Tuesday, June 10, 2025
18.7 C
Bucharest

Crin : “Ascultati si arestati cit vreti, dar cu mandat judecatoresc”

crin-antonescu

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că interceptările trebuie să fie posibile doar cu mandat de la judecător, pentru a fi evitate abuzurile, justificând astfel eliminarea prevederilor din iniţiativa de revizuire care îi privesc pe procurori.
Antonescu a fost întrebat care a fost motivul pentru care a fost eliminată din textul propunerii de revizuire prevederea conform căreia procurorii pot dispune interceptări pentru 48 de ore, în condiţiile în care acest mecanism a fost convenit în USL.
“S-a eliminat din Constituţie, nu s-a eliminat din legislaţia care există, nu s-a eliminat din Codul penal, nu s-a eliminat din Codul de procedură penală, nu în Constituţie se rezolvă toate aceste lucruri. Articolul s-a eliminat pentru că a fost socotit superflu. În acest moment, în condiţiile generale reglementate, procurorii pot face toate acele lucruri pe care le-au făcut până acum şi le fac înainte (…)judecătorul este sursă de mandat, judecătorul este cel care dă mandatul, peste tot. Şi cu mandat de la judecător ascultaţi cât vreţi, arestaţi cât vreţi, percheziţionaţi cât vreţi, dar cu mandat de la judecător, pentru altfel intrăm în abuzuri“, a susţinut Antonescu.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, o serie de amendamente prin care se precizează că interceptările se pot face numai în cursul procesului penal, fiind eliminat textul care oferea procurorului dispunerea măsurii 48 de ore.
“Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS, ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege se dispun de judecătorul instanţei competente să judece fondul cauzei şi numai în cursul procesului penal”, se arată în amendamentul adoptat în Comisia de revizuire la propunerea Asociaţiei Magistraţilor din România.
În forma iniţială a textului din iniţiativa de revizuire, se preciza pentru articolul 28, alineatul 3: “Reţinerea, predarea sau perchiziţionarea trimiterilor poştale, interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor, interceptarea în mediul ambiental, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic şi la un suport de stocare a datelor informatice, obţinerea datelor informatice, inclusiv a datelor de trafic şi a datelor de localizare, identificarea abonatului, a proprietarului, a utilizatorului unui sistem de comunicaţii electronice sau a unui punct de acces la un sistem informatic ori alte asemenea tehnici se dispun de judecător, în condiţiile legii”.
Totodată, textul care stabilea posibilitatea procurorului de a dispune pentru 48 de ore, în cazuri de urgenţă deosebită, interceptarea comunicaţiilor a fost eliminat de membrii comisiei. Această reglementare era prevăzută atât în textul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, cât şi în amendamentele propuse de AMR.

Hot this week

Eveniment militar istoric în Ucraina : un F-16 a doborât în premieră un Su-35

Potrivit unor jurnalişti specializaţi în probleme militare, se pare...

Secretarul General Rutte : NATO trebuie să crească cu 400 % apărarea antirachetă şi antiaeriană

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, urmează să solicite...

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Topics

Eveniment militar istoric în Ucraina : un F-16 a doborât în premieră un Su-35

Potrivit unor jurnalişti specializaţi în probleme militare, se pare...

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img