SHARE
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, dupa incatusare si retinere pentru 24 de ore a fost eliberat si pus sub control judiciar. DNA aduce grave acuzatii prim vice presedintelui PNL si unor complici ai sai, tot membri PNL.
La momentul acuzarii la DNA a lui Victor Ponta, co-presedintii PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga au cerut de zeci de ori demisia primului ministru. Masurile DNA in cazul liderului PNL Chiliman au fost mult mai drastice, acuzatiile la fel de grave.
De ce in cazul Ponta, cuplul Gorghiu-Blaga a cerut demisia iar in cazul colegului lor de conducere e o tacere complice?
Andrei Chiliman a declarat sâmbătă, la plecarea de la Secţia 1 Poliţie, că timp de două luni, perioada în care se află sub control judiciar, nu poate exercita funcţia de primar al Sectorului 1, el precizând că nu se gândeşte la demisie şi că în dosarul în care este cercetat nu este vorba de şpagă.
“Nu am dreptul două luni să fiu primar, şi o să se ocupe colegii mei pe perioada asta”, a spus Andrei Chiliman, potrivit Mediafax.

PUBLICITATE

Întrebat dacă se gândeşte să demisioneze de la conducerea Primăriei Sectorului 1, Chiliman a spus: “Nu există demisie”.

Andrei Chiliman a mai spus că în dosarul în care este cercetat nu există dovezi că s-a dat şi s-a luat “şpagă”. “Nu au existat bani, nu s-a luat şpagă, nu s-a dat şpagă. O să vin deocamdată de două ori pe săptămâna”, a mai spus Chiliman.
Chiliman a mers la Secţia 1 Poliţie sâmbătă, în jurul orei 9.30, la aproape 10 ore ore după ce instanţa supremă a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a primarului şi a decis ca acesta să fie cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, şi Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Chiliman şi consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

14 COMMENTS

  1. Pai ponta este aparat de majoritatea corupta…la Chiliman i-am vazut catusele…ponta a fugit si nu stim unde…nimic oficial…nu stim cine il trateaza…fugarul conduce Romania dar subiectul asta evitati sa-l dezbateti! De ce?

  2. Simplu: o fi el corupt ( ma refer la Chiliman ) dar e de-al nostru. Si a contribuit cu bani la partid, nu ???

  3. Foarte bine! Isi taie singuri craca de sub picioare. Le urez aterizare lina! Noroc ca s-au trezit judecatorii sa dea si interdictii pentru exercitarea mandatelor, premiera in justitia romana dar o premiera de laudat atata timp cat se tot agata demnitarii de acea stupida notiune de prezumtie de nevinovatie lasand suspectiid e coruptie sa decida soarta tarii sau a comunitatilor, asa ca sa ii tina la partide cat vor. Voturi nu vor mai vedea ei asa ca sa ii pastreze linistiti!
    Off Topic: Se muta guvernul la Istanbul? Nu de alta dar Pontache ramane acolo dupa iesirea din spital. Sau stie ca mai vine o citatie la DNA? Poate cere azil politic in Turcia pana la urma.

  4. Off topic: Premierul Pontache a transformat pagina sa de facebook in site official al guvernului Romaniei si da o veste mare antibasistilor!!! Il nuneste premier pe basistul Gabriel Oprea cel care a lasat PSD-ul cu ochii in soare in 2009 punand umarul la realegerea comandantului suprem cel ce il re-evaluase din sef de mafie personala a lui Nastase transferandu-l ca sef al mafiei personale. Ba mai mult a sustinut impreuna cu partidul sau numit UNPR, creatie a lui Basescu de fapt, toate acele masuri gandite de betivan din ura pentru romanii care nu il mai voiau. Fara sprijinul neprecupetit al actualuilui premier nu putea aplica betivanul absolut nicio masura visata de el. Noroc cu transferul valoros facut, mai valoros decat al lui Balle la Real Madrid. Dar se pare ca oricum Gabriel Oprea este o mare valoare caci acum se bat pe el mai ceva ca pe Massi sau Ronaldo. Bine ca a ajuns in sfarsit premier. Are mana buna Basescu cand re-evalueaza! Bafta antibasistilor si multe succesuri!

  5. Tac cu totii malc. Cand o vad pe coana Gorghiu cat e de vehementa in anumite cazuri mi se face greata. Daca va uitati atent la ea o sa observati ca si-a schimbat pana si fizionomia.
    Sa ne lase toti astia din “stanga” dar mai ales cei din “dreapta unita” ca-i stim pe toti cat de gaunosi sunt. Cum amintea cineva, toate mizeriile astea tin la vulg la altii mai putin.

    Cand cineva aduce acuzatia de “constituire de grup infractional” e nasoala rau. Astora niciun muschi de pe fata nu li se misca, asa de versati si cu legaturi oculte sunt.

