Tuesday, March 3, 2026
0.7 C
Bucharest

Ce rol va avea a 3 a doza de vaccin

Geneticianul român Mircea Iliescu spune că rolul unei a treia doze de vaccin anti-COVID ar urma să prevină îmbolnăvirile grave în cazul unui nou val pandemic la toamnă.

Explicaţia oferită de geneticianul român, care lucrează în Marea Britanie, la Cambridge, vine după anunţul companiei Pfizer, referitor la necesitatea unei a treia doze.

În Marea Britanie, autorităţile vor cumpăra 60 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, mişcare ce va asigura Marii Britanii un stoc de peste două ori mai mare cu acest vaccin înainte de campania din toamnă, care prevede administrarea dozei de „supra-rapel”.

Mircea Iliescu: Noile variante de COVID pot evita răspunsul imun şi atunci intervine a treia doză

“În Marea Britanie (autoritățile) s-au gândit să pună la adăpost populația vulnerabilă, cea peste 50 de ani. Au reușit să o pună la adăpost, aproape toți au primit și cea de-a doua doză.

Peste 95% din oamenii vulnerabili sunt puși la adăpost, spre deosebire de România, unde procentajul este, poate, 20% şi mai avem un drum lung pentru a preveni îmbolnăvirea gravă printre cei vulnerabili.

În același timp, se știe că variantele noi de coronavirus pot să evite uneori răspunsul imun şi atunci studiază posibilitatea unei a treia doze, în toamnă, ori cu vaccinurile actuale, ori cu o variantă modificată, pentru a fi siguri că nu va veni un nou val care va aduce spitalizări foarte multe pentru cei vulnerabili.

Mircea Iliescu: A treia doză, de la același producător sau de la un alt producător decât cel care a furnizat doza de rapel

Ce vor să facă este să ducă spre zero numărul spitalizărilor chiar şi în cazul unui nou val cu o nouă variantă, în toamnă şi cred că această a treia doză va preveni acest val”, a spus Mircea Iliescu la Antena 3.

Potrivit acestuia, în SUA și în Marea Britanie se fac studii privind administrarea celei de-a treia doze în vederea unui răspuns imunitar mai amplu, care să prevină îmbolnăvirea cu noile variate de COVID.

Iliescu a confirmat că studiile în derulare vizează atât administrarea celei de-a treia doze de la același producător, cât şi posibilitatea ca a treia doză să fie cu un alt vaccin decât cel utilizat pentru doza inițială şi pentru rapel, scrie Antena3.ro

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img