Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a solicitat, joi, în cadrul şedinţei de plen, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa procurorului general, Tiberiu Niţu, pentru a se stabili în ce măsura au afectat acestea sistemul de justiţie.

Dumbravă a cerut, joi, suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu un nou punct, după ce fostul şef al statului a făcut mai multe afirmaţii, în ultima perioadă, la adresa lui Niţu.

Membrul CSM a spus că inspectorii judiciari urmează să stabilească dacă, prin afirmaţiile lui, Traian Băsescu a adus atingere independenţei sistemului de justiţie sau onoarei lui Tiberiu Niţu.

Întrebat de către ceilalţi membri ai plenului dacă simte că i-a fost denigrată reputaţia profesională, Niţu s-a limitat la a cere înregistrarea video a şedinţei de joi, fără a îşi prezenta punctul de vedere cu privire la afirmaţiile lui Traian Băsescu.

Membrii CSM urmează să voteze dacă vor suplimenta ordinea de zi a şedinţei cu această solicitare şi dacă vor sesiza Inspecţia Judiciară.

Traian Băsescu a declarat, luni, că procurorul general Tiberiu Niţu este suspectat că “a tras la Revoluţie”, când era militar în trupele de Securitate şi probabil că “a împuşcat câţiva terorişti”.

Fostul presedinte a explicat, referindu-se la dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj, că este suspect “cam la fel cum este Niţu”.

“Numai că eu sunt suspect că am făcut o declaraţie, iar Niţu e suspect că a împuşcat oameni la Revoluţie, că a tras, procurorul general. Era în trupele de securitate şi el scrie în declaraţia lui că li s-a spus că tragă înspre Dorobanţi, unde se mişcau terorişti şi el probabil că a împuşcat câţiva terorişti, ce să facă”, sustinea Basescu.

Traian Băsescu a scris, marţi, pe Facebook, că la numirea în funcţia de procuror general ştia că Tiberiu Niţu are certificat de revoluţionar, motiv pentru care a fost încrezător că va finaliza dosarul Revoluţiei, iar despre faptul că acesta se afla printre “cei care au tras” el a aflat la finalul mandatului.

“La numirea în funcţia de procuror general ştiam că domnul Niţu are certificat de revoluţionar şi că a primit 8000 de metri pătrati de pământ drept recompensă. Şi acesta a fost un motiv pentru care am fost încrezător că va finaliza dosarul revoluţiei. Mi-l imaginam sub gloanţele armatei”, a scris pe Facebook fostul preşedinte Traian Băsescu, sus?inând că abia în ultimele săptămâni de mandat a aflat că Tiberiu Niţu a tras de la clădirea Televiziunii, pe care o apăra.

“În ultimele săptămîni de mandat am aflat că militar în termen fiind (nu-i fac o vină din asta), a tras de la clădirea televiziunii pe care o apăra în direcţia blocurilor din Dorobanţi. Nu ştiu dacă a împuşcat pe cineva. Nici el nu ştie probabil. Dar abia atunci am înţeles că moral, domnul Niţu nu poate finaliza dosarul revoluţiei”, a precizat Băsescu, întrebându-se de ce Niţu nu i-a spus de la numire că a fost “printre cei care trăgeau către populaţia răzvrătită”.

În octombrie 2012, după audierile pentru functia de procuror general, la ieşirea din sala CSM, Niţu le declara jurnaliştilor că a primit, în baza legii, 8.000 de metri pătraţi, ca urmare a certificatului de revoluţionar. Militarii care au participat la Revoluţia din 1989 au beneficiat, ca şi civilii, de 10.000 de metri pătraţi de teren, iar în cazul celor 78 li s-a dat câte 8.000, “că atât a putut Primăria”,  preciza el.

Întrebat, miercuri, despre declaratiile făcute de fosul presedinte Traian Băsescu referitoare la faptul că el a împuscat oameni la Revolutie, Tiberiu Nitu a spus: “În calitate de magistrat am obligatia de rezervă si discretie. Nu comentez si nu răspund afirmatiilor conjuncturale ale unor oameni politici, afirmatii care nu au niciun temei juridic. Nu intentionez să alimentrez un subiect creat artificial”.

La Revoluţie, Tiberiu Niţu era militar în termen la unitatea de la Televiziunea Română, trei dintre colegii săi fiind împuşcaţi mortal.

 

3 COMMENTS

  1. ghinion! justiţia independentă! care independenţă? a cui independenţă, a lui băse? se vede că a făcut şi face ce vrea cu şi din justiţie! încă are legături prin care-i poate manipula acest băsescu!

  2. da cu ce l-a denigrat? basescu a citit din declaratia scrisa de Nitu…Uite asa aflam cum sunt unii bogati

    • Vezi tu, mai Ovidule, politica-i o curva, insa, insasi biserica nu sanctioneaza curvia, ci doar “prea-curvia”!

Leave a Reply