Intr-un context national, regional si mondial extrem de complicat, directorul celui mai puternic serviciu secret din Romania face un turneu in America, unde se intalneste, printre altii, cu directorii celebrelor servicii CIA si FBI.

Pe fondul posibilelor declansari de lovituri aeriene aliate impotriva Siriei, Romania poate fi un element strategic in dezvoltarile prezente si viitoare de securitate. Eduard Hellvig se intalneste a 3 oara de la preluarea mandatului sau cu reprezentanti la varf ai serviciilor secrete americane. Si este primul director al unui serviciu aliat care este primit la sediul CIA din Langley de catre femeia care conduce azi spionajul american, Gina Haspel.

Subiecte extrem de sensibile precum agresiunile Rusiei, combaterea terorismului, contraspionajul si asistenta oferita aliatilor pentru cele mai bune decizii politice pe plan international sunt pe agenda discutiilor lui Hellvig la Washington.

In mod evident dialogurile lui Hellvig peste Ocean vor viza si aspecte confidentiale din evolutiile interne romanesti, dar aceste detalii nu vor putea fi cunoscute publicului decat prin decizii ulterioare la nivelul cel mai inalt din Romania. Pe care, ulterior, le vom putea interpreta in nota cooperarii extrem de ample romano-americane in zona de intelligence.

Iata comunicatul SRI :

Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a întreprins o serie de întâlniri oficiale la instituțiile din comunitatea de intelligence din Statele Unite ale Americii.

La Agenția Centrală de Informații (CIA), directorul SRI a avut discuții cu conducerea instituției, precum și cu înalți responsabili din principalele domenii de activitate ale agenției. În contextul noilor provocări de securitate și al situației regionale, discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre cele două servicii partenere privind prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității.

Colaborarea se derulează în toate domeniile de interes actual pentru securitatea celor două state, cu accente pe domenii precum prevenirea și contracararea agresiunilor cibernetice, a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă și amenințărilor de tip hibrid. Pe parcursul întâlnirii, oficialii americani au ținut să mulțumească SRI și întregii comunități de informații din România pentru modul în care se implică în combaterea acestor amenințări.

La sediul FBI, reprezentanții Biroului Federal de Investigații au reiterat importanța continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informații român și cel american. Oficialii FBI au apreciat colaborarea FBI-SRI pe componenta schimbului constant de informații, a luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate transnaționale. Reprezentanții FBI  au subliniat faptul că parteneriatul cu SRI are deja o tradiție foarte importantă și că aceasta trebuie să continue, cu precădere în dosarele de infracțiuni cibernetice, din ce în ce mai complexe.

Directorul SRI a avut de asemnea întâlniri bilaterale cu reprezentanți din conducerea Homeland Security (DHS), instituția americană de securitate cu cea mai vastă arie de responsabilități de pe teritoriul SUA. În cadrul întrevederilor, s-a subliniat faptul că SRI și DHS trebuie ca în viitorul apropiat să valorifice în comun experiențele particulare pe care cele două servicii le au, în special în domeniul sensibil al amenințărilor de securitate din cele două state. Tot aici, directorul SRI a amintit progresele semnificative pe care România și instituțiile sale le-au realizat în ultimii ani și a pledat o dată în plus pentru continuarea la un nivel accelerat a demersurilor de eliminare a vizelor pentru cetățenii români.

Turneul în SUA a continuat cu o vizită oficială la Departamentul de Stat, unde discuțiile domnului Eduard Hellvig cu oficialii americani au vizat contextul global actual, parteneriatul strategic dintre România și SUA, amenințările și riscurile de securitate globală.

Vizita în Statele Unite ale Americii s-a încheiat cu o întâlnire a directorului SRI cu membrii Comitetului Camerei Reprezentanților pentru controlul comunității americane de intelligence (HPSCI). În cadrul convorbirilor, oficialii au împărtășit experiențe instituționale naționale în relația dintre servicii și societate, despre rolul extrem de important pe care parlamentele îl dețin în menținerea organizațiilor de intelligence în limitele democrației și în serviciul exclusiv al cetățenilor, dar și pentru asigurarea mecanismelor legislative și resurselor bugetare necesare îndeplinirii misiunilor în contextul de securitate actual.

Vizita oficială în SUA a directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, este expresia unei relații strânse între Serviciul Român de Informații și agențiile de securitate americane, oficialii manifestându-și convingerea că aceasta va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrise Parteneriatului Strategic.

6 COMMENTS

  1. Domnule Tudor, cit e SRI-ul asta de mare, nu gaseste un baiat, bun vorbitor de limba romana, care sa puna, intr-o exprimare proprie si coerenta, niste idei pe care i le puncteaza seful institutiei? Te umfla si risul, zau asa. Pai cum vine aia: “Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a întreprins o serie de întâlniri…”? A intreprins, zici??
    Sau macar sa nu ne repetam, deranjant: “din comunitatea de intelligence din Statele Unite”
    Nu pot sa nu remarc prezenta “respiratiei” kovesiene in acest text:
    “discuțiile s-au concentrat pe COOPERAREA dintre cele două servicii …COLABORAREA se derulează în toate domeniile…”
    Ca sa nu mai zic ca o exprimare improprie si neinspirata (ca sa fiu eufemistic) poate conduce la idei de-a dreptul periculoase:
    “domeniul sensibil al amenințărilor de securitate din cele două state”
    Dincolo de stingacia folosirii limbii romane, in comunicat ni se releva si alte stingacii, inca mai pernicioase. De exemplu, ce treaba are SRI cu proliferarea armelor de distrugere in masa?
    Stiu, e un subiect drag serviciilor americane, care au apelat la el cu mare apetenta, avind in vedere hipersensibilitatea societatii civile (nu doar americane) la acest subiect, in numele caruia se poate, de exemplu, invada o tara. Si chiar daca, dupa aceea, se dovedeste ca a fost o minciuna, scopul a fost atins. Ma tem ca acelasi scenariu se prefigureaza acum in teatrul de operatiuni din Siria, si s-a inceput deja “fezandarea” opiniei publice.
    Mai remarc inabilitatea pomenirii subiectului desfiintarii vizelor pentru cetatenii romani, de parca reprezentanti ai serviciilor americane (ca si cei ai MSL sau NHL) ar merge in Congresul SUA pentru a pleda aceasta cauza. Sau, inca si mai grav, ar avea ei niste mijloace oculte de a influenta luarea unei asemenea decizii. Asta o fi valabil, INCA, in Romania, dar ca sa spui ca si in SUA merge tot asa, e extrem de inabil!
    Voi incheia rindurile mele aproape elogioase cu o remarca. Se pomeneste in text (in chip nefericit, as zice) despre “importanța continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informații român și cel american” Daca e vorba de acelasi tip de parteneriat strategic ca si intre Romania si SUA, inseamna ca, de fapt, Helvig s-a prezentat acolo pentru comunicari de ordine!!
    Si chiar daca ar fi asa, hai sa ne facem ca nu!

  2. Vad multi psdisti suparati pe aici ca s-a dus sa-si ia oridine!

    Eu sper sa fie o intalnire care il ajuta pe Hellvig sa puna naibii stop prostelii asteia cu “statul paralel” si da unda verde sa ii aduca pe Ghita si ceilalti fugari, eventual chiar sa il infunde si pe Dragnea cu legaturile lui cu Broidy/Flynn in SUA.

  3. Cred ca e vorba de razboiul din siria,de sustinerea armata in plan extern,de migrantii reali alungati din tara lor, si multe…securisme,sper nu minciuni si manipulare.

Leave a Reply to ochi agerCancel reply