimului recensământ ? De ce a fost făcut recensământul ? Doar ptr. a putea fi folosit de PDL în cârdăşie cu Băsescu ptr. fraudarea buletinelor de vot ? Decizia băsiştilor de la CCR a fost dată duplicitar. Mi-a fost teamă de decizia CCR de astăzi. Sper ca referendumul să se desfăşoare după OUG şi nu după decizia ABUZIVĂ dată astăzi de o mână de judecători care protejează pe faţă sfidând o ţară întreagă, pe INFRACTORUL băsescu .

  13. la ce campanie vor face cei de la pdl, sigur vor face concurenta cu perlele de la bac ale elevilor, doar sunt in stare sa denigreze …. vor ataca si se vor razboi cu oricine nu e de acord cu ei….si ce vor face dupa referendum? isi vor face harakiri in grup?

  14. daca se va merge pe oug o sa ne loveasca zi de zi ppe-ul , o marsava alianta la nivel European. daca nu se va merge pe oug o sa ramanem cu basescu. oricum e rau. ma intreb daca , in conditiile in care basescu e suspendat, mai beneficiaza de imunitate. daca nu , sa ne arate justitia ca e independenta . doar ca justitia e , in mod normal , in vacanta din 01.07.2012 pana in 31.08.2012. daca ne luam dupa rezultatele de la referendumul din 2007 , din 18.301.309 persoane cu drept de vot au fost prezenti 8.135.272 de votanti , adica 44,45%. cel putin astea sunt cifrele asa-zis oficiale. in cazul in care am avea macar o paritate de neuroni , adica minim doi , 🙂 , ar trebui sa ne mobilizam sa trecem de pragul de 50%+1 indiferent cu cine votam. atunci o sa stim exact si cu adevarat cine si ce fel de popor suntem . daca suntem un popor demn , care poate tine capul sus , sau suntem o populatie care poate fi condusa de oricine . chiar daca par nebun , afirm cu tarie ca imi doresc sa fim macar jumatate de hotarati fata de cum sunt grecii ca si popor. respect lor , nu pentru faptul ca au avut o politica ce a dus la situatia actuala , ci pentru faptul ca interesul Greciei si al grecilor este deasupra oricarui alt interes. prin vointa lor populara au ingenuncheat UE de doua ori pana acum , si sunt sigur ca o vor face de cate ori va mai fi nevoie. cu speranta ca o sa avem un alt presedinte in toamna pot spune simplu , “plagiindui ” pe Morometzii : ROMANIA , TREZESTE-TE!

  15. Ceea ce ati scris …fiind varianta “UK” , in plic sigiliat de la Regina, cu litera “F” inscriptionata cu “haur” pe sigiliu, ca pt. J.O. 🙂

  16. “…este constituţională în măsura în care ASIGURA participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.” atunci cand se organizeaza alegeri se asigura prezenta tuturor persoanler cu drept de vot. destul de ambiguu acest ASIGURA

  17. Stie cineva de ce, daca dau “www.google.com”, imi apare “www.google.se” ? De obicei aparea “www.google.ro”…

  18. RADULE,AI PERFECTA DREPTATE ASA ESTE SI VA FI.DECIZIA LUATA ASTAZI ESTE VALABILA IN VIITOR.DEOCAMDATA RAMANE SA SE APLICE PREVEDERILE DIN OUG .PUNNCT SI FARA CAPAT

  19. Nu cred ca este de folos romanilor aceasta polarizare a opiniilor si a sustinerii politice. Incompetenti si corupti sunt si in PDL si in USL. Problema principala nu este PDL-ul ci lipsa unei societati civile sanatoase care sa pedepseasca proasta guvernare. Dumneavoastra ar trebui sa va educati cititorii, nu sa ii asmutiti orbeste asupra “inamicilor”. De exemplu, in acest caz, ati omis un detaliu: guvernul Ponta are optiunea sa retraga ordonanta de urgenta pentru a respecta decizia Curtii Constitutionale.

    • Dar de ce s-o retragă ? Să fie făcut public şi rezultatul oficial al ULTIMULUI RECENSĂMÂNT, după care … calculăm – 50 % + 1 din cetăţenii cu drept de vot, stabilit în urma ultimului recensământ. CCR dacă era corectă, de ce n-a făcut această menţiune ?

  20. Oare nu se poate vota la referendum si in ce mod un referendum este valabil? De ce sa fim la mana unuia sau altuia dupa cum are interesul.

    • hmmm…. ia zi tu doru, cum au fost? cu minim 9 mil participare ca sa fie validate?! asa a castigat TB in 2007? mai gindeste….

      • Dumneavoastra ori dezinformati ori mintiti. Sunteti formator de opinie si va spuneti parerea despre lucruri la care nu va pricepeti. Referendumul din 2007 nu a fost validat. Decizia CCR este superioara juridic unei legi sau unei OG si are caracter obligatoriu. Poate Antonescu sa trimita legea in Parlament ca sa traga de timp, Ponta sa nu schimbe OU, USL sa danseze dansul ploii, referendumul va fi validat doar daca se vor prezenta jumatate + unu din numarul electorilor de pe liste.

        • dumneavoastra ori bateti campiii ori sunteti pe dinafara…. daca referendumul din 2007 n-a fost validat, de ce e tot traian basescu presedinte de atunci?! zau, putina minte va rog…

          • Va raspund totusi, pana sa ii intrebati pe cei de la CCR. Referendumul din 19 mai 2007 a fost pentru demiterea presedintelui. Nu a fost validat, deci nu a fost demis. Unii ar putea zice ca s-ar putea repeta, dar Curtea le-ar rade in nas. Ca sa va mai dau un exemplu, referendumul de adoptare a revizuirii Constitutiei din 2003 s-a tinut in 2 zile consecutive, pentru a putea fi validat (prezenta a fost de aprox. 55%)

            Daca doriti sa o tineti in continuare cu legea si ordonanta de urgenta sunteti liber, dar transiteti informatii eronate si acum ati face-o in cunostinta de cauza

          • Cred ca e o confuzie intre” validarea” unui referendum si “aprobarea” unui rezultat al referendumului. Validarea referendumului se face daca la vot au fost prezenti 50%+1 din listele electorale permanente iar referendumul pentru demitere este aprobat daca 50% + 1 dintre acestia au votat pentru demitere.Aici trebuie lamurit: 50%+ 1 din cei 9 milioane, adica vreo 4.5 milioane ?
            sau 50%+1 din cei din listele permanente, adica 9 milioane?)

          • Minte se pare ca ti-ar trebui tie. Daca un referendum este invalidat se revine la starea existenta inainte de referendum. Clar?

    • La referendumul din 2007 s-au prezentat la vot aprox 45% din numarul total de votanti.
      Radu sper sa fie cum spui tu si referendumul va fi validat indiferent de numarul celor prezenti la vot.

    • bai prietene, ia o gura de asfalt, te invit cu mult drag..cum naiba sa nu fie egale? nu tot poporul decide? nu e tot forma de democratie suprema?
      asa ma scarbesc basistii astia…

  21. trebuie insistat f mult pe tema auditurilor promisa de cei de la guvernare care sunt acum asta cit de cit le v-a asigura un vot in plus pe data de 29 iulie 2012 asa ca d-l tudor si d-voastra sau voi presa aveti un cuvint de spus ptr ca romaniin sa stie tot ce s-a intimplat in acesti ani

  22. Pentru ca nu am reusit sa aflu adresele de e-mail ale unor mareti oameni de cultura si/sau politici si demni reprezentanti ai poporului roman , indraznesc sa le adresez cate o intrebare pe blogul dumneavoastra . Sunt sigur ca acestia urmaresc , cu deosebit interes , discutiile noastre (inca nu v-au sunat baietii cu ochi albastri?) si sper sa imi si raspunda tot aici (numai daca si dvs. sunteti de acord) :

    1. Pentru domnul Horia Patapievici : Domnule Horia Patapievici , omulet patibular , cu inima ca un cur , vreau sa urinez in gura dumneavoastra . Va rog sa-mi comunicati data , ora si locul unde putem desfasura actiunea .

    2. Pentru domnisoara Elena Basescu : Domnisoara Basescu , mai pasarica , de ce , de cateva zile incoace , tatal tau nu vrea sa mai “vorbeste” cu poporul roman ?

    Va rog sa-mi iertati impolitetea de a fi deviat de la subiectul discutat aici .

  23. Mie mi se pare foarte clar, decizia este UNANIMA: “Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

    Scrie foarte clar: IN MASURA IN CARE ASIGURA cel putin jumatate + 1 din numarul pers inscrise etc. Bun. Daca USL-ul se agata de tot felul de interpretari si nu pun in aplicare decizia ccr, ce se poate intampla? In ochii electoratului o sa dea impresia ca nu respecta legea si au incercat sa se sustraga de la aplicarea ei pentru ca le-a fost frica. Parca tot poporul il urasete pe Basescu. De ce e teama asta sa aplice decizia CCR? Spuneti ca tot poporul il uraste, asta inseamna ca o sa avem o participare masiva la vot in care toti ii vor da un sut in fund lui Base. va este teama? Bun. Inca ceva: daca guvernul nu respecta deciziile ccr, pe ideea ca interpreteaza si le respecta cum doreste, asta va da un alt semnal grav in europa si pana cand o sa fim sanctionati… cursul o sa urce si mai sus. Ce o sa zica USL: basescu este de vina. Respectati fratilor legile ca ne ingropam definitiv. Nu mai gasiti tot felul de teritpuri ca o amanta a unui german ne-a pus toata europa in cap. Cat de prosti pot fi romanii sa creada chiar tot ce le spuneti. pana acum germania era un exemplu pt toti, acum am ajuns sa le dam peste nas germanilor…. in ce hal s-a ajuns, ura v-a orbit pe toti.

    • DECIZIA Nr.420
      din 3 mai 2007
      referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
      Publicată în Monitorul Oficial nr.295 din 04.05.2007
      …..
      Sesizarea a fost formulată în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
      Curtea Constituţională sub nr.2.790 din 27 martie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr.402A/2007.
      Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi
      completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. În realitate,
      sesizarea priveşte Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care cuprinde un articol unic, potrivit căruia: «Articolul 10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se
      modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.10. – Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la
      nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat le referendum.”»
      ………….
      CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
      În numele legii
      DECIDE:
      Constată că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională.
      Definitivă şi general obligatorie.
      Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
      Dezbaterea a avut loc la data de 3 mai 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida,
      preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre
      Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.
      OPINIE CONCURENTĂ

      În textul modificat al art.10 din Legea nr.3/2000 se face precizarea că „prin derogare de la
      art.5 alin.(2)”. Considerăm că această precizare este inutilă şi ineficientă, întrucât, în realitate,
      noul text de lege nu conţine nici o derogare, art.5 alin.(2) şi art.10 reglementând chestiuni diferite.
      Art.5 alin.(2) stabileşte condiţia de valabilitate a oricărui referendum, respectiv ca la acesta să
      participe „cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. Noul text al art.10 nu conţine nici o dispoziţie cu privire la condiţiile de valabilitate, în mod
      special, ale referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui României, ci vizează doar
      rezultatul referendumului precizând că „demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a
      întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat le
      referendum.”
      Din coroborarea acestor reglementări legale rezultă că Preşedintele României poate fi
      declarat demis numai în urma unui referendum valabil în sensul dispoziţiilor art.5 alin.(2) şi în
      cadrul căruia majoritatea voturilor valabil exprimate de participanţi sunt pentru aprobarea
      demiterii, în sensul art.10.
      Aceleaşi condiţii de valabilitate şi aceeaşi majoritate de voturi sunt cerute şi pentru rezultatul
      favorabil al referendumului organizat pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei ori pentru
      exprimarea voinţei poporului cu privire la probleme de interes naţional.
      Includerea în textul art.10 a sintagmei „prin derogarea de la art.5 alin.(2)”, inutilă şi fără nici
      un efect juridic, nu face ca textul respectiv să fie contrar vreunei prevederi constituţionale.

