Sunday, April 5, 2026
8.9 C
Bucharest

Denunt Udrea-Coldea, case closed

Denunțul formulat de Elena Udrea a fost clasat. În cursul urmăririi penale au fost administrate probele solicitate de fostul ministru, însă din acestea nu a rezultat existența vreuneia dintre infracțiunile sesizate, informează DNA.

Elena Udrea a sesizat, pe 30 ianuarie, comiterea unor presupuse fapte de corupție care ar fi fost săvârșite de mai multe persoane, cu funcții importante în instituții publice ale statului român. Ea a fost audiată de către procurorii DNA pentru a-și susține acuzațiile formulate.

”În cursul urmăririi penale au fost administrate probele solicitate de către denunțătoarea Udrea Elena Gabriela, iar din administrarea acestora nu a rezultat existența vreuneia dintre infracțiunile sesizate. În continuare, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor sesizate prin denunț și disjungerea urmăririi penale și trimiterea dosarului la Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, din cauza calității de militar pe care o avea una dintre persoanele vizate”, se arată în răspunsul DNA solicitat de Agerpres.

În motivare, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au arătat că faptele sesizate nu au corespondent în realitate, acuzațiile formulate sunt generice, iar din denunț nu rezultă indicii rezonabile că s-ar fi comis vreo infracțiune.

”La data de 12 martie, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, după valorificarea materialului probator administrat în cauză, au dispus soluția clasării dosarului. La baza motivării soluției, procurorii militari au reținut caracterul general, subiectiv și conjunctural al acuzațiilor formulate de către denunțătoare cu privire la existența unor infracțiuni ce ar fi fost comise de persoana vizată, dar nesesizate până la schimbarea situației juridice a petentei, fapte despre care ar fi luat la cunoștință de la persoane care nu i-au confirmat afirmațiile”, mai spune DNA.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img