Sunday, February 22, 2026
-2.1 C
Bucharest

Ce se va intampla pana pe 1 septembrie 2021 in Romania

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că din doua jumătate a lunii aprilie România ar putea vaccina 100.000 de persoane pe zi, iar în luna septembrie ar putea atinge la un număr de 10 milioane de persoane imunizate, „chiar cu a doua doză”. Conform datelor prezentate de Gheorghiţă, rata de vaccinare în rândul personalului medical şi al centrelor medico-sociale depăşeşte 90%, procent peste aşteptări.

„Rata de vaccinare va creşte progresiv. Vom putea atinge din jumătatea a doua a lunii aprilie 100.000 de persoane pe zi, având în vedere că, de la acel moment, vom putea deschide cele 750 de centre care sunt prevăzute din etapa a doua, centre care prevăd circa 166 de cabinete de vaccinare. Avem o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de persoane pe zi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă seară, la Antena 3, potrivit news.ro.

El a precizat că astfel, la 1 septembrie România ar ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, „chiar cu două doze”.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anunţă că în luna februarie România aşteaptă 800.000 de doze de la compania AstraZeneca, iar alte 180.000 de doze de la compania Moderna.

În următoarele două săptămâni, alte 163.000 de doze vor intra în ţară, livrate de la producătorul Pfizer. ”Sunt cel puţin 900.00 de persoane noi programate în momentul de faţă şi mai este o listă de aşteptare de aproape un milion de persoane. Am avea nevoie de mult mai multe doze, dar cred că trebuie să avem răbdare cu toţii pentru că pe măsură ce vor veni mai multe doze, misiunea noastră este să le folosim cât mai eficient, cât mai rapid şi într-un mediu cât mai sigur”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a menţionat că rata de vaccinare în rândul persoanelor din prima etapă este estimată că a depăşit 90%, procent care este peste aşteptări şi care reprezintă un mesaj de încredere adresat de profesioniştii din sistemul medical populaţiei generale.

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img