Home Articole Ce spune Dragnea despre DNA in presa straina

Ce spune Dragnea despre DNA in presa straina

2429
8
SHARE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă joi, într-un interviu pentru The Associated Press, că agenţia anticorupţie din România a mers prea departe şi consideră că România va găsi treptat “o abordare corectă, legală şi constituţională” pentru a lupta împotriva corupţiei.

Liviu Dragnea, numit de AP “cel mai puternic politician din România”, crede că, după ce ani de zile politicienii scăpau după ce luau mită, agenţia anticorupţie din România a mers prea departe în urmărirea oficialilor guvernamentali acuzaţi de luare de mită, fraudă şi alte ilegalităţi.

“A fost o perioadă de mulţi ani în care, de obicei, oricine era la putere nu era investigat”, a spus Dragnea, în primul său interviu acordat presei străine de când PSD a câştigat alegerile în 2016. “Am trecut în cealaltă extremă, în care toţi cei care fac parte din clasa politică ar trebui acuzaţi, urmăriţi, investigaţi şi trimişi în judecată”, susţine liderul PSD, conform site-ului agenţiei americane de presă.

AP aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului din 2012, fapt ce l-a împiedicat să devină premier, şi că este vizat de asemenea de o anchetă a procurorilor într-un alt caz. Liderul PSD neagă acuzaţiile pentru care a fost condamnat, iar în cel de-al doilea caz susţine că se va lupta “până la final” pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Liviu Dragnea a refuzat să facă speculaţii privind o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din 2019.

Acuzând agenţia română anticorupţie, Dragnea a menţionat cazul a doi magistraţi importanţi care au fost suspendaţi din funcţie pentru suspiciune de luare de mită, iar patru ani mai târziu aceştia au fost declaraţi nevinovaţi.

“Cine le va da acei ani înapoi?”, a întrebat liderul PSD, potrivit AP.

Liviu Dragnea a adăugat că, în opinia sa, România va găsi treptat “o abordare corectă, legală şi constituţională” pentru a lupta împotriva corupţiei.

AP aminteşte de protestele de stradă din 2017 pe tema modificărilor legislaţiei din justiţie, dar şi de criticile pe această temă formulate de UE şi Washington.

În context, Dragnea spune că UE şi diplomaţii au examinat legile şi au concluzionat că “nu afectează independenţa sistemului de justiţie”.

Liderul PSD a insistat că partidul său este “eurofil”, susţinând conceptul Uniunii Europene. În acelaşi timp, el a spus că România şi alte ţări est-europene membre sunt “îngrijorate şi preocupate” de o Europă “cu două viteze”, care lasă în urmă naţiunile mai sărace, în timp ce naţiunile bogate au beneficii.

El a adăugat că românii nu ar trebui să uite de beneficiile şi fondurile care decurg din calitatea de ţară membră a UE.

“În acelaşi timp, pentru noi este important ca principiul coeziunii” să fie respectat iar “diferenţele de dezvoltare să nu se accentueze, ci să se diminueze”, a spus Liviu Dragnea.

În plan extern, Dragnea a declarat că sprijină decizia preşedintelui Donald Trump de a reimpune sancţiuni Iranului câtă vreme “Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase”.

El a apreciat reacţiile critice din partea puterilor europene, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania, ca “posibil pripite”.

“Situaţia din Orientul Mijlociu este… complexă”, a spus preşedintele PSD. “Unii (o) cunosc pe deplin, alţii cred că o cunosc, iar alţii nu o înţeleg”, a arătat Dragnea.

AP aminteşte în final că Liviu Dragnea a susţinut o propunere recentă a guvernului de mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis, responsabil pentru politica externă, a spus că este nevoie de mai multe discuţii, scrie Agerpres.

http://www.sacbee.com/news/nation-world/article210848724.html

 

8 COMMENTS

  1. Dupa ce le-a dat cu flit liderilor SUA ca “se amesteca in treburli interne” ale noastre acum se gudura cu insistenta la picioarele lor, in calitate de… ce? Ministru de externe n-am auzit sa fie, presedinte, inca e altul, ambasador…NU…Dragnea crede ca asa se fac si se mentin relatiile cu liderii lumii, exact cum fac Dancila si baronii PSD cu el.

