Monday, October 26, 2026
14.1 C
Bucharest

Codruța Kovesi îi dă dreptate lui Mircea Badea

Procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi a declarat in aceasta dimineata ca “din punct de vedere procedural nu a fost un flagrant in cazul Sorin Oprescu. A fost adus cu mandat la DNA iar cu ocazia perchezitiei corporale si a masinii sale au fost gasite sume de bani din mita oferita de un acuzat in acest dosar”.

“La suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă conform Codului de procedură penală. (…) Din considerente de tactică a anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârșirii presupusei fapte, ci imediat după. A fost citat cu mandat de aducere. Ca și un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziții domiciliare, după orele 20,00, deci perchezițiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate și alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după comiterea presupusei fapte. Ordonanța de reținere a fost emisă la ora 12,33, timp în care, de la momentul în care a fost citat, până s-a emis ordonanța de reținere, s-a efectuat o percheziție corporală, i s-au adus la cunoștință învinuirile și a fost audiat în prezența avocaților. Ce este important, toate activitățile procedurale care au avut loc în acest dosar au fost verificate de instanța de judecată cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă. Procurorii au respectat toate procedurile legale, în ceea ce privește derularea acestei anchete”, a declarat procurorul șef al DNA.

Prin aceasta afirmatie, Codruta Kovesi ii da dreptate lui Mircea Badea, cel care a sustinut din prima clipa ca nu a fost vorba de un flagrant in cazul Oprescu.

Pe acest blog am intrebat din prima clipa a retinerii primarului general daca – din punctul de vedere al legii penale – modul in care a fost prins Oprescu poate fi calificat drept flagrant. Azi sefa DNA ne-a lamurit. Nu a fost!

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img