CEDO face praf metodele DNA. Plangerea lui Popoviciu

Potrivit luju.ro,  statul roman a fost din nou condamnat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si obligat sa plateasca daune morale pentru abuzurile savarsite de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie. Judecatorii europeni au solutionat, marti 1 martie 2016, plangerea omului de afaceri Puiu Popoviciu, constatand in unanimitate incalcarea Art. 5.1 din Conventie, privind dreptul la libertate si la siguranta. CEDO a stabilit ca masurile dispuse de procurorul DNA Nicolae Marin impotriva afaceristului, in dosarul de complicitate la abuz in serviciu, au fost ilegale.

Mai intai, Curtea de la Strasbourg a constatat ca mandatul de aducere din 23 martie 2009 emis de procurorul Nicoale Marin pe numele lui Popoviciu nu continea niciunul dintre motivele prevazute de lege – art. 183 alin. (2) VCPP – care sa justifice masura: „Curtea concluzioneaza ca, prin omisiunea precizarii motivelor pe care s-a intemeiat, mandatul procurorului a incalcat dispozitiile procesual penale interne aplicabile”.

Apoi, instanta europeana a stabilit ca afaceristul a fost privat de libertate in mod nelegal in intervalul de timp cuprins intre momentul aducerii sale la sediul DNA si momentul emiterii ordonantei de retinere. Mai precis, CEDO a constatat ca Puiu Popoviciu a fost escortat la sediul DNA pe 24 martie 2009, in jurul orei 15:00, fiind tinut in custodia politiei pana la ora 23:30, fara ca privarea de libertate in cele 8 ore si jumatate sa aiba o baza legala, aspect necontestat de Guvern in fata Curtii: „Reclamantul nu a fost privat de libertate in conformitate cu o procedura prevazuta de legislatia interna, ceea ce face ca privarea de libertate de la ora 15:00 la ora 23:30, in data de 24 martie 2009, sa fie incompatibila cu exigentele Art. 5.1 din Conventie”.

Totodata, CEDO a declarat admisibil si capatul de cerere in care Puiu Popoviciu a reclamat ca interdictia de a parasi tara impusa de judecatorul de la Curtea de Apel Bucuresti care a respins referatul DNA cu propunerea de arestare preventiva si a dispus eliberarea sa de indata ar fi echivalat cu o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, insa a constatat ca masura luata de Curtea de Apel Bucuresti, prin incheierea din 25 martie 2009, nu a echivalat cu o incalcare a libertatii de circulatie.

Pentru violarea Art. 5.1 constatata in cauza Gabriel Aurel Popoviciu contra Romaniei, CEDO a obligat statul sa ii plateasca omului de afaceri 4.500 euro daune morale.

Iata cum motiveaza CEDO incalcarea Art. 5.1 din Conventie in cauza Popoviciu contra Romaniei:

“63. Curtea observa ca, in prezenta cauza, masura privarii reclamantului de libertatea sa a fost intemeiata pe dispozitiile art. 183 si art. 184 din codul roman de procedura penala in vigoare la acea data.

64. Potrivit art. 183 alin. (1), o persoana poate fi adusa in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, iar audierea sau prezenta sa este necesara. Reclamantul a sustinut ca a respectat fiecare citatie emisa de parchet inainte de 29 martie 2009, in timp ce Guvernul nu a prezentat nicio proba care sa demonstreze contrariul. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a fost citat de parchet si a dat declaratie in acelasi dosar cu numai 12 zile inainte ca procurorul sa emita pe numele sau mandatul de aducere (a se vedea paragraful 10).

65. Curtea observa in continuare ca, potrivit art. 183 alin. (2) din acelasi cod, un invinuit sau un inculpat poate fi adus cu mandat chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata constata motivat ca in interesul rezolvarii cauzei se impune aceasta masura.

66. In acest sens, Curtea observa ca mandatul de aducere din 23 martie 2009 emis de procuror in baza art. 183 alin. (2) din codul roman de procedura penala nu continea nici un motiv care sa justifice masura. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca, prin omisiunea precizarii motivelor pe care s-a intemeiat, mandatul procurorului a incalcat dispozitiile procesual penale interne aplicabile (a se vedea Ghiurau vs. Romania, 55421/10, par. 85., 20 noiembrie 2012).

67. Mai mult decat atat, Curtea are dubii ca privarea reclamantului de libertate si aducerea sa la sediul parchetului sub escorta politiei au fost necesare pentru asigurarea luarii unei declaratii in calitate de acuzat. In aceasta privinta, Curtea observa ca dosarul penal privindu-l pe reclamant a fost deschis in 2008, iar acesta s-a conformat citatiilor eliberate de politie pe numele sau pentru a fi audiat. In plus, Curtea noteaza ca judecatorul Curtii de Apel Bucuresti care, la 25 martie 2009, a dispus eliberarea de indata a reclamantului a retinut ca aducerea cu mandat la sediul DNA nu a fost o masura justificata printr-un refuz initial al reclamantului de a se prezenta la parchet (a se vedea paragraful 27 de mai sus).

68. Mai mult, Curtea noteaza ca, la momentul la care procurorul a emis mandatul de aducere, reclamantul dobandise deja calitatea oficiala de suspect pentru abuz in serviciu si dare de mita (a se vedea paragrafele 11 si 12). Potrivit Guvernului, in momentul cand reclamantul a sosit la sediul DNA, acesta a fost informat cu privire la cele doua anchete penale deschise impotriva sa si i s-a adus la cunostinta ca are dreptul de a fi asistat de un aparator ales.

69. Intrucat este indiscutabil ca reclamantul a fost considerat a fi suspect, legalitatea privarii sale de libertate trebuie examinata pe terenul Art. 5.1 din Conventie.

70. Potrivit legislatiei romane, exista doar doua masuri privative de libertate: retinerea preventiva si arestul preventiv (a se vedea Creanga vs. Romania, citata supra, par. 107; Valerian Dragomir vs. Romania, nr. 51012/11, par. 79, 16 septembrie 2014). In prezenta cauza, insa, niciuna dintre aceste masuri nu au fost luate fata de reclamant inainte de ora 23:30, pe 23 martie 2009.

71. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca procurorul a avut motive suficient de puternice pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului in scopul anchetei si ca legea romana prevedea masurile care trebuiau luate in aceasta privinta, si anume, plasarea in custodia politiei sau arestul preventiv (a se vedea Creanga, citata mai sus, par. 109). Cu toate acestea, procurorul a decis sa il tina pe reclamant la dispozitia sa in vederea audierii, pe baza unui ordin de aducere, si sa nu il plaseze in detentia politiei pana la ora 23:30.

72. Curtea este constienta de constrangerile care apar intr-o ancheta penala si nu neaga complexitatea procedurii instituite in prezenta cauza. Cu toate acestea, lupta impotriva coruptiei nu poate justifica recurgerea la samavolnicie si la faradelege atunci cand in joc este privarea de libertate a oamenilor (a se vedea Creanga, citata mai sus, par. 108).

73. Prin urmare, Curtea considera ca circumstantele de mai sus dezvaluie faptul ca reclamantul nu a fost privat de libertate in conformitate cu o procedura prevazuta de legislatia interna, ceea ce face ca privarea de libertate a reclamantului de la ora 15:00 la ora 23:30, in data de 24 martie 2009, sa fie incompatibila cu exigentele Art. 5.1 din Conventie“.