  6. Pe Anastase ati demonizat-o ani la randul pentru o numerotare gresita la un vot in parlament dar inchideti ochii la calcarea in picioare a demnitatii si a constitutiei. Am avut incredere ca va reforma partidul PSD , dar el il va sterge dintre partidele politice din Romania. Frica de DNA a lui ponta arunca iarasi Romania la coada Europei. Stie ca prin Sova ii vor fi puse catusele…se mai zbate putin…putin

  7. Parca numai ea? Cam toti au supravetuit pe baza contractelor cu statul, ca se feresc sa spuna, e cu totul altceva. Daca s-ar lua la puricat toate contractele de ani de zile, nu ar mai avea liniste madama si nici nu ar contesta la CCR anumite hotariri! Dar in scurt timp ii vine si ei rindul, sper sa nu fie in preajma alegerilor, ca sa alegem oameni curati…daca mai sunt si daca au mai avut loc de cocalarii celor 25 de ani de zile, de milogii pentru voturi perindati la ciolane!

    Acesta e un manifest trebuie transmis tuturor prietenilor pe Facebook.

    Mariana Rinca esti si tu. Mariana Rinca e mama ta, bunica ta sau matusa ta. Mariana Rarinca este copilul tau peste 10-20-30 ani cand va fi saltat de pe strada de mascati, aruncat in temnita si, daca are norocul de o lume justa (nu de Livia Stanciu), poate dupa 191 de zile se va intoarce inapoi acasa, in sanul familiei.

    Ce sansa ai tu cititorule in fata lui Kovesi si a lui Stanciu de unul singur? Doar impreuna avem o sansa!
    Caracteristic oricărui individ după ce şi-a primit ceea ce şi-a dorit după vot sau alegere ori numire:
    – nu e dreptul meu să fac…
    – nu-mi permite Constituţia…
    – instituţia trebuie să fie independentă(ha ha ha de popor nu şi de politicieni)
    – amînă sau evită să pună în practică ceea ce cere poporul
    Şi tot aşa!
    Mă gîndesc la clamarea: cea mai înaltă înstituţie sau cea mai înaltă funcţie.
    – Care-i înălţimea cea mai mare a instituţiei? cumva un milion de metri înălţime?
    -Care-i cea mai înaltă funcţie? cumva peste 10 metri înălţime?
    Să fim obiectivi, sunt instituţii/clădiri normale şi oameni din carne şi oase ca orice individ trăitor pe lumea asta!
    Nea Iohanis, ce să mai ceri la robotul trambulină? De la catedră în funcţia de primar, apoi direct în scaunul de la Cotroceni, ce pregătire poate să aibă un asemenea robot? Probabil un liceu cu bacalaureat, dacă avea profil uman mergea direct la catedră politic, apoi ceva studii la vreun institut aşa cum era înainte de ’89 pe teritoriul acestei ţări. Dacă a făcut studiile în altă ţară, mare diferenţă nu este, recunoaşterea este facultate echivalentă cu şcoala profesională sau cu ceva studii pe calificare în plus.
    Alege şi el ceea ce îi convine şi România va fi în continuare pe mînă proastă!

    De acord,Basescu sa vorbeasca despre cazurile din propria familie si sa se pregateasca chiar el sa devina inculpat,asta nu inseamna ca automat Tariceanu a incercat sa o ajute pe aceasta doamna,nu,a vrut sa-si mai puna o masca populista pe chipul incarcat de masti,nimic mai mult.Daca cineva vrea sa o ajute pe doamna Rarinca si nu pe sine sa o sustina intr-un demers de chemare a Statului roman intr-un nou proces si sa solicite despagubiri in acest sens pentru perioada petrecuta in arest,cred ca asta si-ar dori dansa cel mai mult.