      JUDECĂTOR,
      GÁBOR KOZSOKÁR

    • cursul nu are legatura nici cu basescu nici cu ponta ci cu fuga euro spre tzarile care trebuie sa plateasca salarii in euro si sint nevoite sa se imprumute de urgentza la dobanzi marite avantajoase chiar si bancilor de la noi

  24. Important este că „Dottore” a aplicat tratamentul constituţional: „suspendo!” şi „javra ordinară”, a iesit afară. „Zeus”, „capo dei capi” (boss of all bosses), va fi, în curând, „ciuruit” cu tuşul ştampilei. Un fleac! Tratamentul a fost aplicat la cererea pacientului: „eu nu pot conduce o structură în mod democratic” şi la cererea ştampilacilor: „faceţi ceva şi scăpaţi-ne de ăştia”. Mulţumim „suspendacilor” şi le spunem: lăsaţi-l pe ştampila noastră!
    Yes manii (coloneii, beuniştii, blejnarii), luptă împotriva „agenturilor” pentru reinventarea „iubitului conducător”. Percep luptă ca o ultimă zâcnire a relicvei comunistoide. Autodeclaratului comunist „prefect”, aflat în „putrefacţie” politică, „i-a sunat ceasul”, motiv pentru care îi sugerez demisia de onoare. Yes manii ar putea pleda cu succes pentru „mumifierea” politică, demnă de Piaţa Roşie (se pare că vor s-o reânfiinţeze la Bruxelles).
    „Darul grecilor” este, în vara asta, steagul „alb”. E simbolul prin care yes manii se „predău”? Nu, sugerează că ar avea „mâinile curate”!
    Aştept o „revoluţie de catifea” nepătată, în 29 iulie şi mă rog pentru asta:
    Ps. 26, Vs. 2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
    Ps. 30, Vs. 26. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul.
    Ps. 55, Vs. 11. În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
    Ps. 56, Vs. 6. Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită.
    Ps. 57, Vs. 6. Dumnezeu va zdrobi dinţii lor în gura lor; măselele leilor le-a sfărâmat Domnul.
    Ps. 69, Vs. 1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
    Ps. 120, Vs. 7. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.
    Ps. 124, Vs. 4. Fă bine, Doamne, celor buni şi celor drepţi cu inima;
    Ps. 125, Vs. 5. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera.
    Ps. 138, Vs. 23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele….

    • Este interesant cum toti cominternistii s-au adunat in pedele si tipa cat ii tine gura ca noi, ceilalti, suntem comunisti. Adunatura contine nepoatele lui maurer, l-a continut pe fiul lui neulander, ungureni si patapievici, fel de fel de personaje legate direct de comunismul de import din anii ’50, cand rusii erau doar transportatori ai politrucilor de cu totul alta origine. Acesti indivizi au avut tupeul sa regizeze procesul comunismului, tocmai ei, urmasii celor aflati la originea ororilor comuniste. S-au inscaunat in fruntea arhivelor nationale, ca sa-si poata sterge urmele linistiti. Mai nou au confiscat un organism cultural si i-au pervetit rolul spionand, tradand, mintind sub paravanul culturii romanesti. Paravan generos, pentru ca, deh, avem cultura. Au promovat pe banii nostri toate laturile, impiedicand premeditat actele de cultura autentica sa iasa la suprafata. Culmea nerusinarii e ca ei sunt niste oameni care s-au bucurat intotdeauna de privilegii. Ati citat din Psalmi. Urmez indemnul Mantuitorului si intorc si celalat obraz. Ii iert, dar nu uit. Marturisesc inaintea Domnului impotriva lor si ma rog ca El, in marea Lui intelepciune, sa-i intoarca la credinta, la modestie si la iubire fata de semeni.

  25. Toata lumea spune ca pedeleii se-agata de putere. Eu cred ca-s morti de frica, o frica d-aia, viscerala, de-i ia cu varsaturi. Nu vreau sa-i vad prin puscarii, nu sunt adeptul executiilor publice, dar tare mi-ar placea sa dea banii-ndarat! Si cred ca de-asta le e frica cel mai tare! Si-au luat evreii banii inapoi de la cel de-al treilea reich dupa saizeci de ani. O sa-i recuperam si noi. Trebuie!

    • pana sa dea banii indarat e muuult de tot.cred ca nu avem noi habar cat e de mare caracatita pdl-ista in frunte cu marinaru-i betiv si chior..

  26. De la ce televiziuni sunt mizerabilii aceia de jurnalisti care primesc pomana de la suspendat apa si piersici?

  27. In 2007 s-au prezentat la vot 45% din alegatori, si totusi referendumul a fost validat. Ar fi trebuit sa fie invalidat, la fel ca orice referendum in care nu participa 50% din alegatori (dupa logica de azi a CCR). De ce atunci a fost validat, iar acum nu ar fi, daca s-ar prezenta la vot tot 45%, dar de data aceasta 75% contra lui Basescu???

  28. PDL-ul in legea lor pentru a face imposibila demiterea lui Basescu postula ca poate fi demis cu jumatate plus 1 din listele de alegatori .Deci sa spuna “Da” la 9 milioane de cetateni.
    Ponta a spus ca poate fi demis cu 50% plus unu din ce-i care aleg.
    Si CCR-ul a spus ca e OK dar sa iasa la vot 50 la suta plus 1 din alegatorii de pe lista,lucru care este posibil daca sunt bune listele.Cum n-a crescut numarul de romani si multi au plecat se par ca sunt mai putini fata de liste.Nu te poti juca cu dracul ,ca daca CCR-ul nu i-a in serios cererea ,tot CCR-ul trebuie sa verifice si sa declare ca totul e OK.Nu uitati ca sentinta CCR-ului este fara apel.Cred ca 50% se poate realiza.Daca internele pot verifica in timp util listele totul este OK, daca nu cumva este treaba BEC-ului unde sunt basisti” cacalau”.

  29. Ar fi grozav să introducă întrebarea:

    SUNTEŢI DE ACORD CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ?

    Şi să-l aducem pe Regele Mihai! Am termina cu scandalurile, cred.”

    Intrebarea ar fi excelenta. Scandalurile nu se vor termina niciodata.

    • Din nefericire… nici nu stiu cum sa mai zic… simt o imensa mahnire… pentru ca sunt constient ca nu vom avea monarhie constitutionala prea curand… nu in timpul vietilor noastre, oricum…
      Regret ca sunt asa pesimist, dar…

  30. Ar fi o solutie, si asta ar detensiona relatia externa si ar demonta definitiv teza precum faptul ca “Guvernul” (cum zicea d-na Merkel) nu ar respecta decizia Curtii. Astfel, in 24 de ore, dupa ce Presedintele o trimite la Parlament pentru punerea de acord a OUG si Hotararea Curtii, OUG sa fie votata in Parlament, Vineri 12.07.2012 iar promulgarea Luni 16.07.2012.
    Daca USL se da “batzoasa”, si se ia dupa postaci(sa vezi, acum, atac la baioneta), ar putea sa puna sub semnul intrebarii promisiunea d-lui Ponta de a respecta hotararile Curtii si Referendumul SA NU FIE VALIDAT intr-un final …tot de CCR. Si atunci zurba!. Nu trebuie dat cu piciorul la ceea ce s-a castigat pana acum. Nu trebuie intinsa coarda.
    (………cu toate justificarile USL-iste cu care sunt de acord 100%)

  31. As vrea si eu sa fie asa simplu, dar din pacate nu este asa.
    Decizia CC este de stricta interpretare si cu aplicare imediata , Chiar daca nu a fost inca modificata legea , principiul ramane si se aplica.

    E ca si cum ar da Guvernul un OUG ca Transilvania se alipeste Ungariei. Ulterior vine Parlamentul si da o lege similara si o trimite la promulgat. Vine CC si spune ca legea nu este constitutionala. Daca mergem pe principiul dvs., ar insemna ca Transilvania se alipeste Ungariei ca asa a zis anterior Guvernul prin OUG?

    • Personal, va dau dreptate. Cred ca ar trebui sa ne asumam cei 50%+1. Daca vom esua, ma repet, ne meritam soarta! Vreau sa ne vad dandu-l jos dupa regulile lui, nedrepte, ilogice, impuse in timpul jocului. Eu cred ca suntem in stare sa facem asta!

      • Cum puteti fi asa nehotarati? Asa usor va pot induce indoiala, sau renuntarea, chiar dupa explicatii pertinente si clare? Sunt dezamagit si de asta , uneori, ajung sa spun ca, nu-mi pare rau ca sunt roman, dar tare rau imi pare ca si altii sunt romani.Totusi, nu sunt de acord ca,asta e.

  32. Nu e adevarat, CCR sigur nu va considera referendumul valid (si e singura care constata validitatea). De ce:

    In primul rand, textul legii declarate constitutionale azi e identic cu al OUG respective.

    In al doilea rand, decizia CCR de azi e o decizie de interpretare. Nu avem astazi doua texte diferite de lege, unul care e in vigoare si unul care nu e. Daca Curtea ar fi taiat un articol sau doua, da, atunci un OUG putea sa bata modificarea facuta de CCR.

    Dar in cazul actual, e o decizie de interpretare FARA UN TEXT ATASAT, adica Curtea decide ca exista o cerinta minima de a interpreta orice reglementare a referendumului in sensul de a cere prezenta la vot. Chiar daca acum 5 ani declarase altceva (in multe cazuri s-a razgandit).

    Si Curtea trebuie sa valideze referendumul cand se va organiza, conform Constitutiei, nu MAI, asa ca bineinteles ca isi va aplica propria decizie de azi. Asta e realitatea, chemati oamenii la vot.

    • @Marian
      De acord cu tine, si punctez aici faptul ca:
      In momentul cand se va trimite de catre BEC rezultatele de la Referendum …..”atunci CCR isi va aplica propria decizie de azi”.
      De asta mi-e frica . Si atunci sa vezi “panarama”. Ce va face Parlamentul, Presedentia si Guvernul cand vom asista la aceasta ….. “Surprize, surprise”. USL-ul se gandeste la o astfel de situatie-surpriza?

      • Pai n-are ce sa faca… e foarte clar ce zice Curtea, e o decizie de interpretare, nu una pe care Guvernul sau Parlamentul o pot amenda. Nici nu stiu de ce a iesit MAI, MAI nu are competenta de validare a referendumului, doar organizeaza sectiile, de restul se ocupa BEC si CCR.

        Veniti la vot.

  33. Articolul 147 Constitutia Romaniei

    (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

    (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

    (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

    (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

  34. Cred ca va este cunoscuta, in mare, activitatea mea, de aceea am sa trec direct la subiect.De vineri seara ma confrunt cu urmatoarea problema, oamenii nu stiu ce implica stampila pe DA sau Nu in cadrul referendumului.Va rog sa explicati, in cadrul emisiunilor, deoarece cred ca sunt foarte multi in situatii similare.
    Nu este necesar sa-mi publicati comentariul.

  35. Atrag atentia ca se incalca dreptul la vot (drept fundamental). Cum adica imi invalideaza mie votul daca nu se prezinta 50%+1? Cu ce sunt eu de vina ca poporul roman nu vrea sa iasa la vot? Dreptul la vot este UN DREPT, iar NU o obligatie => daca uzez de el bine, daca nu, nu. Deci cum isi permis sa ma sanctioneze pe mine ca nu vrea X sau Y sa dispuna de dreptul sau?!

