Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut miercuri un apel la unitate, la încetarea “războiului între români şi români” şi a afirmat că nu trebuie să se mai întâmple “ceea ce s-a întâmplat recent în Parlamentul European, când au fost români care au votat împotriva României”.

El a subliniat, în plenul reunit al Parlamentului, că împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire reprezintă cea mai mare sărbătoare a României şi este de datoria politicienilor de a continua acest proces şi de a consolida poziţia României în Uniunea Europeană şi în NATO – cea mai importantă realizare în ultimul secol.

“Cred că este datoria noastră de a continua acest proces de a consolida poziţia ţării noastre în UE şi NATO. Avem obiective clare – adoptarea monedei euro, aderarea la spaţiul Schengen. (…) De asemenea, trebuie să asigurăm un rol activ pentru România în cadrul NATO, astfel încât să asigurăm relaţii puternice de securitate şi stabile. Toate aceste obiective reprezintă mize majore pentru România, iar noi, oamenii politici, avem datoria să ne comportăm ca adevăraţi români. Ne aflăm într-o competiţie permanentă, e firesc că aşa funcţionează democraţia, ne criticăm, ne atacăm, iar, din păcate, uneori, mergem prea departe. Cred, însă, că în ceea ce priveşte România, în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor majore ale României trebuie să fim, în primul rând, români, să fim oameni politici, ca oameni de partid, dar să fim patrioţi în ceea ce priveşte România. Să fim patrioţi în primul rând când ne raportăm la interesele majore ale ţării noastre. Să fim români adevăraţi, uniţi în promovarea naţiunii noastre. Să fim români înainte de orice atunci când votăm în Europa. (…) Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat recent când în Parlamentul European au fost români care au votat împotriva României. Nu putem justifica în niciun fel aşa ceva, este expresia cea mai puternică a dezbinării noastre”, a afirmat Dragnea.

El i-a invitat pe toţi oamenii politici să construiască o nouă strategie, subliniind că separat pot fi “frânţi unul câte unul”.

“Trebuie să încetăm acest război între români şi români pe care îl ducem de prea multă vreme în afara ţării şi în interiorul ţării. Vă asigur că nu asta vor cei care ne-au votat pe toţi. Ca şi dvs, eu ţin la ţara mea, iubesc România şi sunt pregătit, şi eu şi colegii mei, să colaborăm cu toată lumea în interesul naţiunii. Sunt convins că sunt mulţi care gândesc la fel în toate grupurile politice. Şi îi invit pe toţi să construim împreună o strategie pentru această ţară, îi invit pe toţi să construim o nouă strategie politică, o strategie românească în care să se regăsească marile obiective ale României. Separat putem fi frânţi unul câte unul, s-a mai întâmplat în istoria noastră, împreună putem fi o forţă de nestăvilit. Împreună putem construi o Românie puternică în Europa, în lume, pentru a consolida Marea Unire pentru încă 100 de ani de acum înainte, deci pentru toate veacurile de aici înainte”, a mai spus Dragnea, citat de Agerpres.

7 COMMENTS

  1. Nu stie iohannis ce inseamna solemnitatea,a ramas in domeniul lui de primar cu invarteli cu iz penal si generator de scandal,ciudos ca majoritatea e de neclintit iar “guvernul meu”zace la tomberon!N-aveam nicio pretentie si nicio asteptare!O da acum in congruente,ne-a spart,cand de fapt congruenta e chiar el!Corect discursul lui Dragnea,al lui Tariceanu,UDMR chiar!Sa-ti doresti consolidarea pozitiei in NATO si UE si sa actionezi in sensul asta e esential ar trebui sa se faca front comun,asta au facut-o stramosii nostri si nu piedici mersului Romaniei si invrajnirii neamului!

    • Un excelent discurs a Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei, de unire a tuturor romanilor in jurul unui ideal celebrat anul acesta, iar actualul Presedinte al Republicii ar trebui sa ia meditatii in sensul acesta.

  2. Daca astazi s-a semnat desfintarea Romaniei si a poporului roman nu mai are importanta nimic! Nu mai conteaza ce-a facut Luluta, Coldea sau ce-a spus sau spune sasul! Nu conteaza daca pleaca sau ramine Lazar. Puteti sa transmiteti la tv reportaje din restaurantele tarii. Orice altceva este fara obiect! Milioane de romani s-au jertfit pt niste oameni de nimic, care arunca eforturile acestora la gunoi intr-o secunda, printr-o semnatura! Incredibil! Desigur ca vor urma consecinte. O sa plingeti, dar o sa fie prea tirziu! Inconstienta incalificabila!

