Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat luni că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale nu va ajunge în turul al doilea.

“Dacă candidatul PSD nu ajunge în turul II la alegeri (prezidenţiale – n.r.), cu siguranţă se impune o demisie a mea din conducerea PSD”, a afirmat Dăncilă la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

“Congresul PSD pentru validarea candidatului la prezidenţiale va avea loc pe data de 3 august. Am supus atenţiei CExN varianta susţinerii unui candidat din afara partidului, varianta susţinerii unui candidat ALDE, respectiv domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi modul în care putem acţiona pentru a avea un rezultat cât mai bun la alegerile prezidenţiale. În urma votului CExN, a reieşit faptul că PSD îşi doreşte un candidat propriu, că îşi doreşte să fie susţinut de ALDE ş PRO România şi vom avea discuţii cu cele două formaţiuni politice în acest sens”, a declarat premierul Dăncilă.

6 COMMENTS

  1. Daca ar fi sa dam crezare sondajelor asa cum sunt ele, acum, la mijlocul lui Iulie, situatia pare a fi astfel: Reprezentantii PNL si USR merg in turul 2. Daca, insa, PSD, ALDE si Pro R. vin cu un singur candidat, pot castiga alegerile, dar numai cu G. Firea sau Tariceanu. Ar mai fi variante viabile: M. Diaconu, D. Puric, M. Gadea, Calin Georgescu, Ramona Ioana, dar numai unul dintre ei trebuie sustinut de Alianta celor 3 partide si numai dupa verificari prin sondaje; prima data toti, apoi primul iesit trebuie vazut daca poate obtine semnaturile. Alte variante par “nule”. Doar daca credem in minuni si daca Baietii nu se implica electronic…

  2. Ar trebui sa demisioneze daca nu castiga prezidentialele candidatul PSD. Turul doi castigat de Iohanis nu e o onoare pt. Dancila.
    Ar putea sa.se.gandeasca la demisie inca de acum avand in vedere tocanita de Cod …administrativ cu multe articole neconstitutionale…

  3. D-l Pieleanu din nou pe ecran.
    Dupa ce au trucat alegerile, serviciile il trimit pe sociologul neamului sa prezinte sondaje false, care canta in struna “rezultatului de la vot”. Asta se cheama “the echo chamber”.
    “Acceptati ‘rezultatele’, sau insistam.”

Leave a Reply