  36. Domnule Radu Tudor, ascult discutiile despre decizia CCR cu privire la referendum. Nu ati fost atent la explicatiile domnului Voicu in conferinta de presa USL care a explicat clar – CCR nu se poate pronunta asupra MATEMATICII, ci numai asupra CONSTITUTIONALITATII. Deciziile CCR sunt unitare si nu pot incalca vointa legiuitorului. A vrut parlamentul 50+1 din prezenti? CCR zice OK, este CONTITUTIONAL. A vrut parlamentul 50+1 din total? CCR zice OK, este CONSTITUTIONAL. A vrut parlamentul din nou altfel? CCR zice tot OK, si asta, repet, pentru ca nu se pot pronunta asupra MATEMATICII referendumului, ci asupra CONSTITUTIONALITATII referendumului. Din punctul de vedere al CCR orice matematica este valabila atata timp cat nu incalca constitutia. Constatati deci ca deciziile sunt unitare.
    Cu respect, Cristian.

  37. Cateva mentiuni. Offtopic: 2 lucruri apreciez la domnul Radu Tudor: imi aproba comentariile, chiar daca nu-i convine ce scriu; 2. Ii apreciez punctul de vedere atunci cand subiectul aflat in discutie NU are legatura cu politica. Un jurnalist “loveste” cu aceeasi masur si in putere si in opozitie (mai ales in putere), acest lucru nu se intampla … din pacate.

    Ar fi total iresponsabil sa nu trageti un semnal de alarma, daca Guvernul si Parlamentul nu respecta deciziile Curtii Constitutionale… suntem PA !!!! Consecintele pe plan extern vor fi devastatoare! Nu mai suntem stat inchis ca pe vremea lui Ceausescu! Va jucati de-a politica pe spinarea romanilor. Gata, ajunge! Respectati decizia CCR, NU o mai interpretati cum va convine… argumentele puerile tin doar in fata membrilor de partid, UE nu o sa ne ierte pe 29 iulie, dupa ce Ponta si jurnalistii de casa ai USL au terminat joaca.

    • Cum adica sintem pa? Atitudine de slugi1 Au si ei nevoie de noi de-ar fi macar pt votil in parlamentul UE.Si au nevoie si ca si colonie ca asta sintem.S-ar stropsi merkel ca-i pica intelegerile cu colegul de partid, dar pina la urma se rezolva.Nu trebuie renuntat la ordonanta pt ca CCR si-a incalcat ea insasi atributiile, deciziile ei trebuind sa se refere la legile aflate la promulgare si pt ca nu se poate pronunta decit asupra constitutionalitatii.Pe de alta parte referendumul este deja inderulare, fiind guvernat de un anumit act legislativ,iar legea , chiar de ar fi promulgata in acest timp, are efecte pentru viitor deci nu s-ar putea aplica acum, la acest referendum.Ponta si cu Antonescu nu ar trebui sa cedeze.Ar mai fi o solutie ca parlamentul sa nu accepte decizia curtii.Ce va face curtea daca iesim oricum la vot cu catel cu purcel?Nu va valida referendumul? Asta numai daca vrea sa iesim in strada.

  38. Dl. Radu Tudor, imi puteti spune unde scrie in Constitutie ca referendumul trebuie sa fie minim 50%+1 prezenta la vot, si ca se hotaraste cu 50%+1 din votanti? Ca eu nu vad nimic scris in Constitutie despre 50%+1. Si CCR judeca pe constitutie, nu pe alte legi. Asta e ca aia cu poate refuza o data un ministru, nu si a doua oara.

  39. Asta este o lovitura sub centura,prin care se spera ca tot efortul de pana acum va fi dus pe apa sambetei prin aceasta lege.
    Ma si mir ca nu au spus ca trebuiesc 25 mil de voturi exprimate..
    Am incredere in poporul roman,daca vrea ceva cu adevarat,a dovedit ca STIE SA LUPTE PENTRU ASTA.

    Dar conditiile astea blocante si puse ca nu cumva sa lase vreo cale liberei vointe si exprimari,ASMUTIREA LIDERILOR EUROPENI SI AMERICANI CONTRA NOASTRA,ESTE O DOVADA FOARTE CLARA,CAT LE PASA UNORA DE TZARA ASTA SI DE POPORUL EI.
    Mi se pare un motiv suficient pentru noi..sa mergem la vot sa dam un raspuns limpede.
    Jocul asta insa nu este de acceptat pentru ca este clar anume facut sa apere pe cineva,adica daca pe 8 mil nu ii intereseaza ce se intampla si pe 1 mil da,acela nu conteaza daca voteaza?

    PROPUN CA IN ACESTE CONDITII SA FIE OBLIGATORIE PREZENTA LA VOT,PRIN LEGE,ASTA AU CURAJ SA FACA?CRED CA ERA BINE CELE 2 SA FIE COMBINATE,PREZENTA OBLIGATORIE SI DIN EA PROCENTUL CARE DECIDE.

    Ne intoarcem in epoca de piatra,dar asta este,macar sa fie ultima data.

  40. Adica CCR se substitutie Parlamentului, creand o lege, pentru ca in Constitutie (singura care poate fi judecata de CCR) nu se pomeneste de 50%+1 la vreun referendum. E o inventie a CCR, abuz in serviciu, depasire de atributii, cred ca li se poate face si plangere penala pentru substituire in locul Parlamanetlui, cand si spun la sfarsit ca e general obligatoriu.

  41. Buna!
    Recunosc, nu am citit tot ceea ce s-a scris, deci s-ar putea sa repet o idee deja scrisa… Urmaresc acum “La ordinea zilei” si se discuta despre nr romanilor care s-ar putea prezenta la vot… Si mi-am amintit ca sunt mii de oameni care nu voteaza din convingere… religioasa… Oare numele acestora apare pe listele de vot?!
    Multumesc pentru atentie.
    Numai bine.

  42. care dintre cele 2 decizii ale CCR ar trebui respectata?! cea din 2007 sau cea din 2012?! si cum e posibil ca CCR sa accepte sa se pronunte pe o tema/cauza pe care s-a pronuntat deja in trecut astfel incat sa ajungem sa avem 2 decizii contrare, pe aceeasi tema?!

    • bai, esti suspendac sau cum? Este postata aici deja decizia CCR din 2007. Citeste-o si ai sa vezi ca nu contrazice decizia de alaltaieri. Mai ganditi si voi , ce naiba, asteptati mura in gura si minciuni, dar nu ati pune mana pe o carte.

  43. Decizia CC am inteles-o, stiam ca e o OUG valabila, ceea ce nu am inteles este de ce A3 a muscat momeala o dupa amiaza intreaga, mai ales in emisiune cu dl. Chiriac care ne explica faptul ca e imperativ ca Ponta sa mearga pe versiunea CC, etc. La fel, ieri citeam la breaking news ceva gen: Merkel considera situatia din Romania inacceptabila / Merkel l-a sunat pe Basescu. Observ (acum, ca sunt in vacanta) ca pe la pranz A3 incepe sa muste marul otravit al dezinformarii pedeliste, face toate jocurile portocalii, pe la 5 vine Alessandra Stoicescu si le mai clarifica, dar lucrurile sunt clare de la Ordinea Zilei incolo.

  44. Mai am si IO o intrebare: cat de legitima este suspendarea daca doar 2 milioane romani ii dau un sut in fund lui Base?

    Mie mi se pare corecta decizia, nici ca pdl (9 milioane sa-l deminta) nici ca usl (50%+1 sa voteze demiterea). Avem nevoie de legitimitate: sa se prezinte 50%+1 dintre alegatori la vot si majoritatea decide.

    • Corect! Asa mi se pare si mie corect si legitim sa se prezinte la vot 50+1 si ne supunem mojoritatii! Nu vreau sa imi decida soarta acele persoane cu ajutor social sau cei care voteaza pt. 50 de lei!

      • Nici eu nu vreau să îmi decidă soarta unii care nu vor să-şi mişte fundurile uriaşe să meargă până la secţia de vot. Nonvotul este doar atât, nonvot. Dacă cineva nu votează înseamnă că îi e indiferent, că nu-i pasă, şi nu e o opţiune într-o direcţie sau alta.

      • @ marius
        Dar cand aceleasi persoane asistate social sau care au votat pt.50 lei ti-au hotarat soarta in 2004, 2008, 2009 era corect?
        Ai o logica de fier, vezi sa nu-ti rugineasca! 😀
        Mie imi face impresia ca esti un mare beneficiar al regimului Basescu.

      • @ marius
        Domnule, nu ai impresia, cumva, ca si “elitistii” lui Basescu sunt cam tot atat de multi, si, sigur, mai grasi, ca si cei de care te legi tu, si de care ar fi trebuit sa te iei mai intai?. Vad ca uiti de ei. Si aia nu-s platiti cu…. 50ron! De la ceea ce spui , la ridicarea dreptului, deci interzicerea, de a vota a unor categorii de persoane, nu este decat un pas mic. Fa , intelectualul ce se pare ca-i fi, impreuna cu cei apropiati tie., mai mult in schimbarea comportamentului celor pe care-i acuzi, persiflezi si-i consideri inferiori tie. Cred ca este periculos pentru societate sa fie votat un Presedinte care sa se asemene idealului tau. Cred ca dl Antonescu nu este “onorat” de votul tau, a unui om care are asemenea tare.
        Gandesti,( momentan), aberant ! Mai mediteaza!
        Cat despre “fundurile uriase”, ele sunt mai numeroase in tabara basista, dar asta, constat, nu-ti pute nici tie nici lui @ cristi, care, vad mai sus, iti da dreptate.

  45. A postat MARIU un subiect forte buna si il reiterez:

    SUNTEŢI DE ACORD CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ?

    Ce spuneti domnilor de la USL sau PDL?

  46. Corect!

    Insa ar mai fi o varianta: CCR nu a zis ca legea in discutie e neconstitutionala, ci constitutionala cu amendamentul validarii(50%).

    Dupa parerea mea validarea este atributul CCR, parte oricum implicata in procesul demiterii chiar la final cand trebuie sa valideze/invalideze. Iar CCR s’a exprimat cum valideaza si pe ce criterii(50%).

    Asa ca e f probabil sa se mearga fie cu legea constitutionala promulgata in faza actuala, fie cu ordonanta de urgenta (ambele nu vb de validare ci doar de necesarul de voturi pt demitere)

    Dupa referendum CCR va trebuie sa valideze/invalideze referendumul si atunci va aplica probabil ceea ce a anuntat deja. Caz in care multi s’ar putea sa aiba surprize.

    As zice ca USLul sa se mobilizeze la max pt a aduce la vot cat mai multi cetateni. Apoi va vedea ce criterii aplica CCR pt validare.

  47. Avand in vedere sezonul estival,firma de voiaj S.C. DNA S.R.L. are o oferta de nerefuzat pe vasul de croaziera ,,RAHOVA SULAINA,,!!!!!!!vasul este prevazut cu zabrele,bufet suedez care include o cana de ceai si o felie de paine ,vasul va acosta in trei porturi,DNA,PDL,Sala de judecata,,,,asteptam inscrieri la sediul DNA a cat mai multi basisti,blejnari,videni,udristi,anastasisti etc,

  48. Avem si noi un presedinte european. Numai sa fim vrednici sa-l pastram. Si sa-l consfintim prin vot ca presedinte cu legitimitate deplina.

    In sfarsit un presedinte care isi indeplineste obligatiile fata de Romania, initiind contacte externe favorabile tarii, nu ocupandu-se invariabil doar de administrarea neincetata de bocanci in figura celor de acasa.