    Masca populista si-au pus rahatii penelisti cand se pornira ei sa planga pe umarul agricultorilor care sunt nemultumiti de subventiile date de guvern,asta dupa ce le-au fost marite alora subventiile,caci Boc si pedelacii,actualii penelaci,adica tot ei, cei care au prigonit agricultorii si acum ii tamaiaza,le-a dat doar multa UE.Si subventiile cine le-a “negociat” la UE? Nu taticul spiritual al actualului PNL pe numele lui de Basescu? Circarii dreacului. Cum doamne iartă-mă la alţii se poate şi la noi fără scandal şi ură nimic nu se face şi dacă se face este pur şi simplu în bătaie de joc?
    http://www.antena3.ro/sport/fotbal-extern/cutremur-la-fifa-sase-oficiali-de-rang-inalt-retinuti-pentru-coruptie-294891.html
    http://www.thelocal.ch/20150527/police-arrest-fifa-officials-in-zurich-over-bribes
    trebuie să fim presaţi de alţii care despre care se spune că sunt marile puteri ca să se facă ceva sau să se ia măsuri??? tariceanu nu poate cere demisia varfurilor de lance care au facut curatenie cu cei mai mari hoti ai Romaniei! Oricum sub tariceanu, Parlamentul a scazut in ochii romanilor avand doar 10% incredere, deoarece tariceanu apare ca miruitorul absolut al penalilor din Parlament! DEMISIA lu’ tariceanu se impune! Basescu este iarasi un mizerabil. Cred ca acest cuplu Stanciu- Kovesi deja lucreaza din interior la(vezi Doamne !) spalarea imaginii lor in urma cazului Rarinca.
    Ce vor face aceste basiste ? Vor lucra impreuna cu SRI si vor demonstra cum ca…..”postarea suspectului de santaj, in care o considera pe Rarinca drept “inculpata” ” este varianta corecta. Ii vor considera vinovati si-i vor trage la raspundere(poate chiar condamnati !?) pe cei 2 JUDECATORI care au achitat-o pe Mariana Rarinca pentru ca acea decizie data de ei NU a fost corecta.
    Iar noi vom ramane ca prostii (DOAR) cu imaginea SINCERITATII doamnei Mariana Rarinca din emisiunea Sinteza Zilei cand, in prezenta lui Mihai Gadea si Razvan Savaliuc, am ramas CONVINSI de NEEXISTENTA FAPTEI ! Salut gestul lui Tariceanu,cum am spus basescu este un infractor notoriu,debiteaza prostii pentru ca stie ca va fi si el tarait prin tribunale dar de data asta pe buna dreptate! Incredibil acest clăpăug, vrea destabilizare şi ură ca principal instrument al tuturor instituţiilor ale statului dar şi ura împotriva a orice! Vedeţi şi auziţi cu toţii că acest clăpăug nu recunoaşte instituţia justiţie sau DNA, ori hotărîrile judecătoreşti definitive sub nicio formă? Efectiv, se pare că pentru el nu există pe acest teritoriu al României! Pentru el, oricine este infractor chiar dacă nu are nicio pată la activ, pur şi simplu: dacă el este infractor, toţi sunt la fel ca el!!!
    Singur se dovedeşte prin comportamentu-i personal şi prin felul de a comunica, că este pericol public din toate punctele de vedere!!! Un sfert de secol de speranţe distrus de-acelaşi sfert de secol de minciuni şi ură, de furăciuni, hoţie, escrocherii pe bandă rulantă de parcă nimeni nu vrea să facă dreptate intenţionat, pur şi simplu îţi rîde-n nas precum un şuţ cînd îţi goleşte buzunarele ! Ce pot învăţa tinerii care déjà sunt pe băncile şcoliii pentru viitorul lor dacă totul se practică în favoarea distrugerii a tot ce există şi trăieşte : popor, mediul înconjurător, încă demnitate şi onoare