Un scandal care a lovit sfera intelligence l-a avut în centru pe politicianul Gabriel Oprea, care se folosea de SRI ca să acorde doctorate plagiate unor politicieni și chiar magistrați. Aici în calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al Afacerilor Interne împreună cu Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA și Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, în 2015.Fotografie de Mihai Dăscălescu, Mediafax Foto

Controlul civil asupra serviciilor secrete este una dintre cele mai frecvente teme din ultimii ani, în contextul scandurilor SRI-DNA, însă niciodată clasa politică nu a organizat o dezbatere eficientă încât problema să fie lămurită publicului.

Odată cu desecretizarea celebrelor protocoale dintre SRI și instituții din interiorul sistemului judiciar, controversele au devenit și mai stridente în spațiul public. Totul a culminat odată cu rezoluția Parlamentului European privind statul de drept din România, care are o prevedere expresă referitoare la „întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor secrete”.

Pentru asta am discutat despre ce înseamnă un control civil eficient asupra serviciilor secrete cu Peter Gill, expert în problematica intelligence, recunoscut internațional pentru lucrările sale referitoare la procesul de democratizare a serviciilor secrete și pentru analizele sale comparate despre moduri de control civil asupra unui serviciu secret.

Peter Gill este honorary visiting research fellow la Universitatea Leicester. Fotografie din arhiva sa

VICE: Nu am găsit un expert român în controlul serviciilor secrete pentru acest interviu și nici ONG-urile nu acoperă tema. Este benefic pentru democrație să fie atâta lipsă de calificare pe zona asta?
Peter Gill: O problemă curentă a celor care sprijină îmbunătățirea controlului asupra serviciilor secrete este lipsa de cunoaștere a jurnalisților și cercetătorilor pe această temă. După terminarea Războiului Rece, în majoritatea țărilor vestice au început să apară studii în problematica intelligence – control, eficacitate etc. Asta înseamnă că atunci când apar scandaluri publice din zona asta, există grupuri de specialiști care intervin și creează dezbateri în Parlament și mass-media.

Totuși, această problemă apare mai mult în țările în care vechile obiceiuri ale secretizării mor greu. În mod ironic, dintre fostele state autoritare ale Estului, SRI, prin Academia Națională de Informații, e instituția de intelligence care a întins o mână societății civile pentru a discuta despre cultura sistemului și sponsorizează cursuri postuniversitare sau conferințe (la una dintre ele am participat și eu în octombrie).

Dar, pe termen lung, dezvoltarea societății civile, critice și active, este esențială și ar trebui să funcționeze ca un suport pe lângă comisiile parlamentare de control.

Una dintre principalele probleme ale SRI este legislația învechită de la începutul anilor ’90. De ce este clasa politică atât de ezitantă în a modifica legile securității naționale?
Nu este ceva nemaiîntâlnit – majoritatea țărilor în curs de democratizare au dezvoltat legislație, în anii 90, care încerca să stabilească bazele organizațiilor, mandatul și modul de control al noilor agenții. Puține din aceste eforturi de început au fost cu totul eficiente și multe țări au încercat reforme mai profunde (din memorie, aș putea enumera Polonia, Croația, Serbia, chiar și Marea Britanie).

Au trecut mai mult de 25 de ani de la moartea Securității, dar se poate ca politicienii să mai aibă emoții legate de agenție. Este mai probabil ca reforma să se întâmple când cadrele din serviciu realizează că un control eficient poate fi în beneficiul lor, pentru că astfel le va crește legitimitatea.

Percepția românilor este că parlamentarii din Comisia de Control a SRI nu își fac treaba onest, pentru că apar relații toxice între parlamentari și șefii din servicii. Un astfel de exemplu este fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, actualmente fugar. Fotografie de Dragoș Cristescu, Mediafax foto

Au țările occidentale criterii clare în selecția parlamentarilor care controlează serviciile secrete?
Există criterii diferite de la stat la stat, iar ele, în general, pleacă de la parlamentul respectiv. Prima dată când a fost constituită o comisie parlamentară în Marea Britanie, în 1994, membrii comisiei au fost selectați de premier pentru a reflecta balanța partidelor politice. În prezent, lucrurile s-au schimbat, iar membrii comisiei sunt selectați de Parlament, reflectând în continuare balanța politică.

O problemă în procesul de verificare: unele țări cer ca membrii comisiilor parlamentare să fie verificați înainte de numire, însă există posibilitatea ca lucrul acesta să fie făcut chiar de către agențiile pe care urmează să le controleze! O altă idee bună este ca șeful acestui comitet să fie din opoziție (deși nu este cazul în Marea Britanie).

Fostul adjunct SRI, Florian Coldea, a fost înlăturat din funcție după niște înregistrări ale lui Ghiță. Trecerea lui în rezervă a fost decisă în urma unei investigații interne a SRI, însă rezultatele nu au fost făcute publice. Fotografie de George Călin, Inquam Photos

Obișnuiește un serviciu secret să se folosească de armele secretizării pentru a acoperi subiecte sensibile?
Oficialii unui serviciu secret pot folosi armele secretizării pentru a acoperi cazuri de corupție sau subiecte sensibile care nu au nicio legătură cu securitatea națională.

Ce știm despre operațiunile de supraveghere din alte state este că există frecvente dispute legate de ce poate un supraveghetor să includă în rapoartele publice. Cu certitudine, există informații pe care agențiile nu le pot face publice din motive de securitate, dar agențiile vor dori aproape întotdeauna să existe mai multă cenzură.