  49. Este vorba despre magaria cu 18 mil. de votanti.Este ca la o sedinta -este cvorum atunci cand sunt jumatate +unu- iar in acest caz 9 mil.de votanti+unu,iar voturi exprimate ,4,5 mil+unu l-ar da jos pe omul ala!Da” ma intreb eu,de unde mama-dracului suntm noi 18 mil.de votanti?De ce nu ies reprezentantii Institutului de Statistica sa spuna exact cum stau lucrurile.M-am saturat de smecherii,de ambiguitati,de nesimtiti si de orice care atenteaza la bunul simt ! Vreau transparenta,vreau ca nesimtitii care au atantat la siguranta nationala a acestei tari sa se duca la PUSCARIE.Aha,si mai vreau ceva .Vreau sa vad din nou oamenii zambind sincer.

  50. Ma gandesc la Blejnar cu franzela nefeliata. Constient sau nu, se cam apropie omul de ideea cu “brutaria”.

  51. CONSTITUTIA ROMANIEI prevede astfel la Capitolul II (Presedintele Romaniei), art.81:

    “Alegerea Preşedintelui ARTICOLUL 81
    (1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
    (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

    (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

    (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.”

    Nu am studii juridice dar am 7 ani de acasa, bun-simt si logica.
    Prin urmare, mi se pare normal ca in cadrul unui referendum pentru destituirea Presedintelui Romaniei sa se aplice articolele din Constitutie in functie de cum a fost ales presedintele suspendat: in primul tur sau in turul 2.
    Daca Basescu ar fi fost ales din primul tur era normal ca la referendum sa se aplice art.81, paragraful 2.
    Dar Basescu a fost ales in turul 2 si prin urmare trebuie aplicat art.81 paragraful 3 care prevede ca “este ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi”.

    Decizia de azi, 10/07/2012, a Curtii Constitionale contravine, in opinia mea, Constitutiei Romaniei. Asta pe langa faptul ca decizia de azi contravine celei din 2007 care este :
    “Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale
    Parlamentului şi primului-ministru, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 4 aprilie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida,
    preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre
    Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători. ”
    Conform DEX:
    DEFINITIV = care nu mai e supus modificarilor, stabilit pentru totdeauna, irevocabil, absolut, categoric.
    Decizia din 2007 a CCR care a fost publicata in Monitorul Oficial este definitiva si nici o modificare nu i se poate aduce.
    Prin urmare, decizia de azi a CCR este, culmea absurdului si penibilului, anti-constitutionala.

  52. Pai, daca pana acum ii mergea lui Basescu deviza “Statul sunt eu.”, acum nu i-a mai ramas decat “Dupa mine, potopul!” Si Alexandru Lapusneanul, in nuvela lui Costache Negruzzi, ameninta: “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!” Dar nu s-a mai “sculat”. Sunt perfect de acord cu observatiile domnului profesor Athanasiu: aceste replici nu sunt decat emblema unui apus de tiranie.

  53. Lucrurile sunt foarte clare,mai putin in ceea ce priveste faptul ca “daca 50%+1 din votanti spun DA, Traian Basescu trebuie demis, atunci el pleaca definitiv acasa.”
    Inainte de-a pleca…acasa, n-ar putea face o escala pe la …Rahova ?!

  54. Penibililor, sa vedeti ca nu va strangeti peste 50% si tot batranul pirtat se intoarce la Cotroceni :))))… Sa vezi atunci spume pe capul vostru :))))))). Tineti minte postarea asta 😀

  55. SE PARE CA APROAPE NIMENI NU A INTELES CUM STAU LUCRURILR CU ADEVARAT! MA UITAM SI PE ROMANIA TV UNDE ERA DOMNUL SOVA SI ACOLO IN PLATOU NIMENI NU A INTELES ! DOMNUL SOVA TB SA EXPLICE CLAR CA SI DACA SE PROMULGA LEGEA REFERENDULUI ,NU SE VA APLICA RETROACTIV,DECI NU SE VA APLICA ACESTUI REFEREDUM.
    VA ROG SA SE EXPLICE CLAR DE TOTI USL-ISTI PE TOATE POSTURILE,PTR CA PROSTI VOR TIPA CA IN GURA DE SARPE CA NU SE RESPECTA CCR !

  56. AJUTOR ! VA ROG CINEVA SA IL SFATUIASCA PE VICTOR PONTA SA NU MAI ACORDE INTERVIURI LA TV STAND IN ACEL FOTOLIU URIAS ! ESTE FOARTE IMPORTANT CE MESAJ TRANSMITE NON VERBAL ! STAND IN ACEL URIAS FOTOLIU TRANSMITE CAT DE MARE ESTE ACEEA FUNCTIE PENTRU PERSOANA VICTOR PONTA,ADICA ESTE PRE MIC PENTRU SCAUNUL DE PRIM MINISTRU.AM INVATAT ASTA LA FACULTATEA DE RELTII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE,SI ACEST EXEMPLU DE MESAJ NON VERBAL A FOST DAT DE PROFESOR LA CURS.VA ROG SA STUDIATI CAND ACORDA INTERVIURI LA TV PRESEDINTELE STATELOR UNITE SAU ALTI PRESEDINTI SAU PRIM=MINISTRII SI O SA VEDETI CA ABSOLUT TOTII STAU IN TIMPUL INTERVIULUI PE FOTOLI MICUTE ,APROAPE SCAUNE !

    • Subscriu. Ponta a fost supus la o operatiune de manipulare subtila de catre numitii moderatori basisti.

  57. Buna seara ! Imi permit sa va semnalez un fapt : cautand pe google strada Comanita nr. 9 primul site care mi-a aparut este cel al asociatiei Case care plang http://www.casecareplang.ro/case/comani%C8%9Ba-nr-9/. Daca am inteles eu bine astazi, la nr. 9 pe strada Comanita, in locul acelei vechi, dar oricum mult mai frumoase case, este acum o vila urata in stil ghiolbano-pedelist, unde se afla acum sediul de campanie al lui Basescu. Ma intreb si eu asa oare cui apartine acum vila si cum a ajuns Basescu suspendat cu pedelistii lui sa-si faca acolo sediul de campanie ?? Poate o investigatie jurnalistica marca A3 n-ar strica… zic si eu… In rest numai bine si tineti-o tot asa !!

  58. Hmmm… Cei ce nu sunt de acord cu demiterea Băselului au o dilemă: Dacă merg la vot, riscă să contribuie la atingerea celor 50%*1, ca rată de participare la referendum, astfel nu vor mai avea ce să conteste rezultatele și validarea referendumului. Dacă stau acasă, Băsel o ia în freză rău de tot și cred că nici lui nu i-ar conveni să se întâmple asta… What is gonna be? Hmmmm….

  59. Cea mai utilizata metoda de furt la alegrile parlamentare , prezidentiale si chiar europarlamentare a fost aceea prin care in urnele de vot au fost aruncate voturi pro pdl , basescu si ai lor in contul celor ce nu s-au prezentat la vot . Si acest lucru a fost facut sistematic in sfarsitul zilei de votare pentru a fi listele cu persoanele ce au votat in concordanta cu numarul de buletine de vot din urne. Au furat ei pamanturi in toata tara fabricand acte de vanzare false ca din partea proprietarilor defuncti si fara de urmasi pe cand manarelile din timpul votarii au fost floare la ureche.
    Deci , cea mai buna arma este aceea de iesi in numar cat mai mare la vot , astfel posibiltatea de a fi falsificate alegerile devine neglijabila.
    Din partea oricui , aflat la putere sau nu.

  60. Putem sa vorbim pana ametim! In politica trebuie sa fii, de regula, curva. Exceptand acele situatii cand trebuie sa dovedesti ca ai “balls”.
    Cred ca acum se petrece o astfel de situatie. “Vero cuoio!” 😀

  61. Domnule Radu Tudor,am totusi o indoiala ca PDL-istii nu vor sta linistiti in ziua votarii. S-a spus de reprezentantii MAI ca vom putea vota la orice sectie de votare. Cred ca se va incerca fraudarea votului. Cum? Simplu: sa vedeti cate masini si microbuze vor merge la mai multe sectii devotare. Mi-e teama ca portocalii vor face orice. Dumnezeu sa ne ajute sa fie liniste iar marinarul sa mearga si el la Rahova, dar nu inainte de a ne spune adevarul despre flota Romaniei.

    • flota de mult este vanduta. doar chiorul si anturajul sau(adica chiori) nu le vad. ele(navele) naviga inca bine mersi pe marile si oceanele lumii. doar la noi nu erau rentabile.

    • Intrebarea este stabilita in Legea Referendumului aflata in vigoare exact sub aceasta forma. USL-ul nu modifica legile in vigoare, asa cum face Curtea Constitutionala.

  62. innebunesc.pai dupa ccr cu prostia 50%+1 sa fie prezenti inseamna ca :sint 3 tipuri de vot
    1:DA
    2:NU
    3:ABSENT.care se adauga la NU.
    aiurea de ce nu se adauga la DA.
    pai atunci USL sa bage VOT OBLIGATORIU si atunci sa -i vad pe ccr-isti cum valideaza sau invalideaza vre-o 1-2mil de DECEDATI.cred “ca cam” atiti au murit din 2007 incoace.

  63. i-mi joca feste tastatura.deci voteaza bunica moarta de 10 ani, unchiul plecat spre ceruri de 5 ani si vecinul decedat de 2 ani.

  64. Cărămida de bază a democrației este VOTUL, nu NON-VOTUL! De ce? Pentru că, în caz contrar, asistăm la dictatura minorității! Îl alegi pe Băsescu cu 10 oameni, dar nu-l poți da jos cu 9.000.000 la ZERO! Deci, dacă nu se aplică principiul acela care spune că așa cum a fost ales poate fi și dat jos, atunci 10 e mai mare decât 9.000.000! ASTA este logica juridică! Dar unde este democrația??? Îmi amintesc de o butadă mai veche: un judecător are două ceasuri – unul care stă și altul care merge constant cu 10 minute înainte, și de-ntreabă care este ceasul cel mai bun. Răspunsul găsit este: ceasul care stă, pentru că, măcar de 2 ori în 24 de ore arată ora exactă! Cam acesta e genul de logică juridică…
    Alt aspect: „Am obligația, ca șef al statului (sic!), să probez ca o suspendare abuzivă să nu se producă!”. Dumnezeule, omul ăsta e mai rău decât capra, care, cât ar fi de râioasă, coada tot antenă și-o ține! Ca să lămurim definitiv asupra problemei și pe cel mai nelămurit om cum stă treaba: poporul român este angajatorul care plătește salariul, și vila, și mașina, și sepepiștii și parlamentarului, și guvernului, și președintelui! Principalii reprezentanți ai poporului sunt, conform regulilor democratice universal recunoscute, parlamentarii! Prin intermediul parlamentarilor, inclusiv ai PDL, da’ ei nu erau atât de proști să țină cont de ce voia poporul, că le făcea Băsescu fundu’ arșice, națiunea română a trimis semnale de nemulțumire la adresa activității – toată lumea știe că întrebările fundamentale adresate actualei puteri, cât era în opoziție, era: „Când ne scăpați de Băsescu? Când ne scăpați de ăștia?”, deci, poporul voia ca să stea Băsescu față-n față cu el, la o dare de seamă fără sepepiști, procurori, polițiști, judecători și alte servicii secrete în spate. Cu alte cuvinte, angajatorul voia să stea de vorbă, ca de la om la om, nu ca de la „șeful statului” la „proasta târgului”, iar această posibilitate se putea materializa tot prin intermediul parlamentarilor, așa că nici vorbă de o lovitură de stat, ci de un vot democratic din partea unei majorități care ține cont de voia poporului! Ce nu înțelege băsismul, în frunte cu tătucul său doctrinar: că, dacă te cheamă angajatorul, te duci cât mai repede, nu zici: stai, că mai trebuie o hârtie, stai că poate merg mâine, stai că nu-i OK, stai că nu-i procedura, stai că-i dictatură! Când dictatura aparține direct poporului, se numește democrație! A nu se confunda cu dictatura proletariatului, nimeni nu cred că-i atât de bou ca să confunde cele două, fie și în glumă! Deci, când te cheamă angajatorul, nu te eschivezi, ci te duci! Care dintre dumneavoastră, dacă-l cheamă angajatorul, nu se duce cu viteză maximă, să nu se supere ăla? De ce la „tov” președinte să nu fie aceeași regulă, el o fi vreun dumnezeu, sau ceva? Deci, „tov” Băsescu crede că trebuie să folosească toate mijloacele ca să se pitule și să apară cât mai târziu sau deloc în fața angajatorului său! Mai dați-mi un exemplu în care angajatorul nu trebuie să-și vadă angajatul decât în momentul angajării și în momentul ieșirii sale la pensie, iar acesta chiar trebuie să se eschiveze ca să nu stea față-n față cu angajatorul său! Mai dați-mi un exemplu în care angajatul se laudă că este șeful angajatorului său!