cît mai există ! Nu se vede sau simte pic de patriotism de la aproape toţi aleşii sau numiţii în funcţii de demnitate publică, toţi sunt proprii patrioţi sau patrioţii propriului buzunar ori propriei familii fie ea şi extinsă ! Cîte generaţii vor mai fi sacrificate pentru prostia politică de 25 de ani de zile ? Începînd cu anii 1980 tot au fost generaţii de sacrificiu, cîte vor mai urma şi pentru ce sacrificii? Se clamă că s-a întărit statul, care stat : statul degeaba, statul poliţienesc, statul securist, statul hoţilor şi delatorilor, statul intimidărilor şi al fabricilor de acte, statul mincinoşilor şi statul urii? Da, dina ceste puncte de vedere, din păcate este realitate ! Este disperat, ca daca demersul D-lui Tariceanu are ca urmare demisiile sau demiterea lui Stanciu si Kovesi, ramane fara doua “chei” in justitie.
    P.S.
    Ma bucur ca si D-na Baltag, ca reprezentanta a magistratilor http://www.luju.ro judecatori, a luat aceiasi pozitie cu D-l Tariceanu in cazul D-nei Stanciu.
    dle tudor, aţi bătut mult cârciumile portuare de ştiţi cum se vorbeşte pe acolo.faptul că dvs. şi alţii puneţi o etichetă pe o întreagă categorie profesională din cauza unui bolnav mintal care a ajuns pe pile să facă parte dintre marinari nu prea este o atitudine jurnalistică corectă! în rest, de la băsescu nu e de mirare că-şi apără sistemul băsecurist. Faceti va rog o lista cu toti politicienii si jurnalistii care-l critica pe Tariceanu si nu sunt de acord cu scrisoarea trimisa lui Johannis prin care cere demiterea lui Stanciu si Kovesi pentru practici de politie politica pe care cele doua farfuze le-au intreprins pentru a-i inchide gura d-nei Rarinca aruncand-o 6 luni in inchisoare complet nevinovata si-i veti avea pe toti acoperitii SRI, basisti si johannisti din politica, mass-media si societatea civila. Lista pe care merita s-o aveti mereu in fata pentru a sti mereu cine sunt soparlele ce au infestat societatea romaneasca de multi ani de zile s-o infesteaza inca. Numai dacă te uiţi la faţa alcoolistului care a fost, din păcate, preşedintele României, îţi dai seama că e dus rău, rău de tot. Nici Tăriceanu n-o fi uşă de biserică, dar nu poate nimeni să-l compare cu Băsescu, acest handicapat mintal din cauza alcoolului îngurgitat de-a lungul şi latul mapamondului. Scriam pe Facebook la Realitatea (fără să apară): cum ar reacţiona marii deontologi gen madam Mititelu, Rifai şi alţi rareşi, chiar bogdani, dacă eu aş adresa DNA o plângere cum că am fost şantajat de ei şi s-ar trezi săltaţi din trafic, încătuşaţi şi închişi pentru o perioadă?! Ar mai fi adepţii “suspiciunii rezonabile”, pe care o ridică în slăvi până la ridicol?! Cântându-i, încă, în strună băsescului, aceşti “deontologi” nu fac decât să se discrediteze chiar în faţa propriilor fani, dacă au aşa ceva. După ce criminalul fost la Cotroceni va fi încarcerat, să vedeţi “schimbarea la faţă”. De fapt au demonstrat-o deja alde Sorina Matei, Dan Tăpălagă, Mădălina Puşcalău, Mircea Marian şi alţi pupincurişti băsişti, actualmente frecangii profesionişti.
    E plină presa de şantajişti autentici precum S.R.Stănescu, Cornel Nistorescu, Dan Turturică şi alţii aşijderea, avându-l ca mentor pe “maestrul” Ion Cristoiu-deci. Ambele matracuce care au făcut de râs Justiţia, TREBUIE SĂ PLECE!!!

