Friday, October 24, 2025
10 C
Bucharest

Dezvaluirile primului ministru in chestiunea gratierii acceptata de CEDO

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică la emisiunea Punctul de intalnire de la Antena 3, referindu-se la graţiere şi modificarea Codurilor, că ministrul Justiţiei trebuie să vină cu propunerea cea mai bună.

„Nu doar graţierea rezolvă problema. Graţierea trebuie însoţită de alte măsuri. Noi am prevăzut sume pentru dublarea alocaţiei pentru hrană pentru cei din penitenciare”, a declarat duminică premierul Sorin Grindeanu.

 „Aştept de la Ministerul Justiţiei, pentru că acum nu-mi e clar ce propun, să vină cu propunerea cea mai potrivită”, a adăugat el.

„Luni e o dezbatere publică. I-am cerut ministrului Justiţiei să-mi prezinte concluziile Ministerului Justiţiei pentru că vreau să ştiu poziţia titularului de filă. Asumat, vom alege soluţia cea mai bună”, a mai spus premierul României, duminică seară, la Antena 3.

El a invocat şi recomandările CEDO pentru România, subliniind că nu doar graţierea poate rezolva problema, ci este nevoie ca ea să fie însoţită şi de alte măsuri, lucru pe care Guvernul îl are în vedere.

Întrebat despre declaraţiile lui Klaus Iohannis, care a admis, la Strasbourg, că graţierea e o parte a soluţiei, premierul a spus că “probabil că vizita la CEDO l-a făcut să privească lucrurile altcumva decât politic”.

Grindeanu a reiterat că aşteaptă soluţii de la Ministerul Justiţiei, alături de măsuri alternative, pentru că în acest moment nu ştie foarte clar ce intenţii are Florin Iordache.

“Toate aceste măsuri, ca şi întreg, ar rezolva problema pe care o avem la CEDO, dar şi graţierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm. Ca să fiu cât se poate de clar, aştept de la Ministerul Justiţiei, ca premier, pentru că până în acest moment nu îmi este foarte clar ce vor propune, dar este dreptul Ministerului Justiţiei – e foarte multă democraţie – să vină cu cea mai bună soluţie”, a spus el.

Întrebat despre criticile – venite inclusiv din partea preşedintelui Iohannis – privind absenţa din programul de guvernare al PSD a problemei graţierii, Grindeanu a spus că acest lucru este prevăzut în programul Executivului.

“Există în programul de guvernare: am spus în Parlament că îmi doresc să trăiesc într-o ţară normală, unde să existe un sistem judiciar normal, unde să se aplice legea, iar cetăţeanul când merge în faţa judecătorului să ştie că merge nu doar, aşa, într-o poziţie de inferioritate cu cel care îl acuză, ci într-o balanţă puternică”, a spus Grindeanu.

El a mai spus că problema graţierii se mai află şi la un alt capitol al programului de guvernare, fiind completat de moderatorul emisiunii că se referă la “respectul faţă de cetăţean”, moment în care Sorin Grindeanu a confirmat.

Sorin Grindeanu a precizat că va efectua o vizită oficială la Strasbourg în perioada următoare, la sediul Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a discuta cu oficialii instituţiei pe tema problemelor din închisori.

Preşedintele CEDO, Guido Raimondi, a afirmat, la Strasbourg, că numărul proceselor ajunse la Curte din România s-a dublat în ultimul an, multe fiind provocate de condiţiile de detenţie, şi recomandă măsuri legislative, precum cele luate de Italia, unde au fost reduse pedepsele unor deţinuţi, iar altora li s-a comutat sentinţa în arest la domiciliu, cu brăţări de supraveghere.

Cat despre amnistie, premierul e surprins.

“Nu a fost vorba niciodată despre amnistie, aşa cum am auzit vorbindu-se în spaţiul public.De fapt, s-a vorbit despre o amnistie mascată, dar eu n-am auzit niciodată de acest termen juridic.

Referitor la modificarea Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală, Grindeanu a spus că toate modificările se fac din cauza deciziilor Curţii Constiuţionale. “Avem o mulţime de decizii ale Curţii Constituţionale, care stau de ani de zile în Parlament şi care nu au fost puse în aplicare. Noi suntem obligaţi să le punem în aplicare, pentru că deciziile Curţii sunt general obligatorii”, a mai spus Grindeanu.

Premierul a explicat că se iau în calcul toate variantele de adoptate: Ordonanţă de Urgenţă, procedură de urgenţă în Parlament sau asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

 

Hot this week

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Topics

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Poluarea creşte alarmant pe plan mondial

Concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img