  65. Daca PDL a schimbat legea referendumului si cei de la USL au revenit la textul initial al legii… este neconstitutional?
    Inseamna ca, inainte ca PDL sa modifice legea referendumului era o lege neconstitutionala??

    Membrii CCR se pare ca sunt bipolari.

  66. Ma intreb ce constitutie citesc cei de la CCR??

    ART. 81 (2) spune ca: Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor… inscrisi in listele electorale. (nu a fost cazul lui TB)

    ART. 81 (3) spune ca: In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numărului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut… cel mai mare număr de voturi. (astfel a fost ales TB)

    Domnilor si doamnelor CCR vi se pare normal? In cazul lui Oprescu, daca cineva s-ar decide sa il demita ar trebui aplicat art 81 (2) pentru ca a fost ales din primul tur.

  67. E perfecta decizia CCR.

    Legea se trimite la Parlament, ei analizeaza, referendumul se tine dupa ordonanta de urgenta, cel mai important, pedeleprele nu pot cere boicot pt ca nci ei nu stiu inca ce va fi, si dupa referendum la validare cand va fi, toata lumea descopera treaba:)

    E super!

    Ordonanta de urgenta pe vot si CCR pe validare.

    Oricum chiar si daca Basea ar fi strigat sa nu vina lumea la vot tot venea 1 mil de fanatici care sa’l voteze.

  68. Nonvotul nu ar trebui numărat ca vot în nici o circumstanţă fiindcă nonvotul nu este secret. Se poate întâmpla măgăria care s-a tot întâmplat în Parlament, cu ocazia moţiunilor de cenzură unde băsiştilor li se cerea să stea în bancă. Legea referendumului ar trebui modificată şi să fie scoasă prevederea cu validarea în funcţie de prezenţă în toate cazurile.

  69. @Radu Tudor,
    Suntem pe undeva poate de aceeasi varsta, dumneata in media romaneasca, eu doar cetatean canadian postand.

    Va spun sincer ca aveti dvs si cei de langa o mare contributie inspre a da Romaniei o sansa.

    Totodata nu pot sa nu apreciez la superlativ miscarile USL(miscare super rapida). Mai ales ca am o imagine despre vest si traiesc aici, inteleg foarte bine normele.

    Focusati’va pe tragedia facuta de pedelisti, altfel s’ar putea uita sau neglija. Insa miezul referendumului e ceea ce a facut Basescu si camarila sa.

    Singurul subiect este “taieri de salarii si pensii VERSUS telegondole, sali de sport si patinoare pt bani la partid”. Adica Hotie! Iar oamenii au iesit in Piata si au vrut si vor Dreptate!

    Cam asta e situatia.

  70. DACA se cere 50 % + 1 din NR. alegatorilor de pe lista , n-ar trebui sa se stie care este NUMARUL REAL ? CINE IL STIE ?

  71. @Radu

    Ce parere ai de asta:

    Legea de organizare si functionare a CCR 47/1992

    Art. 47

    (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.

    ambele parti au argumente juridice, nici noi nu putem obtine validarea, nici ei nu pot obtine invalidarea! :)))))))

    ce nebunie!

  72. JOS BĂSESCU!
    Asta este un salut.
    Singura idee care trebuie scrisă aici este :
    Legea produce efecte numai pentru viitor! Scrie în Constituţie.
    Adică: legea privind referendumul se va aplica în viitor oricărui referendum, dar nu acestuia de pe 29 iulie. Acum este în vigoare o ordonanţă a guvernului. Portocalii au contestat la Curte şi au luat-o în bot. Ei au întârziat aplicarea legii prin contestare la CCR.
    Acest proiect de lege îşi va urma traseul obişnuit, dar pt referendumul antibăs din 29 iulie se va aplica ordonanţa guvernului.
    E tare. Băs are jurişti proşti.
    O să facă Băs o ciumecărie, vorba lui Mircea Badea.
    SE duce, se duce dracului Băs de data asta.

  73. basescu a spus ca o sa moara el, dar ca o sa-i traga in jos pe ponta si antonescu, in mod sigur, dar si pe altii….
    traiane, ai dreptate… singura sansa sa-i tragi in jos pe cei doi este sa-i provoci la o bauta parte in parte… in mod sigur o sa-i bagi sub masa, pentru ca stie toata lumea ca tu esti adeptul proverbului “meseria este bratara de aur iar gatul palnie de argint”.
    pervers si drojder cum esti, ai fi in stare sa bei si uleiul din candela doar pentru a trisa si a-i baga sub masa pe preopinentii tai…sunt curios daca atunci cand bei iti provoci comesenii la skandenberg…machitorule, bei mai abitir ca un tractorist!

  74. …Că m-apucasem mai sus de zis ceva, da’ m-am întrerupt…
    Constituția, chiar de a început, în articolul 1. (3), menționează: „România este stat de drept, democratic și social…”. După cum știu până și cățeii nou-născuți, cărămida de bază a democrației este VOTUL, nu NON-VOTUL! De ce? Pentru că, în caz contrar, asistăm la dictatura minorității! Unde este democrația când, un individ care nu mai este sprijinit nici măcar teoretic de 2 milioane de oameni, este menținut artificial, de CCR, la putere, chiar dacă 9 milioane de oameni vin la vot și votează toți contra lui Băsescu? Îl alegi pe Băsescu cu 10 oameni, dar nu-l poți da jos cu 9.000.000 la ZERO! Deci, dacă nu se aplică principiul acela care spune că așa cum a fost ales poate fi și dat jos, atunci 10 e mai mare decât 9.000.000! ASTA este logica juridică! Dar unde este democrația??? O să spună Băsescu acum că acei care nu vor să fie dat jos, să nu vină la vot. Dar atunci, cum va ști care-s cei ce ți cu el și care-s cei care nu țin cu el dar se abțin de la vot? Cum selectează Curtea (NE)Constituțională voința poporului? Prin referendum se pune o întrebare la care se dorește aflarea opiniei poporului. Dacă a pus CCR acest prag, al prezenței, atunci, pentru a afla care este răspunsul populației, înseamnă că absenteismul nu este un răspuns, ci un criteriu de invalidare, de neîndeplinire a unei proceduri obligatorii în parcursul de aflare a răspunsului, iar invalidarea nu înseamnă că s-a găsit răspunsul la întrebarea pusă, deci se va repeta referendumul până se va îndeplini criteriul de participare, adică o prezență de peste 50%+1 din alegători veniți la urne! Și e normal așa: de unde știi răspunsul unui om dacă nu îl poți întreba, pentru că nu ai pe cine??? ERGO: prin impunerea pragului de prezență, CCR a încurajat NON-votul, deci NON-democrația; cum însă Constituția prevede că suntem un stat democratic, înseamnă că, încurajând NON-democrația, CCR s-a transformat în Curtea NEconstituțională a României. Problema-i unde te plângi când Curtea Constituțională dă decizii neconstituționale???

  75. Pramatia asta de “presedinte”,n-are demnitate,nici macar cit un muss!…De onoare,ce sa mai vorbim!?…Uite cine are ingimfarea sa se compare cu “maresalul Antonescu”…Ptiu!!!…GOLANE,nici la destu’ mic,de la picioru “sting” a lui Adrian n-ajungi,bai,Traian!…Daca erai intr-adevar un om de onoare si constient de responsabilitatea ce o presupune “institutia” presedintiei,iti dadeai demisia!…Macar faceam economie la buget!…Sper din tot sufletul ca peste 50 de ani,sa-ti mizgaleasca poza din manualul de istorie toti elevii!!!!…

  76. PDL-ul INTERZICE DREPTUL LA VOT AL PROPRIILOR SUSTINATORI.

    FOARTE BINE, VOM VOTA NOI CEILALTI, IN PROPORTIE DE 50% PLUS 1 DEMITEREA! IN PROPORTIE DE APROXIMATIV 90%.

  77. Băsescu: Emile, suspendacii mi-au dau lovituri sub centură, în faţă şi în plex.
    Emil: Să trăiţi bine şefu! V-am legat centura la frunte, ca o compresă, căci eraţi febril în timpul mandatului.

  78. Băsescu: Emile, suspendacii mi-au dau lovituri sub centură, în faţă şi în plex!
    Emil: Să trăiţi bine şefu! V-am legat centura la frunte, ca o compresă, căci eraţi febril în timpul mandatului!

  79. Chiar asa. Ar fi bine sa mai puna o intrebare la referendum (cum au facut si ei, de altfel). Ceva de genu’: “Sunteti de acord cu ridicarea pragului electoral de la 5% (cat este acum) la 15%?” SA VEZI ATUNCI CE VOR VENI BASISTII LA REFERENDUM…

  80. “Bine, ma, poftim!” (cum ar spune un celebru personaj public al zilelor noastre) Venim la vot 9500000 de alegatori, si votam “DA” pentru demitere!!! Ce tot atata agitatie?
    Ceilalti n-au decat sa stea acasa, pentru a-l putea demite noi pe marinar cu 100%! Pupa-si-l-ar in Curte!

  81. Dle Tudor,
    De ce a trebuit CC sa se pronunte pe un PROIECT de lege, si nu a amanat pronuntarea prin septembrie?
    S-a creat o mare confuzie.

  82. Domnule Radu Tudor, are Curtea Constitutionala dreptul SA MODIFICE legi aflate in vigoare? N-o fi oare misiunea ei tocmai aceea de a veghea la respectarea si aplicarea legilor in vigoare? In care lege aflata in vigoare este conditionat numarul alegatorilor prezenti la orice referendum?

    Cu acea conditionare a numarului de alegatori prezenti la referendum, Curtea Constitutionala, incalca, din punctul meu de vedere, legi in vigoare, deci impune ilegalitati, din postura privilegiata de care dispune. Modificarea legilor ii revine Parlamentului. Curtea trebuie doar sa raporteze continutul noilor propuneri la Constitutia in vigoare, pentru a interzice derapajele de la aceasta, nicidecum sa practice adaosuri de conjunctura la continutul legii fundamentale care reglementeaza astazi cadrul legal de manifestare cetateneasca in statul roman.