  3. STARE de ALERTĂ la BRUXELLES! Instituțiile EUROPENE, în PERICOL
    Autor: Alex Dumitrescu | 30 noiembrie 2018 | 2 Comentarii | 4316 Vizualizari
    Poliția a recurs la gaze lacrimogene și tunuri cu apă, vineri, după ce o manifestație a „vestelor galbene”, aproape de sediile instituțiilor europene, a degenerat în violențe.
    Manifestația a fost promovată pe rețelele de socializare iar protestatarii au perturbat traficul și au scandat lozinci antiguvernamentale.
    Sute de protestatari, purtând „vestele galbene” obligatorii pentru automobilişti, după modelul manifestaţiilor din Franţa, s-au îndreptat către biroul premierului Charles Michel, iar odată ajunşi acolo unii dintre ei au aruncat cu pietre în clădire, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
    Încă înainte de izbucnirea violenţelor poliţia a arestat circa 60 de persoane pentru blocarea străzilor sau portul unor obiecte interzise, precum cuttere sau petarde.
    Manifestaţia a început în cursul dimineţii în intersecţia Arts-Loi, nu departe de instituţiile europene şi de sediul guvernului belgian, iniţial fiind prezenţi acolo circa o sută de protestatari. Numărul lor a crescut ulterior şi manifestanţii au pornit către clădirile oficiale, apărate de cordoane de poliţişti, scandând lozinci precum „Noi suntem poporul; Charles Michel, eşti terminat!”, sau „Michel, demisia!”.
    Lansată cu două săptămâni în urmă în Franţa – iniţial ca un protest paşnic împotriva creşterii taxelor pe carburanţi, dar care s-a transformat apoi în manifestaţii, uneori violente, împotriva guvernului francez şi preşedintelui Emmanuel Macron – mişcarea „vestelor galbene” s-a extins în regiunea Valonia, sudul francofon al Belgiei, unde „vestele galbene” au avut mai multe ciocniri cu huligani şi poliţia a efectuat arestări. Protestul de vineri este însă primul de acest fel desfăşurat la Bruxelles şi nu are niciun organizator declarat, deşi manifestaţia a fost convocată pe reţelele de socializare.
    Vorbind despre protestele din Franţa, premierul belgian Jean Michel, un aliat liberal al preşedintelui Macron, şi-a manifestat joi înţelegerea faţă de revendicările participanţilor, dar a ţinut să adauge că „banii nu pică din cer”, informează Agerpres.

  4. “Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui George Soros a anunţat luni că a decis încetarea activităţilor sale în Turcia, la câteva zile după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe miliardar că încearcă să divizeze şi să destrame naţiuni, transmite Reuters, citată de Agerpres. Fundaţia a explicat că a fost ţinta unor ”acuzaţii lipsite de temei” în media turce, ceea ce îi face imposibilă continuarea activităţii sale.
    Fundaţia a fost vizată şi de o anchetă recentă a Ministerului de Interne turc, care a încercat să demonstreze o legătură între această organizaţie şi protestele masive din zona parcului Gezi din Istanbul din urmă cu cinci ani.
    ”Aceste eforturi nu sunt noi şi sunt în afara realităţii”, a precizat Fundaţia pentru o Societate Deschisă, anunţând că va cere lichidarea judiciară şi îşi va dizolva operaţiunile în cel mai scurt timp posibil.
    Unul din fondatorii săi în Turcia, Hakan Altinay, s-a aflat în lotul de 13 persoane reţinute în urmă cu zece zile, sub acuzaţia că l-au sprijinit pe activistul încarcerat Osman Kavala într-o tentativă de răsturnare a guvernului prin proteste de masă.
    Într-un discurs rostit săptămâna trecută, Erdogan a făcut o legătură între cei arestaţi şi Soros.
    Potrivit AFP, Osman Kavala, o figură proeminentă a societăţii civile din Turcia, este încarcerat de peste un an, fiind suspectat de autorităţi că a finanţat manifestaţiile antiguvernamentale din 2013 şi de legături cu puciul eşuat din 2016.
    ”Cine se află în spatele lui (Osman Kavala)? Celebrul evreu ungur Soros. Acest individ trimite oameni în toată lumea pentru a diviza şi destrăma naţiuni şi foloseşte banii mulţi pe care îi are în acest scop”, a declarat Erdogan miercurea trecută la Ankara.
    ”În acelaşi fel, reprezentantul lui în Turcia (…) îşi foloseşte mijloacele pentru a-i susţine pe cei care încearcă să destrame şi să divizeze această ţară”, a mai afirmat Erdogan, în faţa unor aleşi locali.”
    Intrati pe: “Departamentul Intelligence Romania”.

Leave a Reply