    Intr-adevar, mintea lui Tariceanu da numai rebuturi. Adica tot ceea ce PNL-ul nou creat a aruncat peste bord ca nefunctional:onoare, demnitate, drepturi individuale, insasi doctrina liberala. Basescu numeste rebut doctrina liberala,asta nu-i de mirare, dar solidarizandu-se cu PNL-ul in interpretarea schimonosita a drepturilor individuale, acuza impostura pe care se sprijina actualul partid. Si impostura, odata devoalata, poate produce dezastru electoral.
    Poate ca dna Rarinca s-ar multumi cu despagubiri pentru detentia abuziva, e dreptul d-sale, dar sentinta prin care ar obtine aceste despagubiri n-ar sterge problema abuzului savarsit de judecatoarea suprema. Despagubiri se pot obtine si pentru erori judiciare si cred ca asta e calea pe care se vrea stingerea scandalului: judecatoarea a “gresit” cand a reclamat santajul (s-ainselat, saracuta, a inselat-o cumnatul, la o adica), procurorii au “gresit”, n-au gasit la perchezitie contractul de datorie, erau surmenati, etc., se plateste “livra de carne” si basta. Numai ca de la Talleyrand citire o gresala e mai “rau decat o crima”. Dl Quintus poate sa-si aminteasca citatul. “Declarațiile lui Traian Băsescu reprezintă, pe zi ce trece, un pericol tot mai mare pentru sănătatea psihică și chiar fizică a națiunii. Nu doar că acest om minte iresponsabil, cu o seninătate capabilă să schimbe legile morale din capetele celor mai creduli dintre ascultători, dar lichelismul lui poate scoate din minți, la propriu, pe cineva educat în respectul adevărului și bunului simț.
    Este ca și cum diriginta le vorbește puberelor din clasa ei despre misterul și semnificația primului sărut iar ușa clasei este spartă de curva satului, care sare să o păruiască pe dirigintă pe motiv că îndeamnă fetele la prostituție.
    Opriți curva satului, opriţi-l pe acest fanfaron cu guler alb şi limba crestată să mintă, să mistifice, să răstălmăcească peste puterea de suportare a oamenilor normali.” (pasaj pe care îl reproduc de pe http://www.conteledesaintgermain.ro/procurori-fiti-patrioti-salvati-va-tara-de-un-infarct-colectiv/26-05-2015)
    In frumoasa noastra tara avem o socoteala interesanta pe nume JUSTITIA ROMANA !
    ei , in mod normal , aceasta socoteala ar trebuii sa fie compusa din persoane cu CARACTER ,
    persoane PROFESIONISTE
    persoane RESPONSABILE
    si mai ales PERSOANE CU FRICA DE DUMNEZEU !
    DEOARECE JUSTITIA TREBUIE SA FIE O INSTITUTIE CARE TREBUIE SA APLICE LEGEA IN MOD OBIECTIV
    SI NU PE INTERESE PERSONALE ORI DE GRUP !
    numa ka in practika aceste institutii sunt populate de niste JALNICE PERSONAJE care
    in loc de CARACTER prezinta INBTERES MAXIM PENTRU KAPATUIALA PRIN ORICE TIP DE METODE AJUNGAND PANA ACOLO INCAT O SERIE ALARMANTA DE JUDECATORI SI PROCURORI SA SE ASOCIEZE IN SCOPURI INFRACTIONALE CU TRUPE DE INFRACTORI DIN CADRUL MINISTERULUJI DE INTERNE , A SERVICIILOR SECRETE SI A FRIPTURISTILOR DE PE SCENA POLITIKA !
    ACESTE TRUPE DEINFRACTORI IN LOC SA SERVEASCA LEGEA AU AJUNS PANA ACOLO INCAT ELIMINA CU MAXIMA LEJERITATE ORICE PERSOANA DERANJANTA !
    ADICA IN LOC DE APLICAREA LEGII ACESTE PERSONAJE AU AJUNS SA OMOARE OAMENI PRECUM PE NISTE MUSCULITE DE OTET !!
    DE PESTE NOUA ANI DE ZILE O TRUPA DE ASEMENEA CRIMINALI MI-AU PUS GAND RAU SOCOTINDUSE SA MA ELIMINE IN STIL DISTRACTIVO-MAFIOT !
    ADIKA NISTE LUCRATORI PLATITI SA APLICE LEGEA AU ZIS ! ASA KA ACESTI CRIMINALI IMI SCOSERA CHILOTII IN PUBLIC TRANSFORMANDU-MI VIATA INTIMA IN SPECTACOL DE INTERES PUBLIC !
    APOI ACESTI CRIMINALI EXTREM DE PERICULOSI AU TRECUT LA O MONITOTRIZARE ABUZIVA A UNUI OM CINSTIT CARE DIN INTAMPLARE SAU CHIAR CU INTENTIE A DERANJAT ACEST MUSUROI DE CRIMINALI CU PRETENTII DE !