  83. Mie mi se pare logic ca un referendum, pe o chestiune asupra careia nu s-a exercitat anterior dreptul de vot, sa fie validat cu 50% + 1 din numarul celor inscrisi pe lista, dar este total ilogic ca pe o chestiune asupra careia s-a exercitat acest drept, fara a se pune nici o conditie de participare, sa se impuna conditia participarii a cel putin jumatate din alegatori.
    Dar mai este ceva logic in tara asta!! 🙁

  84. Aseara arata asa de bine dl Antonescu in pozitia de presedinte,de la discurs pana la charisma si elegantza!Am vazut ca multi au salutat pozitiv aceasta aparitie si schimbare.Daca o dorim,hai la vot!!!
    Apoi,tot respectul pentru CCR,dar legea asta de contract prenuptzial-nu stiam ca avem unul cu dl Basescu noi ca si tzara,pe principiul m-ati ales dar daca ma lasatii….atunci scump veti plati…nu inteleg,acest 50%+1-DE CE NU ESTE DIN PROCENTUL CU CARE A FOST ALES?
    Daca a pierdut jumatate din sustinere,este suficient sa nu fie revalidat,acum trebuie tot mapamondul sa spuna NU?
    Lumea e in concediu,cine stie cati sunt in tzara la ora referendum-ului,cati suntem per total pana la urma ca electorat activ,multe alte aspecte.
    SA FIE INTREBATI CEI CARE L-AU VOTAT,JUMATATE DIN EI,DE CE 9MIL.?

    Adica poti sa ocupi o asa functie cu 5 mil,insa sa fi demis,trebuiesc 9?
    UNDE S-A MAI VAZUT ASA CEVA?DE CE DIFERENTA ASTA?MI SE PARE O CONDITIE TOTAL ABSURDA,FAVORIZANTA,CE LOGICA ARE EA?

  85. Este perfecta explicatia… Asta ar trebui spusa in fiecare zi pana la referendum. Sa spulbere si ultima umbra de indoiala asupra legalitatii OUG…

  86. e am inteles si ce a decis curtea…si strategia USL …si magariile PDL si ale lu’SUSPENDATU’ chior ( de beat ) … mai cu seama explicatiile bine relatate de catre D-l. Radu Tudor … INSA IN ACELASI TIMP CONSIDER CA E SUFICIENT VOTUL CELOR 5 MIL. DE ROMANI — ACEIA CARE AU LUAT TEAPA LA ALEGERILE DIN 2009 — SUNT SIGUR CA SE SIMT “CIURUITI” IN ZIUA DE AZI — DE NENOROCITUL CARE A SPULBERAT ORICE FARAMA DE DEMOCRATIE –LIBERTATE– DREPTURI — SALARII — PENSII — INSTITUTII — S.A.M.D ( ADICA TOT CE ERA ROMANESC )—- LASANDU-NE INTR-O STARE DE DICTATURA ( CE E DREPT MODERNA ) SI HAOS GENERALIZAT LA NIVEL NATIONAL SI INTERNATIONAL !!!!! — si atunci sunt sigur ca s-ar face DREPTATE !!! SI POATE O SA TRAIM BINE !!!!

  87. M-am alaturat acestui site pentru cauza pe care o sustine,care nu cred ca trebuie sa pice doar pe umerii catorva si noi sa stam la mici si la bere in ziua cand ne putem decide viitorul si pentru profesionalismul luptei lor sustinuta de argumente si dovezi,nu asa ca nu le place ochii cuiva,dnei Grecu si dlui Tudor.

    Aceasta posibilitate a demiterii inteleg ca este unicat in Europa,nu stiu ce inteleg ei sau ce li se induce sa inteleaga in loc de adevar,insa,aceasta posibilitate este urmare a regimului megadictatorial de care am avut parte in timpul comunismului,comunismul poate era bun insa a fost aplicat prost,SE PARE CA UNII ROMANI SE NASC CU DICTATURA IN CREIER SI IN SANGE,DE NOI AVEM NEVOIE DE ASA NISTE EXCEPTII LEGISLATIVE.
    Este masura noastra de siguranta,pe care sa o putem aplica ca si popor ORICARUI PRESEDINTE CARE AJUNGE LA EXTREME PERICULOASE,DECI ROG CCR-ul SA NU ISI BATA JOC DE ACEST DREPT,NICI ACUM SI NICI PENTRU VIITOR.
    Justitia inseamna sa indrepti,nu sa complici si incurci mentinand astfel ceva care s-a compromis singur,daca ne era bine nu se ajungea aici,DAR NU DE BINE TRECEM PRIN EXORCIZAREA ASTA,NU NE PLACE,NU ESTE USOR DAR NICI ASA NU SE MAI PUTEA.
    Al 3-lea factor intra in scena -electoratul- va rugam,ca dv,aveti televiziuni si posibilitatea de comunicare profesionista,convingeti oamenii sa lase o zi la o parte orice,sa vina cum vor putea sa fie STAPANII STAMPILELOR,ca asta este singura zi in care putem face asta,restul,in orice zi.

    Multumiri deosebite pentru preocuparea dv.si interesul si pentru cei care nu au instrumente de exprimare,cai,posibilitate,dar a caror purtatori de mesaj sunteti dv.si echipa A3.
    SA FIE LIMPEDE,NU DE BINE S-A AJUNS AICI,ASTA NU E VINA ANTENELOR SI NICI A ALTCUIVA,CI A CUI A AVUT MANDAT SA NE PASTOREASCA SI DUCA SPRE SA TRAITI BINE..CUM AU PROMIS.
    Politica nu ne intereseaza pe multi,dar viata care o traim DA.

  88. cand totusi o sa explicati intr-o postare aceasta aversiune uriasa impotriva cuplului Ponta+Antonescu a Europei ? de la o tara stabila am ajuns la o tara instabila , suntem o tara bananiera…Vi se pare normal ca modul de plimbare a tradatorilor in parlament sa-i schimbe pe presedinti inainte de termen ? Lipseste predictibilitatea in tara asta si de aceea ne scufundam ne scudundam ….

    • @oliviu

      concluziile astea le-ai tras singur sau le-ai preluat de gata de la B1tv si alte posturi care vehiculeaza niste aberatii de ma mir ca ii mai plateste cineva pt jurnalism?
      care aversiune pt Antonescu si Ponta?
      afara se practica o dezinformare meseriasa,ca si in tara de fapt pt cine mai pune botu si votu,daca nu au vazut 7 ani cu cine au a face,nu te deranjaza ca tzara ta este denigrata si discutata de unii care isi spun romani?afara nu e nici o aversiune,sunt indusi in eroare,nu stiu inca cu cine au a face,cand vor intelege or sa ne felicite si pe noi si pe Antonescu si pe Ponta,sa fi sigur!
      asta e o intoxicare care tine de barfa la birt,nu ar trebuii practicata in loc de diplomatie,dar deh…cica scopul scuza mijloacele.
      unele mijloace insa nu au nici o scuza.
      mai gandeste-te,nu lua de la altii variante eronate.asta si e interesul lor.asa si spera sa castige,ducand in eroare pe cat mai multi,iar si iar.

  89. Băsescu: Emile, mai avem muniţie electorală?
    Emil: Să trăiţi bine şefu! Dormiţi liniştit! Fabrica lucrează continuu pentru dumneavoastră!

  90. N-am sa va povestesc ce-am inteles eu din toata tevatura asta, ce-a facut si a dres CCR-ul. Un lucru stiu sigur, ca ma voi duce la referendum, sa-mi dau votul.
    Un lucru nu prea-l inteleg si va rog poate aveti timp sa-mi explicati. Multi europarlamentari, platiti, cu bani grei de statul roman, denigreza intr-un mod salbatic, tara pe care-o reprezinta si i-a trimis acolo, sa-si faca datoria. Cred, ca cel trimis sa-si reprezinte tara, trebuie s-o faca cu demnitate, cu dragoste pentru ea si daca se poate, sa aduca beneficii pentru aceasta. Cine n-o face si aduce atingere intereselor statului, care i-a incredintat o misiune, cred ca se cheama cumva si sunt legi in vigoare care amendeaza asemenea comportamente.
    Alta, ar fi amestecul U.E. in treburile interne ale altui stat membru, lucru de nepermis. De ce U.E. nu a reactionat cu mult timp in urma, cand au existat primele semne de incalcare grava a Constitutiei si a altor legi ? Ce interes meschin au ei in Romania, ca sa mentina la putere faradelegea, coruptia la nivel inalt si incalcarea legilor, saracirea populatiei cu buna stiinta, tocmai de cei chemati s-o apere ?

    • @Anonimul

      cei care si-au dat arama pe fatza in acest fel facand ce spui si pentru interesul lor SACRIFICA SI PERICLITEAZA SI AFECTEAZA prin declaratii contruite fals si eronat ca sa obtina o anume reactie de la U.E.
      de fapt,denaturand si mintind si acolo ca si aici de 7-8 ani,ar fi cazul sa fie exclusi de electorat si de toate insitutiile din politica definitiv,ca si sanctiune si pedeapsa ca isi submineaza tzara si interesele ei.
      chestia asta cu prostirea o sa se termine si ea,incet dar sigur probabil isi vor da seama de adevar si un REFERENDUM CERUT VEHEMENT SI INSISTENT DE POPOR nu este motiv de blamare si prejudiciere a intereselor propriului popor.
      acestia nu sunt nici macar buni romani,daca isi permit sa aduca asemenea prejudicii propriei tzari.
      U.E.ar fi bine sa dea dovada de discernamant si chiar rezerva,in lupta pe viata si pe moarte care vad ca s-a iscat pentru ca unii isi pierd tzara care a fost doar a lor si pentru binele lor,care nu au trecut cu noi prin criza si au prosperat din bani publici mai ceva ca nababii.
      nu stiu,cum este posibil sa nu vada si U.E.cu creierul si ochii ei,dar interesele…sunt prea mari si mai presus de orice,probabil.
      e foarte grav oricum,ca isi ataca tzara si interesele ei,ca si cum li se ia ceva mostenit sau drept de proprietate de care sa dispuna,au fost alesi limitat,nu vesnic!rusine cui face asa ceva!

  91. Agitatia cu Legea sau OUG pentru Referendum e artificiala, ca sa confirme
    “lovitura de stat”…. Ar trebui sa fie remarcat ca aplicarea OUG, adica validarea demiterii cu votul a 50%+1 din cei prezenti, ar stimula participarea la vot astfel incit si Legea confirmata de CCR , care obliga la o prezenta la vot de 50%+1, ar fi respectata. Ori atit Presedintele suspendat cit si romanii au interesul sa obtina un Referendum valid. Aplicind Legea ( inca nepromulgata ) exista RISCUL sa avem un Referendum nevalidat, pe cind aplicind OUG avem CERTITUDINEA ca avem validare cu respectarea atit a OUG cit si a Legii Referendumului.

  92. Textul deciziei Curții e CLAR: ”În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura ÎN CARE ASIGURĂ participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.”

    Adică LEGEA trebuie SĂ ASIGURE participarea la vot a 50% + 1 dintre cei înscriși pe liste.

    EU CRED CĂ UN GUVERN RESPONSABIL TREBUIE ”SĂ ASIGURE” PARTICIPAREA EGALĂ, NEÎNGRĂDITĂ, LIBERĂ ȘI DEMOCRATICĂ A 100% DIN CEI ÎNSCRIȘI PE LISTE,PRIN LEGE.

    Textul Curții nu spune că referendumul va fi validat doar dacă participă 50% + 1 ci că ”legea trebuie să asigure participarea” – adică să creeze condițiile necesare pentru participare. Guvernul n-are decât să ia măsurile legale și administrative necesare în acest sens.

    Așadar, guvernul trebuie să dovedească faptul că prin ordonanță și măsuri administrative și altele asemenea a creat condiții de participare pnetru 50% + 1 din cei înscriși pe liste.

    Limba română nu poate fi atât de grea.

