Friday, February 13, 2026
6.9 C
Bucharest

Ce spune Hillary Clinton in prima aparitie dupa infrangere

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a mărturisit miercuri că, de când a pierdut alegerile marțea trecută în fața republicanului Donald Trump, a trăit momente în care nu a vrut să iasă din casă, transmite EFE.

“Am avut unele momente în timpul acestei săptămâni în care tot ceea ce doream era să mă ghemuiesc cu o carte bună sau câinii noștri și să nu ies din casă”, a recunoscut aceasta, într-un discurs la Washington, în prima sa apariție publică de când și-a recunoscut înfrângerea în alegeri.

Clinton a participat la gala Children’s Defense Fund iar în discursul său de circa 20 de minute fosta candidată democrată a făcut un apel la simpatizanții săi “să creadă în țară”, “să lupte pentru valorile” lor și “niciodată, niciodată să nu renunțe”.

“Știu că mulți dintre voi sunteți foarte decepționați de rezultatul alegerilor. Eu sunt de asemenea, mai mult decât o pot exprima”, a afirmat fosta Primă Doamnă.

“Dar campania noastră nu a fost vreodată despre o persoană sau despre unele alegeri, a fost despre țara pe care o iubim și despre a construi Statele Unite cu speranță, incluzive și cu o inimă mare”, a subliniat Hillary Clinton.

De aceea, Clinton a cerut simpatizanților săi să “rămână angajați pe toate nivelurile” pentru “a depăși” președinția lui Trump.

“Avem nevoie de voi, Statele Unite au nevoie. Energia voastră, ambiția voastră, talentul vostru. (…) Știu că nu e ușor, știu că în ultima săptămână oamenii s-au întrebat dacă SUA sunt țara care ne gândeam că este. (…) Dar credeți ceea ce vă spun, țara o merită, copiii noștri o merită”, a adăugat ea.

Clinton a pierdut marțea trecută contra tuturor previziunilor alegerile prezidențiale americane în fața lui Trump, care s-a impus cu 306 electori la 232 în ciuda faptului că democrata l-a depășit la votul popular, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img