    DE PESTE NOUA ANI DE ZILE ACDESTI CRIMINALI SE FOLOSESC DE IMPRESIONANTE RESURSE PUBLICE IN SCOPUL IZOLARII PERSOANEI MELE DE ORICE ALTA PERSOANA !
    DE PESTE NOUA ANI DE ZILE ACESTI CRIMINALI CHELTUIE ZILNIC IMPRESIONANTE RESURSE PUBLICE IN SCOPUL DISCEDITARII UNUI OM CINSTIT !
    DE PESTE NOUA ANI DE ZILE ACESTI CRIMINALI CHELTUIE ZILNIC IMPORTANTE RESURSE DE LA BUGETE IN SCOPUL PREZENTARII UNUI OM CINSTIT CA FIIND BANDIT !
    A UNUI MARE IUBITOR AL FRUMUSETRII FEMININE CA FIIND HOMOSEXUAL !
    A UNUI OM DEMN CA FIIND FARSEUR !!
    A UNUI OM DESTUL DE CAPABIL CA FIIND NEBUN !
    A DESCENDENTILOR UNUI FOST MARE PROPRIETAR DE TERENURI CA FIIND TIGANI !
    DE PESTE NOUA ANI DE ZILE ACESTI CRIMIANLI CULTIVA SUSPICIUNEA SI TOT FELUL DE ALTE CHESTIUNI NEGATIVE ,MAI SUS AMINTITE , PE BAZA DE INTERCEPTARI A ORICAREI SURSE DE FACUT ZGOMOT DIN PREAJMA MEA ,RESPECTIV DACA URMARESC ,CU INTENTIE SAU DIN GRESEALA , O EMISIUNE DE STIRI LA TELEVIZOR , CALCULATOR , RADIO SAU ORICE ALTA SURSA DE FACUT ZGOMOT ACESTI CRIMINALI AUTOMAT LANSEAZA ZVONURI CUM CA EU , ADICA UN OM CINSTIT , AR FI IMPLICAT IN TOT CE SE PREZINTA DE DOMENIUL INFRACTIONAL LA EMISIUNEA RESPECTIVA DE STIRI !
    AZI DE EX FIIND IN MASINA LA ORA 12 LA EMISIUNEA DE STIRI S-A PREZENTAT CAZUL UNUI TALHAR , RESPECTIV SPARGATORT DE CASE DE PRIN PITESTI !! ASA CA UN OM CINSTIT DEVINE SUSPECT DE TALHARIE SI DE SPARGERI DE CASE PE BAZA SUPARARII UNOR CRIMINALI DIN INTERNE , SERVICII SI JUSTITIE ,DEOARECE LA RADIOUL MASINII DE SERVICIU IN CARE ERAM LA ACEEA ORA A FOST PREZENTATA O ASEMENEA STIRE !!
    ADICA IN ROMANIA SECURISTA EXISTA O TRUPA DE CRIMINALI DIN CADRUL MINISTERULJUI DE INTERNE , SERVICII SECRETE SI JUSTITIE CARE PE BAZA DE INTERESE PERSONALE ORI DE GRUP DECIDE CINE TREBUIE EXECUTAT !
    IAR DACA ACESTI CRIMINALI DECID SA EXECUTE O PERSOANA AUTOMAT ACEEA PERSOANA ,INDIFERENT CAT DE CINSTITA AR FI, DEVINE INFRACTOR !!
    AVAND DE A FACE CU ASEMENEA SITUATII DEPLASATE AM APELAT LA SEFII ACESTOR INFRACTORI ADICA CSM,CSAT,CONDUCEREA MINISTERULUI DE INTERNE , CONDUCEREA MINISTERULUI DE JUSTITIE , CONDUCEREA SERVICIILOR SECRETE , ETC !
    DAR DESI ACESTE PERSOANEJ ,RESPECTIV INSTITUTII, TREBUIESC SA AIBA MECANISME DE PREVENIRE SI DE COMBATERE A ACESTOR ABUZURI IN REALITATE ACESTE MECANISME NU FUNCTIONEAZA ORICE AI FACE !
    IN ACEIASI IDEE O PERSOANA PE NUME RARINCA CATALOGATA CA FIIND NEVINOVATA PRIN DECIZIE JUDECATOREASCA ESTE BAGATA LA ZDUP SI MOTROSITA IN STIUL CRIMINAL DE CATRE ACELASIU TIP DE CRIMINALI CARE ORCHESTREAZA ACTIUNI CRIMINALE IMPOTRIVA MEA SI A FAMILIEI MELE DE PESTE NOUA ANI DE ZILE !!
    DECI O PERSOANA PUR NEVINOVATA ESTE EXECUTATA IN STIL MAFIOT DE NISTE CRIMINALI CU PRETENTII DE DAR PUSI IN FATA SITUIAITEI DE A FI TRASI LA RASPUNDERE ACESTI CRIMINALI SE MOBILIZEAZA IN SCOPUL ARANJARII IN STIL MAFIOT PANA LA CAPAT A MIZERIILOR FACUTE DE CATRE ACESTI CRIMINALI EXTREM DE PERICULOSI !!
    IN CAZUL MEU ACELAASI TIP DE CRIMINALI M-AU FACUT SUSPE4CT DE TOT CE CONTINE CODUL PENAL SI ASTA PE BAZA DE SUPARARI PROPRII !!
    DAR NIMENI NU MISCA UN DEGET IMPOTRIVA ACESTOR CRIMINALI !!
    IN CAZUL MEU ACESTI CRIMINALI AU CHELTUIT PESTE UN MILIARD DE EURO IN SCOPUL FINANTARII DE ACTIUNI PUR CRIMINALE !
    DAR NIMENI NU II INTREABA PE ACESTI CRIMINALI DESPRE SCOPURILE IN CARE SUNT FOLOSITI BANI PUBLICI !!
    DACA UN COMERCIANT NU PLATESTE O SUMA INFIMA CATRE STAT ACEST COMERCIANT AJUNGE SA RASPUNDA IN FATA LEGII PENTRU ACEST FAPT !!
    DAR DACA ACESTI CRIMIANLI CHELTUIE FONDURI IMESNSE IN SCOPURI INFRACTIONALE NIMENI NU INDRAZNESTE SA II TRAGA PE ACESTI CRIMINALI LA RASPUNDERE !!
    SI ASEMENEA CRIMINALI PRETIND CA AR FI OAMENI AI LEGII DESII ISI BAT JOC DE LEGE SI DE BANUL PUBLIC !! Domnule Presedinte al Romaniei “lucrului bine facut” Klaus Iohannis,

