Kamala Harris va deveni prima femeie vicepreședintă din istoria SUA, dar și prima femeie de culoare și prima americancă cu origini sud-asiatice care va prelua această funcție, transmite CNN.

În discursul susținut sâmbătă noaptea la Wilmington, Delaware, după anunțul victoriei, Kamala Harris a spus: ”Poate că sunt prima femeie aleasă vicepreședinte, dar nu voi fi și ultima. Pentru că fiecare fetiță care se uită acum la noi vede că America este țara posibilităților ”, a spus ea. Kamala Harris și-a făcut apariția pe scenă într-un costum alb, un omagiu adus mișcării sufragetelor care, în urmă cu 100 de ani, au luptat pentru garantarea dreptului constituțional de a vota.

În discursul susținut sâmbătă noaptea la Wilmington, Delaware, înainte de a-i face intrarea în scenă președintelui ales Joe Biden, Harris le-a mulțumit și femeilor de culoare, afirmând că de prea multe ori acestea au fost ignorate, dovedind însă că sunt un stâlp al democrației americane.

 

 

”Poate că sunt prima femeie aleasă vicepreședinte, dar nu voi fi și ultima. (…) Pentru că fiecare fetiță care se uită acum la noi vede că America este țara posibilităților. (…) Copiilor din această țară, indiferent de genul lor, le spun clar: Visați cu ambiție, conduceți cu convingere și priviți-vă pe voi înșivă într-un fel în care poate alții nu vă percep pentru simplul fapt că nu au mai văzut așa ceva înainte. Și vă vom aplauda la fiecare pas al drumului vostru”, a spus Kamala Harris, care a purtat un costum alb, un omagiu adus mișcării sufragetelor care, în urmă cu 100 de ani, au luptat pentru garantarea dreptului constituțional de a vota.

“În această seară mă gândesc la lupta lor, la hotărârea lor și la puterea viziunii lor, aceea de a vedea ceea ce este posibil, de a ne elibera de povara a ceea ce a fost. Și ce dovadă de caracter a dat Joe având îndrăzneala de a depăși una dintre cele mai solide bariere care există în țara noastră și de a alege o femeie pentru funcția de vicepreședinte”, a mai spus Kamala Harris.

Înainte de acest discurs, Harris a postat pe Twitter un videoclip cu ea, în timp ce vorbea cu președintele ales Joe Biden, la scurt timp după ce CNN proiectat victoria lui Biden.

 

“Am făcut-o, am făcut-o, Joe. Vei fi următorul președinte al Statelor Unite”, a spus Kamala Harris râzând.

Harris și-a petrecut copilăria în Berkeley și Oakland, California, unde s-a născut în 1964. Mama ei, originară din India, a fost cercetătoare în domeniul cancerului, iar tatăl de origine jamaicană, a fost profesor de economie.  Ambii părinți au fost implicați în mișcarea pentru drepturile civile și Harris, împreună cu sora ei mai mică, Maya, care a condus campania prezidențială, au vorbit despre creșterea într-o lume a activismulu, transmite CNN.

După ce părinții lor au divorțat, surorile Harris s-au mutat împreună cu mama lor, Shyamala Gopalan Harris, în Canada, după ce Gopalan a preluat o funcție de predare la Universitatea McGill și și-a continuat cercetarea la Spitalul General Evreiesc din Montreal, unde Harris avea să absolvească liceul.

Harris a avut o relație deosebit de strânsă cu mama ei, despre care a discutat adesea în public.Harris a absolvit Universitatea Howard și Hastings College of the Law din San Francisco.

Și-a început cariera în biroul procurorului din Comitatul Alameda, înainte de a fi recrutată în biroul procurorului districtual din San Francisco și mai târziu în biroul procurorului orașului San Francisco.

În 2003, a fost aleasă procuroare în acest oraș. A fost aleasă procuroare generală a Californiei în 2010 și realeasă în 2014.

Kamala Harris a candidat pentru nominalizarea democrată la președinție la alegerile din 2020 și a atras atenția publicului național înainte de a-și încheia campania pe 3 decembrie 2019, scrie rfi.ro

Leave a Reply