  93. Antena3 a venit aseara cu dovezi palpabile ale implicarii clanului Udrea-Cocos-Videanu in mafia imobiliara din Bucuresti si astazi apare scandalul respectiv. Totul este o gogoasa Traian Basescu. Am spus de atatea ori ca USL doarme in ghete. In loc ca USL sa iasa cu dovezile penale ca doar sunt destule cazuri in care sunt implicati liderii pedele si Traian Basescu, iata ca TB, Kovesi si Morar ataca din toate pozitiile si directiile tocmai pentru a distruge mediatic USL. Daca USL facea plangere penala pentru toate cazurile dovedite cu acte de ziaristii de la Antena3 si tot era ceva. Dar asa ea doarme, doarme, doarme. Auditul lui TB din toata perioada cand a detinut functii in minister si la Primaria Capitalei trebuia de mult facut. La fel si cele ale lui Videanu, Blaga, Macovei, Udrea, Berceanu, Barbu, Boagiu trebuia sa fie si ele intocmite iar pe baza dovezilor crimelor economice infractorii respectivi dati in judecata. USL a preluat guvernul si Parlamentul de o luna si Ministerul Justitiei nu au facut un control de rutina la DNA si la biroul lui Kovesi pentru a vedea cate dosare penale in care sunt implicati excrocii portocalii au fost puse la pastrare in sertare. Deci d-ul Radu Tudor, USL doarme, doarme, doarme, doarme si-l lasa pe TB sa-si faca de cap cu brio chiar si suspendat.

  94. In ultima campanie electorala a tov. securist Basescu Traian , sloganul preferat al acestuia era : “De ce va este frica nu veti scapa”…si nu am scapat . Curve si analfabeti au ajuns ministri ai Romaniaei . “Autodidacti” au ajuns presedinti de comisii parlamentare . Mafiotii unui presedinte , ajuns in cea mai inalta functie a statului prin furt si mita electorala , prin minciuni si intoxicari , sunt astazi “oameni de afaceri” de succes . Acest “capo di tutti capi”, sustinut de fosta securitate inca de pe bancile scolii , incurajat de procurori comunisti si laudat de propagandisti ai unui partid anacronic si hraparet a reusit , in numai cativa ani , sa intoarca Romania intr-un ev mediu intunecat . Acesta este ipochimenul care a condus Romania timp de aproape un deceniu si daca , macar acum , cand suntem foarte aproape de momentul in care il putem trimite in lada de gunoi a istoriei nu ne vom uni , generatiile iitoare ne vor percepe ca pe niste sado-masochisti .

  95. Presedintele Antonescu poate returna legea la Parlament pe motiv ca nu stipuleaza modul de validare a releredumului, sau ca nu este in totala concordanta cu decizia CC.
    Atunci referendumul se va desfasura dupa Ordonanta Guvernului.
    Jos basescu

  96. Totul este foarte clar, iar dvs. ati explicat pe intelesul tuturor. Stiu bine cat de instriti sunt postacii portocalii: ba se fac ca nu inteleg, ba sunt unii chiar “ingramaditi”. Problema este ca nu mai suport sa fim considerati toti prosti.

  97. Decizia CCR/10.07.2012 privind proiectul legii Referendumului este stramba, ilogica si periculoasa prin precedentele create.Iata de ce:
    1. Decizia echivaleaza cu elaborarea unui nou proiect de lege.CCR si-a arogat dreptul de a initia o lege, fara a avea atributii in acest sens. Este de acceptat ca CCR sa functioneze de acum incolo ca un nou Parlament?
    2. Decizia CCR introduce un paramentru suplimentar in ecuatia, aproape aritmetica, a validarii rezultatului Referendumului:nr.total de electori ai Romaniei la data scrutinului.Acest numar este el insusi o variabila dependenta de timp: la 29 iulie numarul votantilor este diferit de cel din 28 iulie, care e diferit de cel din 27 iulie, s.a.m.d. A face dintr-o variabila un etalon este pur si simplu o prostie sau o ticalosie, tipica stilului basescian(m-am tot intrebat ce a cautat Basescu la sediul CCR luni dimineata; cred ca raspunsul se afla in aceasta Decizie(apropo de “vorbe” contra “fapte”)).
    3. Sa definim numarul dat de cei 50% din electori ca “pragul Curtii” (pC).Nu e sigur ca valoarea sa este de 59128598 dar sa zicem ca aceasta este.Sa zicem ca la Referendum se prezinta pC-1 electori si toti voteaza pentru demitere; Referendumul este invalidat, presedintele se intoarce inapoi la Cotroceni desi stie ca 50% din populatie nu-l mai doreste in acea functie;altfel spus, Referendumul este invalidat daca peste 9 mil.de oameni au votat pentru demitere.Sa zicem ca la Referendum se prezinta pC+1 si chiar daca doar 4.5 mil de oameni voteaza pt.demitere presedintele va fi demis.Aici apare fractura de logica in Decizia CCR:cu 9 mil de voturi pentru demitere presedintele se intoarce inapoi la lucru, dar cu 4.5 mil. de voturi pt.demitere presedintele poate parasi postul.Halal democratie!
    4. Decizia CCR sugereaza si indeamna la absenteism:sustinatorii presedintelui vor fi indemnati sa boicoteze Referendumul.CCR joaca un joc deloc democratic pe scena politica.Intrebarea ce se pune este:CCR este o victima sau agent electoral?

  98. Citez din doua decizii ale CCR din 2007, privind referendumul din 2007, de pe site-ul CCR, link-ul
    http://www.ccr.ro/default.aspx?page=events/referendum

    Decizia nr.420 din 3 mai 2007
    referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
    Publicare: Monitorul Oficial nr.295 din 04.05.2007
    http://www.ccr.ro/deciziitotal/pdf/2007/ro/D420_07.pdf
    …….. Curtea constată că, în sensul prevederilor art.95 alin.(3) din Constituţie, referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă un act unic de manifestare a voinţei populare, care nu poate fi repetat în cadrul aceleiaşi proceduri, indiferent de rezultatul său.
    În condiţiile noii reglementări privitoare la demiterea Preşedintelui României, valabilitatea
    referendumului nu mai este condiţionată de participarea majorităţii persoanelor înscrise pe listele
    electorale.
    În temeiul dispoziţiilor art.146 lit.a) ş i al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 şi al art.18 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi
    funcţionarea Curţii Constituţ ionale, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢ IONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi
    desfăşurarea referendumului este constituţională .
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României,
    Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 3 mai 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida,
    preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre
    Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.
    Opinie concurenta : Kozsokár Gábor, deci decizie cu opt la unu.

    Hotărârea nr.5 din 23 mai 2007
    referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatelor acestuia
    Publicare: Monitorul Oficial nr.352 din 23.05.2007
    http://www.ccr.ro/deciziitotal/pdf/2007/ro/hot5.pdf
    În baza datelor prezentate rezultă că din totalul participanţilor la referendumul naţional din 19 mai 2007, pentru întrebarea înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu” , cel mai mare număr de voturi valabil exprimate a fost dat pentru răspunsul “NU”. Referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţ iilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încă lcă ri sau incidente de natură să influenţ eze rezultatul votului. Având în vedere dispoziţ iile art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora “demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum ”, în temeiul art.146 lit.i) din Constituţ ie, ale art.11 alin.(1) lit.B.c), ale art.46 alin.(1) ş i ale art.47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea ş i funcţ ionarea Curţ ii Constituţ ionale, precum ş i ale art.45 alin.(2) şi (3) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările ş i completă rile ulterioare, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢ IONALĂ
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    1. Constată că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României,domnul Traian Băsescu.
    2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 19 mai 2007 şi constată că nu s-a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţ enilor care au participat la referendum, pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu………..
    CONCLUZII
    1.CCR mai are ceva urme de bun simt, intrucat a declarat legea cu pricina CONSTITUTIONALA,adaugand o exprimare ambigua “ in masura in care….”
    2.CCR nu a avut tupeul sa declare ferm legea neconstitutionala, intrucat nu stabileste pragul de prezenta de 50%.
    3.CCR lasa la latitudinea Parlamentului daca va modifica sau nu legea ( spatiu de manevra otravit pentru USL ).
    4.Daca USL-ul va ramane ferm pe ordonanta de urgenta si nu se grabeste cu legea votata deja de parlament, CCR nu are alta solutie pe data de 19 Iulie 2012 decat sa valideze referendumul, indiferent de prezenta la vot ( in caz contrar ar contrazice hotararea proprie nr. 5/2007 ).
    5. In situatia creata, TB si PDL-ul nu pot folosi arma absenteismului
    Parerea mea. Sa vedem si motivarea curtii.

  99. Inconsecventa hotararilor C.C este arhicunoscuta;sansa sigura pentru demiterea suspendatului este prezenta masiva la vot cu optiunea majoritar demiterii.Acest lucru depinde numai de NOI.Parlamentarii si-au facut datoria suspendandu-l,NOI trebuie sa punem stampila pe DA .E foarte simplu.Ne mobilizam si vom reusi!

  100. De ce nu dizolvam Parlamentul si sa ramana doar curtea constitutionala sa ne conduca?Daca Parlamentul da o lege si trebuie sa o aprobe Curtea Constitutionala ,de ce mai platim Parlament ? Sa ramana Basescu presedinte pe viata ,poate il facem rege ca sa lase si pe EBA mostenitoare si am scapat de dureri de cap.Suntem un popor de sifilitici caruia ii place sa se scalde in mocirla ,mocirla lu basescu .

  101. Dacă tot se cheltuie un ban public pentru referendum,de ce să nu introducem încă o întrebare?

    1.SUNTEȚI DE ACORD CU SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU?

    2.SUNTEȚI DE ACORD SĂ INSTAURĂM MONARHIA?

    Părerea mea că mai târziu sau mai devreme și acest referendum va avea loc.În condițiile actuale probabil că întregii clase politice iar displace un referendum și pe această temă.
    Dacă au venit bolșevicii a plecat Regele,dacă plecau bolșevicii se întorcea Regele.Trăiască Regele.

    • Eu cred ca ,ar fi cel mai elegant ,dar si cel mai umilitor ,mod de ai da papucii lui Basescu. Este posibil acest lucru,oare? Ne-ar salva inca o data ,REGELE nostru…

  102. “…Legea […] privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.”

    Exista un singur paragraf in susnumita lege care sa impiedice sau sa creeze in vreun fel vreo interdictie in a se prezenta la vot “cel putin jumatate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”?

  103. Variante :
    1. Referendumul se va desfasura cu respectarea OUG dar rezultatul nu va fi validat de CCR pt ca aceasta va considera ca referendumul nu s-a desfasurat cu respectarea legii
    2. Referendumul se va desfasura cu respectarea OUG iar rezultatul va fi validat de CCR si in consecinta Basescu va fi considerat legal demis
    In oricare din cele 2 variante trebuie tinut cont de urmatorul fapt :
    USL A FACUT TOT CE ERA LEGAL POSIBIL PT A NE SCAPA DE BASESCU IAR ACUM ACEST POPOR TREBUIE SA ISI MANIFESTE CLAR OPTIUNEA : MAI VREA 2 ANI CU BASESCU SAU NU. IN FOND TREBUIE SI POPORUL ASTA SA FACA CEVA NU NUMAI SA ASTEPTE SA-I SERVEASCA UNII PE TAVA REZOLVAREA TUTUROR PROBLEMELOR.

  104. Pentru ca sunt o mare admiratoare a tuturor actiunilor jurnalistice ale d.voastra,imi permi a face mici consideratii legate de emisiunea-la ordinea zilei-mi precis la modul cum este ea moderata.Am fost o telespectatoare fidela pina cu acum citeva saptaminu.Nu-mi pot explica schimbarea de atitudine a moderatoarei din cauza careia nu ma mai pot uita la emisiune.Vorbeste mult,nu lasa invitatii sa-si spuna parerea,este orgolioasa si,foarte grav,nu-si pregateste emisiunea.Asa ca-mi exprim,ca simpla telespectatoare,convingerea ca vati pierde din audienta.