    Din pacate, diferenta dintre dumneavoastra si fostul presedinte nu este decat in modul de a vorbi. In timp ce Traian Basescu era virulent, le stia pe toate si dadea sfaturi si solutii, pe dumneavoastra va caracterizeaza vorba molcoma si la obiect a ardeleanului. In rest, aceeasi sfidare, aroganta, meschinarie si lipsa de respect pentru cetatenii ai caror presedinte sunteti. Este revoltator cum sustineti niste angajati ai statului care in primul rand au inteles gresit menirea lor in functiile inalte pe care le detin, iar in al doilea rand isi permit sa faca mari abuzuri pe care insa, dumneavoastra nu vreti sa le vedeti. Este revoltator cum sunteti de acord cu Livia Stanciu si Codruta Kovesi care au ales sa se desconsidere intr-atat incat sa-si arate puterea fata de o biata femeie. As fi vrut, domnule Presedinte sa va autosesizati pentru ca un roman din tara pe care o conduceti a suferit o nedreptate imensa. Dar probabil ca noi cei de-aici, fata de cei din diaspora pentru care aveti un mare respect si pentru care aveti mari ingrijorari, nu reprezentam nimic. Cazul doamnei Rarinca este atat de simplu dar ati reusit impreuna cu fostii dumneavoastra colegi de partid sa-l transformati intr-o lupta politica dezgustatoare. Ati sters cu buretele impreuna cu ei 10 ani de lupta inversunata cu PDL-ul, cu sistemul, cu institutiile care erau la cheremul lui Traian Basescu. Acum ca sunt aliatii dumneavoastra sunt buni. Atunci erau abuzuri fara margini, acum este legal. Doamnele Stanciu si Kovesi atunci erau slugi, acum sunt “monumente de moralitate” si profesionalism. Vroiati la un moment dat sa stiti ce parere au cetatenii despre Institutia Primei Doamne. N-ati vrea, domnule Presedinte sa stiti si parerea noastra despre pericolul in care ne aflam acum, acela de a trai cu frica ca daca se creaza un precedent in ceea ce le priveste pe doamnele Stanciu si Kovesi vom putea fi arestati pentru ca nu am facut nimic? Nu va sperie libertatea si puterea pe care le-o dati prin atitudinea dumneavoastra? Nu va sperie ca vor putea face ce vor de acum inainte stiind ca nu li se poate intampla nimic? Cum imi garantati dumneavoastra, presedintele meu, ca azi, dupa ce va scriu acest mesaj nu voi fi arestata pentru santaj la adresa stimabilelor doamne Livia Stanciu si Codruta Kovesi? Cum imi garantati ca nu voi sta si eu 6 luni la inchisoare, ca doamna Mariana Rarinca, pana cand instanta se va pronunta ca nu le-am santajat ci doar m-am folosit de dreptul meu de a exprima o parere, ca doar locuiesc intr-o tara democratica, nu? Cred ca daca veti continua sa va ascultati orbeste consilierii fara a trece deciziile prin filtrul propriei dumneavoastre gandiri nu stiu daca ne mai puteti garanta ceva, cu atat mai putin o Romanie a lucrului bine facut. E normal ca magistratii sa aiba posibilitatea de apartenenta la orice tip de organizatii cu caracter ocult, inclusiv masonerie ?? Cum poti sa mai ai incredere ca o astfel de persoana mai poate fi impartiala, si cum mai poti sa ai convingerea ca ea actioneaza in baza hotararilor sale, doar in interesul cetateanului de rand, si nu favorizand sau promovand interese de grup sau cu caracter ocult ?? Un justitiabil obligatoriu trebuie sa manifeste echilibru deplin, echidistanta si neutralitate, altfel intregul act de justitie va fi grav alterat !! In Romania au fost create special legi cu dedicatie sau cu un continut alambicat, in asa fel, incat ele sa poata fi interpretate in functie de interese de moment ale unora ! Astfel, sub obladuirea legii s-au putut comite atatea nedreptati si ilegalitati ! S-a putut constitui in sanul sistemului justitiar un grup infractional care a servit unor interese straine de cel al natiunii romane, si a executat ordine la comanda. Asa au fost instrainate si retrocedate ilegal proprietati ale statului roman, asa ne-au fost furate miliarde de euro ! Prin complicitatea acestora au fost si sunt dosite si tergiversate dosare grele cu nume sonore.Nu e normal ca pentru greselile unor magistrati, acest popor sa plateasca daune persoanelor nedreptatite ce castiga procese la CEDO ! Cumva cei vinovati de erorile facute trebuie sa raspunda moral si material. Nimeni si nimic nu trebuie sa fie mai presus de lege, nici macar cei desemnati sa o aplice ! In sistemul juridic nu ar trebui sa existe niciun fel de implicatii politice ! Trebuie foarte clar inteles ca fara o justitie puternica, impartiala ,corecta si curajoasa, noi ca tara si natiune nu ne putem face bine. Se vor perpetua aceleasi forte distrugatoare, dar sub alte forme. Ca sa avem o societate curata,trebuie sa avem o justitie asemenea ! Am observat un lucru interesant!!!

