Sunday, December 8, 2024
5.2 C
Bucharest

“De o vreme votul popular e modificat, furat, aruncat la coș prin alte metode decât cele democratice”

Parlamentul European a organizat joi, la Bruxelles, o dezbatere pe tema justiţiei şi a statului de drept în România.

Dezbaterea are loc în cadrul minisesiunii plenare a Parlamentului European din 1-2 februarie, de la Bruxelles.

Anterior în cursul zilei de miercuri, grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a solicitat o dezbatere în plenul PE pe tema situaţiei din România, la cererea delegaţiei României din PPE care s-a pronunţat împotriva conţinutului şi a modalităţii prin care au fost trimise în legislativul de la Bucureşti cele două ordonanţe care modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

”Comisia Europeană, indiferent de cine a fost la guvernare, întotdeauna a fost critică. Mereu am criticat. Acesta este rolul Comisiei Europene, rolul regăsit în mandatul MCV. România se află pe ultima sută de metri a acestui lung maraton, ajungând în situația în care putem spune că este ireversibil, că România nu mai riscă să se întoarcă la trecut, suntem aproape de această situație. Ordonanța de Urgență pare să indice opusul. Trebuie să discutăm această situație” a spus în plen Frans Timmermans, Comisarul European pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale.

”Comisia a tăcut atunci când a luat la cunoștință de protocoale secrete între SRI și DNA. România merită să se întoarcă la democrație, la Constituție. În aceste momente dramatice țara nu ar accepta ca strada să răstoarne un guvern” a afirmat europarlamentarul Victor Boștinaru.

„Această dezbatere avea nevoie și de un infractor. Eu sunt infractorul aici. Am fost anchetat în timp ce eram senator și ministru, doi  ani. La fiecare vizită la procuratură, era anuțată presa, ceva firesc. Se încerca distrugerea mea publică. După doi ani procurorul mi-a zis, nu am găsit nici un prejudiciu, dar vă trimit în judecată. Am fost achitat după alți doi ani de zile. De o vreme votul popular e modificat, furat, aruncat la coș prin alte metode decât cele democratice. Lăsați România să-și găsească calea singură, are toate instituțiile. Este justiție în România, acest diferent va fi tranșat în justiție”, a declarat și Mircea Diaconu în Parlamentul European.

„Acest Guvern este numit guvern de hoți, mafia instalată la Guvern, guvern de bandiți. Au acționat noaptea, pe neașteptate fără să anunțe pe nimeni, fără să fie pe ordinea de zi ca să se scape pe ei. În primul rând pe liderul social-democraților Liviu Dragnea. Comisia Europeană trebuie să ceară acestui Guvern să abroge ordonanța de urgență până pe 9 februarie. Dacă vreți să mergeți în misiune, mergeți mâine, și stați alături de popor nu alături de hoți. Hoții trebuie anchetați că de-asta am intrat în UE cu lupta anticorupție”, a declarat  Monica Macovei, la dezbaterea privind situația României din parlamentul European.

Iata si mesajul pus pe Facebook de Mircea Diaconu :

Am luat cuvântul în plenul Parlamentului European ca independent, nu reprezint niciun partid și niciun grup de interese politice.

Am ținut să subliniez că România este un stat democratic și ca atare are toate mijloacele pentru a rezolva actuala criză. Iar într-o democrație e normal să guverneze cei care au obținut majoritatea în alegeri, e normal ca oamenii să-și exprime nemulțumirile și e normal ca cei aflați la putere să ne asculte și să ne reprezinte pe toți.

Dar ceea ce m-a supărat cel mai mult a fost un fel de amenințare din partea Comisarului Timmermans asupra României. Resping categoric orice intervenție asupra țării. De aceea i-am cerut să lase România în pace să-și găsească singură calea. Numai dacă sunt ale noastre, soluțiile pot fi de durată și constructive.

Hot this week

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Topics

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img