Monday, February 2, 2026
-4.9 C
Bucharest

Ce sentinte au fost pronuntate in marele dosar de coruptie Microsoft

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat joi sentința în dosarul Microsoft:

* omul de afaceri Nicolae Dumitru — un an și 6 luni închisoare cu suspendare

* fostul ministru Gabriel Sandu — 2 ani cu executare

* omul de afaceri Dorin Cocoș — 2 ani cu executare

* fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan — 3 ani cu executare.

În cazul omului de afaceri Nicolae Dumitru, instanța a dispus un termen de supraveghere de 3 ani, acesta fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 90 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public sector 2. De asemenea, judecătorii au decis încetarea măsurii controlului judiciar.

Magistrații au mai decis ca din pedepsele primite de Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan să fie scăzute perioadele în care aceștia au stat în arest preventiv și arest la domiciliu (aproximativ 8 luni pentru fiecare), fiindu-le interzisă exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea închisorii.

În plus, judecătorii au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae; 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu; 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș; 3.996.360 euro de la Ștefan Gheorghe.

Totodată, a fost menținut sechestrul asigurator pe bunurile inculpaților.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

“La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României”, preciza DNA.

În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere, precizeaza Agerpres.

 

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Topics

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img