Thursday, December 26, 2024
0.9 C
Bucharest

Descoperire exceptionala : ”imunitate celulară” la virusul pandemic SARS-CoV-2

Un studiu restrâns efectuat în Marea Britanie a constatat că o ”imunitate celulară” la virusul pandemic SARS-CoV-2 era prezentă după şase luni de la infectare la persoanele cu simptome uşoare de COVID-19 sau asimptomatice, ceea ce sugerează că acestea ar putea avea un anumit nivel de protecţie, cel puţin pentru acea perioadă de timp, relatează Reuters.

Oamenii de ştiinţă care au prezentat luni concluziile, rezultate în urma analizelor efectuate pe o sută de pacienţi cu COVID-19 din Marea Britanie care nu au avut nevoie să fie internaţi, au declarat că acestea au fost “liniştitoare”, dar nu înseamnă că oamenii nu pot fi, în cazuri rare, infectaţi de două ori cu această boală.

“În timp ce constatările noastre ne fac să fim optimişti cu prudenţă în ceea ce priveşte intensitatea şi durata imunităţii generate după infecţia cu SARS-CoV-2, aceasta este doar o piesă din puzzle”, a declarat Paul Moss, profesor de hematologie la Universitatea din Birmingham, unul dintre conducătorii studiului.

“Există multe lucruri pe care le mai avem de învăţat înainte de a înţelege pe deplin modul în care funcţioneaza imunitatea la COVID-19”, a precizat el.

Studiul, care nu a fost încă evaluat de către alţi experţi, dar a fost publicat online în bioRvix, a analizat sângele a o sută de pacienţi la şase luni după ce au avut, fie cazuri uşoare de COVID-19, fie au fost asimptomatici. S-a constatat că, în timp ce nivelurile de anticorpi în cazul unora dintre pacienţi scăzuseră, răspunsul limfocitelor T – o altă componentă esenţială a sistemului imunitar – a fost în continuare unul robust.

“Rezultatele (noastre) preliminare arată că răspunsul celulelor T poate dura mai mult decât răspunsul iniţial al anticorpilor”, a precizat Shamez Ladhani, epidemiolog consultant în cadrul Public Health England, care s-a numărat printre conducătorii cercetării.

Totodată, studiul a constatat că amploarea răspunsului limfocitelor T a fost diferit, acesta fiind considerabil mai ridicat la persoanele care prezentaseră simptome COVID-19 decât în cazul celor care fuseseră asimptomatice după infectare.

Cercetătorii au indicat că acest lucru ar putea fi interpretat în două moduri: pe de o parte, este posibil ca un răspuns imun mai amplu să ofere o mai bună protecţie împotriva reinfectării la persoanele care prezentau simptome sau, pe de altă parte, că pacienţii asimptomatici sunt capabili să lupte contra virusului fără a fi nevoie să genereze un răspuns imun mai amplu.

Experţi care nu au fost implicaţi în mod direct în acest studiu au declarat că aceste constatări sunt importante şi se adaugă unui volum în creştere al informaţiilor dobândite cu privire la potenţiala imunitate la COVID-19.

“Aceste rezultate oferă asigurare că, deşi titrul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 poate scădea sub nivelurile detectabile în câteva luni de la infectare, poate fi menţinut un grad de imunitate la virus”, a declarat Charles Bangham, preşedintele departamentului de imunologie de la Imperial College London. “Cu toate acestea, rămâne întrebarea esenţială: oferă aceste celule T persistente o protecţie eficientă împotriva reinfectării?”, a adăugat el.

În timp ce peste 46 de milioane de persoane din întreaga lume au fost infectate cu COVID-19, cazurile confirmate de reinfectare sunt în continuare rare, notează Reuters citata de Agerpres.

 

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img