Friday, February 27, 2026
-1.4 C
Bucharest

Ce a discutat presedintele Inaltei Curti, pe intuneric, cu presedintele CCR

Președintele Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a dezvăluit, luni, la “Punctul de întâlnire” ce s-a întâmplat cu adevărat în cazul întâlnirii “pe întuneric” cu președintele CCR, Valer Dorneanu, despre care a vorbit la începutul lunii februarie.

Tarcea preciza atunci că discuția a fost despre decizia CCR privind completurile de 5 judecători și că a fost pusă să-și lase telefonul în anticameră.

“Nu am făcut întâmplător acea afirmație. Întâlnirea nu a avut loc la CCR – a avut loc la o facultate de drept din București și a avut loc la foarte scurt timp după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională între puterea judecătorească reprezentată de Înalta Curte și puterea legislativă reprezentată de Parlament. (…)

Nu eu am simțit nevoia să mă întâlnescu cu domnul președinte Dorneanu. Am fost sunată – sigur, îl și cunosc pe domnul președinte și am o părere extrem de bună despre dânsul. (…) În prima parte a întâlnirii era vorba despre o conferință pe care urma Curtea Constituțională să o organizeze, iar domnul președinte mi-a comunicat că unul dintre participanții la acea conferință i-a trimis o scrisoare în care își exprima dorința ca doamna prim-ministru, doamna Stanciu și eu să nu participăm la acea conferință. I-am comunicat că oricum obligațiile de la serviciu mă împiedicau să particip la acea conferință”, a spus Tarcea.

Cristina Tarcea afirmă că ea a discus discuția legată de decizia CCR privind completurile de 5 judecători.

“Eu am deschis discuția pentru că, nu știu dacă va mai aduceți aminte, noi imediat după ce Curtea Constituțională a pronunțat acea decizie am procedat la tragerea la sorți.

Și eram acuzați că trebuia să așteptăm motivarea CCR. Era nu numai o curiozitate profesională, era și o dorință de a primi o confirmare ‘am făcut bine – nu am făcut bine/ ne-am grăbit – nu ne-am grăbit'”, a spus Cristina Tarcea.

Șefa ÎCCJ a spus că președintele CCR Valer Dorneanu a asigurat-o ca a apreciat demersul de a trage la sorți completurile imediat după decizia Curții Constituționale.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img