Majoritatea comisiilor de control vor dori să țină în privat investigațiile și întâlnirile cu oficialii din intelligence. Ei vor argumenta că, dacă întâlnirile sunt publice, oficialii serviciului vor refuza pur și simplu să răspundă sau să ofere informații utile. În plus, orice investigație eficientă presupune și evaluarea de documente secretizate, nu numai audieri ale oficialilor dintr-un serviciu secret.

Problema este câte din rezultate anchetei pot deveni publice. Bineînțeles, publicul are argumentele sale să devină sceptic în legătură cu eficiența acestor investigații, mai ales când suspectează acte de corupție între oficiali, dar nu există o altă formă de a face asta.

SUA are probabil cel mai transparent sistem de control (chiar dacă asta nu înseamnă că este și eficient), dar chiar și în cazul lor, audierile publice au limite, prin comparație cu procesul mai mare, care are loc în privat.

Mulți au condamnat implicarea serviciilor secrete în sistemul judiciar, le-au catalogat drept practică totalitaristă. Ar putea fi SRI reconfigurat ca să semene cu FBI-ul american sau rolul său ar trebuie redus strict la problematica securității naționale?
FBI funcționează în cadrul unei culturi politice foarte diferite; după scandalul Watergate și altele similare din anii 60-70, a fost forțat să renunțe la rolul de„poliție politică” și să se concentreze pe crimă organizată și corupție. Însă de la 9/11 încoace, a trecut mult mai mult pe combaterea terorismului. Totuși, lucrează în continuare cu procurorii și, într-adevăr, le furnizează o bună parte din probele de care au nevoie la nivel federal.

Un mod de a rezolva asta ar fi reducerea mandatului SRI la simplă „siguranță națională”, iar DNA-ul să se bazeze pe sprijinul poliției judiciare, dar asta nu ar elimina neapărat riscurile corupției.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruta Kovesi discută cu directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig (2014). Fotografie de Marius Dumbrăveanu, Mediafax Foto

Protocoalele respective s-au decis în Consiliul de Apărare al Țării (CSAT), nu au fost dezbătute și votate în Parlament, iar SRI a fost acuzat că a făcut abuz de putere. O legislație mai clară pentru artribuțiile serviciului ar preveni suspiciuni similare în viitor?
O bază legislativă coerentă și clară este o condiție indispensabilă în democrație. Asta înseamnă să precizezi foarte clar atribuțiile SRI (și ce nu are voie să facă, de pildă, spionarea disidenților politici pașnici), ce metode speciale pot folosi și care sunt cele pentru controlul activității. Există multe modele de legislație care ar putea fi implementate și adaptate la specificul românesc.

Cum ar putea o comisie parlamentară să controleze activitatea Centrul Național de Interceptări, subordonat SRI, știut fiind că activitatea lui reprezintă un risc în violarea vieții private?
Toate operațiunile de colectare a informațiilor clasificate implică un risc la adresa vieții private. Interceptarea comunicațiilor este în prezent un proces tehnologic la nivel înalt. De-asta, pentru cei care supraveghează activitatea (din interiorul și exteriorul Parlamentului), cel mai important e să se asigure că au la dispoziție suficientă expertiză tehnică pentru a verifica, pe bune, ce anume face serviciul.

Absolut. În unele țări, inspectorii generali acționează în interiorul serviciului secret ca o conștiință organizațională. În alte țări, ei sunt în afara serviciului. Este crucial ca ei să fie numiți de cineva care să le garanteze independența și să aibă suficiente resurse să investigheze ceea ce suspectează că ar fi în neregulă (sau le este comunicat de către un avertizor de integritate), acte presupus ilegale sau fapte de corupție. Analiza mea comparativă de-a lungul anilor mă face să cred că un control eficient presupune o comisie parlamentară plus acest tip de actori neutri, care să lucreze cu normă întreagă.

Un alt risc în zona serviciilor secrete este că ele pot ajunge o armă politică pe care unii lideri politici o folosesc împotriva rivalilor. Cum am putea preveni acest lucru?
Dacă mă uit în trecut, în prima perioadă de democratizare a țărilor din Europa de Est, era ceva obișnuit pentru guverne, chiar trecute de testul alegerilor, să folosească un serviciu secret pentru a-și urmări rivalii politici. Această meteahnă ar trebui să fie interzisă prin legea primară de funcționare a serviciului, într-un mod clar. Pe termen mediu și lung, o altă soluție este să recrutezi și să instruiești ofițeri de informații care să știe că nu trebuie să facă asta și să refuze astfel de acțiuni. Mai mult, trebuie să existe forme de protecție pentru avertizorii de integritate.

Chiar și acolo unde există legislație care protejează avertizorii de integritate, în practică poate fi foarte greu să-i protejezi. Soluția vine tot din partea societății civile, care se asigură că reclamațiile sunt ascultate, făcute publice și apoi investigate, astfel încât cei care dețin puterea să știe că nu mai pot îngropa acele dezvăluiri.

Care este diferența în termeni de valori, între un ofițer de informații al unui stat democratic și unul care activează într-un sistem autoritarist?
Coincidența face că am alcătuit două tabele care încearcă să clarifice aceste diferențe, pe care le-am publicat în 2016. Primul tratează problemele de control și responsabilitate, al doilea eficiența agențiilor.

Editor: Ioana Moldoveanu, vice.com