”În mod cert, după alegeri, nu ştiu dacă în noaptea alegerilor sau a doua zi, dar sigur că odată partidul nostru, validat de electorat, având un candidat la funcţia de prim-ministru, va merge la negocieri cu PSD, având în vedere că nu putem să mergem mai departe să propunem Cotroceniului decât un singur candidat la funcţia de prim-ministru”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul unei acţiuni electorale, în Parcul Tineretului.

El a subliniat că în niciun caz PSD şi ALDE nu vor propune fiecare câte un nume pentru funcţia de premier.

”Cred că e o logică simplă de tot, care o să ne oblige să mergem cu o singură propunere, fiecare având perspectiva proprie. PSD are o perspectivă politică aparte, ţinând cont de programul lor, de rezultatul lor la alegeri, dar şi poziţia noastră, care aş spune că nu e cu nimic mai puţin valoroasă – reprezintă electoratul liberal şi reprezintă un element necesar pentru asigurarea unei majorităţi în Parlament pentru viitorul Guvern”, a arătat Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE  a adăugat  că, din punct de vedere constituţional, liderul PSD Liviu Dragnea poate fi desemnat să formeze noul Executiv.

”Nu sunt jurist de profesie, chit că am o perspectivă politică clară asupra acestei situaţii pe care o ştim cu toţii. Există perspectiva constituţională, care e foarte clară: nu există interdicţii suplimentare pentru cineva care poate să fie viitor prim-ministru. Există legea în vigoare, care aduce restrângeri, dar lucrurile acestea, la momentul oportun, o să le discutăm şi o să vedem care este soluţia pe care o vedem”, a adăugat Tăriceanu, întrebat de un jurnalist dacă au în vedere modificarea legii privind funcţionarea Guvernului, pentru ca Liviu Dragnea, condamnat penal, să poată fi membru al Executivului.

Conducerea ALDE a decis, în urmă cu două săptămâni, în unanimitate să îl susţină pe Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de premier al ALDE după alegerile parlamentare din decembrie.

“Am decis să îmi asum această responsabilitate şi în urma discuţiilor cu colegii mei din conducere, a discuţiilor cu colegii din filiale, dar mai ales, (a faptului că – n.r.) în ultimele două săptămâni, contactele pe care le-am avut cu cetăţenii şi mi s-a întâmplat foarte des ca simpli cetăţeni să îmi spună acelaşi lucru: ‘Domnule Tăriceanu, de ce nu mai candidaţi încă o dată la funcţia de prim ministru?’. După cum ştim, nu se poate candida la funcţia de prim-ministru, dar fiecare partid cred că, în mod obligatoriu, trebuie să arate cetăţenilor care sunt liderii care vor conduce, în cazul care cetăţenii ne vor da votul, destinele lor”, a spus Tăriceanu.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că “dorinţa” lui Călin Popescu Tăriceanu de a fi prim-ministru i se pare îndreptăţită, dacă ALDE va câştiga alegerile parlamentare, precizând că nu este ironic, dar acesta este principiul de la care PSD porneşte discuţiile.

Liderul PSD a spus că formaţiunea sa şi ALDE îşi fac campaniile separat, cu programe separate, astfel încât anunţul de duminică nu schimbă lucrurile.

“Au ales să îşi anunţe intenţia domnului Tăriceanu pentru a fi un posibil viitor prim-ministru. Nu ne deranjează. Nici nu ne ajută, nici nu ne deranjează, nici nu ne încurcă campania, nici nu ne ajută”, a adăugat Dragnea, potrivit news.ro.

 

11 COMMENTS

  1. “Nici nu ne ajuta” a spus-o de doua ori,mesajul este mai mult decat clar de genul : dupa ce ca te caram in spate te mai lasi si cu toata greutatea corpului ?!?

    • Olguta Vasilescu
      Olguta Vasilescu prim ministru !
      …si ar terbui sa preia de urgenta si PSD.
      Singura care realizeaza ca e jenant si absurd ca PSD sa ne ceara votul dar sa nu aiba curajul sa nominalzieze un prim ministru.
      Pai cum o sa conduceti tara mai gaini psd-iste ( mai putin Olguta V) daca va e frica de moarte de Codrutza si Florian? De ce sa va votam? Ca sa va vedem calcati in picioare? Sa va faceti iar de rusine? Sa o ametiti in ambiguitati si coabitari?

  2. Tovarășe Tăriceanu,
    nu am știut că chiar ai vederi clare de stânga !
    mă miră cum de ai fost ales ani de zile președintele unui partid de dreapta ? cum de colegii dumitale nu te-au văzut ?

    DUALISTU-le. Ești de dreapta ori de stânga ? Taler cu două fețe cine dracu te mai alege ?

  3. Auzim în biserică spunând popa la sfârşitul slujbei:
    – VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ! de la Elena Udrea!
    – RUGAŢI-VĂ PENTRU SĂNĂTATEA ELENEI UDREA şi PENTRU PREŞEDINTELE ŢĂRIIiiii!
    – ALEGEŢI şi VOTAŢI OAMENII CARE AJUTĂ BISERICAaaaa!
    Doamne miluieşteeee!!!
    (alţi hoţi şi escroci nu au găsit?)
    🙂 🙂 să fie-n bafta voastră scorpiilor!

  4. Ca sa va enervez pe toti, un vis urat pentru voi, Tariceanu Premier.
    Nu vad de ce dupa negocieri dure psd-alde Tariceanu sa fie intr-un tarziu desemnat pentru functia de Premier. Chiar daca unii il numesc “dualist”, “tovaras” sau in fel si chip, Tariceanu ramane un liberal convins si vin sa adaug, unul adaptat la originalitatea romaneasca, la care in schimb domnia sa nu s-a coborat.

  5. A3 nu e post psd ist, si nici tariceanu.
    In loc sa fie citat de gazeta spitalului pentru curiozitati, e in politica inca si are pareri.

  6. Tariceanu e ca batranelul de care are grija unu mai tanar sa nu moara in politica si in schimb ii lasa casa si averea.

  7. Hai să-i amintesc şi lui Tăriceanu/vorbiceanu/minciuneanu, trecutul glorios în sloganul lui de miştocar: ”să fim în viitor/vom ajunge a 7-a putere mondială” asta spune el de când a intrat în politica candidaturilor şi a candidaţilor îmbuibaţi de minciuni! Ce am ajuns bre? De atâta vorbăraie nu ţi-e greaţă să mai continui cu acest slogan în sens avantajos doar pentru a culege voturi?
    DA! Am ajuns a 7-a putere vlăguită şi bolnavă, a 7-a putere care fură prin lege sau la limita legii, a 7-a putere îmbibată escroci, lacomi şi chiulangii, a 7-a putere în care diplomele şi doctoratele se dobândesc precum tragi apa la wc, a 7-a putere care ţine proprii concetăţeni sub limita nivelului de trai şi inaniţie gravă, a 7-a putere care obligă concetăţenii să plătească cu vârf şi îndesat furăciunile politicienilor, prietenilor politic şi numiţilor politic, a 7-a putere care obligă concetăţenii sărăciţi de guverne să menţină în viaţă afacerile străineşti în umbra cărora sunt escrocii români…şi nu numai! Sper că se va termina odată cu sclavia şi înrobirea acestei naţiuni prin preţul plătit de escrocii scăunari în faţa lui Dumnezeu! Alegătorii nu au cum să-i pedepsească întrucât se rotesc ca titirezul pe liste impuse la vot şi în partide!

Leave a Reply to AnonimulCancel reply