Saturday, April 4, 2026
11.5 C
Bucharest

Ce se știe despre racheta balistică făcută cadou dictatorului Putin

Rusia a pus în funcţiune racheta balistică intercontinentală Bulava, lansată de pe submarin, a anunţat marţi presa de stat, un element cheie în modernizarea arsenalului său nuclear, relatează Reuters.

Agenţia de ştiri TASS l-a citat pe proiectantul-şef al rachetei, Iuri Solomonov, care a declarat că punerea în funcţiune a acesteia a fost anunţată printr-un decret datat 7 mai, în aceeaşi zi în care preşedintele Vladimir Putin şi-a început un nou mandat de şase ani la Kremlin.

Putin a avertizat Occidentul încă de la începutul războiului din Ucraina că o intervenţie directă a trupelor NATO în această ţară ar putea declanşa un conflict nuclear. În martie, el a declarat totuşi că nu crede că Statele Unite “se grăbesc” spre această stare de fapt, dar forţele nucleare ale Rusiei sunt pregătite din punct de vedere tehnic.

Racheta Bulava a fost dezvoltată în cadrul unui program care a început în anii 1990 şi este proiectată pentru a fi desfăşurată pe submarinele ruseşti din clasa Borei.

În noiembrie anul trecut, Ministerul Apărării a declarat că unul dintre aceste submarine a testat cu succes lansarea Bulava, lansând-o dintr-o poziţie subacvatică din Marea Albă, în larrgul coastelor din nordul Rusiei, şi lovind o ţintă aflată la mii de kilometri distanţă, în peninsula Kamceatka, în Extremul Orient.

TASS a precizat că flotele ruseşti din nord şi din Pacific includ acum şapte submarine Borei şi fiecare transportă câte 16 Bulava.

Solomonov este proiectant-şef la Institutul de Inginerie Termică din Moscova, care a dezvoltat şi rachetele balistice intercontinentale ruseşti Topol-M şi Iars.

Potrivit Proiectului de apărare antirachetă de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale cu sediul la Washington, Bulava are o rază de acţiune de 8.300 km şi o încărcătură utilă de până la 10 vehicule de reintrare cu ţinte multiple şi independente sau MIRV, capabile să livreze focoase nucleare către diferite ţinte, scrie news.ro

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img