Sunday, April 26, 2026
16.5 C
Bucharest

Declarația lui Putin sugerează atentate pe teritoriul NATO?

Problema folosirii armelor occidentale pentru a lovi ținte de pe teritoriul rus este discutată intens. În timp ce Franța și Germania sunt de acord că Ucraina poate lovi obiective de unde sunt trase rachete asupra teritoriului său, Statele Unite nici nu încurajează și nici nu permit folosirea armamentului american pentru a lovit ținte din Rusia.

Între timp, Putin nu se mai ferește să amenințe direct aliații NATO din Europa. El a lansat un avertisment la adresa „țărilor mici, cu populație densă”.

Emmanuel Macron, aflat în vizită de stat în Germania, și cancelarul Olaf Scholz au fost de acord, în conferință de presă comună la Castelul Mizeberg, că Kievului ar trebui să i se permită să lovească ținte militare din Rusia de unde sunt trase rachete asupra teritoriului ucrainean, dar nu și alte ținte.

Emmanuel Macron: Cum să le explicăm ucrainenilor că va trebui să protejăm aceste orașe și, practic, tot ceea ce vrem în jurul Harkovului acum, dacă le spunem că nu aveți dreptul să atingeți punctul de unde sunt trase rachetele. Le spunem ‘vă furnizăm arme, dar nu vă puteți apăra singuri’. Rămânem exact în același cadru. Credem că ar trebui să le permitem să neutralizeze țintele militare de unde sunt trase rachetele – și, în fond, obiectivele militare din care Ucraina este atacată. Dar nu trebuie să le permitem să lovească alte ținte din Rusia. Evident, capacități civile sau alte ținte militare. Când Ucraina este atacată dinspre ținte identificate din Rusia, atunci cred că trebuie să le permitem să facă asta dacă vrem cu adevărat să ne atingem obiectivul. Și cred că pot spune că, din punct de vedere faptic, nu escaladăm făcând acest lucru, din moment ce Rusia este cea care se organizează în acest fel.

Olaf Scholz, cancelarul GermanieiUcraina are toate posibilitățile, conform dreptului internațional, pentru ceea ce face. Acest lucru trebuie spus în mod explicit.A fost atacată și se poate apăra. Mi se pare ciudat când unii susțin că nu ar trebui să i se permită să se apere și să ia măsuri adecvate pentru acest lucru. Statele Unite nu încurajează și nici nu permit folosirea armelor americane pentru lovituri în interiorul Rusiei, a reiterat Casa Albă.

John Kirby, purtător de cuvânt, Consiliul Naţional de SecuritateSuntem la curent cu interesul pe care președintele Zelenski l-a exprimat în această privință. Vreau să vă spun că nu există nicio schimbare în politica noastră în acest moment. Nu încurajăm și nu permitem utilizarea armelor furnizate de SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei. Aș dori să remarc faptul că ucrainenii au învins, în trecut, atacuri aeriene iminente, precum unele dintre cele care au avut loc în ultimele zile, pe cont propriu, de când a început războiul.

Aflat în vizită în Uzbekistan, Vladimir Putin a ținut o conferință de presă în care a lansat cu mare lejeritate un avertisment către anumite state NATO pe care a ținut să le caracterizeze drept cu teritoriu mic, dar cu o populație densă.

Analiștii spun că Putin sugerează de fapt pregătirea unor atacuri, teroriste sau de sabotaj, cu victime multiple, pe teritoriul statelor NATO.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Acești reprezentanți ai țărilor NATO, mai ales în Europa, mai ales în țările mici, trebuie să fie conștienți cu ce se joacă. Ei trebuie să nu uite faptul că acestea sunt, de regulă, state cu un teritoriu mic, cu o populație foarte densă. Acesta este un factor pe care ar trebui să îl aibă în vedere înainte de a vorbi despre lovituri adânci pe teritoriului rusesc. Acesta este un lucru serios.

Putin a dat vina pe aliați pentru necesitatea de a crea zone de securitate și pentru ofensiva sa din zona Harkov, scrie tvrinfo.ro

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că membrii alianței ar trebui să permită Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu arme occidentale. Cehia a reacționat ieri favorabil la acest apel.

Hot this week

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Europa Centrală și de Est, vârf de lance al relansării industriei de armament

Europa Centrală și de Est se află într-un punct...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Topics

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Ce oferă România pentru misiunea militară din Strâmtoarea Ormuz https://www.antena3.ro/aliat/ce-ofera-romania-pentru-misiunea-militara-din-stramtoarea-ormuz-785319.html

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare Declarația...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img