Tuesday, June 23, 2026
30 C
Bucharest

Cum va arata viitorul Parlament European. Sondaj

Grupul de centru-dreapta va rămâne cel mai mare în Parlamentul European după alegerile din luna mai, arată un sondaj ale cărui rezultate au fost publicate luni. Studiul a fost comandat de PE şi a folosit răspunsuri de la alegătorii din toate cele 27 de state membre care vor rămâne în Uniunea Europeană după retragerea Regatului Unit.

Cea mai mare formaţiune europeană va fi în continuare alianţa creştin-democrată (CDU/CSU) din Germania, condusă încă de cancelarul Angela Merkel, cu 29 de europarlamentari. Pe locul al doilea, foarte aproape, Liga din Italia va avea 27 de reprezentanţi în legislativul UE, arată sondajul preluat de Reuters.

Partidele tradiţionale se vor menţine în frunte, ceea ce va permite continuarea coaliţiei largi de centru care a susţinut până acum legislaţia propusă de conducerea Uniunii Europene, însă extrema dreaptă va înregistra o creştere de circa 40%.

Partidul Popular European urmează să dispună, potrivit estimărilor, de 183 de locuri din cele 705 în noul Parlament European; procentul corespunzător este de 26%, în scădere de la 29% în mandatul actual. Socialiştii şi democraţii vor avea 135 de deputaţi, iar procentajul lor este şi el în scădere, de la 25% la 19%, în parte din cauza pierderii după Brexit a locurilor care reveneau Regatului Unit; numărul total de europarlamentari se va reduce din acelaşi motiv, de la 751 în prezent.

Şi conservatorii europeni vor fi afectaţi de retragerea colegilor din Partidul Conservator, de guvernământ, din Regatul Unit; grupul lor în PE va coborî de pe locul trei pe locul cinci.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE) contează pe 93 de locuri şi implicit pe locul al treilea în ordinea mărimii grupurilor europarlamentare.

Euroscepticii de dreapta din PE vor fi mai mulţi, cu toate că printre ei nu vor mai fi prezenţi susţinătorii britanici ai Brexit-ului. Liga italiană va avea cu 21 de locuri în plus, Alternativa pentru Germania – cu 11, iar Adunarea Naţională din Franţa, condusă de Marine Le Pen, cu 6, conform sondajului.

Sunt aşteptate şi realinieri ale grupurilor existente. Mişcarea Cinci Stele din Italia, aliată la guvernare cu Liga, care în actualul Parlament European este alături de UKIP (Partidul Independenţei din Regatul Unit), ar putea obţine 22 de locuri în urma alegerilor, cu opt mai mult decât în prezent, şi caută parteneri mai la stânga spectrului politic. Nu este certă nici afilierea partidului polonez Lege şi Justiţie, care va avea 24 de europarlamentari, sau a celor 18 reprezentanţi ai formaţiunii En Marche a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a evitat să confirme vreo alianţă post-electorală.

Noul Parlament European va trebui să confirme în iulie succesorul lui Jean-Claude Juncker în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, după propunerea formulată de guvernele statelor membre ale Uniunii la sfârşitul lui iunie. Viitoarea Comisie, formată din reprezentanţii celor 27 de ţări, urmează să îşi înceapă mandatul pe 1 noiembrie. Având în vedere şi vacanţa de vară, calendarul politic european este destul de strâns, apreciază Reuters. Sunt posibile conflicte şi ca urmare a cererii Parlamentului de a fi desemnat un candidat principal, din partea unuia din partidele câştigătoare. Dacă procedurile vor întârzia, va continua să funcţioneze Comisia condusă de Juncker, scrie Agerpres.

Hot this week

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Topics

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img