Statele Unite au furnizat mai mult de o treime din arme la nivel global în ultimii cinci ani, consolidându-şi poziţia de cel mai mare vânzător din lume la acest capitol, relevă luni Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), cu sediul la Stockholm, potrivit DPA şi AFP.

Volumul global de transferuri de arme a crescut cu aproape 6% în perioada 2015-2019, comparativ cu 2010-2014, arată SIPRI în cel mai recent raport al său privind transferurile de arme în lume.

În perioada analizată, SUA au asigurat 36% din exporturile de arme şi au vândut arme unui număr de 96 de ţări. Arabia Saudită a rămas cel mai mare importator, cu 12% din totalul importurilor la nivel global.

Trendul general din perioada studiată sugerează că, în afară de creşterea continuă a vânzărilor de arme în lume, “vedem de asemenea foarte clar că SUA devin şi mai dominante, consolidându-şi poziţia de principal furnizor de arme din lume”, a spus Pieter Wezeman, cercetător-şef în cadrul programului privind armele şi cheltuielile militare al SIPRI.

Jumătate dintre vânzările de arme americane s-au făcut către Orientul Mijlociu, unde numai Arabia Saudită a asigurat o cincime din livrările SUA, devenind cea mai importantă piaţă a acestei ţări. Următorii doi furnizori ai Arabiei Saudite sunt Marea Britanie şi Franţa.

Potrivit expertului SIPRI, Arabia Saudită va rămâne cel mai probabil principalul importator “pentru o perioadă de mai mulţi ani”.

Faptul că atât de multe arme sunt exportate în Orientul Mijlociu este extrem de “îngrijorător”, a mai afirmat el, în contextul în care regiunea se confruntă cu “conflicte, tensiune şi o potenţială nouă escaladare” situaţiei.

Unele dintre marile livrări ale SUA din respectiva perioadă de cinci ani au fost convenite în timpul administraţiei Obama, a spus Wezeman.

Rusia, al doilea cel mai mare exportator de arme, cu o cincime din livrările la nivel mondial, a vândut arme unui număr de 47 de ţări. Peste jumătate din exporturile Rusiei au ajuns în India, China şi Algeria.

Totuşi, exporturile de arme ruseşti au scăzut cu 18% faţă de perioada 2010-2014.

“Nu înseamnă că Rusia nu încearcă să exporte arme, ci mai degrabă că ţările care cumpără au avut probleme în a-şi menţine nivelurile ridicate de importuri de arme, un exemplu clar fiind Venezuela”, a afirmat Wezeman.

Franţa a fost al treilea cel mai mare exportator, cu aproape 8%, şi a înregistrat cel mai ridicat nivel de exporturi al său de după 1990 în urma unor acorduri extinse cu Egipt, Qatar şi India, a precizat SIPRI.

Germania şi China se numără de asemenea printre primii cinci exportatori. Aceste prime cinci ţări au asigurat 76% din exporturile globale de arme.

Cota din importurile globale de arme a regiunii Orientul Mijlociu a fost de circa 35%, iar importurile s-au înmulţit cu 61% în perioada vizată. În afară de Arabia Saudită, printre primii 10 importatori din lume se mai numără patru ţări din regiune – Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU), Irak şi Qatar.

Importurile Indiei, plasată pe locul al doilea, reprezintă circa 9% din totalul global. Mult peste jumătate din armele Indiei au fost importate din Rusia. Alţi mari furnizori ai Indiei au fost Israel şi Franţa.

Pakistanul, rivalul regional al Indiei, a importat peste două treimi din arme din China, în timp ce importurile din SUA au scăzut în urma unei decizii a Washingtonul de a opri ajutorul militar.

Ceilalţi importatori din top cinci au fost Egipt, Australia şi China.

Beijingul a livrat arme unui număr de 53 de ţări, însă mai multe mari pieţe sunt închise din motive politice, printre care India şi Australia, conform SIPRI.

După mai mulţi ani de scădere a importurilor de arme, Europa a înregistrat o creştere uşoară în perioada de cinci ani.

Baza de date privind transferul de arme nu include armele mici şi este realizată din surse publice, care variază de la ziare naţionale şi regionale la publicaţii internaţionale specializate, dar şi rapoarte guvernamentale şi ale industriei, scrie Agerpres.

Leave a Reply