  105. Domnule Radu Tudor nu imi explic cum de nimeni nu intelege ce se intampla.
    Practic in acest moment Guvernul Ponta este OBLIGAT de UE sa incalce legea constitutionala.

  106. Bine ca suntem in UE. Daca noi nu vrem sa respectam constitutaia, UE ne arata batul si ne pune la punct. Bine ca inca nu am fost loviti (cu o sanctiune) HUH, lucrurile s-au mai detensionat putin.

    50%+1, majoritatea decide. Asa este constitutional, legal, moral, legitim etc.

  107. Domnule Radu Tudor,
    Mi-a venit o idee care pe care v-o supun aprecierii:
    In situatia in care va trebui sa se discute in Parlament legea referedumului, poate se mai pot face propuneri.
    M-am gandit si am socotit ca de fapt, in final, asa cum ni se impune, castiga acei votanti care insumeaza de fapt 25% din liste +~2.
    Ca sa fiu mai explicita:
    daca N=nr. cetateni cu drept de vot in liste, atunci:
    P=(prezenta la vot)= 50% x N + 1,
    iar castigatori sunt:
    C= (nr. castigatori) = 50% x P +1 = 50%(50% x N + 1) +1 = 25% x N + 50% x 1 + 1= 25% x N + 1,5 =~ 25% x N + 2
    Atunci, ar fi corect ca referendumul sa fi validat daca cei care au votat majoritar au insumat cel puti 25% din liste + 2 , ca sa dam o limita inferioara.
    Ex; daca cei prazenti la vot sunt 40% din liste si
    intr-o directie au votat 70%, atunci acestia insumeaza un numar de voturi= 70% x ( 40% x N) = 28% x N mai mare dect 25% x N + 2
    Simplificand: REFERENDUMUL AR TREBUI SA FIE VALIDAT DACA CEI CE SI-AU EXPRIMAT VOINTA INTR-O DIRECTIE ESTE MAI MARE DECAT 25% DIN CEI INSCRISI PE LISTELE DE VOT + / SAU NU INCA 1 SAU 2 VOTANTI.
    In felul acesta nu mai poate fi boicotat referendunul si s-ar tine cont in mod corect de vointa cetatenilor.

  108. DE CE PONTA NU CERE PARLAMENTULUI SA EMITA O LEGE DE OBLIGATIVITATE LA VOTUL DIN 29 IULIE? AR FI IN SPIRITUL SI LITERA DECIZIEI CCR.DL. BASE AR FI TOTAL TERMINAT.

  109. Se spune ca “este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul”. Deci doar daca vin 100% este 100% constitutionala. Pai Parlamentul nu are decat sa adapteze legea la precizarea CC si sa faca VOTUL OBLIGATORIU. Si uite-asa devine desfasurarea referendumului constitutional 100%, iar baseanu penal 200%. Deci … VOTUL OBLIGATORIU … democratie respectata 100% … expresia clara a dorintei populare … statul de drept respectat … toata lumea fericita … baseanu condamnat!

  110. Sunt total de acord cu ce a scris July Austin si altii inainte.Am senzatia ca, dupa ce au pornit in forta si cu cap si au schimbat presedintii camerelor si avocatul poporului (pe buna dreptate si dupa aceleasi criterii pe care le spunea Basescu -majoritatea sa fie condusa de un reprezentant de-al lor),acum sunt COPLESITI si DEPASITI de valul de minciuni si dezinformari pe care le-au lansat cei de la PDL, ca stiu f. bine sa faca asta si au inca parghiile necesare si mai ales “trambiteaza” f. tare de ii crede toti din exterior.De aceea USL-istii trebuie sa fie mai hotarati, sa gaseasca toate masurile posibile sa-i contracareze pe acesti mincinosi corupti si tupeisti care mai au curajul sa iasa in fata oamenilor si sa-i minta in continuare si sa-i dezinformeze referitor la noul guvern.USL-UL SA NU UITE CA SI EI SUNT IN CAMPANIE PENTRU REFERENDUM, NU DOAR BASESCU !
    Toate discutiile legate de cvorumul de la referendum ar trebui sa fie anulate clar si fara echivoc de LAAAAARGA participare a romanilor la referendum si sa voteze DA, doar asa se pot pune lucrurile in fagasul normal si Base sa se retraga cu coada intre picioare , fara sa mai poata comenta ceva.Si nici europenii nu ar mai avea nimic de spus.

    Romanilor,trebuie sa iesiti la mitinguri in toate orasele tarii pana le referendum si sa -i sensibilizati pe toti cei nepasatori, ca se decide si soarta lor, ca sa vina la vot.Haideti sa folosim toate caile de comunicare moderne ,posibile, pentru a-i indemna pe toti sa vina la vot-ca este si un drept dar si o obligatie de cetatean.Nu pot sta nepasatori la tot ce se intampla ! In fond, si noi trebuie sa intervenim in lupta pe care o duce noul guvern impotriva portocaliilor sau ce culoare alba, “imaculata” si-or fi ales ei.

  111. Revin cu niste completari:
    Acum daca suntem in “colimatorul” UE, lasa sa fim monitorizati si sa se faca o votare corecta, pt. ca sunt convinsa ca romanii ar vota plecarea lui Base.Desigur ca el nu doreste monitorizare pt. ca nu ar putea “maslui” voturile si nu sunt sigura ca USL-ul ar putea controla suficient de bine organizarea si corectitudinea votarii.
    De asemenea , mi se pare INCORECT sa se calculeze procentul de vot dupa cifrele din 2002-stiind ca populatia tarii a scazut in ultimii 10 ani, atata vreme cat relativ recent am avut un recensamant si ar trebui sa avem un numar de alegatori destul de corect pe care sa ne bazam (nu stiu cum se poate ca nici dupa 9 luni nu s-au finalizat statisticile, sau este tot o “lucratura” in favoarea lui Base).Ponta ar trebui sa faca presiuni si sa se afle nr. real de alegatori.
    De asemenea, ar trebui ca alegatorii romani din diaspora sa voteze dupa programul din tara,fara nici un decalaj de fus orar, odata cu noi, cei din tara(sa nu se poata face “smecherii”daca nu le ajung voturile)-as dori sa se faca aceasta propunere, ca mi se pare decenta si cu logica:Esti roman si vrei sa votezi, vino la vot la orice ora e la tine, dar dupa ora Romaniei, in intervalul de vot din tara.

  112. n-am inteles nimic din chichitele astea ,e o abiureala totala.Indiferent de toate aceste lucruri voi merge pe 29 iulie sa votez demiterea acestui individ ,care n-a fost niciodata presedintele meu,continui sa cred ca a fost o frauda la alegerile din 2009 ,care trebuie neaparat cercetata si facuta publica.Eu nu cred ca poprul roman poate fi atat de idiot sa voteze un mahalagiu.Urmaresc emisiunile de pe Antena 3 ,dar cand dati secvente cu uratul asta schimb canalul de stiri,pentru ca pur si simplu nu-l mai pot suporta.Ma gandesc cu groaza la ce va urma timp de 2 ani daca nu este demis acum.Vai noua , copiilor nostri .

  113. Atunci cand domnul presedinte s-a dus la curtea constitutionala probabil I-a sacrificat pe Blaga, Anastase, si Iancu in schimbul obtineri pragului de 50+1 din nr. alegatorilor inscrisi pe liste.

  114. Buna
    Randurile care urmeaza nu se incadreaza la acest subiect – si, poate, nu trebuie sa le postezi (dar faci cum crezi ca e mai bine) 🙂
    Am gasit pe un site o intrebare a unei doamne care are un fiu (28 ani) autist, care figureaza pe listele electorale desi nu are “capacitate de exercitiu” Dansa a intrebat la primarie cum sa rezolve problema pentru a fi sigura ca nu va “vota” altcineva in numele fiului – i s-a raspuns ca poate vota ea in numele lui, cu certificatul de handicap ca dovada ca fiul nu poate. E posibil?
    Nici urmatorul text nu se incadreaza la acest subiect, de aceea – poate – n-ar trebui postat aici.
    Poate ca stii, dar vreau sa fiu sigura. Textul de mai jos circula pe mail in diaspora (sa zic asa)

    De ce sa votezi ” NU” la referendum
    Pentru că Parlamentul NU se dezice de membrii săi dovediţi hoţi şi condamnaţi penal!
    Pentru că NU există excepţii în aplicarea legii, chiar dacă politicienii se consideră apăraţi de imunitatea parlamentară!
    Pentru că Primul Ministru Victor Ponta NU recunoaşte DEX-ul : plagiat = furt!
    Pentru că la Ministerul Educaţiei NU a fost numit în ultimele 2 luni un singur ministru care să se dovedească un exemplu de moralitate şi competenţă!
    Pentru că Monitorul Oficial NU a fost niciodată în subordinea Guvernului (nici măcar pe timpul odiosului şi a sinistrei)!
    Pentru că NU vreau să servesc în fiecare dimineaţă, la cafea, câte o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului României, aşa cum s-a întâmplat în ultimele zile!
    Pentru că NU poţi călca în picioare instituţiile statutului – ICR, ICCJ, Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, TVR, Parlament, Preşedinţie – după bunul plac!
    Pentru că NU cred că poţi trăi demn într-o ţară în care democraţia e terfelită şi făcută zob în mai puţin de o săptămână!
    Pentru că NU există “agenturi” şi o conspiraţie împotriva României, ci doar acţiuni halucinante ale unor politicieni avizi de putere care sunt corect reflectate de reprezentanţii presei internaţionale şi ai ambasadelor!
    Pentru că NU poţi să susţii, în opoziţie, un lucru şi după 6 luni, aflat la putere, să faci exactul opusul!
    Pentru că NU poţi avea un discurs în ţară şi altul afară, după cum ai chef şi interese!
    Pentru că NU poţi silui legile şi ordinea constituţională, după bunul plac al unei majorităţi conjuncturale!
    Pentru că NU 256 de parlamentari hotărăsc pentru mine în 2012, aşa cum nici 322 NU au avut dreptate în 2007!
    Pentru că NU mă reprezintă membrii actualei clase politice, care îşi văd doar de priorităţile personale şi de interesele lor de gaşcă!
    Pentru că NU sunt singurul român care mai crede în democraţie, libertate individuală, constituţie, moralitate şi meritocraţie!
    Pentru că NU o să revenim niciodată la vremurile de tristă amintire în care mascarada, simulacrul şi pumnul în gură erau la ordinea zilei!
    Pentru că NU pot uita că, deşi Preşedintele României a condamnat comunismul, majoritatea parlamentară a reiterat un comportament totalitar!
    Pentru că parlamentarii NU mi-au respectat opţiunea şi rezultatul referendumului privind reducerea Parlamentului la o singură cameră, cu maxim 300 de membri!

    Numai bine!

  115. Consider ca nu e corect, cand ai fost ales cu 5 milioane si ceva de voturi, ca sa fii demis trebuiesc 9 milioane si ceva de voturi. E injust fata de poporul roman. Si cred ca e momentul sa se faca referendum si pt. a afla daca romanii vor reinstaurarea Monarhiei. Ar fi just atat pt. romani, dar si pt. Majestatea Sa, Regele Mihai.

  116. Rezultatul referendumului din 2007 :
    Vot Nr. voturi Procent
    DA 2.013.099 24,75%
    NU 6.059.315 74,48%
    Voturi invalide 62.858 0,77%
    Total (prezență la vot 44,45%) 8.135.272 100.00%
    Nr. alegători cu drept de vot 18.301.309
    Sursă: Biroul Electoral Central http://www.becreferendum2007.ro/document3/rez%20finale.pdf
    Si in 2007 eram membrii UE si nimeni nu a spus ca referendumul este invalidat.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply