Wednesday, September 16, 2026
26.7 C
Bucharest

Conducerea Comisiei Europene spune ca e nedrept ce face Austria cu Romania pe aderarea la Schengen

Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc ”în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi se aşteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele ţări se opun, transmite EFE.

Vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas le-a transmis, într-o conferinţă de presă, statelor membre care ”se îndoiesc” de evaluarea Comisiei Europene privind eligibilitatea în special a Bulgariei şi României de a intra în Schengen că includerea lor va duce ”în fapt la controale mai multe şi mai bune, nu la mai puţine”.

”Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, şi este nedrept să se proiecteze argumentul că (…) extinderea presupune mai puţine controale. Este vorba despre mai multe controale şi controale mai bune” din punct de vedere calitativ, a insistat Schinas.

Vicepreşedintele executivului european a răspuns în acest mod la rezervele formulate de Austria şi Suedia la aderarea Bulgariei şi României şi la anunţul Regatului Ţărilor de Jos că va bloca prin veto aderarea Bulgariei, notează EFE.

Schinas a subscris ”în totalitate” la afirmaţia comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care a apreciat că cele trei ţări îndeplinesc ”pe deplin” cerinţele pentru a se alătura spaţiului Schengen.

”Atât Bulgaria, cât şi România şi Croaţia au fost analizate în detaliu şi rezultatul este că îndeplinesc toate criteriile pentru a face parte din Schengen”, a declarat Johansson, care a adăugat că, la cererea ”unor state membre” care aveau ”unele îndoieli” cu privire la Bulgaria şi România, a fost trimisă o misiune de ”experţi la nivel înalt” pentru a elabora un raport.

”Evaluarea (misiunii – n.r.) este că Bulgaria îndeplineşte chiar mai multe (criterii – n.r.) decât o făcea cu prilejul primei evaluări. Atât Bulgaria, cât şi România au crescut nivelul de protecţie la frontierele externe”, a dat asigurări comisarul european.

Johansson a subliniat că, prin urmare, ”pe masa Consiliului (Afaceri Interne – n.r.) de joi se vor afla toate rapoartele care arată clar că atât România, cât şi Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc în totalitate toate cerinţele pentru a fi membre cu drepturi depline ale (spaţiului) Schengen. Şi acesta sper să şi fie rezultatul votului de joi”, a insistat ea.

Comisia Europeană a recomandat acceptarea în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei, dar pentru aceasta este nevoie de unanimitate în rândul miniştrilor de interne ai UE, aminteşte EFE.

România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007, iar aderarea lor la spaţiul Schengen a fost abordată până în prezent în tandem, însă Austria şi Suedia au exprimat rezerve la intrarea ambelor ţări, invocând probleme cu corupţia şi crima organizată.

Potrivit premierului olandez Mark Rutte, ţara sa, care va fi de acord cu aderarea Croaţiei şi a României, consideră că Bulgaria nu întruneşte deocamdată condiţiile în privinţa eficienţei controalelor la frontiere, pentru a putea adera la tratatul Schengen.

Această opinie este împărtăşită şi de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat recent că ţara sa ”nu îşi dă acceptul pentru extinderea spaţiului Schengen pentru a include România şi Bulgaria”.

Din cele 27 de state membre ale UE, Bulgaria, România, Croaţia, Cipru şi Irlanda nu fac parte actualmente din spaţiul Schengen, la care au aderat patru ţări non-UE (Liechtenstein, Islanda, Norvegia şi Elveţia), scrie Agerpres.

Hot this week

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Topics

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Expert demisionar : Inteligența Artificială se va juca cu viețile noastre

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27...

25 de ani de la cel mai mare atentat terorist din istorie

Asad Dandia avea opt ani când a văzut la...

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de boală gravă

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img