    • Liviu Dragnea, numit de AP “cel mai puternic politician din România”,

      Cel mai puternic politician…ha, ha dar in Romania cel mai puternic politician e nimic in fata procuroarei sef DNA in fata serviciilor secrete si in fata ambasadorilor straini.

      E ca si cum ai spune cea mai puternica musca din Romania…

      Altfel trist….

  2. Sa lamurim intai niste chestiuni pentru dragnea.
    In primul rand noi nu prea avem oficiali cu cariera politica. Noi avem niste oportunisti proptiti in functii. Niste parveniti fara pregatire plasati in functii guvernamentale prin tupeu, inselaciuni, hotii, badaranie. DNA incearca sa faca un pic de curatenie, dar ciocoii astia sunt muuuulti si se acopera unii pe altii pentru ca trag toti la carul coruptiei.
    Toata lumea ii vede si ii stie pe taranoii autodeclarati cu multa emfaza “politicieni”, stim toti cat de murdari sunt, stiu si ei, dar nu vor sa lase ciolanul ala din gura pentru ca altceva nu stiu sa faca. Ia-le puterea si ia-le banii ca ajung hoti de portofele, munca cinstita si demna e straina de ei.
    Ne-au facut de ras oriunde in lume, de a ajuns Romania oaia neagra a continentului. Nimeni nu vrea sa se insoteasca cu niste debusolati manjiti si carpanosi. Daca pot sa profite de pe ura noastra, o fac. Dar s-a dus perioada parteneriatelor. Lipsa de viziune si strategie constructiva a “oficialilor guvernamentali” ne-au aruncat in groapa mocirloasa a saraciei. Din tara industrializata am ajuns doar o parloaga fara randament. Te uiti pe harta infrastructurii europene, zici ca e Sahara la noi. S-au dus toate combinatele, toate uzinele, avem spitale de inceput de secol XIX, s-au desfiintat scoli, s-au paraginit baze sportive, s-au ciopartit muntii. Niciun proiect de anvergura in tara asta de 30 de ani. Avem absolventi de asa-zise facultati care nu stiu sa vorbeasca sau sa scrie corect limba romana. Oriunde in jur vezi marlanie, violenta, prostie. Pentru ca de 30 de ani mentinem in functii guvenamentale neaveniti.
    Cred ca a venit vremea sa scapam de ei.

  3. trucul asta il folosea si familia ceausescu: cumparau articole publicate in presa straina.
    dar pe cine intereseaza de fapt ce scrie pseudo-romanca alison mutler de la associated press pentru washington post care mai are si un motto bizar:
    “democracy dies in drakness”…
    p.s. poate si banii pentru articol i-a luat tot de la fi-su

  4. Radu ,poate reusesti sa-mi dai UNBLOCK de pe pagina ta de facebook nu ma incadrez in profilul pe care il dezagreezi adica vulgar si jignitor daca intradevar asta este criteriul pe care m-ai blocat si nu cel anti PSD-ist pe care il am !

  5. Sa citesc sau sa aud ce zice tabloidizatul asta?! Nuuuu! E dupa modelul consacrat,capul pdl din totdeauna,doar din pdl a plecat si tot politica dreptei o practica desi e in psd. Se scoala si se culca cu ieslele statului paralel fara nicio grija sau problema! Chitaie la statul paralel din care a facut parte si posibil sa nu fi inchis usa la intrare, de nici matele nu-l cred! Totusi,pare-se ca minte cu nerusinare cand spune in strainataturi ca nu a fost condamnat!

  6. Se pretind social DEMOCRATI, aparatori ai drepturilor omului (inclusiv cel la OPINIE) si isi instruiesc echipa de postaci sa blocheze utilizatorii care-si permit a formula, intr-o maniera civilizata, pareri defavorabile (ex: paginile facebook ale PRESEDINTELUI Liviu Dragnea, respectiv PRIMARULUI Gabriel Mutu), nu raspund petitiilor decat daca le sunt expediate recomandat cu confirmare de primire (4 oficiali au fost sesizati pana acum si s-au facut ca ploua). Absolut jenant. Deloc nu se ridica la inaltimea demnitatilor respective. Mi-e rusine mie de rusinea lor…

Leave a Reply