    Se pare ca in toata aceasta perioada Basescu a fost protejat de imunitate pentru declaratiile politice. Insa in aproape toate faptele mentionate in acest articol vad doar o singura persoana politica implicata, Gabriela Firea.
    Al doilea lucru pe care l-am observat FAPTELE savarsite de Basescu nu au nici o legatura cu declaratiile politice. De aici putem trage o singura concluzie: presedintele a fost mai PRESUS de lege si constitutie indiferent de FAPTA si ILEGALITATEA pe care o comitea era protejat de o imunitate asemanatoare cu cea a parlamentarilor.

    Parca Iohannis spunea ca va schimba aceasta imunitate. A uitat oare?

    Locul ideal pentru a comite O FAPTA sau a fi protejat de o ilegalitate COMISA este: PRESEDINTIA. In realitate presedintia, guvernul, parlamentul si institutiile statului ar trebui sa fie un exemplu de conduita si vorbire.
    Acuma intelegem de ce Mircea Toader, alt escroc de frunte pdl-ist, nu este anchetat de DNA??? Pai cum sa fie anchetat cand Kovesi o asculta pe Livia Stanciu orbeste ca sa nu-i dea drumul la dosare. In acest caz Livia Stanciu Pauker facand trafic de influenta pe langa Luluta Kovesi ca sa-l faca scapat pe infractorul de drept comun Toader Mircea, cel care a facut la randul lui trafic de influenta pe langa Basinescu Traian ca s-o numeasca pe nevasta prietenului Andrei Stanciu, mare sefa la ICCJ. Fiecare farfuza pe limba ei piere. Nu e de mirare cum c-aceasta parasuta vorbitoare ce a ajuns mare in PNL, corcit cu haznaua PDL, folosindu-si scoica din dotare gandeste cum gandeste. Pentru indivizi fara scrupule ca Gorghiu nu este nici o problema daca un om nevinovat a fost bagat politic 6 luni de zile la inchisoare, pedeapsa care s-ar fi vrut marita pana la 9 ani de Luluta Kovesi sefa anexei SRI, DNA. Totul e ca sistemul sa functioneze si-n continuare pentru a baga politic alti oameni nevinovati la inchisoare. La ce poti sa te astepti de la o javra ca Gorghiu??? Javra nu este indignata niciodata, ca doar e javra, de faptul strigator la cer cum c-o femeie nevinovata a fost bagata la puscarie de Silvia Stanciu si Luluta Kodruta doar pentru ca prima denuntatoare de sataj sa nu-i plateasca femeii o datorie de 2000 de euro pe cand ea sarmana castiga 60.000 de euro pe an din salariu si bonificatiile ca sefa ICCJ, actiune de judecata care a costat statul roman pana acum 100.000 de euro.
    Interesanta fotografie cu madama asta!
    De pe vremea cand candida pe listele USL! Imi aduc aminte ca atunci nu-I putea nimic psd-ist, ba chiar il apara cu aplomb pe Ponta! In alta ordine de idei, PNL fara PSD nu facea mai mult de 10-15% la alegerile din 2012. Acum I-au luat il brate pe pdl-isti pe ideea ca Blaga are “sosonari” in teritoriu! Nu va mai faceti iluzii: alegerile de anul viitor vor fi o batalie intre “sosonarii” PSD si “sosonarii” PDL! Unde e PNL in aceasta ecuatie??? Raspuns corect: care PNL?
    Legat de justitie: mai bine sa scape 1000 de vinovati decat sa intre la parnaie pe nedrept un singur nevinovat! Daca niciun politician roman nu va spune aceasta fraza in campanie, nu voi vota la anul!
    Prezumptia de nevinovatie, pronuntarea hotararilor judecatoresti pe baza probelor stranse si care demonstreaza-DINCOLO DE ORICE INDOIALA -vinovatia sau nevinovatia unui individ, accesul liber si neingradit al tuturor partilor la parghiile procesuale, TRATAREA EGALA A PROCURORULUI SI A AVOCATULUI APARARII IN TIMPUL CERCETARII SI PROCESULUI, aceastea sunt “cheile” unei justitii independente si eficiente. DNA este o fabrica de arestati preventiv, iar ICCJ a devenit un fel de Tribunal al Poporului stalinist, cu sentintele date in “plic”.
    Justitia este “ranga” politica, nu instrument politic. Ma scarbeste discursul Gorghiu/Iohannis&haita pentru ca in spatele lor vad ranjetul hidos al lui Basescu!
    Gorghiu sa nu uite ca I-ar putea veni si ei randul, cand nu va mai fi “utila”! Doar nu isi inchipuie nimeni ca dna Alina Gorghiu este altceva decat un instrument “util”! Madam Gorghiu este, in fapt, o fatuca dragutza de la Curtea de Arges, ajunsa la Bucuresti si, gratie intamplarii, s-a pomenit la masa cu “cei mari”!
    Vina istorica pentru aceasta situatie apartine PSD care I-a facut pe cei de la PNL asociati in parte egala in 2012. PSD va pierde pe mana sa, gratie acestei situatii, PNL nu mai exista de fapt.

    • “paris Jun 20, 2015 at 00:25

      La noi masa monetara ramane, teoretic,mereu aceeasi,aportul de valuta din exterior mentine sau mareste cursul leului,marire care ridica si valoarea reala a salarizarii si care,intr-o economie concurentiala normala ar trebui sa duca la scaderea preturilor.Practic insa,cand vine mai multa valuta,scoate Isarescu lei in plus pe piata si o cumpara iar cand este mai putina,vinde valuta si cumpara leii ca sa mentina cursul si sa impiedice jocurile speculative.Dar de unde sa stii tu, panarama blogului ce esti.”

      Nea @paris: Asa dupa cum ar fi trebuit sa stii la cultura ta economico-financiara de exceptie, cantitatea de moneda aflata in circulatie nu este constanta nici teoretic si nici fizic.

      Cantitatea de moneda aflata in circulatie este influentata de operatiunile pe piata deschisa (open-market) ale bancii centrale pe vanzarea si cumpararea de titluri ale pietei monetare, cat si prin modificarea ratei de baza (rata dobanzii percepute pentru creditele bancii centrale) sau a ratei de rescont (percepute pentru scontarea titlurilor prezentate de banci).

      Economia Romaniei este controlata de Guvern, nu de BNR! In sistemele parlamentare, prim-ministrul intocmeste un buget iar Parlamentul il aproba.

      De controlul salariilor si preturilor nu se ocupa BNR-ul, ci se ocupa guvernul si acesta o face pentru a controla inflatia. Salariile sunt in raport direct cu productivitatea.

      P.S. E o reala satisfactie sa intru in discutii cu somitati (specimene) de teapa ta, iti dai seama! Opreste pc-ul si du-te la culcare! Macar faci economie de current!

Leave a Reply