Wednesday, January 28, 2026
4.5 C
Bucharest

Dezvaluirile judecatorului CCR intimidat de consilierul prezidential

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, a dezvăluit, vineri, presiunile de la Cotroceni în privința revocării Codruței Kovesi.

Într-o intervenție la Antena 3, judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, a spus că a fost invitat la întâlnirea de la Cotroceni printr-un sms, că astfel de întâlniri nu sunt uzuale și că scopul întrevederii a fost acela de a i se arăta “cartonașul galben”.

Judecătorul CCR a mărturisit că se așteaptă să primească decretul de revocare, dar că este pregătit.

“Eu chiar îl aștept (decretul, n.r.). (…) Una din presupunerile mele asta a fost că se va folosi de acest prilej ca să pună în discuție legitimitatea Curții, pentru că nu problema Lăzăroiu este în discuție, ci credibilitatea CCR. Eu, cum ar zice românul, am sacii în căruță. Am decizie de pensionare, eu pot să plec oricând, dar gândiți-vă ce înseamnă pentru Curte acest lucru,”, a spus judecătorul Petre Lăzăroiu.

Întrebat care a fost scopul întâlnirii de la Cotroceni, Lăzăroiu a spus că unul dintre ele a fost să i se arate “cartonașul”.

“Probabil că unul dintre scopurile nedeclarate a fost să mi se arate cartonașul galben. Bănuiesc. Eu înțeleg niște lucruri”, a spus Petre Lăzăroiu, care a adăugat că a vorbit despre această întâlnire cu președintele Curții și cu încă doi colegi.

 

Hot this week

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Topics

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img